Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » ION N. OPREA: Jocul de-a viața- o repetitivă că însăși viața este o repetiție

ION N. OPREA: Jocul de-a viața- o repetitivă că însăși viața este o repetiție

Dacă volumul „Cel care cheamă câinii”, scris de Lucian Dan Teodorescu este un roman autobiografic, cum îl susține în păreri pe autor Bogdan Crețu în „Punctul critic”, „Ziarul de Iași”, 23 mai 2017,subliniind ceea ce este esențial, cartea este nu numai o reușită literară, dar ea aparține unui ins care a învins cancerul – teribila boală a momentului – ins care este scriitorul care „a găsit resursele necesare să se însănătoșeacă, dar să-și mențină demnitatea de scriitor în condiții dificile”. Intersantă de citit și de meditat asupra ei este și cartea, cu aceeași temă, unde moartea triumfă,carte aparținând lui Vasile Chelaru.
“Jocul de-a viața” – nuvelă – de Vasile Chelaru,editura „Sfera-Bârlad”, 2017, realizată „în memoria Roxanei-Mădălina, pentru care voi păstra o sinceră și veșnică admirație”, cum titrează autorul, care, așa cum subliniază postfațatorul, profesorul Gruia Novac, 5 august, 2016, în „ca jocul, și viața se învață”, scriitorul este un „participant” la acțiune, deși „nu este personaj”, „el intuiește însă că e o parte a poveștii” și „a țesut totul în jurul unui caz real care l-a impresionat”,argumentând cât de dificilă este lupta cu cancerul a celor aflați în fața nenorocirii-pacient, familie, prieteni, doctori.
În Jocul de-a viața, 12 etape, nuvelă cum îi spun autorul și comentatorii – a fost lansată la 18 mai, la Casa de cultură G. Tutoveanu-Bârlad – personajul de bază este Roxana-Mădălina, o adolescentă, elevă la un liceu din localitate, o fată foarte studioasă, care este locatară într-un apartament familial, unde-și primește colegii, mama fiindu-i plecată la muncă în Italia, iar tatăl- un om ajuns fără căpătăi, numai de copilă nu se ocupă…
Fire sensibilă, cu dorul de mamă, mereu în conflict cu tatăl iubitor de alcool, cheltuitor, fără să muncească prea mult, dar iubitor de fete de seama fiicei sale, Mălina, cum este desmierdată, stresată, se îmbolnăvește de ceea ce medicii numesc cancerul. Alături de bolnavă stau mama, în primul rând, rudele ei, bunicii, colegii de școală și profesorii, prietenii, nici într-un caz tatăl ..
Deîndată ce-i anunțată că fata are ceva la un picior, mama lasă treburile ei și sosește acasă, unde, împreună cu ai ei, surorile mai ales, aleargă cu fata ei la spitalul din localitate, la secția de specialitate la Iași, apoi, ani și ani, uneori la interval de numai zece zile fac ruta Bârlad – Trieste sau alte spitale, Florența, Udine, Italia, unde, împreună cu ea, noi cititorii, asistăm și participăm la cunoașterea a multor medici, bărbați sau femei, care le primesc, fac internări,analize peste analize, stabilesc diagnostice, dau soluții, sfaturi, împrăștie zâmbete sau se retrag în cabinetele lor, unde se sfătuiesc ei între ei și așteaptă acceptul la tratament a celei investigate și a mamei care o asistă pe pacientă.
Cartea e scrisă bine, nu-ți vine să o mai lași din mână.Vasile Chelaru știe să te capteze, în rolul lui intuiește ce te interesează și îți oferă când emoțiile cazărilor, ale preparativelor pentru diagnostic,pregătirea și efectuarea operațiilor pentru localizarea sau constatarea cât de întinsă e boala, cum și-au produs efectele medicamentele administrate. Fiecare medic sau intervenient în actul medical sau administrativ este atent și cât mai complet portretizat, autorul fiind un maestru, mi s-a părut, în această privință.
Între operații, în funcție de starea Mălinei, a orașului unde se află, a celor din jur, cititorul este purtat în mediul înconjurător , cunoaștem monumentele istorice, de care Italia nu duce lipsă, iar naratorul se dovedește că este bine documentat, cunoaștem gusturile fetei, care își „cară” mama, ca și cum ea nu ar fi ocupată cu serviciul, ba în parcuri cu spații verzi, ba la restaurant sau cofetării, la mare sau la bazinele de înot, și indiferent de starea piciorului, cu baston sau fără, călătorește, parcă să plimbe boala, să o îndepărteze sau să o sfideze, sperând că se va întâmpla miracolul. Mai ales când este la Bârlad, în tovărășia colegilor, a Georgianei care i-a rămas o bună și apropiată prietenă.
Este prezentat interesul fetei pentru păstrarea prieteniilor în general, inițierea altora, nu-și neglijează vechile deprinderi intelectuale ori practice, arta fotografiei pentru care acceptă noi prietenii, decuparea și păstrarea pentru sine și colegii de la Bârlad a celor mai frumoase și interesante peisaje care i se prezintă în orașele unde-i dirijată să-și caute de sănătate.
De admirat și împrumutat, chiar și de către maturi, grija adolescentei pentru terminarea lucrului început, a lecțiilor, tezelor, relația cu colegii, cu școala, cu profesorii, pentru promovarea anilor de liceu, inclusv absolvirea, că bacalaureatul o găsește imobilizată la pat..
Toată cartea este un mare examen nu doar pentru pacientă și mamă, pentru întreținerea, păstrarea și consolidarea prieteniei – chiar a dragostei- juvenile, pentru ceeea ce trebuie să fie familia în asemenea situații, noi și noi examene profesionale și sentimentale pentru medici și ajutoarele lor.
Mai ales că tot timpul, pacienta-copilă, adolescenta, vrea viața trăită, umblă și cere, pretinde, propune, vrea și vrea ceva nou, să-l colecționeze, să-l aibă, să-l dăruiască, chiar și pe ultima sută de metri vrea la mare, și nu acasă, în străinătate, dar cu gândul acasă, acolo unde știe sau își închipuie că știe să iubească, mereu și mereu, până în ultimul moment, ea speră și speră că se va face mai bine, să nu se mai sprijine în baston.
Numai că, vorba prefațatorului cărții, nici nu știm când și cum, „Mălina nu mai speră și,în clipa de Cineva Juruită”, după ce din camera ei a ieșit părintele Nicolae, „Mălina moare…” moare „în a treia zi a lunii octombrie, aproape de mijlocul zilei…” , cum sfârșește descrierea calvarului ei autorul, Vasile Chelaru.
„Acesta-i și finalul nuvelei. Sec. Ca o ghilotină”, conchide și Gruia Novac, profesorul, postfațatorul.
O carte examen. O carte a psihologilor, a oamenilor puternici, chemați să ajute pe suferinzi indiferent de boală, o carte care mie mi-a adus aminte de ceea ce spunea Nietzsache, anormalitatea, nebunia vieții ni se dezvăluie ca la Holderlin sau Van Gogh, nu în scris, ci în tăcerea care urmează scrisului…
Viața nu este oprire și stare pe loc decât în actul final al morții. În rest, ea se definește ca permanentă creștere, o auto-depășire, o amplificare de sine, o ascensiune spre mai mult și, apoi, spre și mai mult.
Cum spunea într-un vers celebrul nostru poet național: „Dară ochiu-nchis afară înlăuntru se deșteaptă” (Scrisoarea a III-a), vers care m-a făcut să-mi intitulez o carte chiar „Înăuntru”, Editura Armonii Culturale, 2017, 202 p. În deviza mișcării, drumul tainei duce către interior. „Omul, spune un analist – Vasile Muscă- este adevăratul depozitar al tainei universului; și invers, taina universului poate fi dezlegată doar urmând o cale care pornește din interiorul omului. Cunoașterea de sine reprezintă un apanaj al spiritelor adânci, capabile să-și întoarcă privirea de la lume spre a se concentra în propria interioritate”.
„…Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de repetiție. Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Toți au mai fost nu o dată, ci de nenumărate ori în trecut și vor mai fi de nenumărate ori în viitor. Tot ce trebuia și putea să se producă s-a produs deja. Restul este doar monotonă repetiție, veșnică revenire a aceluiași”, spunea acum câteva seri la televizor Savantul Constantin Dulcan.
Poate și despre asta discutaseră cei doi, Mălina cu ecleziastul, părintele Nicolae, de se așternuse atâta liniște în dormitorul celei lăsate în lupta cu cancerul, unde, se vede, a învins omul, eternul…
Etern este omul, eternă întoarcerea lui, adică schimbarea, stabilitatea, este gândirea lui Friedrich Nietzsche.
Ion N. Oprea, 31 mai 2017