Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » S-a risipit tăcerea…, de Camelia Ardelean

S-a risipit tăcerea…, de Camelia Ardelean

S-a risipit tăcerea, doar umbra-i mă pătrunde,

Săpând, câteodată, avene-n epidermă,

Zăpada-și programează căderile în runde,

Am răni evanescente peste simțirea-mi fermă.

 

Îmi cresc, în piramidă, cuvinte din viscere,

Le mângâi, delicată, ca un efeb mustața,

Iluzii vesperale se-mpart în emisfere;

Cu astrul rupt în două, la vise scriu prefața.

 

Din patimi irosite pe stele migratoare,

Culeg o rămășiță blocată în vertebre;

Aș cerne prin silabe fărâma de culoare,

Ce luna mi-o păzește în zările-mi funebre.

 

S-a risipit tăcerea – „păcat” inavuabil,

Un suflet se dezbracă de lanțuri abisale;

Sub coama rațiunii, mi-e cerul vulnerabil,

Se scurge universul din mine în pocale…