Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 350(16 –31 Mai)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 350(16 –31 Mai)

Dragii mei enoriași!

          Meserii și meseriași. Satul românesc a fost un adevărat combinat foarte complex, în care au funcționat tot felul de meseriași, s-au practicat tot felul de meserii. Unii dintre acei lucrători și-au perfecționat realizările într-atât, încât au ajuns la adevărate performanțe artistice. Niciunul nu era absolvent al vreunei facultăți, dar, dacă observăm atent preocupările lor, ai impresia că ei au frecventat aproape toate facultățile unei universități politehnice. La nivelul unui sat mai mare puteai întâlni meseriași ori bresle de meseriași, precum: zidari, dulgheri, tâmplari, fierari, croitori, pantofari, frizeri, dăogari, lăutari, olari, tăbăcari, cazangii, bucătari și altele. Cei implicați în astfel de preocupări își cultivau și pământul, creșteau și vite, poate mergeau și la vânătoare sau la pescuit. Rareori erai nevoit să mergi în alt sat ca să găsești un meseriaș cu preocupări pe care nu le întâlneai în satul tău. Satul se impunea astfel ca o comunitate bine structurată, care se ,,autogospodărea”.

          Respectul față de meserii și meseriași poate fi surprins în folclorul românesc. Nenumărate povești vorbesc despre vrednicia, istețimea, vitejia sau frumusețea unor meseriași, care, prin propriile lor capacități și strădanii, își depășesc condiția socială și ajung regi și împărați. Sunt cântece populare dedicate unor meșteri din lumea satelor. Mi-am propus pentru azi să zăbovesc puțin asupra proverbelor românești legate de meserii și meseriași, tocmai pentru că ele exprimă o adevărată filozofie de viață a omului din popor,  condensată în cele câteva cuvinte ale proverbului. Am selectat proverbele respective din cele zece volume ale colecției lui Iuliu Zanne, indicând în paranteze volumul și pagina unde se află acel nestemat de gândire.

           Așadar, despre  meserie omul din popor e convins că:

  • Este necesară, fiindcă îl ajută să-și câștige mai ușor existența: ,,Cu meşteşugul nu mori de foame”(X, 309); ,,Din orice meşteşug, cu mână muncitoare, multă pâine dobândeşti de viaţă hrănitoare”(VIII, 322); ,,Dintr-o meserie cât de mică,/Dacă nu curge tot pică” (V, 408); ,,Meşteşugarul e totdeauna cu banul în mână”(X, 310); ,,Meşteşugul e brăţară de aur”(X, 309); ,,Meşteşugul la om e brăţară de aur”(V, 417); ,,Meşteşugarul oriunde s-o duce îşi găseşte pâinea sa, că mâna sa plugul lui este şi pâinea nu-i lipseşte”(VIII, 322); ,,Omul cu meşteşug nu ajună”(adică nu stă nemâncat)(X, 309); ,,Omul cu meşteşug nu piere”(V, 416); ,,Omul cu meşteşug/Trăieşte din belşug”(V, 416); ,,Pe lângă toate celelalte ştiințe, învaţă şi-un meşteşug că, la o întâmplare de nevoie, meşteşugul te hrăneşte” (VIII, 322);
  • Este necesară, fiindcă îi asigură un statut social mai bun: ,,Cine are o meserie,/Are o moşie”(X, 309); ,,Meşteşugul c-o mână bună, multă avere adună” (VIII, 322); ,,Meşteşugul la om, liman de norocire”(VIII, 322); ,,O meserie plăteşte cât o moşie” (V, 406).
  • La alegerea meseriei, omul(copilul) trebuie să aibă în vedere că: ,,Cele mai bune meşteşuguri sunt acelea ce ne dau cele de trebuinţă”(VIII, 322). Grija însă nu este numai pentru cel în cauză, ca individ, ci și pentru comunitate, pentru sat, pentru obște: ,,De acel meşteșug să te apuci, ce socoteşti că te foloseşte mai bine şi pe tine şi pe obşte”(VIII, 323); ,,Orice meşteşug folositor obştei, acela mai cinstit, d-acela să te ţii”(VIII, 322); Nu trebuie uitat, că meseria de bază rămâne cultivarea pământului: ,,Din toate meseriile, aceea ce ne scoate pâinea din pământ, aceea mai bună, că ne hrăneşte, când foamea ne topeşte”(VIII, 322). La urma urmei, ,,Orice fel de meserie,/Nu e rău omul să ştie”(V, 411).
  • Învățarea meseriei cere timp și trudă: ,,Meşteşugul vreme cere,/Nu se-nvaţă din vedere” (V, 418). Oricine poate să practice o meserie, dar nu oricine este în stare să realizeze lucruri de performanță, de valoare: ,,Olarii dintr-un pământ,/Ce tot un fel îl frământ’,/ Fac şi ulcior şi alt vas,/Tot un fel pe roată tras”(V, 459). Talentul și măiestria meseriașului se văd în produsul finit: ,,Mâna meşteşugarului e suflată cu aur”(X, 310);
  • Talentul sau înclinarea spre o meserie și caracterul omului. Nu este o legătură obligatorie între acestea două, deși așa s-ar cuveni: cel talentat să fie și om de omenie, de caracter: ,,Meseriile toate sunt bune, dar oamenii sunt răi” (X, 309); ,,Nici un meşteşug nu e rău, ci oamenii sunt răi” (V, 418); ,,Meşteşugul nu poate schimba firea”(VII, 821);
  • Lipsa meseriei dă inferioritate omului în fața semenilor, societății: ,,Cine nu ştie nici o meserie,/E ca ursul în vizunie” (X, 308).
  • Meseria și Țara. Chiar și alegerea sau practicarea unei meserii trebuie să se facă prin prisma interesului major al țării, al nevoilor ei: ,, Meşteşuguri cât de multe în ţara ta să dobândeşti, dacă vrei s-o-mbogăţeşti şi să o împodobeşti”(VIII, 322).

Analiza și exemplele ar putea continua. Proverbele însă ne scot în evidență concepția moșilor și strămoșilor noștri față de meserii și meseriași, respectul pe care l-au acordat întotdeauna acestei categorii sociale. Înțelegem cât de sănătoasă era gândirea lor mai ales astăzi, când oamenii de meserie, specialiștii, au devenit din ce în ce mai rari, școlile de meserii aproape că nu mai există, iar noi cumpărăm toate rebuturile și mărfurile de proastă calitate aduse din cele patru vânturi. Ne pleacă tinerii peste mări și țări să-și câștige pâinea, acceptă tot felul de ocupații dintre cele mai mizere și umilitoare, dintre cele mai prost plătite, mulțumiți că pot să câștige astfel câțiva creițari. Neamul românesc a dat lumii savanți și inventatori de talie universală, dar și specialiști și buni meseriași în toate domeniile de activitate. Meseriașii noștri, alături de inginerii și tehnicienii lor, au înființat cândva șantiere în diferite țări din lume, au construit hidrocentrale, sonde, combinate și rafinării, mașini de tot felul, aducând  valută țării și  respect în fața lumii. Nu am fost niciodată adunătură de tâmpiți, incapabili să fabricăm nici măcar ace cu gămălie, agrafe și capse de prins foi, așa cum vor unii să ne caracterizeze astăzi. Renașterea meseriilor și meseriașilor români este posibilă și ea ar aduce numai bine oamenilor, societății și țării. Cine are urechi de auzit să audă!

*

             Sfaturi părintești. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, mai spicuim:

             ,,O DESCRIERE A IADULUI. În împărăţia lui Dumnezeu nu intră nimic necurat. Deci, ne putem închipui ce puţini sunt aceia care rămân în împărăţie, încă de la judecata particulară, pentru veşnicia nesfârşită. Şi toţi ceilalţi?

Toţi ceilalţi, deşi credincioşi, dar dacă nu s-au curăţit prin pocăinţă de păcatele lor, de mândria lor, de slava deşartă şi celelalte, trec în lumea nevăzută, aşa-zicând, în stare de boală, dar n-au pierdut putinţa de-a ajunge odată şi ei în obştea Bisericii lui Hristos. Dar până atunci ? Până atunci suferă în iad. Căci în iad sunt mai multe feluri de osândiţi. Unii pentru vecii vecilor, alţii până la judecata de pe urmă, când îi scoate Biserica luptătoare de pe pământ, prin rugăciune şi milostenie. Aici, în viaţa pământeană, vrei să te pocăieşti, poţi să o faci. E o faptă a libertăţii voinţei. Dincolo, nu mai e libertatea voinţei. Cei ce în viaţa trupească au robit păcatului, cu voia erau robi încă de aici, şi de aici şi-au pierdut libertatea voinţei. Deci, în ce stare de libertate i-a surprins moartea, în aceea vor petrece, cât le va hotărî Dumnezeu.

Sufletul a plecat din viaţa aceasta cu îndemnare de pocăinţă? Îndemnarea aceasta i se socoteşte ca bună, deşi, pentru că n-a desă­vârşit-o, are să petreacă în iad; dar în iad nu poate să continue pocă­inţa, – nemaiavând libertatea voinţei -, ci suferinţa lui e socotită de Dumnezeu şi, cândva, odată, când Dumnezeu ştie, e iertat şi el. Pocă­inţa nu şi-o poate desăvârşi sufletul în iad şi pentru motivul că acolo nu mai lucrează Harul lui Dumnezeu. Deci, dacă cineva ar fi scos din iad, aceasta se datoreşte ostenelii  rudeniilor şi rugăciunilor Bisericii luptătoare, pe care socotindu-le Dumnezeu ca pe-o faptă a iubirii de oameni, care trece dincolo de hotarele mormântului, va împlini cu ele ceea ce lipsea din pocăinţa sufletului osândit. Fără libertate şi fără har, nici o suferinţă nu plăteşte nimic, cu atât mai puţin suferinţa din iad. Suferinţa aceea, deşi foarte mare, nu rodeşte nici o nădejde de pe urma ei. Dar libertatea, iubirea şi harul celor de pe pământ pot îndupleca pe Dumnezeu să scoată din muncă sufletul ce n-a ajuns la sfinţenie deplină. Căci, precum nimic necurat nu intră în împărăţia lui Dumnezeu, aşa nimic bun, oricât de puţin ar avea, nu rămâne în iad pentru totdeauna, subînțelegându-se prin acest bun şi rugăciunile Bisericii. Iubirea a coborât pe Dumnezeu în trup, iubirea a sfărâmat porţile iadului, iubi­rea ,,scoate din moarte şi nu te lasă să te pogori în întuneric”. E vorba de-o iubire arătată prin fapte. De aceea zicem că iubirea n-are margi­nile omului, nici spaţiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit; străpunge iadul, care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu, prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făp­tura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini, s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină, chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti, prin har, nu prin natură, în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe.

Iată ce rost are îmbunătăţirea celor vii, nu numai pentru folosul mântuirii lor personale, ci şi pentru izbăvirea celor din închisoare, care au plecat din viaţa pământeasca cu pocăinţa începută dar neisprăvită.

*

                Amintiri din vremea Patriarhului Justinian(II). Autoritățile nu ezitau să oprească pe preoți să săvârșească slujbele religioase la marile sărbători. Erau interzise, spre exemplu, ieșirile la râuri, la fântâni, în procesiuni, la Bobotează. În unele locuri a fost interzisă oficierea  slujbei Învierii în noaptea de Paști. Părintele Stelică Zoican ne relatează că pe vremea aceea era preot la Balta Ioniță Popescu, care fusese dislocat de la Valea Anilor. A fost avertizat de primar că cine va bate clopotul în noaptea de Paști va fi împușcat în clopotniță, iar preotul va fi întemnițat. Prin sat au răspândit zvonul că cine va merge la slujba Învierii va fi aspru amendat. În noaptea de Înviere, sătenii, cu mic cu mare, îmbrăcați în costum popular au mers la biserică pe ulițe și poteci ocolitoare, prin grădini. Unii spuneau că s-au târât chiar pe burtă, ca să nu fie observați. Pe drumul principal patrula primarul, ungur, împreună cu mai mulți milițieni. Preotul le-a spus ceea ce i s-a comunicat. Când a observat că oamenii se codesc care să urce în turla bisericii să bată clopotul, s-a urcat el și a tras clopotele mai mult ca oricând.  Nu l-au împușcat nici pe preot, iar pe oameni nu i-au amendat.

       Prin 1977 eram la București. Aveam de lucru la Biblioteca Academiei, iar seara mergeam la căminul preoțesc de la Patriarhie și mă cazam. Găseam oricând loc acolo. Într-o seară m-am nimerit cu un preot din Munții Apuseni. Era om în vârstă. Venise la București cu speranța că va obține o audiență la Patriarhul Justinian,  ca să-l roage să-l repună în treaptă. În urmă cu peste 20 de ani era preot într-un sat din Munții Apuseni. Primarul i-a interzis să facă slujbă în noaptea de Paști. ,,- Nu s-a pomenit în satele moților, domnule primar, ca să fie biserica închisă în noaptea de Înviere! Așa ceva nu se poate!”  S-a dus la biserică, a venit lumea, a făcut Slujba Învierii afară și apoi în biserică. Era la Liturghie. Când a ieșit cu Sfintele Daruri, toată lumea era îngenuncheată. Atunci a intrat primarul cu trei milițieni în biserică. Au smuls Sfintele Daruri din mâinile preotului și le-au aruncat, lovindu-le de pereții bisericii. Nu puteau rămâne moții lui Avram Iancu nepăsători față de un asemenea sacrilegiu. S-au ridicat, i-au imobilizat pe intruși, i-au scos afară din biserică și i-au bătut cum numai ei știau să bată. Un milițian a murit până la spital. Acei moți au fost arestați în aceeași noapte și de ei nu s-a mai auzit nimic. Preotul a fost și el arestat, judecat la urgență și condamnat la 17 ani muncă silnică. Executase pedeapsa, lucrase doi-trei ani pe diferite șantiere și acum venea la București, sperând ca patriarhul să-l repună în drepturi și să-i dea vreun sat să slujească și el, ca să aibă din ce trăi.

 Mulți preoți și-au cedat ultima bucată de pământ statului, în baza Decretului 308/1948, pentru a scăpa de a fi dislocați și să le fie lăsați copii să-și urmeze școala, soțiile să-și țină serviciul. Acesta a fost cazul Preotului Ioan Sfetcu din Bârda. Copiii preoților erau eliminați din școli pentru simplu motiv că părinții lor erau preoți, soțiile de preoți erau date afară din serviciu. Era un act de eroism pentru o tânără să se mărite cu un absolvent de seminar ori de teologie.

Când am mers la examenul de admitere la Seminarul Teologic din Craiova, în autobuz, de la gară la seminar, am stat pe scaun alături de un preot de pe la Baia de Aramă. Aflând unde merg, mi-a spus: ,,- Copile, îți spun cum i-aș spune copilului meu! Du-te unde oi vedea cu ochii! Fă-te orice pe lumea asta, chiar și măturător de stradă, numai popă nu te face! E cea mai batjocorită meserie, cea mai umilită, iar într-un viitor apropiat ăștia vor s-o desființeze!” Era sfatul pe care mi-l dădea un om de vreo șaptezeci de ani, după ce slujise o jumătate de veac Biserica!

Preoții erau folosiți la toate activitățile politice din localitatea în care-și aveau parohia. Cel mai greu a fost în vremea întovărășirilor și colectivizării. Preoții erau obligați să facă parte din echipele de activiști, care trebuiau să convingă populația ca ,,de bunăvoie și nesiliți de nimeni” să se treacă la întovărășire și apoi la colectiv cu tot pământul, cu toate vitele, cu toate atelajele și cu toate brațele de muncă din familie. Erau obligați să înceapă slujbele în duminici și sărbători noaptea, pentru ca în revărsatul zorilor să le termine și lumea să poată merge la muncă. Era obligatoriu ca fiecare să alcătuiască predici pe caiete, să le citească. În aceste predici era obligatoriu să predomine îndemnurile la muncă, la colectivizare, la depășirea planului, la ascultare de autorități, la achitarea  cotelor, trebuia să iasă în evidență grija partidului și a statului pentru bunăstarea poporului, nevoia de rugăciune pentru izbânda luptei pentru pace a conducătorilor comuniști. Preoții aveau obligația să aibă normă la colectiv, să participe la activitățile culturale din comună. De la protoierie li se cerea adeverință de la primărie că au avut activitate culturală. Un preot a mers la directorul căminului cultural să-i ceară să facă și el ceva pe acolo, ca să-i poată da apoi o asemenea adeverință. Directorul i-a spus că are disponibil un rol într-o piesă de teatru. Neavând de ales, preotul a acceptat. Când s-a ridicat cortina în fața unei săli arhipline, pe scenă au văzut o postavă și în aceasta ședea, culcat, preotul satului și se legăna. Așa era rolul. După câteva momente de muțenie, sala a izbucnit în hohote, iar preotul, rușinat, s-a ridicat cu greu, sub povara bătrâneții și a umilinței la care fusese supus și a părăsit scena, jurându-se că pe acolo nu va mai da.

 Salariile preoților erau foarte mici. Ele se compuneau dintr-o subvenție simbolică dată de stat și completarea din fonduri proprii până la cuantumul la care era îndreptățit preotul respectiv, în funcție de studii, vechime, gradul parohiei. În foarte multe parohii salariul nu putea fi completat. Lumea era săracă, propaganda anticlericală își arăta efectele și în acest sens. Unii preoți recurgeau la un ,,șiretlic”. Astfel, făceau închiderea de lună și diferența de bani cu care cheltuielile depășeau veniturile o făceau donație din partea preotesei. În felul acesta, își făceau, scriptic, salariul și se duceau apoi și, tot din salariul preotesei, își plăteau casa de pensii, ca să aibă la bătrânețe o brumă de pensie.

*

                File de jurnal – 4 Ian. 1982. ,,În noaptea de Anul Nou am privit puțin la televizor, apoi m-am dus în camera mea și am mai lucrat. La radio a fost program frumos. La miezul nopții s-au tras mai multe salve de tun la Tr. Severin. În fiecare an se face astfel. N-am înțeles prea bine niciodată, dacă tunurile trag după anul care pleacă sau în anul care vine. Cred, totuși, că după cel care pleacă, indiferent dacă a fost bun sau rău. Așa se întâmplă și în viață! Când te duci, abia te primește, când pleci, abia te huiduiește; altfel spus, toată filozofia pe-aici ar fi aceasta: dă-i cât poți în cel care a plecat și saltă-l în slăvi pe cel care vine, dacă vrei să trăiești bine!

           La Anul Nou am făcut slujbă la Malovăț. A venit multă lume, ca la Paști. La sfârșit, le-am făcut bilanțul pe 1981, pentru ca după aceea să le vorbesc despre rolul social al Bisericii și în special despre într-ajutorarea frățească. Aceasta pentru că m-au bârfit unii în dreapta și în stânga, fiindcă am dat câteva ajutoare unor amărâți din parohie.

          Pe 2 ian. am plecat cu Botezul în Malovăț. Am avut o zi grea. Fiindcă vremea a devenit foarte călduroasă pentru această perioadă, pământul s-a dezghețat, spre disperarea picioarelor și ciubotelor noastre. La prânz am plecat la Colibași, la înmormântarea lui Dănică Pârvănescu (Nicolcioniu), tatăl domnului Vasile Pârvănescu, directorul Bibliotecii Județene. În vârstă de 89 de ani, bătrânul a fost căpitan în armată, a luat parte la Primul Război Mondial. Pe la 46 de ani s-a căsătorit cu o fată săracă și orfană din Bobaița, de numai 16 ani. Au avut trei copii. Destul de bogat, a avut posibilitatea să dea copiilor săi o educație aleasă. Adeseori îmi povestește mama cu nostalgie  despre diferența enormă dintre felul de viață al copiilor lui Dănică și ceilalți copii ai satului. Dănică, fie că sfida, fie că era prudent, dar la nunți și acolo unde trebuia să stea la masă, își aducea lingură și pahar de acasă(…)(Va urma).

*

                 Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Ovidiu Mitran-De Keyser din Zoersel(Belgia): 440 lei;  Domnul Laurențiu Ichim din Moinești (BC): 110 lei; Doamna Carmen Roman din Tr. Severin, Domnul Besca Ștefan-Marian din Șimian(MH), Domnul Toma Ionică din Șimian(MH): câte 100 lei;

              Domnul Iorgovan Viorel din Malovăț a mai adăugat 100 lei la contribuția de cult, totalizând până acum 210 lei. Domnul  Vișan Ioniță-Sevestian din Malovăț a achitat pentru prima sa contribuție de cult 100 lei.

              Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

                 În cursul lunii mai, am donat pâine credincioșilor participanți la biserică și unor bolnavi din sat, astfel: 7 Mai(Bârda): 157 pâini; 14 Mai(Malovăț): 212 pâini; 21 Mai(Malovăț): 202 pâini; 25 Mai(Bârda): 160 pâini; 28 Mai(Bârda): 160 pâini.

               Așadar, în luna mai s-au donat 891 pâini. Copiilor li s-au donat și ciocolate.

               De asemenea, în luna mai s-a vândut pâine credincioșilor  la prețul de achiziție de 0,60 lei/buc., astfel: 7 Mai(Bârda): 743 pâini; 14 Mai(Malovăț): 388 pâini; 21 Mai(Malovăț): 98 pâini; 25 Mai(Bârda): 140 pâini; 28 Mai(Bârda): 740 pâini.

                Așadar, în luna mai s-au vândut cu 0,60 lei/buc. 2.109 pâini.

*

                Plăți. În această perioadă, parohia noastră a făcut câteva plăți mai mari, astfel: 7.000 lei tipografiei pentru cărțile Bibliografia Revistei ,,BOR”(1874-2014)(3 vol.), I. Neacșu, Martirii Ardealului și Norica Ion, Evadarea din Iad; 3.550 lei protoieriei pentru lumânări; 1.800 lei brutăriei pentru pâinile donate și vândute în luna mai; 842 lei impozit; 125 lei erbicid pentru cimitirul de la Bârda; 50 lei internetul; 55 lei pentru curent; 50 lei ciocolată pentru copii.

*

                 Publicații: În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel:  ,,Scrisoare pastorală- 349, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 26 mai 2017, ediție on-line (http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2017, 27.05/2017, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2017, 28 mai, ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Amintiri din vremea Patriarhului Justinian, în ,,Națiunea”, București, 2017, 27 mai, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Nu am om, în ,,Națiunea”, București, 2017, 30 mai, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);

*

               În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea lui Ioan Neacșu, Martirii Ardealului(113 pag.). Cartea cuprinde două piese de teatru dedicate lui Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii Răscoalei din 1784 din Transilvania.

               Când am lecturat prima carte a lui Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, mi-am zis: ,,Păcat că omul acesta nu s-a ocupat mai mult de istorie! Avea ce spune și știa cum să spună adevărul istoric!” Citind a doua carte a sa, Martirii Ardealului, nu m-am putut abține să nu exclam: ,,Păcat că omul acesta nu a scris literatură!

               Martirii Ardealului este creația unui profesionist, nu a unui amator. Ioan Neacșu reînvie personaje istorice, creează personaje noi, fictive, intră în pielea lor, le înțelege mentalitățile, frământările, aspirațiile; creează viață autentică; îl captează pe cititor, îi pune imaginația la lucru.

               Martirii Ardealului este un omagiu sincer și curat, pe care autorul îl aduce marilor eroi ai neamului românesc. Este o dovadă concretă, adevărată, incontestabilă,  de patriotism, exprimată de un intelectual veritabil din prima jumătate a veacului trecut.

               Doamna Înv. Eugenia Bordeiașu din București, fiica regretatului Prof. Ioan Neacșu, autorul, a cumpărat întreg tirajul cărții. Cinste unor asemenea copii, care se interesează de memoria părinților lor și fac ce pot ca uitarea să nu se aștearnă peste amintirea lor.

*

              Cu prilejul deplasării la București pentru revederea de 40 de ani, am mers mai întâi la patriarhie, pentru a negocia comanda cu cărțile, respectiv cele trei volume din Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014). Mașina patriarhiei m-a luat de la stația de metrou, am fost foarte bine tratat pe la birouri, chiar și cu o cană de cafea. Am discutat, am vizitat depozite de cărți și obiecte bisericești. Mi s-au acceptat pretențiile privind tirajul, termenele de plată, nu s-a mai pus problema să fiu sancționat, fiindcă am pus poza noii catedrale pe coperta primului volum, așa cum fusesem amenințat din toamnă până-n primăvară! Ce mai! Zâmbetul patriarhului îi transformase pe toți în oameni plini de bunăvoință! Am făcut contractul pentru cărți, urmând ca să aduc pe parcurs acordul Prea Sfințitului Episcop Nicodim. La final, mașina patriarhiei m-a dus la Facultatea de Teologie.

*

                 Revedere – 40. În ziua de 9 mai, preotul Dvs. a participat la revederea de 40 de ani a absolvenților Facultății de Teologie din București, promoția 1977, din care a făcut și el parte. Revederea s-a ținut chiar la facultate. Din cei aproape 150 absolvenți ai acelei promoții, s-au prezentat cc. 80. Din promoția noastră au decedat 38. A fost emoționantă această întâlnire. Unii dintre noi nu ne mai întâlnisem din 1977. Era greu să distingi sub chipul bătrânului de  azi figura tânărului de acum 40 de ani! La unul mai recunoșteai ochii, la altul zâmbetul, la altul glasul, la altul numele! Din promoția noastră s-au ridicat doi decani ai Facultății de Teologie din București (actualul, Pr. Prof. Dr. Buchiu Ștefan și fostul, Pr. Prof. Dr. Constantin Coman). Tot în mediul universitar a ajuns și Pr. Prof. Dr. Alexandru Isvoranu de la Craiova). Mulți au ajuns profesori la seminariile teologice din țară, mulți funcționari pe la episcopii, dar majoritatea au ajuns preoți, răspândiți în toată țara. A impresionat prezența lui Fuad Sadiq. Originar din Aman(Iordania), fiu  de general, împreună cu cei nouă frați ai săi, în 1973-1977 erau toți răspândiți în Europa, la diferite universități. Era un tânăr  cu un chip superb, foarte manierat și respectuos, foarte capabil. Știa de atunci mai multe limbi, iar limba română o învățase în trei ani aproape mai bine decât unii de-ai noștri. După ce-a terminat la București s-a întors în Iordania și a ajuns consilier al regelui Husein al Iordaniei pe probleme religioase, timp de zece ani. S-a călugărit apoi și a ajuns episcop-vicar al Patriarhiei Antiohiei și a Întregului Orient. A făcut numeroase traduceri din cărțile Părintelui Dumitru Stăniloae(dogmatică), ale părintelui Liviu Stan și Ioan Floca(drept bisericesc) în limba arabă. În ultimii ani a fost trimis ca episcop al arabilor creștini ortodocși din România, cu sediul la București. S-a arătat foarte interesat de cartea Șiragul mărgăritarului, publicată de parohia noastră în anii trecuți.  N-ar fi exclus să ne viziteze parohia în viitorul apropiat.

           Fiecare dintre colegi s-a lăudat cu ce a avut mai de preț: unul cu bolile, altul cu operațiile, altul cu copiii, altul cu nepoții, altul cu școlile absolvite, altul cu funcțiile deținute, altul cu bisericile construite etc. Eu m-am lăudat cu enoriașii mei și cu cărțile mele.

           Aceeași concluzie am tras-o și aici, ca și la Craiova, în urmă cu patru  ani; cel mai bine ne-am prezentat, sub aspect fizic, cei care am activat în mediul rural, ca preoți de țară. Cei mai îmbătrâniți, mai hodorogiți, mai bolnăvicioși, erau cei care au avut funcții de birou și viață sedentară. Mi-a părut rău că nu s-a organizat un meci de fotbal sau un joc de călușari, că le-aș fi arătat eu atunci….!

*

                Emisiuni.  În ziua de 22 Mai, o echipă de la Televiziunea  TL2 din  Tr. Severin s-a deplasat la Malovăț și a realizat o emisiune cu preotul Dvs. A fost o discuție de o oră privitoare la rolul Bisericii și preotului în viața satului de azi.

*

               Zâmbete. ☺Într-o localitate are loc un accident: un TIR a ieşit de pe carosabil și  a pătruns într-un cimitir. Poliţiştii raportează:  ,,La locul accidentului s-au găsit 137 de morţi, dar numărătoarea continuă!” ☺ Cine doarme mai mult, greşeşte mai puţin! ☺ Când ești mort, nu știi asta, dar îi afectează pe ceilalți. La fel și când ești prost!☺,,-Ospătar, o scobitoare, te rog!” ,,- Mai așteptați, domnule! Toate sunt ocupate acum!”

*

               Vârsta lui ,,De ce?” ,,- Bogdănele, ce mănânci?” ,,- Înghețată, tataie!” ,,- Îmi dai și mie?” ,,- Tataie, ai limba asplă sî o zgâlâi!”

*

               Lucrări la cimitir.  Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ierbicidăm și cimitirul de la Malovăț. Domnul Gheorghe Surugiu din Italia a donat astă-iarnă 5 litri de erbicid. Acum au făcut lucrarea Domnii Gheorghe Surugiu(Italia), Manolea Nicolae, Pera Dumitru și Nistor Petre. Au refuzat să primească bani pentru munca prestată. Le mulțumim și Dumnezeu să le răsplătească!

*

               Excursii-pelerinaj. La o dată pe care o vom stabili ulterior(de preferat în luna iunie), dorim să organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț-Motru-Mânăstirea Tismana-Baia de Aramă(orașul și mânăstirea)-Obârșia Cloșani-Băile Herculane-Orșova (Mânăstirea Sfânta Ana)-Mânăstirea Vodița- Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Se poate face într-o zi. Costul va fi  de 25 lei/pers. Cu prilejul hramurilor, vom organiza câte o excursie-pelerinaj la mânăstirile Godeanu și Orșova.

*

                Botezuri. Înmormântări. În ziua de 28 Mai am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Băleanu Ionuț, fiul Domnului Băleanu Virgil-Valentin și al Doamnei Băleanu Elena din Malovăț. Să le trăiască!

*

             Program. În cursul lunii iunie avem următorul program de slujbe: 3 Iun.(Malovăț-Bârda); 4 Iun.(Malovăț); 5 Iun. (Bârda); 10 Iun.(Malovăț-Bârda); 11 Iun.(Bârda); 17 Iun. (Malovăț-Bârda); 18 Iun.(Malovăț); 24 Iun.(Malovăț-Bârda); 25 Iun. (Bârda); 26 Iun.(spovediri și împărtășiri, la biserică și în sat, la Bârda); 28 Iun.(spovediri și împărtășiri, la biserică și în sat, la Malovăț); 29 Iun.(pomeniri la Bârda, la ora 7.30; slujbă la Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe  adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

                  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda