Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » VAVILA POPOVICI: N-am să înțeleg niciodată!

VAVILA POPOVICI: N-am să înțeleg niciodată!

„România e patria noastră, a tuturor românilor. E România celor de demult și-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruți și a celor ce va să vie.” – Barbu Ștefănescu Delavrancea

   Vineri, 9 iunie 2017, a avut loc întâlnirea la vârf a celor doi președinți de state NATO, la Casa Albă din Washington DC, gazda fiind domnul Donald Trump și invitatul – domnul Klaus Iohannis, întâlnire ce poate fi calificată drept istorică. Șeful statului român s-a bucurat de atenție și de curtoazie din partea liderului singurei superputeri din zilele noastre. A fost primul șef de stat din regiune invitat la Casa Albă de către președintele Donald Trump, după instalarea în funcție, la data de 20 ianuarie 2017.

   Am așteptat „cu sufletul la gură” apariția președintelui nostru în peisaj, cuvântările celor doi președinți, precum și conferința de presă. Președintele român, prezentabil, degajat, și-a reprezentat cât se poate de onorabil națiunea, vorbind, cum s-a spus, „o engleză perfectă”, exprimându-se rar și clar, ambele cuvântări ale celor doi președinți fiind la fel de interesante. Cuvintele și zâmbetele au născut în noi sentimentul de mândrie și o siguranță a pătruns în inimile noastre, ceea ce ar fi trebuit să fi încercat fiecare individ care simte românește. Avem nevoie de prieteni, avem nevoie de aliați!

   Pe lângă atmosfera de noblețe a spiritelor, sigur că fiecare și-a exprimat punctele de vedere, urmărind interesele țării în mod diplomatic, cristalizând rezultatele obținute și având ca determinant central interesul național, dictat de ideologia politică, geografie, istorie, economie, diplomația fiind „arta de a conduce relații pentru câștig în lipsa conflictului”. Privită din această perspectivă, diplomația este principalul instrument al aplicării politicii externe într-o lume în care agresiunea este oricând posibilă și care este privită cu teamă și dizgrație de către oamenii civilizați și iubitori de pace ai planetei. Scopul diplomatului rămâne astfel mereu obținerea de rezultate pozitive pentru satisfacerea interesului național. Și interesele au fost clar exprimate și au primit răspunsuri clare mult așteptate. În fond România a cooperat loial cu NATO în principalele teatre de război: Afganistan, Irak, Siria, Kosovo, sacrificând inclusiv vieți omenești; România a alocat 2% din PIB pentru apărare și înțelege „pretențiile” președintelui Donald Trump pentru majorarea contribuțiilor celorlalte state NATO la bugetul alianței; România a fost de acord cu amplasarea scutului de la Deveselu, cu găzduirea unor comandamente importante ale NATO și cu manevre militare comune; România are o poziție geostrategică remarcabilă, cu ieșire la Marea Neagră; România are  potențial economic și infrastructură militară remarcabile. Președintele Klaus Iohannis a declarat: „România e foarte conștientă de faptul că suntem în est și că ne bazăm foarte mult pe parteneriatul cu dvs. pentru că nu putem să rezistăm acolo fără SUA, nu putem rezista acolo singuri. Cred că e în interesul dvs., dle președinte să aveți un partener puternic în UE. Legătura transatlantică stă la baza civilizației occidentale. NATO și UE nu trebuie să fie în concurență, ci trebuie să colaboreze, pentru a face și NATO și Europa mai puternice…”, contrazicând în felul acesta oficialii de prim rang din UE care au declarat ca Europa trebuie să-și poarte singură de grijă. A fost o declarație sinceră și curajoasă și a primit răspunsul dorit, cel așteptat din partea unui partener prețios, cel care s-a angajat în revigorarea NATO. România, așa cum s-au derulat declarațiile, va avea de câștigat pentru interesul său de securitate. Vizita a prilejuit o clarificare și în privința luptei anticorupție, asigurarea prieteniei dintre ambele state: „Aplaud curajul dvs., eforturile dvs. de a lupta împotriva corupției și de a proteja statului de drept. E nevoie să creăm un mediu în care comerțul să înflorească și cetățenii să prospere. Viitorul relațiilor dintre România și SUA e foarte luminos. Îmi doresc să întărim alianța noastră cu țara dvs. și legăturile dintre cele două popoare”. Cel mai important răspuns la declarația sinceră a președintelui nostru, aceea că nu putem singuri rezista în luptă, a fost asigurarea respectării articolului 5 din tratatul NATO care prevede ca fiecare stat al Alianței să ajute orice alt stat membru în cazul unui atac: „Angajez Statele Unite în privința articolului 5. Cu siguranță suntem acolo ca să protejăm”, a răspuns Trump. „Este unul dintre motivele pentru care doresc să ne asigurăm că avem o forță foarte, foarte puternică, plătind sumele necesare pentru a avea această forță”. Logic!

   A fost un triumf diplomatic al președintelui nostru. Au fost cuvinte care „ne-au mers la suflet”, cuvinte încurajatoare, mobilizatoare.

   Diplomatul, filozoful, politicianul român Dumitru Drăghicescu (1875-1945) în cartea sa „Din psihologia poporului roman”,  editată pentru prima dată în 1907, reeditată în 1995, în 2006 și 2007, este prima mare monografie a sufletului românesc, apărută la începutul veacului al XX-lea, într-o perioadă de tranziție destul de asemănătoare cu cea pe care o străbatem acum, este de părere autorul unor rânduri scrise despre carte. În ea se spune că răul cel mai mare, trădările și uneltirile cele mai mari le-au produs boierii acelor vremi, fapt care-l face pe autor să nu-i considere români. Interesele lor personale n-au coincis niciodată cu interesele țării – ca și acum. Avem și noi „boierii” noștri! Dintotdeauna Puterea, față de cei mulți – popor – a manifestat dispreț, și-a urmărit propriul interes, a complotat parșiv contra conducătorului, l-au trădat sau l-au ucis spre a-i lua locul. Iată cât de plastic prezenta un țăran ales deputat în 1848, relația dintre Putere și omul de rând: „Dacă ar fi putut  ajunge ciocoiul la soare, ar fi pus stăpânire pe el și ar fi vândut țăranilor pe bani scumpi lumina lui Dumnezeu. Dacă ar fi putut pune stăpânire pe apele mării, ar fi făcut speculă din ele și ar fi robit pe țărani cu întunericul, cu frigul și cu setea, după cum deja i-a robit cu foamea făcându-se stăpân pe pământ.

   N-am să înțeleg niciodată cum poate fi pângărit sufletul omului, cuvântul  „suflet” însemnând pentru român: „viață, spirit, animare, duh, temperament, fire, caracter, energie, vitejie, curaj, generozitate, pasiune, ardoare, inimă, sentiment, sensibilitate, entuziasm”, și cel mai important – sentimentul patriotic. „Oricare dintre sensurile menționate poate avea un corespondent în alte limbi, dar nu vom întâlni niciodată, specifică autorul, în nici o altă limbă, atâtea accepțiuni și atâtea sensuri reunite în jurul acestei noțiuni. Și aceasta fiindcă, pentru români, a respira, a trăi, a gândi, a acționa, a lupta, a suferi și a muri trec prin complexitatea incredibilă a ideii de suflet”.

Românul folosește un șir de expresii și de sentimente din care nu lipsește sufletul și care exprimă profunzimea simțirii și importanța acordată acestui termen. Autorul mai spune că din zorii existenței sale, civilizația românească a fost una idealistă, înclinată spre înțelegerea sufletului, a substanței sale spirituale, materia neputând exercita o prea mare atracție asupra românului. Dar vremurile s-au mai schimbat, așa cum am scris într-un poem: „M-am născut o singură dată,/ dar am murit de-atâtea ori…/ Aș vrea să mă mai nasc o dată,/ dar viețile nu se cumpără,/ nu se vând,/ când totul se cumpără,/ când totul se vinde.”

   Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) detalia alte trăsături fundamentale ale neamului român, faptul că, pe teritoriul nostru s-au întâlnit două moșteniri – cultura latină și Ortodoxia, și din ele s-a format un spirit de sinteză propriu nouă, deosebindu-ne de celelalte popoare occidentale sau răsăritene: „Noi nu suntem nici unilateral raționaliști ca latinii din Occident sau ca grecii, nici unilateral mistici ca slavii sau ca popoarele asiatice și africane, ci unim luciditatea rațională a latinității personaliste cu sentimentul de taină prezentă în toate, o taină luminoasă, în care se poate înainta la nesfârșit și care nu ne anulează ca persoane originare în sentimentul unității de comuniune pe care îl trăim”.

Această combinație neașteptată de rațiune și luciditate este una dintre trăsăturile de bază ale românilor. Românul face totul cu judecată și claritate în gândire. Și cu iubire, fiindcă românul este bun și credincios. Atunci, de unde astăzi, acest spirit al răului printre comentatori, cărora li se asociază defecte ca: invidia, ura, orgoliul, egoismul, disprețul, întâlnite cândva doar la firile primitive, involuate spiritual, iar acum trecute la oamenii cultivați cât de cât? S-au cultivat, dar nu s-au educat!

Americanii sunt pragmatici, afirma un jurnalist. Da, sunt!, fiindcă vremurile cer acest pragmatism. Ce am face acum fără el? În această idee, președintele Donald Trump i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru decizia de a crește bugetul alocat apărării, subliniind că speră ca alți aliați NATO „să urmeze exemplul României”.   Unii au reținut numai ce au vrut, ceea ce i-a interesat, iar ceea ce a fost esențial și a interesat națiunea, adică perspectiva încurajatoare a relațiilor dintre România și Statele Unite „n-au auzit”, n-au înțeles, sau din invidie, ură, nu au vrut să înțeleagă.

   N-am să înțeleg niciodată cum persoanele dedicate culturii, care ar trebui să dăruiască o trăire aparte, să transmită o energie pozitivă de care cei mulți au nevoie, scriu defăimător cu privire la această înaltă întâlnire între cei doi șefi de stat – Dl. Donald Trup și dl. Klaus Iohannis. N-am să înțeleg niciodată invidia, egoismul, încrâncenarea, bârfa și lipsa de patriotism al indivizilor care fac politica țării noastre. Unde este rigoarea și bunul simț al unor jurnaliști, comentatori?

   Ce-o fi mai departe, om trăi și om vedea, dar să fim mulțumiți de acest pas atât de important făcut, de faptul că Președintele Donald Trump a fost deosebit de ospitalier, ne-a întins o mână nouă est-europenilor, afirmând prin aceasta nevoia Statelor Unite de parteneri externi – prieteni adevărați, într-un moment critic, când în altă parte a Europei bântuie un vânt periculos – ideea distrugerii punților trans-atlantice. Președintele nostru a exprimat clar și înțelept părerea sa, privind această parte a Europei.

   N-am să înțeleg niciodată cum unii nu pot aprecia distincția în ținută și discursul președintelui țării, cum nu pot rezona la cuvintele și tonul discursului, cum nu pot vedea alături de interesele expuse și întrevăzute, și acel sentiment de prietenie, de respect, acele mâini care s-au strâns în semn de prietenie între cele două țări. N-am să înțeleg niciodată!

Vavila Popovici – Carolina de Nord