Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » George PETROVAI: Prin moțiunea de cenzură, Dragnea-și arat-a lui măsură!

George PETROVAI: Prin moțiunea de cenzură, Dragnea-și arat-a lui măsură!

                                                                           Prin moțiunea de cenzură,

                                                                         Dragnea-și arat-a lui măsură!

            Ceea ce se întâmplă astăzi în Partidul Social Democrat (PSD), formațiunea fesenisto-postcomunistă cu cei mai mulți membri și cea mai mare densitate de penali, este în deplină concordanță cu absurdul omniprezent și omnipotent din România postdecembristă, un absurd cu atât mai sfidător-triumfător la orașe și sate, cu cât caută mai abitir să-și ascundă hidoasa scăfârlie politică în nisipul mișcător al paradoxurilor. Da, căci nu-i de ici-de colo ca un partid sau o alianță de guvernământ să-și dărâme propriul guvern printr-o moțiune de cenzură!

Și nu orice guvern, ci unul alcătuit de primele capete pătrate ale coaliției pesedisto-aldistă (sinistrul tandem Dragnea-Tăriceanu), cu miniștri aleși pe sprânceana cumetriilor politice și cu un premier somat să renunțe la șefia Consiliului Județean Timiș, pe motiv că în acest mod poate să-și achite o parte din datoriile față de partid. Firește, în urmă cu șase luni, Sorin Grindeanu n-avea niciun motiv să nu se supună ordinului primit de la vătaful Dragnea. Dimpotrivă, tot ce mai mișcă-n țara asta prevestea un succes istoric pentru PSD și aliații săi: scorul zdrobitor obținut la parlamentare printr-o ofertă electorală plină ochi de promisiuni (vom face, vom drege, vom pune țara pe picioare…) și de un patriotism găunos (nu suntem o colonie, România este a românilor), degringolada opoziției, „miraculosul” program de guvernare, prin care Dragnea garanta prosperitatea și fericirea tuturor românilor, în pofida faptului că de la buget s-au alocat pentru investiții cei mai puțini bani din ultimii 10-15 ani și, îndeosebi, atenția ridicol de afectuoasă arătată noului prim ministru de către penalul cuplu Dragnea-Tăriceanu.

Dacă unii dintre români au uitat memorabila scenă în care, aidoma unui copil condus de părinți la școală, micul premier Grindeanu este la propriu dus de mânuță la noul lui loc de muncă de cei doi părinți politico-ideologici, atunci poate că-și amintesc vizita plină de succesuri mediatice, pe care tandra (sic!) pereche pesedistă Dragnea-Grindeanu (în acest caz, termenul „tandră” provine de de la Tanda și Manda!) au efectuat-o în Statele Unite, cu ocazia înscăunării lui Donald Trump la Casa Albă.

La vremea respectivă, încrezător în steaua lui și a partidului-stat din care făcea parte, pe Grindeanu nu-l deranja faptul că adevăratul premier nu va fi el, ci Dragnea, adică profund nedemocraticul ipochimen, care – din pricina condamnărilor – nu putea ajunge prim ministru, însă nici vorbă să renunțe la morbida satisfacție de a trage toate sforile puterii și de a-i scoate pe alții vinovați pentru neatingerea „la virgulă” a unor obiective fanteziste. Iar când Grindeanu a încercat să-și ia în serios rolul de premier, Dragnea a interpretat gestul acestuia ca o insubordonare și ca un atentat la autoritatea sa în declin.

Drept urmare, pentru refacerea autorității, a trecut la atac și, de comun acord cu Tăriceanu, țiitoarea lui politică, a decis că Grindeanu trebuie înlăturat de la butoanele Executivului, pe motiv că evaluarea făcută Cabinetului ar fi nesatisfăcătoare în ceea ce privește gradul de realizare a grosului obiectivelor din program. Atâta doar că evaluarea i-a fost încredințată lui Darius Vâlcov, un apropiat al lui Dragnea mai mult decât dubios, care-i impută lui Grindeanu idioțenia cu neapropierea de Rusia!

Întrucât Grindeanu a respins acuzațiile evaluării ca fiind nefondate și a refuzat să-și dea demisia atâta timp cât Dragnea nu-și asumă răspunderea pentru criza creată, tartorul pesedist l-a luat deoparte și a încercat să-l mituiască: Bine, bine, nu vrei să pleci la Timișoara. Atunci ori te fac vicepremier în noul guvern (vasăzică, Grindeanu nu mai e bun ca prim ministru, însă ca vicepremier ar fi excelent), ori șeful oricărei instituții, de parcă statul român ar fi o parte din enormele lui proprietăți nelegiuite.

Cum Grindeanu nu-i nici așa de acord („Îmi voi da demisia imediat după cea a lui Dragnea!”), iată de ce vătaful de Teleorman se precipită și de îndată trece la execuția politică și publică a rebelului, deja asociat cu Victor Ponta și cu alți pesediști nemulțumiți de dictatura dragnească: mai întâi, aidoma altor incomozi (ex. Mihai Chirică, primarul Iașului), este exclus din PSD, apoi vine la rând moțiunea de cenzură.

Toată această tărășenie de partid, în fond luptă pe viață și pe moarte pentru putere, face dovada clară că fiecare pasăre pe limba ei piere: Posibil ca Grindeanu să fie mătrășit cu moțiunea de duminică, însă și zilele de politruc ale lui Dragnea sunt de-acuma numărate…

Sighetu Marmației,                                                                                           George  PETROVAI

17 iunie 2017


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.