Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru Nemoianu: “Dascăli de țară”

Alexandru Nemoianu: “Dascăli de țară”

Pentru tot cel care are minimal bun simt si minimala buna credinta, cultura taraneasca romaneasca se infatiseaza ca o splendida si fascinanta realitate.
Cultura taraneasca romaneasca este de o complexitate uluitoare si ea se refera si este mai ales, nu suma unor obiceiuri si deprinderi, dar mai vartos un mod de viata, de intelegere a lumii si locului omului in aceasta lume, o intelegere absolut fascinanta.
In fapt intrarea si partasia in aceasta cultura se face de la nastere si se continua pana la moarte si chiar si dupa moarte prin obiceiurile funebre. Este foarte greu, daca nu cu neputinta sa fi adoptat in cultura taraneasca, trebuie sa te nasti si sa cresti cu ea.
Incet, zi dupa zi, sunt deprinse temeiurile intelegerii “taranesti” a vietii si a randuielilor. Iar aceasta inseamna munca, relatia dintre oameni, relatia dintre barbat si femeie, relatia dintre parinti si copii, relatia cu pamantulul, apa,cerul. Nu intamplator “taranii” sunt mai destepti si mai razbatatori decat ceilalti oameni!
Poate cel mai frumos a fost definita cultura taraneasca romaneasca de catre marele architect si om de cultura Gheorghe Cantacuzino, “ea (cultura taraneasca) uneste eleganta cu demnitatea si demnitatea cu modestia”.
Cred ca este potrivit sa amintim in acest context si exceptionala vitalitate a acestei culturi, faptul ca ea a strabatut si inca strabate vremi teribile.

Cultura taraneasca a fost si este suficienta siesi, este autarhica, traieste in sine. Dar ea a fost confruntata cu lumea din afara in chip brutal si aproape intotdeauna agresiv, ostil. Mai simplu spus, lumea din afara intotdeauna a cerut ceva satului romanesc si mai niciodata nu i-a dat ceva in schimb. (Cum spunea Mama Neli Podea din Borloveni, “duc “trashtile” (taristele) pline si sa zauita sa le mai aduca si goale.”)
Cu toate acestea satul si cultura taraneasca au supravietuit si in cea mai mare masura, aceasta s-a datorat jertfei “dascalilor de tara”.

Acesti “dascali de tara” au fost cei care au transmis comunitatilor satesti regulile “lumii din afara” si i-au invatat pe oameni cum sa supravietuiasca in conditiile amestecului tot mai brutal al “lumii din afara”. Dar ei au facut-o cu dragoste si mai ales intelegand nevoile si simtamintele satului caruia ii erau parte, trup si suflet.
Acesti “dascali de tara” au fost gata cu sfat, indemn, exemplu si participare la toate nevoile. Acesti “dascali de tara” au invatat pe oameni sa scrie, sa citeasca, sa iubeasca locul si Neamul lor si au invatat pe sateni cum sa functioneze cu succes in lumea “moderna”. Acesti “dascali de tara” au facut toate cele pomenite cu enorma modestie, pentru plata foarte putina dar cu o dragoste care infioara si inspira.
Fie ca Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze si de acuma inainte satele romanesti cu asemenea “dascali de tara”, adevarati apostoli : ziditori de Neam si de Tara.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

18 iunie 2017