Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (11)

EUGEN ONISCU: REÎNTORS ÎN LIBERTATE (11)

Peste câteva săptămâni Silviu îi făcu cunoștință cu o femeie pe nume Mirela, ce era cu doi ani mai mică ca el. Mirela era una din acele persoane ce fiind divorțată de bărbatul ei, era purtată de valurile vieții când într-o direcție când în alta. De multe ori astfel de persoane nu mai opun nici o rezistență de a urma o direcție anume în viață, ci se lasă purtate încotr-o le poartă valurile vieții. Iar deviza lor este următoarea: „Dacă așa procedează destul de mulți bărbați și femei, de ce eu să fac altfel? Dacă pot să trăiesc și să mă distrez, ce îmi pasă încotr-o mă poartă viața?” Mirela avea un bar la ieșirea din oraș. După divorțul ei mai avusese câteva relații nereușite cu alți bărbați, și în timpul când făcu cunoștință cu Sandu era în căutarea unui partener de viață și care de asemenea să o ajute cu barul. Dar mai ales acel om trebuia să știe să se impună în fața clienților amețiți de băutură, care mai făceau scandal. Sandu îi păru omul ideal pentru planurile ei.

În timpul când o cunoscu pe Mirela, Sandu încă nu își revenise din adânca decepție în care îl aruncase Rodica, se simțea rănit și devenise foarte vulnerabil. De asemenea în ultimul timp îi stăruia un gând, și anume, dacă se va hotărâ într-u totul să urmeze calea credinței atunci va trebui să renunțe la anumite plăceri ale vieții. Pe când era în pușcărie fusese animat de sentimente creștine autentice, și fusese hotărât să facă orice sacrificiu pentru a urma calea credinței cu bucurie, însă în viața civilă începu să șovăie, încercând să tot amâne o întoarcere din toată inima la cele sfinte. Ba mai mult de atât, nici la întâlnirile cu Eusebiu nu mai mergea. Așa că, atunci când o cunoscu pe Mirela acceptă imediat propunerea ei pentru a lucra la bar, fu împins pentru a lua acea decizie și datorită faptului că șomajul nu îl mai avea decât pentru câteva luni, și apoi nimic pentru viitor. De la ferma de unde cumnatul său Vasile îl asigurase că va avea acel post de muncă i se comunică că nu va fi angajat, deși vorbise și el cu patronul și îi mărturisise totul deschis, iar acel om îl asigurase că nu este nici o problemă și va fi angajat. La scurt timp după convorbirea sa cu acel patron, primi un telefon de la șefa de personal a acelei ferme, prin care i se comunica că de moment nu putea să fie angajat pentrucă interveniseră niște probleme, și erau nevoiți să mai reducă din personal.

La scurt timp după ce începu munca la acel bar se cunună civil cu Mirela. Sandu începu să trăiască toată acea nouă viață convins că procedase greșit, ceva în adâncul ființei sale nu îi dădea pace, avea impresia că pornise pe un drum greșit în viață, și că ar fi trebuit să se întoarcă. Avea impresia că toată acea viață, cu acea atmosferă apăsătoare a barului, avea să-l distrugă din punct de vedere spiritual. Undeva în adâncul ființei lui păstra o urmă de regret pentru faptul că cândva dorise să se înroleze în categoria oamenilor de treabă, iar acea meserie de barman, și om de ordine printre clienții amețiți de băutură, era convins că nu îl situa nici pe departe printre oamenii de treabă. Pentru că câștigau destul de bine cu barul îi propuse Mirelei să deschidă în paralel cu barul un magazin alimentar, el spera procedând în felul acesta ca să prospere, și cu timpul el să se ocupe doar de magazinul alimentar și să renunțe la bar. Dar magazinul alimentar fu sortit eșecului, nu puteau ține piept cu prețurile și ofertele de la Lidl, Penny, Kaufland, iar locuitorii din orașul lor preferau să-și facă cumpărăturile din marile magazine. În final închiseră acel magazin și se dedicară pe mai departe doar barului.

În acest mod se scurseră câțiva ani. Timp în care Sandu deși ducea o viață aparent normală, și se înțelegea destul de bine cu Mirela, undeva în adâncul ființei lui avea impresia că odată în viață stătuse la o răscruce de drumuri, și având posibilitatea să aleagă între mai multe drumuri, pornise pe un drum anevoios și întunecos. Deși se bucurase tot timpul de o sănătate de fier, având o condiție fizică foarte bună, de la un timp începu să se simtă obosit, simțind mereu nevoia să se odihnească. Mai ales uneori îl cuprindea o stare de epuizare, și acest lucru îl uimea pentru că toată viața sa fusese un om puternic, și dintr-o dată întreg organismul său începu să dea semne de oboseală. Merse la doctor și spre surprinderea lui văzu că medicul îl privea cam suspicios și îi propuse să-i facă niște analize speciale. Rezultatele acelor analize erau îngrozitoare pentru el, avea cancer. Acel cancer îi provenea din urma unor hematoame, ce îi fuseseră cauzate de loviturile ce le primise în pușcărie. Avu nevoie de ceva timp să asimileze acea lovitură cu care viața îl lovea din nou, de astă dată era conștient că nu mai era vorba de fericirea lui, sau de libertatea lui, ci îi era amenințată chiar viața. El se hotărâ să lupte așa cum făcuse mereu atunci când avea totul în contra lui.

Stătu un timp internat în spital, apoi veni acasă continuând cu tratamentul și regimul prescris de medic, renunță la bar, fu internat din nou, însă starea sănătății lui se înrăutățea. Mirela era ocupată în tot acest timp cu barul, și căuta pe cât putea să-l ajute și pe el în tot acel calvar prin care trecea. Ceva însă nu mergea așa cum ar fi trebuit, starea sănătății lui se înrăutățea tot mai mult, iar medicii îi comunicară soției lui că trebuia să se pregătească de tot ce era mai rău. În acele momente de cumplită luptă cu boala din viața sa, de undeva din adâncurile ființei sale, îi ieșeau mereu la lumină amintirile acelor clipe din viața sa, când se hotărâse să se apropie de Dumnezeu și avu următorul gând: „Dacă nu am știut să trăiesc, sau poate că loviturile vieții m-au doborât mereu, de câte ori am încercat să pornesc pe un drum bun, măcar să știu să mor. Tâlharul de pe cruce a știut să facă acest lucru, era aproape de moarte și atunci a decis să se împace cu Dumnezeu, fiind conștient că nu totul se termină aici, există înviere și o nouă viață pe care scriitorii Noului Testament au numit-o viața veșnică. Ar fi minunat să mă ridic și eu din nou la viață, într-o lume nouă, fără durere și moarte, și să trăiesc din nou, ar fi atât de minunat.”

Pe de altă parte, uneori era asaltat de gânduri negre ce îl apăsau. Uneori o voce sinistră în mintea sa îi șoptea că pentru el era prea târziu, și nu va mai fi primit de Dumnezeu, pentru că în trecutul său respinsese chemarea lui Dumnezeu de a porni pe calea credinței. Avea convingerea că aupra minții sale simțea influența a două puteri aflate în controversă, o putere ce încerca să-l determine să creadă că totul este pierdut pentru el, știa că aceasta era lucrarea Satanei. De asemenea, simțea uneori asupra inimii sale influența unei adieri mângâietoare, care îi readucea aminte de acele clipe când în pușcărie încerca să se apropie de Dumnezeu. Mai ales în ultimul timp îi stăruia mereu un gând în minte și anume: „Dintre cele patru Evanghelii, cea după Luca îl prezintă pe Iisus cel mai aproape de oamenii păcătoși.” Acel gând îl auzise de la unul dintre lucrătorii laici ce veniseră în pușcărie pentru a le propovădui deținuților Evanghelia. În momentele când fiind sub efectul tratamentului, boala îi dădea anumite perioade de acalmie, citea din Evanghelia după Luca, din Biblia pe care o păstrase în biblioteca sa ca amintire de la pușcărie, o primise cadou de la unul dintre misionari. Începu cu primele capitole, fiind din nou fascinat de simplitatea și profunzimea învățăturilor evanghelice. Odată se opri din lectura sa și monologă în felul următor:

„Nu putem înțelege în această viață totul, nu ne putem explica de ce uneori anumite tragedii ne lovesc, însă ce putem face este să ne încredem în Dumnezeu chiar dacă durerea și necazurile ne înconjoară, cel puțin încrezându-ne în El, vom avea speranță în sufletele noastre. De altfel așa cum Biblia ne învață, trăim pe frontul marii lupte dintre Hristos și Satana, și trebuie să ne înrolăm de o parte sau de alta a baricadei, nu putem căuta să ne așezăm într-o poziție neutră, pentrucă așa ceva nu există. Iar a merge pe celălalt drum al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, deoarece ni se întâmplă lucruri rele în viață, nu este bine. Deși eu simt în acest moment o imensă dorință de vindecare, de a trăi, și doresc să strig să mă răzvrătesc întrebând: De ce eu? De ce a trebuit să se desfășoare viața mea așa? De ce nu am avut și eu parte de tihnă ca alții? Gândind matur îmi dau seama că cea mai bună atitudine este cea a lui Iov, când în mijlocul necazurilor sale a declarat: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele, și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, și Domnul a luat, binecuvîntat fie Numele Domnului!” Este greu, dar nu imposibil, prin puterea lui Dumnezeu se poate. Abia acum încep să înțeleg mai bine, că tot răul pe care Diavolul și oamenii mi l-au făcut, tainica lucrare a providenței l-a întors spre binele meu. Ca om liber trăind fără griji, poate că niciodată nu m-ar fi interesat lucrurile sfinte. Și apoi darul eternității ce mă așteaptă într-o zi când Dumnezeu mă va învia, voi fi din nou sănătos ca să mă pot din nou bucura de viață printre cei mântuiți. Un astfel de vis, cândva va deveni realitate pentru că se bazează pe promisiunile lui Dumnezeu, și această speranță creștină îmi dă putere să accept orice nedreptate a vieții, și să mă încred în Hristos, chiar dacă nu înțeleg în totalitate pentru ce mi se întâmplă toate aceste tragedii. Până la urmă ce i-a folosit lui Iov să se tânguiască atât de mult, atunci când i se descoperă Dumnezeu și dialoghează cu el, aproape că nu mai are cuvinte și se smerește adânc. Îmi vine greu să accept că deasupra întunericului ce mă apasă, se află un Dumnezeu îndurător ce are planuri privind viitorul meu veșnic. Nu cred că voi primi niciodată în această viață, toate răspunsurile la întrebările mele, așa cum nici Iov nu le-a primit. Dar dacă doresc, prezența lui Dumnezeu se va coborâ în inima mea, întărindu-mă ca să nu îmi pierd credința. Pot de asemenea, sunt liber să mă răzvrătesc, să strig, să blestem! Dar de ce să îmi consum ultimele mele energii făcând voia Diavolului? Mult mai bine ar fi dacă mă voi împăca cu Dumnezeu, cu ultimile puteri ce le mai am! Și cine știe dacă nu se va produce o minune, încă mai nutresc în adâncul ființei mele, gândul că Dumnezeu ar putea să mă vindece, și să mai am parte de fericire pe acest pământ. Îmi este atât de greu să conștientizez acest gând că trebuie să mă despart de viață, pentrucă îmi place să trăiesc, să mă mișc, să gândesc și să mă port ca un om. Dar deși nu îl înțeleg într-u totul pe Dumnezeu, vreau să mă abandonez în mâinile Sale, fie pentru viață, sau pentru moarte, pentrucă simt că El mă iubește în ciuda tuturor defectelor mele, a greșelilor, și păcatelor, pe care le-am comis în viață.”

La scurt timp după ce monologă astfel, starea sănătății lui se înrăutăți tot mai mult, și după ce timp de o lună de zile, mai luptă cu boala, muri. Viața lui nu a fost altceva decât o continuă luptă cu adversitățile vieții, și a oscilat între al căuta pe Dumnezeu sau a amâna să pornească pe drumul credinței. În ultimile clipe ale vieții sale, fiind foarte grav bolnav, porni pe calea credinței însuflețit de gândul că într-o zi va trăi într-o lume nouă, fără durere și moarte. Viața își urmă cursul ei, și după moartea lui Sandu. Nicolae reuși să renunțe la băutură, și începu să se simtă mai bine, urmând tratamentul prescris de medic pentru boala lui. De asemenea lumina acelui far din viața lui, deveni tot mai puternică, începând să risipească întunecimile ce îi apăsau sufletul. Cecilia se căsătorii și începu să pășească alături de soțul ei pe calea credinței, de asemenea fetița ei crescu mare și se făcu deosebit de frumoasă.

Unele lecții ni le însușim atât de greu din viață, de aceea unii dintre noi ajungem abia la sfârșirtul vieții să înțelegem că nu banii sunt cei mai importanți, și nici chiar posesiunile materiale, sau renumele, ori căutarea plăcerilor păcătoase, ci modul cum ne deschidem atunci când pe străzile vieții ne întâlnim cu chemarea Evangheliei.
Sfârșit


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.