Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARIANA ADĂSCĂLIȚEI: În noaptea de Sânzâiene…

MARIANA ADĂSCĂLIȚEI: În noaptea de Sânzâiene…

Iar am fost pe câmp, prin Rai,

dar Tu, Mamă, nu erai
și nici Tată n-am văzut
Doamne, ce mult m-a durut.
Auzeam pe sus cântând
păsări, fluturii zburând,
și-un miros de flori divin,
cerul luminos, senin,
iarba moale, mătăsoasă,
scânteind sub rouă groasă.
Se-auzeau privighetori,
crini-și etalau culori
și un curcubeu divin
îmbrăca cerul senin…
Câmpuri purpurii de maci,
Sânzâiene, pitpalaci,
nuferi albi, strălucitori
Îngeri ce -adunau comori
de iubiri și fapte bune
a celor trecuți prin lume…
Eu tot rătăcind prin floare,
prin Lumini scânteietoare,
jos, la umbra unui pom
am văzut lucrând un om,
în strai vechi din in țesut,
cu fir de aur cusut,
bătea coasa fericit
să pornească la cosit.
Lângă el, pe -un țol de lână
ședea măicuța bătrână,
torcea fir de in subțire
și-avea lacrimi în privire…
I-am cuprins cu dor. Ce dor…
Doamne,- ardea și-n ochii lor…
de s-a pus pomul pe plâns
și cu floarea lui ne-a nins…
Mi-a spus mama: – Nu te teme,
e Noaptea de Sânzâiene…
se coboară-n lume Sfinți,
vin copiii la părinți…
și când s-o-ngâna de zi,
măicuță, ne-om despărți…
Eu în lumea umbrelor,
tu, în lumea cea cu dor…

Mariana Adascalitei

23iunie2017