Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Liliana Trif & Ioan Grigoraș: În raiul tăcerilor mele (moment liric)

Liliana Trif & Ioan Grigoraș: În raiul tăcerilor mele (moment liric)

În raiul tăcerilor mele

*****************************

– A mia oară tac cu îndârjire
Am declarat cuvintelor război,
Nici tu nu ştii cât îmi lipseşti, iubire,
Tot cerul stă ostatic între noi.

În raiul meu sunt ramurile grele
De fructe interzise date-n pârg,
Arhanghelii-mpletesc covor de stele
Sperând că paşii tăi, cândva, cu sârg

Îl vor străbate-ncet în căutarea
Minunii tale. Nu aşa-mi spuneai?
Capitulezi sau vei urma chemarea?
Când o s-ajungi să ştii că eşti în rai.

Tăcerea ta cuvintele-mi dezbracă
De orice sens, c-un calm maiestuos
Aştept în eden fructul să se coacă
Şi ceru-ntreg o să-l străbat pe jos.

Îţi voi trimite-un înger c-o scrisoare,
Misionar al raiului, iar tu
Să-mbraci albastrul cerului şi-o floare
Striveşte-o între sâni! Nu-mi spune, nu!

Gustând din ei voi desluşi dulceaţa
Minunii ce-o visam de-atâta timp
Şi-ţi jur că ne va prinde dimineaţa
Ostatici între Eden şi Olimp.

 

 

Cum trece vremea…

**************************

– Şi iară prinde timpul rădăcină
În orizontul static dintre noi,
Greoi, dramatic cade o cortină
S-ascundă plaja mea şi sânii goi,

Conturul fin al trupului ce-aşteaptă
Un val târziu să-i tulbure cadenţa.
De-o să mă chemi, te voi urma în şoaptă
Să-mi pierd cu nepăsare inocența.

Cum trece vremea, uneori mă arde
Orice secundă-n care ne grăbim
Să traversăm imense bulevarde.
Te rog, iubite, hai să ne oprim!

– Aș căuta un vis, cel mai fierbinte,
L-am savura-mpreun-o viață-ntreagă
Și lângă tine n-aș mai fi cuminte
Chiar dacă lumea n-o să ne-nțeleagă.

Că ne atrage dulcea inocență
A trupurilor nude, răsfățate
De buzele aprinse, cu decență,
Să nu stropim iubirea cu păcate.

Te-aș lectura de la năsuc spre talpă,
În stații aș opri doar câte-o clipă,
N-am să m-aplec pentr-o secundă calpă,
Timpul cu tine-i scurt, nu fac risipă.

 

 

phoenix nu are cuib

***********************

din jarul inimii mele îşi înălţă zborul
absolutul o înghite molcom şi cască a plictiseală

de câteva zile am uitat să dorm
pe obraji destinul îmi desenează hărţi
cearcănele adânci
abis între ieri şi mâine
prezentul este un loc unde nu mă aflu niciodată

îţi treci arătătorul peste buzele mele
ca şi cum ai contura ultimul sărut
o amintire îndepărtată
tresare în ciobul de cer oglindit în asfaltul ud
unde eşti tu
unde încep eu
şi cât din noi lipseşte să fim întregi

phoenix nu are cuib
decât în imaginaţia noastră
o phoenix e iubirea mea pentru tine
arde intens
fără să-i pese că moartea o somează la fiecare intersecţie

iartă-mă dacă te-am ucis
găseşte puterea să renaşti înăuntrul meu
***
m-ai frământat din jarul iubirilor nestinse
aripile mi-au devenit flăcări învelindu-ți iubirea
un basm cu herghelii de fluturi desenând zigzaguri în artere

uneori arzi mai tare ca phoenix
te consumi alături de mine
cenușa ni se-amestecă devenind o singură substanță
avidă să explodeze dintr-o scânteie
murim spre a renaște cu dorința de înalt în sânge

dă-mi aripa să-mi acopăr ochii
să nu văd infinitul cum îmi atinge pleoapele
să nu mă curteze abisul căscat sub noi
o clipă doar când nu-ți simt flacăra
mă prăbușesc în vid
rotindu-mă la întâmplare
fără nicio lege
fără niciun sens

mi-ai mângâiat fiecare respirație
aripile mi-au crescut sub atingerea ta
nu încap în alt cuib
nici nu există unul
mai mare ca inima
unde ard și renasc în fiecare an

mă doare când mă ucizi
dar știu că mă ajuți să renasc mai tânăr c-o primăvară

liliana trif & ioan grigoraș