Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Nu e doar un câine. E un mutant …poem de Marin IFRIM

Nu e doar un câine. E un mutant …poem de Marin IFRIM

Blestemul vieții. Locuiesc în același cartier cu un fost om secret. Îi văd zilnic

Fața de maimuță. De copac în care se spânzurau cei ce se uitau în ochii nevăzutului.

Are un mers de Katiușă, fruntea plină de gloanțe cu vidia. Urâtă creatură.

Știe că știu ce știe. Țara lui e doar a lor. Țara mea nu e a lui și a lor. Nu pot urî

Mizeria câinilor comunitari, însă mă irită cățelușii, cățelandrii și javrele

Carnivore ale cucoanelor de doi bani, când își plimbă chimonourile pe alei

Însoțite de javre de lux, cu mâncare de la popota partidului-patrie. Câinele secret

E un fel de ascuțitoare de creioane pentru delatori. O față neagră acoperită

De o coală albă. Încă își face nevoile în aer liber. Încă e ținut în lesă. Încă

Are acces la bancomate, la banii ce se cuveneau celor care fac patria zi de zi

Fără a fi câini cu gloanțe în coadă. Scriu. Atât pot face. Am tot scris. Mi-am făcut

Harachiri. Câinele îmi linge gândurile. Nu e doar un câine. E un mutant. Păcat

De hangarul mămițicii sale. Latră la stele. Latră la urechi tăiate. Latră la lună.

Latră precum un enot, sughițând. Latră precum o fiară calificată la locul faptei.

Pentru javre, istoria va face plecăciuni. Tot noi, norodul, suntem eternii vinovați.

Aleluia. Câinii nu mai sunt cele mai credincioase animale ale omului încă

Din vremea Mioriței. Javrele de azi au doctorate în hrană de farmacii veterinare.


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.