Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MIHAIL JANTO: MĂ IARTĂ, TATĂ…

MIHAIL JANTO: MĂ IARTĂ, TATĂ…

Tu ai trecut în grabă tată,

uitând să-mi spui că vrei să pleci,
te văd și azi ca altă dată.
în fața casei mă aștepți.

Doar m-ai crescut să fiu ca tine,
un bărbat n-are a plânge,
dar cum să fac să-ți fie bine,
lacrimile unde-oi strânge ?

M-ai învățat ce-i pâinea sfântă,
chiar bărbătește uneori
și azi cocoșul nu mai cântă,
mi-e dor de noi de-atâtea ori.

Mai știi când ne luam la trântă?
cu drag în brațe mă țineai,
dar mi-ai lăsat inima frântă.
mă-ntreb de ce nu câștigai…?

În gând mă-ntorc la tine-ntruna,
m-ai sfătuit să spun ce-i drept,
să-mi șterg din gânduri și minciuna,
de aceea-ți spun că eu te-aștept.

Spuneai că Dumnezeu e mare,
la moară când intrai voios,
doar El ne dă mereu mâncare,
– de ce și timpul dureros…?

Când mă-ntorceam în mare grabă,
mă așteptai să-ți spun povești,
dar astăzi nimeni nu mă-ntreabă:
„- de ce copile te grăbești…?”

În cuget mi-ai lăsat o carte,
te-ntorci cu sfaturi zi de zi,
eu știu că n-ai plecat departe,
să-mi spui te rog când ai să vii…!

Eu stau pierdut cu sapa-n vie,
cum o făceai și tu, desculț.
mi-e jele s-o înfig în glie,
voi ați plecat atât de mulți…!

Mă-ntorc la tine, văd doar piatră,
cu glasul frânt, mă-ntorc mereu,
eu n-am să mint! Mă iartă, tată!
cu-atâtea lacrimi, cât de greu…!

Autor, Mihail Janto