Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » MEDITAȚIE » REVELAȚIE CU DRAGHICESCO – Scenometrie în 3 acte de George Anca

REVELAȚIE CU DRAGHICESCO – Scenometrie în 3 acte de George Anca

REVELAȚIE  CU  DRAGHICESCO

scenometrie în 3 acte

de George Anca

 

 

Personae

DUMITRU, revelat

GEORGIOS, traducătorul lui Dumitru

VIRGINIA/CORINA, soția lui Dumitru

DIMI, chirurg

SPIRITE din cărțile lui Draghicesco

ANCHETAȚI sociologic

POEȚI și SFINȚI versionați

 

            Personajele principale sunt, simbolic, volumele  Noua Cetate a lui Dumnezeu și Adevăr și revalație, de D.Draghicesco, 1928, 1934, din care sunt transcrise, în traducerea noastră din limba franceză, 2014, citate, aici replici revelatoare in spe,  din – sub numele mic:   Antonin-Dalmace (Sertillanges), Albert (Tomas), Maurice (Blondel), Herbert (George Wells), Henri-Louis (Bergson), Jules Henri (Poincaré), Benedetto (Croce), Feodor (Dostoievski), Georges (Clemanceau),  Onomademe, Maxime (Leroy), Jules (Michelet), Giovanni (Gentile), Léon (Brunschvicg) Jean Marie (Guyau), Emile (Durkheim), René (Berthelot), Ernest (Seillière)…

            Celelalte personaje – interfață temporală, lingvistică, social-etnică etc.: John, Vezovie, elevi, Samina, Virginica, Bătrâna, Bătrânul (din tablou), Corina, Mila(repa), Simion (Dascălu)…

            Versiunile din poeți și sfinți vor putea fi puse în spectacol de personaje (auto)distribuite, ca subliniere a temei centrale: problema lui Dumnezeu.

 

Ubicuitate și simultaneitate franco-română

Decoruri de renaștere, muzică barocă

 

ACTUL I

 

(În loc de prolog)

William Shakespeare

                              Toată  lumea-i o scenă

 

 

*

(REUNIUNE franco-română – proiecție:)

 

Titre : La Revue hebdomadaire (Paris. 1892)

Titre : La Revue hebdomadaire : romans, histoire, voyages

Éditeur  : E. Plon, Nourrit et Cie (Paris)

Éditeur  : Librairie Plon (Paris)

Date d’édition : 1892-1939

……

MARGUERITE HENRY ROSIER.

 

UNE REUNION

FRANGO-ROUMAINE

 

Le Comité « France-Roumanie » a offert le 31 juillet à

  1. Takejonesco, ancien ministre, un déjeuner où se trouvaient

réunies aux Champs-Elysées un grand nombre de

personnalités franco-roumaines.

 

Autour de M. G. Lacour-Gayet, de l’Institut, président du

Comité, avaient pris place : M. Takejonesco; Mlle Hélène

Vacaresco; MM. Emile Boutroux, Jean Richepin, de

l’Académie Française ; MM. Maurice Croiset, RaphaëlGeorges

Lévy,. Edmond Perrier, Charles Richet, André

Weiss, de l’Institut; M. ‘Franklin-Bouillon, député, président

de la Commission des Affaires étrangères; M. Steeg,

ministre plénipotentiaire ; M. Georges Lecomte, ‘ président

de la „Société des Gens de Lettres ; M. Chesneau, directeur

de l’Ecole des Mines ; M. Fernand Laudet, directeur

de la Revue Hebdomadaire, M. Pierre Perroy, secrétaire

général du Comité franco-roumain.

 

  1. Alexandridi, D. Apostol, Atanasiu, A. Bagdad,

Prince Brancovan, Bratashane, Max Buteau, Cireshano,

  1. Comsha, Corpechot, Dimitriu, Draghicesco, Driault,

Aurel Eliesco, Fagure, Louis Foisil, Haffner, Honigmann,

Paul Hoppenot, Joanidu, Jordachesco, Carlos Larronde,

Lebrun, Loiseau, Loyson, Many, Marghiloman, Mavrodin,

Mille Mironescô, Murnu, J. Pangal, Petrovici, de Pierrefeu,

Pleshoianu, Popesco Pion, St Popini, G. Raut, Rusanescu,

Scarlat Orasco, Serbesco, Sipsom, Soulat,, Theodoresco,

Theoharide, Vasseur, Vrinat, Zahariad.

 

(AFIȘ – proiecție:)

Quomodo possit homo Deum videre.

  1. 15. Nunc accipe, quantum praesens tempus exposcit, ex illa similitudine sensibilium etiam de Deo aliquid nunc me docente. Intellegibilis nempe Deus est, intellegibilia etiam illa disciplinarum spectamina; tamen plurimum differunt. Nam et terra visibilis, et lux; sed terra, nisi luce illustrata, videri non potest. Ergo et illa quae in disciplinis traduntur, quae quisquis intellegit, verissima esse nulla dubitatione concedit, credendum est ea non posse intellegi, nisi ab alio quasi suo sole illustrentur. Ergo quomodo in hoc sole tria quaedam licet animadvertere; quod est, quod fulget, quod illuminat: ita in illo secretissimo Deo quem vis intellegere, tria quaedam sunt; quod est, quod intellegitur, et quod caetera facit intellegi. Haec duo, id est, teipsum et Deum, ut intellegas, docere te audeo. Sed responde quomodo haec acceperis; ut probabilia, an ut vera?
    A. – Plane ut probabilia; et in spem, quod fatendum est maiorem surrexi: nam praeter illa duo de linea et pila, nihil abs te dictum est quod me scire audeam dicere
    R. – Non est mirandum: non enim quidquam est adhuc ita expositum, ut abs te sit flagitanda perceptio.

Quo Augustinus progressus sit (9, 16-13, 23)

 

*

Scena 1

 

( ETER, suicizi-Conștiințe. Profesorul Dumitru Drăghicescu, reputat sociolog şi politolog liberal, a preferat sinuciderea, aruncându-se, potrivit lui C. Rădulescu-Motru, „de la etajul de sus al casei pe trotuar”.)

 

VIRGINIA: Uite ce e, Vita – dă-l naibii pe bărbatul tău şi hai să mergem  să luăm cina pe malul râului împreună, ne vom plimba prin grădină în lumina lunii, venim acasă, bem o sticlă de vin, ne ameţim bine şi o să-ţi spun toate lucrurile care-mi mişună în minte, milioanele, miliardele de lucruri – ele nu vin pe lumină, ci doar pe întunericul de pe malul râului. Gândeşte-te la asta. Dă-l dracului pe bărbatul tău, îţi spun, şi vino.

GEORGIAS: Mareșalului i se oferă o alegere: fie să apară în fața Curții Poporului, fie să se sinucidă în tăcere. În primul caz, ar fi arestați și executați și staff-ul și familia lui, în al doilea, i s-ar asigura funeralii de stat, pentru că ar fi murit ca erou.

CHRISTINE:  En me suicidant, le moment venu.

ALLYN: Nu mă mai întorc la Broadway.

GILLES:  La Grandeur de Marx.

ALEM:  Milonga del 900.

ADAM: Nu mai suport să-mi ucid copiii.

VINCE:  The WSJ editors lie without consequence.

ROH: Povară pentru alții.

LISANDRO:  Década Infame.

GETULIO:  Carta Testamento, armă contra dușmanilor.

DUMITRU: Las sotiei  Virginia casa  din strada Jules Michelet.

VIRGINIA: Nu mai risc altă cădere, te-am iubit.

DIMI: Il admir pe Jean-Paul Sartre care l-a citit pe Martin doar in 6 zile la o masa de la „Les Deux Magots” (asta dupa spusele chelnerului).

Dupa lectura aceea extraordinar de intensa, Jean-Paul imi spune ca menirea mortii se intelege prin:

„The for-itself is changed forever into an in-itself that has slipped entirely into the past”.

Poate ca a fost surmenat dupa alea 6 zile, saracul Jean-Paul si a scris asa ceva…..

Eu cred, ca el, totusi, a avut sensibilitatea sa-i plateasca un tribut de admiratie lui Martin, prefacandu-se ca intelege. And slipped entirely into the past!

Sau poate ca Jean- Paul are dreptate si atunci „Realitatea este doar o halucinatie produsa de lipsa de alcool”, adevar scris cu litere mari intr-un „in-itself” bar.

JOHN: Draghicesco a murit de propria lui mână. În Vérité et Révélation  ( Paris, 1934), țintește să formuleze o „nouă religie și o nouă idee a lui Dumnezeu pentru   raționaliști , necredincioși deranjați, și chiar atei.”  Întocmai cum creștinismul, susține Draghicesco, nu a fost un neo-iudaism, ci o nouă religie, astfel și noua, universala religie pentru timpul nostru nu poate fi un neo-creștinism. Prima parte a  filmului, arătând drama nevie și vie a creației, ne-a  trecut deja pe dinaintea ochilor, prin ochi. Dar epopeea evoluției umane este încă în derulare, cu omul însuși actor principal în dramă.

GIORGIOS:

 

cum te cheamă zmeule diavol dumnezeule

și pe tine diavole dansul de pe tavole

doamne nu mă mai chema pe numele dumneata

 

 

Scena 2

 

(REVELAȚIE. Teatrul FENOMEN)

 

Mare ești Tu, o Doamne (Sfântul Augustin)

 

DUMITRU:  Există o problemă capitală care nu trebuie neglijată, căci este poate cheia situației actuale. Această problemă este Problema lui Dumnezeu.

ANTONIN-DALMACE:  Nu există borne pentru gândire: spaţiul este liber, spaţiul este infinit. ea poate alerga… Dincolo de orice număr, există un număr, spun matematicienii… Fie bogăţia, fie onoarea, fie cunoaşterea… fie un obiect oarecare, omul îl vede prin gândirea abstractă, nu restrâns la un grad de realizare care l-ar claustra într-un cerc, imens dacă se vrea, dar închis; el îl vede infinit, în sensul că poate mereu să presupună o realizare mai înaltă.

DUMITRU: Această aptitudine esențială, cât de naturală ar fi, a omului, de a dori infinitul, și a gândirii omului de a depăși totate limitele și de a nu se satisface decât în infinit, pe ce se fondează, la rândul său? Care îi este rațiunea justificativă? Dacă ea este construită și justificată pe ideea de Dumnezeu, de unde își ia ea propria legitimitate? Are omul dreptul de a recula totdeauna limitele noțiunilor sale, să se depășească? Nu este himeric? Justifică experiența această experiență, această caracteristică, această proprietate a spiritului și a sufletului uman?

ANTONIN: Tendinţa spre dominaţie, spre atotputernicie este înnăscută în om şi se manifestă de la leagăn: nimic mai tiranic decât voinţele copilului.

FAUST: Lumea nu exista înainte de o crea eu. eu am tras soarele din adâncurile mării; cu mine și-a început luna cursul fazelor; ziua, pe calea mea, și-a îmbrăcat podoaba, pâmântul în onoarea mea s-a acoperit de verdeață și flori. La un semn al meu, s-a desfășurat, în prima noapte, splendoarea nenumăratelor stele… Dar eu, în plină libertate, nesupunându-mă decât impulsiunii spiritului meu, eu îmi sunt cu veselie lumina interioară, și îmi zoresc cursa, plin de extaz cu totul personal, claritatea, în fața mea, întorcând spatele tenebrelor.

ANTONIN:  Singura epocă a vieţii care poate fi într-adevăr bună uu este cea în care nu se trăieşte, ci în care viaţa vi se arată ca un spectacol: este prima tinereţe.

DUMITRU: Natural, o fericire atinsă nu ne mai satisface pentru că aspirațiile noastre sunt infinite. Ne regretăm trecutul pentru că ne regretăm speranțele dezamăgite și suspinăm după viitor în speranța că el ne va copleși. Nu probează aceasta îndeajuns că există infinitul în profunzimile naturii noastre umane?

 

Scena 3

 (MĂCIUCA. Tabara de sculptura, 2014. Un fiu al comunei, stabilit la Paris, a lucrat  statuia din fata primariei. La final a aparut Maciuca de 5 metri, usor inclinata, care a starnit inevitabil imaginatia trecatorilor.)

 

UNUL: Seamana mai mult cu maciuca aia de care rade toata lumea, nu maciuca arma.

ALTUL: E de fala pentru comuna? E gata sa pice pe primarie, nu vazusi ca e aplecata asa?

ALTUL: Pai e cam stramba. Ati vazut dumneavoastra maciuca dreapta?

ALTUL: Ce reprezinta? O prostie, pentru ca nu era momentul sa puna cand erau atatea sculpturi.

ALTUL: Seamana ca o cioaca.

ALTUL: Si, ne uitam la ea sa ne treaca de foame.

ALTUL: Pai asta e maciuca? Vai de capul lor.

O BĂTRȚNĂ: Parcă are gură, uite nasul. Eu cred că e neterminată.

ALTCINEVA:Păi e ceva de-a lu’. .. Brâncuși, de la Târgu Jiu. Cum îi zice?  Da. Cu coloana infinitului, e ceva frumos.”.

IMN:

Avem echipă, avem valoare,

Avem măciuva a mai tare.

REPORTER: Maciuca este din granit si marmura. Pe soclu vor fi gravate numele celor 160 de eroi ai localitatii cazuti la datorie.

VICEPRIMAR: Pentru a ne aduce aminte de luptele depuse si de catre cei decedati, strabuni de-ai nostri. Arta contemporana, sau arta in general, poate aprinde multe controverse. Fiecare de viziunea lui si de nivelul lui de cultura.

 

Scena 4

 

(FENOMEN / MEMORIAL – în descoperire pe fugă-Dumnezeu)

ALBERT: Prietenul meu Draghicesco reaminteşte cum, în 1918, la Roma, noi am acţionat împreună pentru libertatea românilor, a sârbilor, a cehilor şi a polonezilor şi pentru antanta lor solidară.

TARAS: Spulberați sângele Cotropitorilor.

CATO: Cu cât situaţia devine fericită şi înfloritoare, cu atât mă înspăimânt.

DUMITRU: Epoca noastră marchează un echilibru indecis între neant și ființă.

HAMLET: Sunt Hamlet. Sunt destul de cinstit şi, totuşi, aş putea să m-acuz de asemenea lucruri că mai bine mama nu m-ar fi născut. Sunt foarte mândru, vindicativ, ambiţios, cu mai multe crime la mână încât n-am gânduri să-le încapă, nu imaginaţie să le dea formă, nu timp să le realizez. Ce au de făcut oameni ca mine ca să se târască între cer şi pământ: suntem bandiţii bandiţilor…

GEORGIOS: Dumnezeu își este absența cum seceta își este apa.

DUMITRU: Gândirea umană este condiționată de gândirea divină.

MAURICE: La ce bun atâta fason pentru a îndepărta o problemă himerică?

DUMITRU: Primii creștini afirmă a fi văzut, cunoscut, un Om-Dumnezeu, fiul lui Dumnezeu, și în același timp fiul Omului.

MAURICE:  Inteligența este Dumnezeu în noi…

HERBERT: Adevăratul Dumnezeu traversează lumea, precum goarnele, tamburele și drapelele, recurgând lăutari de-a lungul străzilor.   

 

Scena 5

 

( ŞCOALĂ, Boian, lecţie deschisă,1994).

FLORIN: Viaţa este vis.

VEZOVIE Aşa, Schopenhauer zice că viaţa e luptă şi lupta e durere. Cei mai buni dascăli ai mei sunt albinele din Sărmanul Dionis. Le predam elevilor că Junimea e o societate reacţionară, acum le predau că e progresistă, numaidecât. Numai trei cacofonii: tactica cavaleriei, biserica catolică, Ion Luca Caragiale. Eminescu l-a făcut scriitor pe Creangă. Cine?

FLORIN

Dumnezeu.

VEZOVIE

Şi Eminescu şi Creangă au fost nefericiţi, marii nefericiţi, zice Sadoveanu. Ei au fost nefericiţi, dar cine e fericit?

 

                    ELEVI

                    Noi suntem.

VEZOVIE

Erau neînţeleşi. Amândoi au fost bolnavi. Alienaţi (nu nebuni), epilepsie.  Creangă plângea după Eminescu. A avut duşmani, sau n-a avut?

ELEVĂ

Da’ el credea într-adevăr în Dumnezeu?

VEZOVIE

Soarta i-a întâmplat, sau de la Dumnezeu a fost ora să se întâlnească. Creangă a fost împotriva altor popoare? Şi Eminescu. Creangă, împotriva evreilor, dar nu ca antisemit. Iisus Cristos a fost primul comunist, a apărut o carte în Franţa. Ştiţi că unii oameni au devenit cuvinte. Ghilotina este medicul francez Guillotin.

 

Scena 6

 

(Teatrul FENOMEN)

 

DUMITRU: Revelația este, pentru spiritele libere, o metodă de mult timp compromisă și rejectată.

HENRI-LOUIS: Instinctul percepe calităţile, inteligenţa corpurile.

JULES HENRI:  Eul subliminal, joacă un rol capital în invenția matematică.

HENRI-LOUIS: Poate resurecția bruscă a amintirii utile să fi fost efectul hazardului.

DUMITRU: Eul  subliminal  găsește ce se căuta.

BENEDETTO: Filosofii care au identificat natura cu voinţa nu au greşit cu totul, căci astfel ei au descoperit cel puţin un aspect al verităţii.

DUMITRU: Existenţa transcendentă a lumii fizice este deci faptul acţiunii umane.

PIERRE:Timp de ani întregi, religia şi ştiinţa s-au bătut.

SFÂNTUL IGNAT: Eu sunt grâna lui Dumnezeu, vreau să fiu măcinat de dinţii fiarelor pentru a deveni pura pâine a lui Hristos. Mângâiaţi deci fiarele, ca ele să-mi fie mormânt.

GUIDO:  Pentru Antichitate, realitatea era o carte care este de citit. În timp ce pentru moderni ea este o carte de scris; știința noastră nu este ca o imagine în oglindă, nu este simplu reproductivă, ci creatoare.

 

Scena 7

 

(Cafeneaua teatrului FENOMEN.)

 

DIMI: Cred ca banuiesti ca nu sunt de acord cu peregrinarile in basm si misticism ale lui Draghicesco si ale filozofilor la care face el referinta. Social-istoric-national, oricum scrierile lui Draghicesco au mare valoare.

GEORGIAS: Am dat, cu bucurie de o referință Corbin-Drăghicesco. Când colo, recenzia mi s-a părut un mișto.

DIMI: Acest Corbin pare sa fie un filozof adevarat, get-beget, adica un tampit falos, cu pretentii. El nu a inteles ca Draghicesco vorbeste despre posibilitatea oricarui individ sa se transforme in dumnezeire. Este vorba de constiinta adevarata si imaginatie astro-spiritual-biologica.

Draghicesco a avut si a simtit acest potential fantastic, care nu are decat tangente cu filozofia clasica sau de orisice fel.

Cioran avea dreptate cand spunea ca mai curand ai o revelatie filozofica vorbind cu un cioban din Carpati, decat cu toti filozofii Frantei.

GEORGIAS: Zice că un țăran costumat ca atare s-a strecurat într-o sală de curs unde un profesor tocmai preda filosofia lui Heidegger. După audierea prelegerii, țăranul a obiectat oarecum la oarece sofistică și profesorul l-a beștelit că n-are ce căuta acolo, nu e de el. Era Heidegger în persoană țăranul incognito. Nu știu ca profesorul să fi fost Corbin.

 DIMI: ADEVAR SI REVELATIE”, de DUMITRU DRAGHICESCU! …Este, oarecum („avant la lettre”!), in linia viitoarei lucrari a lui NIKOLAI BERDIAEV, „ADEVAR SI REVELATIE” – cea din 1954!!! BERDIAEV are, insa, un continut mistic mai accentuat – DRAGHICESCU – unul savant, mai accentuat…!

GEORGIAS:  În Revista de Filosofie numarul 2 din anul 1938, valceanul Dumitru Draghicescu (4 mai 1875 – 25 august 1945) a publicat articolul “Reflexions sur l’origine et la destinée de l’homme”. El admite ca originea omului este legata de vizita unor extraterestrii care au aterizat in Asia sau in Atlantida.

Scena 8

(CAMERA Saminei, Stockcholm, SUFRAGERIA familiei Rana, Bucureşti, video-audio, Samina confesându-se Virginicăi. Rămânem în exil.)

SAMINA: M-am îmbolnăvit de nervi la întoarcerea acasă şi nu puteam lucra în servicii şi-mi dădeam demisia şi multe alte abateri şi nebunii Mano-Depresive. Am fost foarte nefericită. Nu mă simţeam bine acolo ca şi acum fiindcă sunt foarte impresionabilă şi simt toate durerile lumii în inima mea şi nu pot apoi dormi noaptea şi le sar în ajutor şi complic familia mea şi fac acte necugetate şi dau banii toţi deşi nu avem decât pensii modeste etc. etc.

VIRGINICA

De nivel suedez…

SAMINA

 Ia gândeşte-te un pic la cei din România. Ia du-te să vezi ce prăpăd este de mi-am dat haina de pe mine când am văzut în plină iarnă o ţigancă în picioarele goale şi dezbrăcată cu un copil în braţe. I-am simţit frigul ei şi m-am impresionat foarte tare şi m-am dezbrăcat şi am îmbrăcat-o pe ea făcând o reală pomană pentru cei dragi! Aşa am rămas eu acum fără paltonul meu îmblănit şi fără pulover.

VIRGINICA

Îmbrăcaţi-i pe cei goi…

SAMINA

Ca să zic aşa în România sunt toţi drogaţi fiindcă foarte mulţi iau benzodiazepine. Dacă ai cunoştinţe la farmacie (dar şi fără cunoştinţe), le poţi cumpăra fără reţete de la doctori psihiatrici (ca şi în America, de altfel, unde mi le cumpăram fără probleme).

VIRGINICA

Din ce în ce mai bine.

SAMINA

 Mă simt rău de mică şi de foarte tânără. Eu pe mine nu m-am înţeles. Cum să mă înţeleagă alţii? Deci, Timi este un erou care a supravieţuit tuturor intemperiilor de i-a mirat pe suedezi.

VIRGINICA

Doar e diplomat

SAMINA

Iată nişte versuri ale unui poet din Bucureşti: Eu sunt nebun, Ei sunt cuminţi, Mie nu-mi plac nevestele lor, Lor nu le place iubita mea…etc.etc.

VIRGINICA

Trist!

SAMINA

Am fost foarte nefericită şi mereu singură, măritată cu mine însămi.

VIRGINICA

Cum dă Dumnezeu.

SAMINA

 Aşa e viaţa mea de mano-depresivă nediagnosticată o jumătate de secol.

Sunt sinucideri în lanţ.   Serotoninul lipseşte, aşa de rău te simţi încât îţi poţi pune capăt zilelor, eşti mort de viu. Să n-avem vorbe!

 

ACTUL II

 

Scena 1

 

(FENOMEN)

 

DUMITRU: Patriotismul este religia națiunii, cultul națiunii devenit absolut, după cum catolicismul este religia universalismului, care depășește națiunile. Robespierre introduse cultul zeiței Raison. Patria ținea natural locul lui Dumnezeu Tatăl. Rațiunea era echivalentul Sfântului-Spirit. Nu lipsea decât Iiisus, revelatorul, al cărui rol era umplut fără îndoială de Robespierre însuși.

ALFRED:  Biserica pentru noi este scumpa și bătrâna noastră națiune.

DUMITRU: În aparență, englezii fac impresia unui popor rămas fidel Bibliei.

HERBERT: Naționalismul din care noi facem un dumnezeu trebuie să meargă să se alăture în limburi celorlalți dumnezei ai tribului. Am devenit naționalii umanității.

DUMITRU: Dar aceasta, se înțelege, a returnat cultul cosmopolis-ului socialist, acest monoteism al viitorului.

ALFRED:  Din toţi beligeranții, germanii sunt cei care se reclamă cel mai mult de la Dumnezeu… Asur din Ninive, Marduk din Babilon, Amon din Teba, Jupiter Capitolinul revin în dumnezeul germanilor.

FEODOR:  La fiecare popor, în fiecare perioadă a existenței sale, scopul oricărei mișcări naționale este doar căutatrea lui Dumnezeu, al unui Dumnezeu în el, în cel în care crede ca e singurul veritabil. Când  cultele  încep să se generalizeze, destrucția naționalităților este aproape.

DUMITRU: Oare nu acesta a fost cazul epocii în care cetățile antichității s-au cufundat în prăpastia imperiului roman și în care adorația Dumnezeului universal a marcat la un moment dat crepusculul Dumnezeilor națiunilor?

FEODOR: Când  zeii pierd caracterul lor indigen, ei mor, și cu ei popoarele. Cu cât o națiune este mai puternică, cu atât dumnezeul ei este mai distinct de alții.

Minimalizez pe Dumnezeu considerându-l un atribut al naționalității? Dimpotrivă, ridic poporul până la Dumnezeu. Și când a fost altfel? Poporul este corpul lui Dumnezeu. O națiune nu merită acest nume decât atâta timp cât are Dumnezeul ei particular și cât ea le respinge obstinat pe toate celelalte. Așa a fost de la începutul secolelor credința tuturor marilor popoare, a tuturor care, cel puțin, au fost în capul umanității… Roma a divinizat poporul în Stat, și ea a legat statul de națiunile moderne. (Posedații)

DUMITRU: Tot ce ne frapează ca anormal și paradoxal în impietatea naționaliștilor excesivi germani și englezi este deci, după Dostoievski,în ordinea normală a lucrurilor.

 În Italia, a fost, ca în Franța, triumful Statului laic și al religiei patriotice în jurul lui Garibaldi, Cavour și Victor-Emanuel II. Vedeți mai curând piețele publice ale tuturor orașelor italiene. În  ultimul timp, religia lui Karl Marx a fost izgonită de Mussolini. Cine știe ce rezervă viitorul religiei Patriei italiene, acestui nou zeu vivant al credinței italiene, și cine se încarnează atât de bine sub trăsăturile acestui vechi fanatic al socialismului?

Singură, Spania pare să facă excepție.

HERBERT: Trebie recunoscut  că această tendinţă spre unitate este contrariată de alte forţe: frica şi ura faţă de  popoarele şi lucrurile străine, iubirea de tradiţii, patriotismul, prejudecăţile de rasă, instinctele joase, egoismul.

DUMITRU:Noi credem deci, cu Wells – care de altfel nu este singurul a gândi astfel -, că problema Societății Națiunilor, la fel de bine ca și cea a luptei claselor și cea a ameliorării moravurilor, este o chestiune de credință, de religie.

LUDOVIC: Dacă este o utopie  de a vrea să suprimi războiul, a crede că civilizația europeană ar putea suporta un nou război fără a pieri este o utopie încă și mai mare.

BRAN:  Progresele științei, douăzeci și cinci la treizeci de ani de aici încolo, vor face viitorul război o ucidere analogă celei pe care tocmai am văzut-o și suferit-o, și incomparabil mai rapid și mai masiv; în loc de 8 la 10 milioane de oameni, el va doborî 100 milioane, adică va aneantiza în parte rasa umană și o va ruina complet.

GEORGES: Dacă aveam de ales, poate aș fi avut slăbiciunea de a înclina spre apoteoză. Toată chestiunea este de a ști dacă eu am sau nu de ales.

PARTENER IMAGINAR: Ei bine, această alegere, permiteți-mi, în ce mă privește, să mi-o atribui. Ce-mi propuneți, pe de altă parte, să mă efortez pentru neant? Conveniți că eu nu mă găsesc în dispozițiile necesare.

GEORGES: Spuneți că vă displace să vă acomodați cu asta. Acomodarea la eu, asemeni celei a celorlalți companioni de existență, este o respingere ireductibilă a spusei dumneavoastră fiindcă probează că este posibilă acomodarea.

 

*

Scena 2

 

(CABINET / FENOMEN intră o bătrână (Samina?) în baston, cu basmaua trasă pe faţă, ochelari,  dă să mă alerge ridicând bastonul)

 

BĂTRÂNA

Te bag în p. mă-tii!

(mă doare discul, mă feresc greu)

GEORGIAS

Nu sunt eu ministrul.

(mă aşez lângă o haină, de disc, se plimbă înspre singurul fotoliu gol.)

BĂTRÂNA

Am avut trei, primul a fost Schiller…

GEORGIAS

Friedrich Schiller…

(am completat, s-o abat. M-am trezit cu gândul la cine o fi fost al doilea, convins că al treilea eram eu. A, era moartea, ceva mai bătrână.)

BĂTRÂNA

Al doilea ar fi Schopenhauer, o moarte

pentru fiecare.

(Apoi e vorba, totuşi, de tata, i-o fi vizualizat diazepamul idila, pe echivalarea zacerii cu zboruri onirice.)

Daţi-mi telefonul – sun ministrul chimiei – îl găsesc eu,

nici eu nu aveam carte de vizită.

(Tusea Platei e automat o ploaie, un vuiet de pădure sau un fluviu. Feresc motanul, dau să strivesc căţelul, rămân în patru labe deasupra, el se trezeşte speriat de moarte, eu cu discul)

BĂTRÂNA

Ce, era să cad pe câine, nimic, aşa o fi căzut

şi tata, da’ uite că eu mă ridic şi nu mi s-o urca

 discul la creier.

(Apoi, la lucru, uitând de doctorul Schiller şi a lui. Discul lui Vishnu, banii dăruiţilor de Lakshmi.)

 

*

GEORGIAS

Scena, cum vezi, e foarte largă. Masele corale şi figuraţia pot, prin urmare, circula în culise cu înlesnire. Această imensă lărgime a scenei se motivează prin faptul că podeala ei (platoul) e, în realitate, compusă din cinci podele identice, culisând una după alta, pe şine îngropate în parchetul de sub ele pot fi înlocuite una prin alta, rulând pe bile. Pe toate podelele (afară de una, al cărei loc gol va fi totdeauna la dreapta podelei pe care joacă actorii) se montează decorurile cerute de piesa care se prezintă. Pe când, pe o podea, joacă actorii în decorul actului în curs de reprezentare, maşinişti, în culise, demontează decorul utilizat şi montează alt decor, dacă mai e nevoie. Cu modul acesta se pot face iute schimbările de decoruri şi se pot reprezenta capodopere nejucate pentru că spectacolul ar fi prea lung. Astfel scăpăm şi de exigenţele scenei turnante (maşinării complicate, decoruri greu de montat etc.), o vechitură nepractică.

DIMI

Ai văzut soldaţii? Nu mă mai impresionează nimic. Măreţi faţă de civili. De la ONU. Does man progress in discarnate life? Nu poţi despărţi masa Ierusalimului de energie. Când eşti numai spirit, eşti toţi la un loc. Unde este Iisus acum? E acolo unde este Dumnezeu, peste tot şi nicăieri. Haiducii făceau o faptă rea şi una bună. Piaza rea nu văzuse soldaţii, eu da, i-am auzit vorbind nemţeşte, câte-o vorbă în engleză, ce mai, the Impending New Age of interplanetary exploration.

 

GEORGIAS

Recită tirada, rogu-te, cum ţi-am rostit-o eu, uşor curgător; ci dacă o răcneşti, aşa cum fac mulţi dintre actorii ăştia, mai bine îl pun pe crainicul oraşului să-mi recite versurile… Nu fi nici prea moale, ci lasă-te călăuzit de bunul simţ pe care-l ai: potriveşte-ţi gestul după cuvânt, cuvântul după gest… Iar cei ce fac pe paiaţele, să nu spună un cuvânt mai mult peste ce este scris; căci sunt unii care se apucă să râdă, ca să facă o liotă de spectatori nerozi să râdă şi ei, deşi tocmai atunci se joacă o scenă importantă la care lumea ar trebui să ia aminte: asta-i o ticăloşie şi dovedeşte o ambiţie vrednică de milă la neisprăvitul care se dedă ei…

 

Scena 3

(Teatrul FENOMEN. Y1(ying), Y2(yang). Songuri în dodii.)

 

Y1

aici ar fi de Wallace

cântând Maria Callas

cu Noica în mandala-s

traduşii de la Dallas

Y2

că şi tu reciti-vei

din Hegel Paraschivei

potrivei nepotrivei

a treia împotivei

Y1

azi se joacă Noica

sala plină noi ca

Noica perestroika

toaca acioica

Y2

despre om despre venire

devenire în trăire

în fiinţă patrafire

peste fire ne deşire

Y1

ce arest ce accident

ne citeşte occident

ne pune corespondent

pe o scenă continent

Y2

şut în ţeastă gol mormânt

dezgropatului nesfânt

pe troiţă bate vânt

comunismul pe pământ

Y1

tanant chiriei pe tanin

mai chiromant şi mai ronin

parâma Parma haramin

nu cogniac în Dunedin

Y2

am un teatru stau în cuşcă

de ani n-am mai dat o duşcă

nici câinele nu mă muşcă

                                      musca dacă mă împuşcă

 

Scena 4

(FENOMEN. Spectacol / lectură)

 

AUGUSTIN:  Iartă pe cei învinși și îmbânzește pe cei superbi.

DUMITRU:  Meseria de profet este periculoasă până la ridicol; ridicolul a ucis profetismul. ONOMADEME:  Eu cred că e bine să dăm lecții dușmanilor noștri în oraș; căci, dacă-i vânăm pe toți, între prieteni vor izbucni ura și războiul civil.

VICTOR: Iată că încep să sosească marile animale sălbatice din Africa, lei, pantere, se aruncă unul contra altuia, şi curând vor ataca oamenii. Acest spectacol de cărnuri sfâşiate de vii, membre măcinate în dinţi, măruntaie încă palpitând, târâte pe arenă, vor face să alerge pe sub băncile amfiteatrului asemenea fremătări de bucurie încât, pentru a se delecta mai des ochii poporului, se va edicta un gen nou de supliciu, condamnatul aruncat la fiare.

DUMITRU: Au fost votate: legea Orchia, care limita numărul de convivi și al cheltuielilor la festinuri; legea Villia, care reprima intriga; legea Voconia, pentru a împiedica, precum la Sparta, acumularea de bunuri în mâinile femeilor; legea Fannia, contra luxului mesei, și, în fine, în 159, o lege a consulilor, care pronunța pedeapsa capitală pentru candidații convinși de a fi cumpărat la prețul argintului voturile.

GASTON: Fidelii se asociază totdeauna la durerea divină; doar fasonul lor de a compătimi se schimbă cu țările.

ISIS: Frigienii mă numesc Marea Mamă a Idei, atenienii Minerva, ciprioţii Venus, cretanii Diana. Sicilienii Proserpina, locuitorii din Eleusis Ceres, alţii Iunona, Belona, Hecate… eu sunt regina Isis.

DUMITRU: Ultimii Merovingieni s-au stins. Charles Martel a strivit în toată Franța tiranii care revendicau dominația. Cei mai redutabili dintre acești tirani sunt ecleziaștii.

JULES: Gândirea umană era mai puțin revoltată decât descurajată, abatută și stinsă. Se spera sfârșitul lumii: unii îl fixaseră în anul 1356. Ce rămăsese în fapt, de nu a muri ?

DUMITRU: Ca după războaiele civile ale Romei, când se aștepta sfârșitul acestei lumi și începutul unei lumi noi, la sfârșitul evului mediu de asemenea omul a avut sentimentul a ceea ce trebuia să se întâmple. La fel în zilele noastre, profeții mai mult sau mai puțin filosofi ne anunță o mare catastrofă sau returul la un ev mediu.

HERBERT: Marea idee a unui Stat mondial şi a unei vaste comunităţi economice nu şi-a făcut încă drum decât foarte lent; ea nu se impune decât unei minorităţi de spirite de o calitate cu totul excepţională. Dar din tragedia actuală va ieşi poate o renaştere morală şi intelectuală, o renaştere religioasă.

ÉMILE-AUGUSTE:  Pentru sau contra războiului? Este vorba de a judeca; înţeleg să decid în loc să aştept probele. Situaţie singulară; dacă tu decizi pentru război, probele abundă, şi propria ta decizie se adaugă ca încă una; până la efectul care te va face în fine glorios ca un doctor în politică: ‘Eu l-am prevăzut bine.’ – ‘Eh, da, sunteţi mii care l-aţi prevăzut bine; şi asta pentru că l-aţi prevăzut când a sosit.’ Şi adaugă: ‘Trebuie considerat, prin invincibilă prejudecată, războiul ca evitabil dacă nu se vrea a contribui la a-l face inevitabil.

DUMITRU: Modificaţi foarte puţin termenii şi raţionamentul se aplică exact la Societatea Naţiunilor. Pentru ca să fie, trebuie mai întâi a crede în ea; ca Dumnezeul lui Dostoievski, ea nu va fi decât în măsura în care s-a crezut în ea.

MAXIME: Nu putem spera o schimbare în raporturile internaționale decât pentru că concepția despre suveranitate  tinde să se substituie unui drept politic în care Statul nu mai apare decât un serviciu public responsabil, fără imperium.Pacea internațională nu mai apare decât ca o prelungire a păcii civile… în regimul egalității democratice.

 

Scena 5

FIRMA INTERNAŢIONALĂ. Corina, stresată de traducerea statistică la care tot lucrează, pare a-l auzi, confesându-se, pe bărbosul fabulos pictat de Cumpăna, peste care se suprapune capul lui V.G.Paleolog, dacă nu al lui D. Draghicesco.

 

BĂTRÂNUL (DIN TABLOU)

Am istovit studiile. Am fost eliminat din toate şcolile din ţară. Am plecat atunci în lume şi mi-am schimbat destinul.

 

CORINA: mai ştim şi pe alţii.

BĂTRÂNUL (continuare)

 

Singur Brâncuşi poate să angajeze arta în cel de-al treilea ev. Picasso e mort, s-a isprăvit cu el.

 

CORINA o sună pe VIRGINICA, aşa cum fac amândouă, mai des fata, de mai multe ori pe zi.

 

CORINA

Mamă, ţie-ţi mai place Picasso?

VIRGINICA

Nu mă omor după el.

CORINA

Da’ Brâncuşi?

VIRGINICA

Brâncuşi citea din Milarepa.

 

Scena 6

TEATRUL FENOMEN. Iată cam ce citea Brâncuşi:

 

MILA

Cu trupul de acum nu voi dobândi doctrina, mă duc să mă omor.

GNOPA

Dacă mori înainte de vreme, comiţi crima de a ucide un zeu. De aceea sinuciderea e o atât de grea crimă.

MARPA

Cu toate că acel ce-a minţit odată este bănuit de minciună şi mai apoi, trec peste această regulă comună. Te numesc Mila-Trofeu-de-Diamant. Fiul meu, ai fost din primul ceas un discipol capabil de instrucţie. În noaptea venirii tale aici, un vis mi-a arătat că tu erai destinat servirii doctrinei lui Buddha. Soţia, într-un vis asemănător şi încă mai grăitor, zări o fată tânără, păzitoare într-un templu, şi zeii pontifi ai religiei”.

Milarepa intră în meditaţie, în prezenţa maestrului – zi şi noapte, cu o lampă deasupra capului. Marpa trece sufletul fiului său – Dharma-dode – mort, în cadavrul unei porumbiţe care zboară în India. Visează un stâlp cu un vultur zburându-i deasupra.

Îşi face un pat peste oasele mamei şi, netulburat de corp, de cuvânt şi de gândire, cade în contemplaţie.

 

MILAREPA

Nu ştiu decât să meditez şi nu voi face nimic altceva. Acolo unde nu găseşti nimic în plină zi, încearcă să găseşti ceva în toiul nopţii. Acest corp greu de obţinut, uşor de distrus. Oamenii mă văd zburând în aer.

 

Scena 7

FIRMA.

 

BĂTRÂNUL (continuare)

Himera, Eva, Regele Regilor. Adam e mai bătrân, Eva e  mai bătrână. decât Adam.  Adam-ul a vrut să devină stăpân, că el îl avea scos în afară. Ea s-a redus, săraca. Dar îşi ia revanşa. Ai văzut-o pe Eva, ce frumoasă e, cum calcă înainte?

CORINA (către Virginica, la telefon)

Eva e mai bătrână ca Adam?

VIRGINICA

Tot pe-acolo.

CORINA

Ca tine cu tata.

BĂTRÂNUL (continuare)

Nevastă-mea credea că vom pierde războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru – generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului dedându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a creat un fel de hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat soarta războiului.

CORINA (către Virginica, la telefon)

Am pierdut noţiunea timpului. Tataia în ce război a fost?

VIRGINICA

În al doilea.

BĂTRÂNUL (continuare)

Aşa s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata franceză. Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine – pentru că unii mi-au lăsat impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.

 

Scena 8

FIRMA. N-ar strica un CEAI. La fapte, în compania Bătrânului POVESTITOR hermeneut. Se pot preumbla oricând şeful secund, american, care s-a întâlnit cu Madelaine Albright, aici în oraş, şeful nr. 1, olandez, homosexual, neamţul român cu istoria din portretele de pe bancnote, afişată la el în birou, dar şi itinerată prin firmă. Care trece, e întrebat: Tea?

 

BĂTRÂNUL (continuare)

Revoluţia din ‘917 a fost făcută cu material de război românesc. Au jefuit depozitele noastre de arme. Noi am fost înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze, am făcut parte din misiunea militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am pus piciorul în Rusia. Numai în Murmansk. N-am făcut decât să beau ceai. Stam în bordeie îngheţate. Dacă trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam de la ceai, dacă era lăsată coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu balalaici şi se plimbau, mâine-i batem.

FIRMA. Pe uşă intră un bărbat elegant, semănând cu ION ŢIRIAC. Corina se ridică şi-l salută, DA, sună la şef, americanul îşi face apariţia şi-l preia.

 

BĂTRÂNUL (continuare)

Altceva e a trăi şi altceva e a crea. Acum nu facem decât să creăm. Fiecare moment al vieţii ne e o creaţie. Se petrec minuni în fiecare zi, pentru orişice om sensibil la neprevăzut (l’imprevu). A mai mare minune e aia a lui Joyce. Minune a fost cu vipera cornută, Brâncuşi trebuia să-i fie victimă dacă nu i-ar fi determinat atenţia câinele, se deştepta meduzat, lăsa să-i scape pietroiul din mână.

FIRMA. CORINA se duce după apă, udă florile, începând cu cele de sub tablou. Chiar, unde vrea să ajungă?

 

BĂTRÂNUL (continuare)

La ce vreau eu să ajung? Să conştientizez dodia.Ce mă obsedează cel mai mult, ce i-a apărut lui Daniel pe zid la ospăţul lui Sardanapal. Când oi putea să înţelegi rolul Dodonei, atunci o să-ţi dai seama cum noi putem să facem saltul ăsta nemaipomenit în inconştient. În fond, ce este, mă, ce se cade să cauţi este sinea. Tâmpitu’ de neamţ, ein siech, sinea, restul e fenomenul, dă-l dracu’. Îmi închipui că voi reuşi, uite atâta, cât e într-o unghie, din conştient în inconştient. Adică să-l validez, mă, dă-l dracu’. A valida inconştientul este extraordinar. N-a făcut-o Joyce.

CORINA (la telefon, către Vizante)

Tată, dodia e sinea?

VIZANTE

Depinde.

BĂTRÂNUL (continuare)

Dodia mumă e bătrână. Poţi să te duci cu ea

la sciţi. Cea mai nouă dodie, aceste cuvinte

magice, care au apărut pe zid. Nabucodonosor.

Şi ce i-a apărut şi lui bietu’ Kant când a văzut

sinea, ein siech. Ce e mai mare decât sinea noastră?

 

Scena 9

(FENOMEN)

 

JULES: Abailard trata  politicos religia, o mânuia cu grijă, dar ea i se topea în mână.

DUMITRU: Abailard a ruinat creștinismul negând păcatul originar.

JULES: Aceasta făcea mântuirea inutilă… astfel omul nu mai era culpabil, carnea era justificată, reabilitată .

DUMITRU: Raționalismul sceptic al lui Abailard, care coincide cu marele conflict între catolicism și mahomedanism nu este oare decât simptomul în fapt al zguduirii profunde ce rezultă de aici pentru dogmele creștine?

            Umanismul raționalist și păgân al lui d’Abailard corespunde pe alt plan acestei idolatrii a imperiului: ea inaugurează păgânismul Renașterii.

            Dar Abailard a fost învins, și raționalismul său sufocat de contemporanul și rivalul său, sfântul Bernard. Credința acestuia triumfă asupra logicii adversarului său, ceea ce probează că dogma creștină a învins, în momentul în care Ierusalimul era eliberat și mahomedanii învinși. Dar, scepticismul raționalist, sufocat în Franța fu purtat în Italia prin Arnoldo di Brescia, discipolul lui d’Abailard. Acolo, el a găsit mari cetăți italiene, unde burghezia prospera, un teren cu totul preparat pentru ecloziunea Renașterii, și pentru libertatea politică și intelectuală. A fost sămânța bună care a rodit cu Dante, Giotto, în timp ce lupta sfântului Bernard va fi reluată de sfântul Francisc din Assisi.

JULES: Regele, noul dumnezeu,  se substituie papilor în capul Bisericii naționalizate și îl expropriază pe Dumnezeu și pe vicarul său de cea mai mare parte a impozitelor care i se plăteau înainte. – Astfel sunt consecințele cruciadelor și ale prăbușirii feudalității.

 

Scena 10 (FENOMEN)

SIMION: Ce împăratul Râmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: „Eu suntu jurat, cândŭ am stătut la împărăție, om de sabiia mea și de județul mieu să nu moară. Pentru acéia oameni răi s-au făcut în țara mea și câte temnițe am, toate suntu pline de dânșii și nu mai am ce le face, ci ți-i voi da ție, să faci izbândă cu dânșii și eu să-mi curățescu țara de dânșii. Iară în țara mea să nu-i mai aduci, că ți-iu dăruiescu ție.”

DUMITRU:   Neamul românesc, fruct al îmbinării şi căsniciei daco-romane, lângă Carpaţi şi Dunăre, este un copil rămas orfan de la naştere, căci părinţii lui muriră în ziua chiar când el văzu lumina zilei. Popo­rul român, aşa născut, fu un orfan fără familie, fără rude, părăsit pe drumurile pe cari se năpusteau năvălirile barbare din Asia spre Europa.

Dacă slavii, bulgarii, ungurii, turcii, tătarii, grecii, rușii, francezii, germanii stăpâniră, rând pe rând, țările române, pentru a altera, slăbi și sărăci elementele voinței noastre, toți aceștia îmbogățiră mintalitatea românească”.

Sub raportul inteligenţii, românii au fost dăruiţi de creatorul lor, Istoria, cu o sumă de bune însuşiri luminoase, drept recompensă pentru lipsurile şi umbrele ce a aşternut pe suprafaţa caracterului nostru. De unde vine inferioritatea caracterului românilor, de acolo vine superioritatea inteligenţei lor.

SIMION: Și daca s-au așezat acolo, la vréme de mas, Tomșa și cu alți împotrivitori ai săi au sfătuit în ce chip vor putea pleca némții, ca să fie întru una cu dânșii asupra lui Dispot. Ce știind că némții unde slujăscu, cu direptate slujăsc domnu-său și nu pre lesne îi vor pleca, ci aflară să trimiță iscoade pre ascunsu, să nu știe némții,  să facă a să duce împotriva tătarilor, mai apoi întorcându-să, să aducă véste bună, cum tătarii s-au întorsu înapoi. Și cându fu a doao zi, făcură véste că s-au întorsu tătarii și pentru bucurie ziseră boierii să să veselească toți și cinstiră pre némți, pănă îi îmbătară și priste noapte îi uciseră pre toți.

GEORGIAS: Ieri am venit cu Charles în Mauritius.

Paul și Virginie trepidează generații în paradisul sinuciderii.

Hanuman în Curepipe. Cel mai nepotrivit ar fi să fiu împușcat.

Leul mănâncă un boa și nu-i mai trebuie trei zile. 

Ești Hanuman, mă întrbase bătrâna, să mi se roage.

 

Scena 11

 (FENOMEN)

 

DUMITRU: Pădurea este în fapt ca o abstracție materializată, concretă, căzând direct sub simțuri. Dacă se consideră arborii mai de aproape, ea dispare: nu există decât arbori. Dar dacă se privește de un pic mai departe, arborii sunt cei care dispar și nu se vede decât pădurea. Dar, privind bine arborii în pădure, se observă repede și net existența acesteia, căci ea dă arborilor o menținere, o factură, un fason pe care ei nu-l au atunci când trăiesc izolat. Viața colectivă a arborilor în pădure le disciplinează creșterea, le mărește talia, îi fac drepți, înalți și netezi. Pădurea împiedică puseul crengilor; ea nu permite arborelui decât pe cele din vârf, cele care privesc cerul și soarele; ea le dirijează creșterea spre înaltele sfere ale aerului și ale luminii. Din contră, arborii care trăiesc izolați cresc stufoși, îndesați, cu trunchi și crengi noduroase.

Societatea este pentru indivizi ceea ce este pădurea pentru arbori; societate, națiune, Stat sunt, ca și pădurea, abstracții concrete.

ABATELE HUGER: Corpul mistic al lui Iisus   este societatea care formează Cristul şi Biserica, unul fiind capul, celălalt corpul, dar pe de altă parte, corpurile noastre sunt numite membrele lui Hristos. După Epistola către Corinteni, toţi convertiţii sunt un singur corp… Sociologia creştină este fondată pe unirea fidelilor într-un singur corp, corpul mistic al lui Hristos…

ANTONIN:  Rarele popoare care par să nu adore nicio divinitate creatoare… au totuşi fetişuri… adică proiectează în afara lor… acest surplus de activitate interioară pe care orice om îl poartă în sine.

DUMITRU:  Se imaginează dificil emoţia şi înalta satisfacţie a bulei umane de a replonja şi a se pierde în oceanul morţii. Cum se face, atunci, că nimic nu este mai oribil pentru om decât această emoţie în momentul de a se replonja prin moarte în Brahma?

GIOVANNI: Dumnezeul pe care îl puteți găsi este cel căruia trebuie să vă dați ființa.   

ERNEST  RENÉ:  Proba absolută a existenței lui Dumnezeu nu poate fi dată; ea nu este susceptibilă decât de o probabilitate numită a crede cu succesul însuși al moralității.

CHARLES  BERNARD:  Puterea creatorului… nu este decât expresia perfectă și extrema rază a puterilor pe care le posedă conștiințele incomplete, exterior mărginite, ca ale noastre.

DUMITRU: Renouvier înlocuiește deci infinitul și absolutul atributelor divinității prin perfecțiune. Ca și cum perfecțiunea n-ar fi fost pur și simplu o abstracțiune de același sort ca infinitul și absolutul.

CHARLES  BERNARD: Fiinţa creată nu a putut fi constituită decât cu atributele însele ale autorului, dar atunci multiplicate, individual, şi neposedând aceste atribute decât în stare imperfectă, la un grad sau altul de dezvoltare… Starea fiinţei superioare nu este dată exclusiv în  tipul uman pentru că în acesta este doar unul din atribute de care ne putem face, idealizându-le, idee de persoanele moral şi intelectual cele mai perfecte, ideea persoanei supreme.

RUDOLF  CRISTOPF: Cu noua manieră de a gândi care consistă în a apropia unul de altul divinul şi umanul, nu este decât un pas de făcut pentru a absorbi în uman tot ceea ce s-a petrecut înainte pentru un efect divin, pentru a face din religie o simplă porţiune a culturii generale şi a-i înlătura orice superioritate în schimbul evoluţiilor şi transformărilor sale. Rezultă mai întâi o presantă ameninţare pentru caracterul de veritate absolută la care religia n-ar putea să renunţe; mereu mai mult eternul este afiliat timpului şi finalmente absorbit de acesta.

Dacă forța lui Dumnezeu nu era deloc în noi, cum ar fi putut divinul să ne răpească?

LÉON:  Vom iubi pe Dumnezeu mai mult decât o facem… Omul evoluției este într-adevăr omul Dumnezeu al Creștinismului.  Ne-ar plăcea Dumnezeu în om, viitor în prezent, ideal în real.

  1. AUGUSTIN: irrequitus est cor nostrum, domine, usque requiescat in te.
  2. TOMA: Dorinţa naturii nu poate fi vană şi înşelătoare.Desiderium naturae non potest ese inane.

DUMITRU: Amintirea celor care sunt morți, chiar atunci când erau diferenți, cel puțin să nu fi fost inamici sau ticăloși, șterge persoana lor de orice defecte, tot ce avea în ea strâmt, dezagreabil sau imoral, și pun în relief calitățile, înfrumusețându-le toate trăsăturile.

ANTONIN: Dacă un locuitor din marte ar cădea de pe planeta sa şi ar arăta aripi, orice naturalist ar fi spus că există în Marte o atmosferă. şi dacă există aripi în sufletul nostru, nu trebuie să concludem divinului această atmosferă a divinului?

DUMITRU: Pentru ca progresul să fi putut să realizeze divinul în uman, el trebuia să fie mijlocul de a elimina răul şi durerea, dar în acelaşi timp sursa unui rău şi a unor dureri mai sensibile. Şi este precis ceea ce este progresul în realitate.

HERBERT:  Noua religie nu pretinde decât ca Dumnezeul vieţii sale să fie această fiinţă…

DUMITRU: Dar ştiinţele naturale au îndeplinit deja o parte din misiunea pe care Dl. Wells o aşteaptă de la Căpitanul Umanităţii şi au traversat mai mult de unul din voalurile opace ale Fiinţei voalate.

HENRI LOUIS:  Misticii sunt unanimi a mărturisi că Dumnezeu are nevoie de noi, așa cum noi avem nevoie de Dumnezeu… Creația va apărea ca o antrepriză a lui Dumnezeu pentru a crea creatori.

DUMITRU:  Dar negând existența efectivă a lui Dumnezeu și afirmând că el există virtual în umanitate, vom fi noi pasibili de acuzația de a propune umanitatea adorației omului? Nu, pentru că pentru noi umanitatea actuală nu este Dumnezeu, departe de aceasta; la fel de bine n-o propunem ca obiect de cult sau de admirație, ci cel mult ca obiect demn de simpatie și de iubire. Dacă totuși noi părem a merita mai mult sau mai puțin o asemenea acuzație, vom fi în bună companie cu Parinții Bisericii, cu toți cei pentru care Iisus Hristos este în întregime Dumnezeu și în întregime om, toți cei care, de la Irineu, concep religia și cultul ca un mijloc pentru a deifica omul. Ei au identificat mai întâi omul-Iisus cu Dumnezeu și au vrut apoi să identifice, prin mijlocirea cultului, toți oamenii cu Iisus, omul divin și, prin urmare, indirect cu Dumnezeu. Dacă noi umanizăm pe Dumnezeu, nu facem decât să-i continuăm.

  JEAN-MARIE: Asigurarea, iată încă o concepţie cu totul modernă care va substitui acţiunea directă a omului, intervenţiei lui Dumnezeu în evenimentele particulare şi care vor permite de a compensa o nenorocire înainte chiar ca ea să se fi produs. Este probabil că asigurarea, care nu datează decât de câţiva ani şi merge extinzându-se rapid, se va aplica într-o zi aproape la toate accidentele care pot frapa omul, se va plia pe toate circumstanţele vieţii, ne va acompania peste tot, ne va acoperi cu o reţea protectoare.

DUMITRU: Într-adevăr, dacă Dumnezeu n-a fost imaginat decât pentru ca omul să poată stăpâni universul, pe sine însuși și pe ceilalți cu concursul atot-puterniciei sale, existența exterioară a lui Dumnezeu dispare sau se diminuează cu dispariția sau diminuarea rațiunii sale de a fi.

EMIL:  Atunci când se întreprinde a se explica un fenomen social, trebuie căutat separat cauza eficientă care-l produce și funcțiunea pe care el o îndeplinește.

ERNEST: Geniul s-a antrenat. Talentul merge în pasul lui… Geniul creează urmând legile creaţiei. Talentul fabrică urmând legile industriei.  Talentul calculează, geniul priveşte şi vede.     DUMITRU:  Geniul creează ceva despre ceea ce este Dumnezeu, pentru că el este efectul înfloririi în om a germenului divin pe care el îl conţine. Şi mai bucuroşi subscriem la ce urmează.

ERNEST: Prima preparaţie pentru cel ce vrea să primească creştinismul este sentimentul profund de neputinţă a omului (a omului luat individual) pe care se fondează…

EMIL:  Crima  este legătura dintre condiţiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi prin chiar aceasta este utilă, este un factor de sănătate publică.

ANTONIN: Păcatul mortal este cel ce se opune formal unei voințe a lui Dumnezeu, care prin aceasta vă alienează amiciția sa, de-așa sort că păcătosul, deturnându-se de la Dumnezeu, întoarce dosul destinului său.

DUMITRU: Ateii nu vor fi de acum decât cei ce nu cred în nimic concret, existând actualmente ca o realitate desăvârșită, așa cum primii creștini încetară să creadă în zeii de marmoră, în care mitologia întâlnea istoria. Neo-creștinismul va crede într-un Dumnezeu care se realizează în oameni și care nu poate să se realizeze decât prin credința și activitatea umane.

 

III

1

            Trăia Haralambe la casa lui, cu părinţii, nevasta şi copiii săi, tare mulţumit pentru toate, când iaca se pomeneşte cu Ciuma pe lume. Oamenii începură să moară cu droaia şi aşa, în puţină vreme, se văzu singur, singurel.

            Pe toţi i-am putut scăpa de la moarte, – îşi zise Haralambe, – şi numai pe ai mei, nu. La ce să mai trăiesc! Şi aşa, îşi făcu socoteala să se ucidă singur, dar tocmai când voia să-şi îndeplinească gândul lui, i se arătă Dumnezeu înainte şi-i zise: Haralambe, hai cu mine! Şi l-a luat în cer.

            Acolo l-a întrebat: peste ce să-l pună mai mare?

            Iar Sf. Haralambe i-a răspuns: să-i deie Ciumile pe samă.

            După voia ta fie! – a întărit Dumnezeu.

            De atunci Sf. Haralambe veşnic ţine Ciumile de păr, ca să nu-şi mai facă de cap cum şi-au făcut cu ai lui. Câteodată le scapă, şi atunci Ciumile se răpăd în lume ca lupii între oi. Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară şi se duce, în vreme ce Ciuma ia de-a rândul, şi pe bun şi pe rău, până bagă Sf. Haralambe de samă, şi o strânge din nou din lume, înhăţând-o de păr.

 2

            Cine ascultă ursirea, moare de moarte năpraznică.

            Ia să vezi! – suspină dascălul; pentru mine tot una-i. Ce să mai trăiesc! Sapa şi lopata, şi-o mână de ţărână în ochi! Feciorul să-mi trăiască şi să mă urmeze în lume, că eu mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul, şi, de-acuma, aleluia!

            Şi mai mult pe gânduri nu stătu. A pus urechea pe prag şi a ascultat, şi-a auzit cum grăia prima din Ursitoare: Petrea, feciorul dascălului, nu se va naşte până când tată-său nu i-a făgădui de nevastă pe Zâna făr-de tată. La urma urmii, pruncul o să se facă Sfânt.

            Grăi apoi a doua ursitoare: Cartea vieţii lui stă deschisă pe o masă, în chilia de piatră de la Izvorul Iordanului.

            Iar a treia Ursitoare, care întotdeauna rosteşte aceleaşi cuvinte, sfârşi: Cine ne-a ascultat întru furiş, de mâna pruncului să moară.

3

            Dumnezeu a plecat odată singur pe drum, şi s-a întâlnit cu un om nevoiaş, sărac luci.

            Unde te duci tu, omule? – l-a întrebat Dumnezeu.

            Unde să mă duc! Merg să aflu pe Dumnezeu şi să-l omor, căci el m-a lăsat pe lume sărac, de n-am de pe ce să beau oleacă de apă!

            Iar Dumnezeu îi zise: Aici ai o greşală, prietene. Nu Dumnezeu este vinovat că eşti sărac, ci Ursoaica ta. Ea a hotîrât să fii aşa cum eşti. Şi pe urmă l-a îndemnat: Haide cu mine. Avem să intrăm într-o casă. Acolo tu să te pituli sub o masă, că nu peste mult vor veni ursoaicele şi vor pune pe masă o mulţime de bani. Când vei putea, să te scoli să iei din grămadă cât vei voi şi să fugi. Ele te vor alunga, te vor prinde şi te vor întreba de ce ai furat. Tu să le răspunzi aşa, că ele te-au ursat să furi, – că-ţi vor da pace.

4

            La un om odată vin cele trei Ursitoare ca să-i ursească pruncului de curând născut. În casa lui se aflau atunci Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, care au auzit ursirea prin gura celei mai mici dintre Ursitoare: Copilul va creşte mare şi când se va însura, va trece cu mireasa lui peste un râu, va cădea de pe cal şi va muri înecat!

            Cei doi Sfinţi, auzind aceasta, spun omului că atunci când va fi să-şi însoare feciorul, să-i poftească şi pe dânşii la nuntă. Ceea ce omul nu uită să şi facă.

            Nunta trebuia să treacă peste apa hotărâtă. Atunci Sf. Dumitru, ca să împiedice îndeplinirea sorţii, îşi schimbă calul său cu al mirelui, dar nu se ştie cum se întîmplă, căci calul lui Sf. Dumitru poticni, iar cu coada stropi pe mire, aşa că acesta s-a înecat numaidecât.

            Văzând aceasta, Sfinţii merseră la Dumnezeu şi se rugară ca să-l învieze. Dumnezeu însă le răspunse că una ca aceasta s-ar putea face numai dacă părinţii mortului şi-ar da din zilele lor. Dar aceştia nici nu voiră să audă şi astfel mirele rămase bun mort.

 5

Feciorului de-mpărat i se speriase somnul din nou: sta şi se gândea, şi aşa îl apucă vremea cântătorilor, când auzi la fereastră:

            Doamne, Doamne!

            Ce-i, Zodiilor?

            Astăzi, atâţia s-au născut şi atâţia au murit, ce facem?

            Pe cei ce-au murit, Dumnezeu să-i ierte; cei ce s-au născut aibă partea noastră din astă seară!

            Tocmai acuma pricepu feciorul cel împărătesc minunea cea mare. Unchiaşul cu care petrecea de două zile nu era altcineva decât prea sfinţitul Dumnezeu. El se născuse în ziua celor ce au să trăiască trai de bordei, şi sănătate bună! De asta n-avea noroc, şi vorba ceea: Dacă nu-i noroc şi parte, Geaba te mai scoli din noapte! A sărutat dreapta lui Dumnezeu şi a plecat.

6

            Strigoaicele se adună câte 12 la hotar  se bat cu meliţele, fac exerciţiu ca soldaţii, ţin război, joacă, şi toate-s goale. 

            Strigoii au două inimi.  Ei nu mănâncă nici ceapă, nici usturoi şi au coadă.

            Cât trăiesc, merg noaptea, pe lună nouă, la hotar; ies pe cahlă la miezul nopţei şi se duc calare pe cociorvă de se bat cu meliţele, în loc de săbii, iar din gură tot zic: Tai ni tai, tai ni tai, că altfel s-ar omorî. 

*

 

  DUMITRU:  Revelație și anamneză.   Crescând în om, divinul omniscient  se deschide în reminiscențe care se actualizează dând știința.În artă, omul creează precum Dumnezeu, refăcând după placul său realitatea dată. Astfel se revelă ceea ce este în el divin, dâră sau virtualitate a lui Dumnezeu.