Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru Nemoianu: Memoria colectivă

Alexandru Nemoianu: Memoria colectivă

Comunitățile umane organice; familii, neamuri, națiuni, toate au putut avea rost semnificativ câtă vreme s-au întemeiat și s-au putut adresa unei pareri de sine comun împărtășite, unei “memorii colective”. Aceasta “memorie colectivă” este suma credințelor, obiceiurilor, amintirilor, a înțelegerii, comun împărtășite, a diferenței dintre “bine” și “rău”.

Toate acestea alcătuiesc, cum spuneam, ”memoria colectivă” și în lipsa ei un “model existențial” real nu poate exista.

Această “memorie colectivă” este o realitate vie, care se transmite din generație în generație. Ea nu este și nu poate fi osificată ori sclerozată. Fiecare generație îi adaugă ceva nou și semnificativ dar care adaus întotdeauna rămâne consecvent aceluiași semn. ”Memoria colectivă” rămâne întotdeauna credincioasă și consecventă sieși și ea este de fapt criteriul critic al vieții istorice.

Fiind o realitate vie, memoria colectivă vine din trecut, este trăită în prezent și este proiectată, ca așteptare a fi împlinită, în viitor. Iar garanția acestei realități este elementul pe care s-au întemeiat și dezvoltat toate marile civilizații omenești: mormântul strămoșilor.

Plecând de la singura certitudine a condiției omenști, mortalitatea, în mod paradoxal, ”mormântul strămoșilor” devine calea vieții.

“Mormântul strămoșilor” este certitudinea că suntem parte a unei căi pe care trebuie să o străbatem. ”Mormântul strămoșilor” ne spune limpede că existența nu se sfârșește cu nici unul dintre cei care mai trăim, așa cum nu s-a sfârșit cu nici unul dintre cei care au fost. ”Mormântul strămoșilor” ne obligă să înțelegem că avem o datorie de împlinit și față de cei care au fost și față de cei care au să vină. ”Mormântul strămoșilor” ne spune răspicat că în această lume nu suntem singuri. ”Mormântul strămoșilor” ne obligă pe toți și pe fiecare să facem cea mai solemnă făgăduință, că nu vom uita niciodată ceea ce datorăm acestor strămoși.

Aceasta nu înseamnă să credem că toți strămoșii au fost sfinți, dar trebuie să ne încredințeze că unii dintre ei sunt Sfinți! Și pentru acești Sfinți și prin ei suntem și stăm în ființă.

Acest respect pentru “mormântul strămoșilor” și pentru “memoria colectivă” într-o ultimă analiză constituie o mărturisire.

Este amintirea Raiului din care am fost alungați și a cărui nostalgie, în vorbele Parintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, ”ne va chinui întotdeauna”.

Pentru Români înțelegerea și practicarea acestor adevăruri a fost pentru foarte multa vreme simplă. Dat fiind faptul ca orice Român și oricum orice familie românescă își are obârșia într-un sat aceste adevăruri se așezau fără nici o dificultate. Comunitatea sătească, acea așezare miraculoasă având existența “din veci”, asigură nu numai existența fizică dar mai ales pe cea sufletească. Orice abatere de la “rânduială” era sancționată și îndreptată. De aceea ura sălbatecă împotriva satului, care a existat întotdeauna dar care în ultimul veac a devenit devastatoare, nu trebuie să surprindă. Ce este trist este faptul că acestor forțe ale răului le-a stat complice și le stă complice neghiobia unor personaje penibile. Personaje penibile care au avut lipsa de bună cuviință să dea până și numelui sfânt de ȚĂRAN o conotație peiorativă. Repet indivizi care împletesc prostia cu un vid de rost existențial. Personaje care trăiesc degeaba.

Această ură împotriva satului este parte din furia cu care “memoria colectivă” românească se dorește a fi distrusă și înlocuită cu jalnice iluzii sau abominații.

Pentru că trebuie să fim înțeleși, atunci când “memoria colectivă” a unui Neam este distrusă atunci acel Neam încetează să mai aibă existență semnificativă, de fapt încetează să mai aibă existență, trece într-un vegetatism fără rost.

Acestei încercări îi stă martor momentul istoric actual și acestei încercări trebuie să ne opunem toți și fiecare.

Este destul de trist ca pământul românesc este controlat de către “pro consuli”, de la Bruxelles și de la Washington. Dar absolut dramatic este când vedem, sub ochii noștri, cum entități care nu au nimic în comun cu Neamul Românesc și care nu au absolut nimic comun cu binele Neamului Românesc, de la ONG-uril sorosiste și până la Institutul Elie Wisel, hotărăsc ce nume să poarte străzile românești, căror “eroi” să se închine Neamul Românesc, sau cum să fie alcătuită familia românească. Entități străine și parazitare care caută să elimine din “memoria colectivă” românească tot ce definește acest Neam: Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, Eminescu și Caragiale.

Aici nu mai este nimica de comentat. În acest moment toți, dar mai ales fiecare avem de făcut o alegere. Și să nu ne facem nici o iluzie, pentru această alegere vom da “sama” și în lumea asta și în cea care va să fie.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

8 iulie 2017