Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru Nemoianu: Vitalitatea tradițiilor

Alexandru Nemoianu: Vitalitatea tradițiilor

Tradițiile și obiceiurile sunt modalități de comportament spiritual și social moștenite din generație în generație, în cursul scurgerii vremii istorice. De fapt cea ce este relativ ușor de surprins este vitalitatea tradițiilor și obiceiurilor greu de stabilit (dacă nu cu neputință) este de a așeza începutul lor.

Cel mai probabil obiceiurile ca și felul de a vorbi reprezintă procese vii, în permanentă desfășurare. Ele nu au un “început” sigur dar au o impresionantă capacitate de a sta înlăuntrul unui model cu neputință de înlăturat. Aceste obiceiuri mai sunt și acumularea experienței fiecărei generații,  rezultatul experiențelor felurite în timp istoric. Exemplele ce pot fi oferite sunt multiple,  de la cele mai banale la cele mai complexe.

Într-o clădire (ori chiar într-o locuință veche) fiecare lucru este așezat într-un anume loc și cu un rost limpede căci rutina fără greș a vremii a arătat că astfel și nu altcum se cuvine să procedăm. (Cuviosul Paisie Aghioritul arată că atunci când s-a așezat într-o anume “colibă” la Sfântul Munte nu a priceput de ce ciomege erau așezate din loc în loc și a căutat să le schimbe așezarea. Apoi a aflat că locul era bântuit de șerpi și așezarea ciomegelor era optimă pentru a îi izgoni.) Încă mai impede este dezvăluit rostul tradiției în cazul icoanelor.

Icoane noi pot apărea (cum pot apărea și noi modalități de exprimare) dar fiecare dintre ele, pentru a fi izbutită, trebuie să fie legată de “original”,  să cunoască, deci, tradiția. Prin extensie același este cazul și în artă. Deformarea cu premeditare, “inovația”,  trebuie să presupună  o deplină cunoștință a formei normale și la nici un caz nu se poate întemeia pe simpla absență a priceperii,  pe analfabetism artistic.  (Marii pictori  “abstracți” erau stăpâni pe metodele tradiționale și “abstracțiile”  lor erau în fapt exprimări originale ale unei tradiții bine cunoscute. Cei care neputând face alta și s-au apucat să mâzgălească , pretextând că fac “artă abstractă”,  au fost dați uitării aproape instantaneu.)

Obiceiurile și tradițiile au capacitatea de a se apara cu mare pricepere mai ales împrejurării că ele sunt cel mai autentic întâlnite în comunități “organice”,  în trupuri sociale vii și cu mare continuitate istorică. Așa este cazul exprimării, vorbirii, în sate unde orice inovație nepotrivită este strict sancționată de bunul simț colectiv. Voi da un exemplu care mi se pare foarte potrivit în susținerea celor spuse.

În satul Borlovenii Vechi (sat din Banat, Valea Alamăjului de unde descend în linie maternal) am niște vecini cunoscuți sub porecla de sat “Sobolii”. Unul dintre ei Lazar, prin anii 70 a trebuit să facă armata și după doi ani a revenit acasă. (Despre lume nu a aflat multe.Termenul l-a împlinit în București dar l-a întoarcere, la “eliberare”,  tatăl său a trebuit să vină în București spre a îl aduce acasa.) Ajuns înapoi acasă a considerat că trebuie să dovedească creșterea lui mentală printr-o inovație verbală. Într-o zi i-a spus mamei lui să vadă “de ce latra “dulăul”  (în Borloveni se spune doar “câne”). Mica lui inovație, încercarea fără rost de a fi original, a fost sancționată fără ezitare cu batjocuri și râsete. Obiceiul și forma s-au păstrat și au biruit fără greutate. Intr-o manieră  asemănătoare sunt respinse mai toate “inovațiile” fără rost care, în ultimă instanță, sunt semn de nesiguranță, slăbiciune ori prostie.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

18 iulie 2017