Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Dumitru ICHIM: PSALMI

Dumitru ICHIM: PSALMI

PSALM LA TAINA FRUMUSEŢII

 

Prea îndelung bea ochiul frumseţilor otrava,

Cum propria ei rază şi-o face steaua cină!

Întotdeauna fânul miroase-n plâns otava,

Iar ceara lumânării din aur strâns de-albină.

 

Nu crezi că-n frumuseţe, când mestecai vopseaua,

Cel rău, prin viclenie, ca Tu prin ea să sângeri,

Vărsă din şip otrăvuri nocivul cu iz de osanale?

Nu-i el cel ce se-mbracă, în vis, cu strai de îngeri?

 

Împeriul frumuseţii n-o fi-ntre voi gâlceavă,

Că să-l răpui nevoie-i de-a doua Ta venire,

Nu-i pildă bobul care fu mântuit de pleavă

Şi apa-nţelepţită prin vinul de iubire?

 

Tot Dragostea-i răspunsul ce jubilează-n sfeşnic:

Urâtul, nu frumosul, va arde-n focul veşnic!

 

 

PSALMUL CE-A AJUNS CENUŞĂ

 

Prin ambiguitate apusul şi superbul

Se spun, pe rând, ca-n basmul ondind pe solzul ştiucii.

Te-aştept cu masa goală, ca limpezimea cerbul,

Neînţeles cer verde pe cruce-n miezul nucii.

 

Tu-mi eşti deopotrivă tot ce-mi lipsea la cină;

Nu simţi că-mi este sete, rodit rubin de soare?

Şi foamea mi-e flămândă de proaspăta-Ţi lumină,

Tu, Primăvară-Dulce, de ce-n april se moare?

 

Fiu tunetului aspru, Boarghenes pre nume,

Cui sunt dator în vină? Nu-aşa m-ai vrut în toance?

Topaz mai crud dă cerul prin norii albi în spume,

Că unde pus-a capul Ţi-e cratima de lance.

 

– De ce îmi laşi piciorul să-l chinui în ţepuşă?

– Iubirea nu-i iubire de n-a ajuns cenuşă!

 

 

PSALM LA ÎNDELUNGA RĂBDARE-A IUBIRII

 

Sunt gara ce-altădată avea în faţă linii,

Nimic schimbat de vreme la ţiglă şi la geamuri,

Precum Cain de jertfă, n-am miel, ci doar ciulinii

Pe care-i iartă rozul croind epitalamuri.

 

Şi Tu, la fel de singur? Cât m-ai strigat în noapte:

”Stai, nu dormi, măslinii ca pâine mă frământă,

Şi-i frig, şi-mi este frică de şaptezeci ori şapte,

Prin care om e drumul de-ntors în Cartea Sfântă?”

 

Nici Tatăl nu-Ţi primise singurătatea-n cupă,

Că-i mirosea amara, prin duh, argintăria;

Fărădelegii, legea otrava i-o destupă,

Dar eu, cu zvânt de lacrimi, cui să-i plătesc chiria?

 

– Când aripa-i rănită la ce folos e cerul?

Şi mi-a răspuns Iubirea:  – „Răbdarea e misterul!”

 

 

PSALM VINDECĂTOR DE TIMP

 

Chiar plinul din plinire e-un minus, de exemplu.

Nu soarele în Vineri Ţi-a cugetat eclipsa?

De-i praf pe clanţa uşii, şi singur eşti în templu,

Cerc aurit în juru-Ţi, nu-mi simţi alături lipsa?

 

Eu Îţi zăresc în toate întredeschisul uşii,

Eşti muntelui – urcuşul, tristeţe-n firul ierbii.

Să nu Te văd tragi iute perdelele pănuşii,

Cresc ceţuri peste iezer,din duhul lui  bând cerbii,

 

Şi de-ntreb marea? Muge! Iar floarea-arată nodul!

De-n palme mai porţi urme din prima-mi mângâiere

De ce nu-mi vindeci timpul trăgând spre cer năvodul?

Mi-e frică de-ntuneric, dar mai mult de tăcere.

 

Fă cum ţi-a zis sutaşul! Zi orişice! ‘s supusul!

Şi-am să tresalt în nufăr să-Ţi sorb pe ape spusul!

 

 

PSALM CÂND OCHIUL MEU OFTEAZĂ

 

De ce mereu prin altul răspunzi când Ţi-aduc ruga?

E-n cetini grea dojană de-mi plângi pe sub răşină?

Nu-mi vezi lăstarii tineri? Nunti-i-ar buturuga,

Că Tu-i hrăneşti din vlaga irmosului de tină.

 

Când lacrima e ocnă nădejdea-n Tine-i ţambra,

Vorbeşte-mi ca-n demultul  ‘naintea risipirii!

Tâlmaci adu-mi  la freamăt când cedrului scoţi ambra,

Că mult mă-ntreb cum oare nu-Ţi zboară trandafirii?

 

Parcă Te-ascunzi de mine sărind ca o lăcustă,

Şi-n iarbă-mi zvârli un greier să-şi zdrăngănească tânga!

N-auzi oftându-mi ochiul singurătăţi de pustă?

Dă-mi duhul tâlhăriei  să Te ascult din dreapta!

 

 

Dintru auz se naşte credinţa şi-a ei fire,

Dar ochiul, neam luminii, e mort fără iubire!

 

 

PSALM SPRE CUIB DE RÂNDUNICĂ

 

De-nsămânţat păstrează, din toate, doar pe-acelea

Ce-i ştiu, cărării morţii, prin bob însăilatul.

Rup de pe mine timpul, cum şerpii îşi rup pielea

Pe unde piatra muşcă-n amnar cu scăpăratul.

 

Ne vindecă nămolul ce-a fost mormânt de nufăr!

Ce ai de gând cu mine? Toţi cedrii Tăi mă ceartă

Că văd în fiecare copac doar lemn de cufăr

În care ne vom duce spre fluviul fără hartă!

 

Bocească-mi Râul Nopţii podgoriei rotundul!

Ce umbră-ar putea duce de nu i-aş fi lumina?

Şi-n ochi de n-ar fi lacrimi cin’ Ţi-ar cânta străfundul?

Pietrişului de stele, prin mine, bănui vina.

 

Mi-e lutul bun de străchini şi cuib de rândunică!

Vom sta la masa nunţii, de ce să-mi fie frică?

 

 

PSALMUL PESCARULUI

 

Cum mineralu-şi strânge metalul sfânt de aur –

Agonisire-a strunei în cel mai vin acord,

Busola fără Tine ştirbită-ar fi de nord,

Atoatelor meu Mire, nu-mi sta-n plutiri de plaur,

 

Nor fără rădăcină, livezi planând acvatic,

Iluzia ce doare când vreau să Te-nfirip,

Topeşte-mă-n oglindă să fim întregi la chip

Cum dragostea e-ntreagă, nu-n flăcări ci-n jăratic.

 

Zi cu trei nopţi în frunte, mormântul Tău când beu-l,

Lumină fără ceară, cum Unul eşti şi-n Trei?

Mă fă ulcior-mireasă ca noaptea să mi-o bei,

Ce rost prisaca-n floare de nu Ţi-aş fi ştiubeul?

 

Nu doar pescar de oameni, pe Tine vreau în mreajă,

Să-Ţi muşc din trupu-Ţi mărul cu Dumnezeu sub coajă!

 

 

PSALMUL CERŞITULUI DE IUBIRE

 

Nu-mi spuneţi c-o fi vorba opusul la tăcere,

Că i-am tăcut cortinei şi slava şi osândul.

Păcatul cel mai mare e cel făcut cu gândul

Când scrisul viespei tale-l crezi fagure de miere.

 

Ce-i mai de preţ? Lăuntrul nespus al crisalidei,

Sau somnu-nşelăciunii ca vis având aripa?

Din pumnul de seminţe tu vezi blestem risipa?

Cu foc zideşti chiar glodul-n vertebra cărămidei,

 

Şi-atunci nu-Ţi este milă că Te-ai semnat pe oală?

Iubirea nu se-nvaţă, răsuflă-mă în Tine

Aşa ca-ndrăgostitul bând flăcări din rubine,

Lin, ca un fir de aur cu-amurg strâns pe sucală.

 

Croită pentru altul nici moartea nu mi-i bună,

Că-Ţi simt nemărginirea zvâcnind vecia-n strună.

 

 

PSALM IUBIRII-N PRAGUL NOPŢII

 

Nici aurul, topazul, perlatul gând pe nacru,

Nu pot să-ţi fie dascăl, cum rozei nu-i sunt rugii.

Din jarul lui cuptorul dă pâinii gust de sacru,

Să n-ai fereastra zare, stăpânii ei de-s drugii!

 

Ce-i cuget gard rămâne oricât de scumpă-i şipca,

Nespusului cărarea e numai al aripei,

Luceafărul cunoaşte tristeţii albe scripca,

De-aceea veşnicia-i străluce-n muchea clipei.

 

Vrând să-Ţi descui parola ce Ţi-o apleacă spicul,

Mi-ai spus: Dezleagă-Mi marea să zburde prin tărie,

Crudul de-otavă-al ierbii să-l scrie heruvicul,

Iar de la melc deprinde prag nopţii la chilie.

 

Mormântul vorbei lasă-l, că bine îi stă golul,

Când dragostea e nufăr nu-i tulbura nămolul!

 

 

PSALM LA ÎNVIEREA MORŢILOR

„Lăsaţi, că pentru ziua îngropării Mele…”

 

De spart e alabastrul, mireasma nu e totul?

Of! Totuşi cum de ciobul atât de rău înţeapă?

Nu sunt o biată vorbă s-o schimbe poliglotul,

Ţi-am fost în mâini, Olare, prim vis şi dor sub pleoapă.

 

Din pilda Magdalenei cel mult îmi fac o targă,

A Ta-i nu-i doar esenţa, ci şi-nvelişul firii.

Cum poţi chivotul humii să-l laşi ca să se spargă?

Eu inimii zdrobite văd alt sens al psaltirii:

 

Va fi în chiot mustul răscumpărând podgorii,

Să-şi joace-n frâu tornada aşa cum vrea burduful;

Lumina vie – vinul, şi-apoi luminătorii!

La nuntă cânţi cu gândul, sau fluier viu dă stuful?

 

Prisos la Mire – nardul!  Şi vei zâmbi-n iertare

Chiar Morţii!  Câtă artă să faci din stârv  ulcioare!

 

 

CVADRATURA CERCULUI

 

Dacă toate literele

ar cădea din cuvinte,

ce gust ar mai avea sarea

lacrimei

din împrumutul mării?

 

Nu vă jucaţi

cu minciuna-n răspuns,

cât timp

deasupra Cuvântului

au mai rămas încă patru litere!

 

 

PSALM DE SPUS LA ASFINŢIRE

 

Echerul şi peniţa prin sporul de fractalii

Pe muchi îţi scapăr’ slava în loc să mi Te frângă.

Ce-mi fuse limpezime e-un puzzle în vitralii,

Chiar Mandelbrot se miră de cumpăna-mi nătângă.

 

Cum drum luişi răsare din bobu-i de-asfinţire?

Ţii cerurilor frâul, dar Ţi-s bordei sub grâie.

La foc i-ai spus izvodul în ochi a fi privire,

Cum ţeşi din mare norul în pânză de tămâie,

 

Dar cu tăiş de trăznet, ca-n palia Scripturii

Când se trezeşte firea de-oceanic în tornadă,

Doar numai Tu mi-eşti Tată, ţi-s duhul sfânt pădurii,

Ningai tristeţii albe din prima Ta zăpadă.

 

Eu n-am să-Ţi cer viţelul, deşi-s Risipitorul:

Ia-i soarelui dojana şi trage-mi la geam norul!

———————

Dumitru ICHIM

Kitchener, Ontario

27 iulie 2017