Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » LIVIA CIUPERCĂ: 6 AUGUST 1917 –  6 AUGUST 2017 – Datoria de a nu uita!

LIVIA CIUPERCĂ: 6 AUGUST 1917 –  6 AUGUST 2017 – Datoria de a nu uita!

La un veac de la sângeroasele jertfe, pe linia istorică Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz, acolo unde şi-au presărat oasele bunici şi stăbunici de-ai noştri, ofiţeri şi soldaţi cu sfântă dragoste de  Neam şi Ţară, avem datoria morală de a nu-i uita!
Şi-mi vine-n ajutor un alt iubitor al gliei, Gabriel Drăgan (Nicoreşti – Galaţi, 8 iunie 1904 – 11 februarie 1984, Nicoreşti – Galaţi), profesorul filolog de elită, scriitorul şi jurnalistul care a lăsat posterităţii o frumoasă operă literară şi de istorie literară (necunoscută, ce e drept, în totalitate, spre marele nostru regret).
În volumul său de versuri Trofee de aur (Editura „Cugetarea”, Bucureşti, 1937), capitolul Moarte şi ideal, recunoaştem poemul Apocalips, dedicat tatălui său, Panaite Drăgan, „căzut pe frontul Mărăşeşti, la 6 august 1917”.
Am încredinţare că acest zguduitor poem, pe care vă invit a-l (re)lectura, s-a dorit (şi se doreşte) un omagiu pe care poetul şi toată generaţia sa de Români cu dragoste de Limba Română şi de Neamul Românesc, îl adresează Eroilor noştri jertfiţi pe câmpul de luptă, la 1917, dovedind cu propriul lor sânge… „Pe aici nu se trece!”
           
            Apocalips
„Din bolţi de cer deschise, venind pe-aripi de soare,
O ceată de arhangheli cu scuturi de lumină
Vesti cu glas de flăcări din surle lucitoare,
Mânie şi pedeapsă cu ploi de foc şi tină,
Cu grindină, războaie şi foamete cumplită
Şi plăgi chinuitoare pe-o lume învrăjbită…
 
În nopţi de negru zbucium, în clocotiri de smoală,
Porni cutremur mare de vifore-n genune,
Cu trăsnete şi ropot de fulgere-n răscoală
Şi se-ncleştară armii de seminţii nebune,
Popoare rătăcite cu patimi de mărire
Şi limbi amestecate în geamăt de pieire…
 
Cetăţile de aur cu slava lor de veacuri,
Pe lespezi de portale căzură detunate,
Şi neamurile-n lupte cu schije şi tesacuri
Se spintecară-n chiot din trupuri măruntaie,
Rărunchii, splina, carnea în zdrenţe pe văpaie…
 
 Crescură-n albii râuri de sânge în bulboace,
Cât Tibrul, Eufratul în revărsarea urii,
În spaimă, guşteri, broaşte, jigănii, dobitoace,
Cu mici, cu mari pieiră în tainele naturii
Şi-n stânci plesniră-n ţipăt văzduhurile toate,
Înfiorând pământul şi vitregele gloate…
 
Şi se ivi un înger pe nori, în geana lunii,
Strigând să vină pasările cerului de pradă,
La praznicul cel mare gătit deşertăciunii,
Să ospăteze stârvuri de împăraţi grămadă
Şi hoituri cu duhoare de regi şi robi în ştreanguri
Şi-ostaşi viteji şi şoareci din fund de ganguri…
 
Să cadă corbii, ulii şi şoimii-n văi coclite,
Să rupă-n ghiare leşuri cu pliscul să le curme,
Să le sfărâme ochii de gheaţă din orbite,
Să ciugulească viermii, cu forfotesc în turme
Şi să culeagă creieri din cranii fără miruri,
Trezind să urle morţii şi viii în deliruri…”
 
Aţi remarcat, acest poem reflectă umbrele de corb ucigător ale războiului, clocotul morţii şi „praznicul cel mare gătit deşertăciunii”. Un „praznic” de care nu avem voie a ne lepăda, pentru că ar fi păcat. Un mare păcat!
Eroilor Neamului (acum, în aceste luni – şi-n lunile ce vor urma), să le dăruim în adâncul sufletului nostru o Zi de Doliu, o zi în care o luminiţă, un bob de smirnă şi tămâie, o floare – să o dedicăm, Lor, Fiilor Neamului nostru, care au luptat (mii şi mii, dintre ei, răniţi de moarte) pe câmpurile de luptă, pe linia Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz!
Să nu ne uităm Eroii!
Livia Ciupercă,
U.Z.P.R.