Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » UMOR » PAMFLET » Marin IFRIM: Șoimii patriei se pensionează precum musca în lapte

Marin IFRIM: Șoimii patriei se pensionează precum musca în lapte

 

Toată viața mea am fost un om lipsit de capricii când a fost vorba despre muncă, despre felul în care a trebuit să-mi câștig fiecare felie de pâine, albă sau neagră. Nu mi-am trădat niciodată „nevoia” muncii. A robului învățat încă din primii șapte ani să fie precum părinții săi, supus și priceput în ceea ce face. Munca îmi era descrisă precum o chestiune dumnezeiască. Nu insist, e mult de spus. Am muncit exact 45 de ani, cu carte de muncă, niciodată întreruptă în pagini și nici în timp real. Am și scris o carte, cu un titlu concret, o carte veridică, cu date și documente, intitulată chiar „Cartea de muncă”. O carte în care nici fosta și actuala securitate nu mai poate adăuga nimic, decât doar dacă mă vor mai naște ei o dată, din burta de gips a patriei lor pentacolore. După aproape cinci decenii de salahorie, timp în care am practicat meserii grele, istovitoare minut cu minut (lăcătuș-mecanic, ajutor de maistru, redactor, regizor tehnic, referent-bibliotecar etc.) am primit de la Casa de Pensii o decizie în care era precizat că voi primi lunar câte 1260 de lei! Din instinct, prima înjurătură i-am adresat-o lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, restul venind de la sine(le) lor. Dacă știam cum e după ce tragi o astfel de linie, nu aș fi muncit nici măcar o singură zi. Am muncit pentru plăvanii de astăzi: securiști, sereiști, magistrați, politicieni, milițieni, jandarmi etc. Nu pentru gloata acestora, ci pentru șefii lor, ființe superioare inclusiv din punct de vedere fizic: inși cu câte o jumătate de căpățână, trântori cu veleități de strategi ai muștei cu aterizare precisă după mirosul ideal. Banii put, orice mi s-ar spune. Banii mulți sunt într-un singur loc, sunt copita dracului. Lumea din jurul meu e una simplă și resemnată. Bieții oameni nu mai pot face diferența dintre un leu și un milion de lei. Oricâtă pensie ar avea, niciunul dintre acești supraviețuitori leguminați nu va vota decât împotriva propriilor (dez)interese. Științific, stăm bine. Românul e cel mai perfect și perfectibil robot natural al acestor vremuri grăbite, un cobai supravegheat de șobolani, precum Experimentul Pitești din pușcăriile comuniste pe cale de consecință. În presă, apar fel de fel de articole referitoare la pensiile cosmice ale unor indivizi decalibrați, un fel de mutanți cu șapte burți și paisprezece guri, inși cu pensii fabuloase. A venit apocalipsa. Cu astfel de salarii, acești copii de țâță, la ugerul patriei, se pensionează încă de la faza de șoimi ai patriei, cu generali cu tot. Ăsta da curaj și patriotism. Apoi revin la locul trândăviei, nou-nouți, precum musca în lapte, în loc să se ducă direct în fundul iepei, acolo unde le este locul, la semaforul umed al mârțoagei de partid.

 

Marin Ifrim, 09.08.2017


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998. Cărţi publicate: .”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986. .”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995. .”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995. .”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996. .”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001. .”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003. .”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004. .”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004. .”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004. .”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6. .”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006. .”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007. .”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008. .”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag. .”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag. .”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag. .„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011. .” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag. .”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag. .”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag. .”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013 .”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag. .”Vid reîncarnat - Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014 .”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014 .”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015 .”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag. .”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016. Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc. Secretar general al Asociaţiei Culturale "Renaşterea Buzoiană". Redactor-şef al revistelor "Cartelul metaforelor" şi "Caietele de la Ţinteşti". Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.