Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » CRISTIAN PETRU BĂLAN: STATORNICIE

CRISTIAN PETRU BĂLAN: STATORNICIE

Un Templu-i România, cu munți care-ți vorbesc,

Cu-orchestre mari de râuri ce ne doinesc întruna,

Cu țărmuri care-n mare superb se oglindesc,

Cu lacuri unde zilnic râd Soarele și Luna…


Iar Dunărea, eternă arhivă de istorii,

Ne-alintă plaiul verde al Daciei străbune

Ce-n sânul ei și-ascunde chiar inima comorii

Atât de jinduită de hoții toți din lume.


Întinse bărăgane cu holde vii de aur,

Coline-mbătătoare în struguri îmbrăcate,

Livezi, păduri și câmpuri, plus Delta, alt tezaur,

Comune-ncântătoare, orașe minunate –


Toate cu oameni harnici, trăind în libertate

După decenii negre de suferinți amare –

Români ce vor mai multă cinstire și dreptate,

Convinși că doar prin luptă izbânda va fi mare…


Ca niște lungi ecouri ce-n zare se afundă,

Se contopesc în țară ‘nnoptarea cu lumina;

Parfum, culori și tonuri prind să se-ntrepătrundă

Cu energii ciudate ce ne-nmulțesc rugina…


Trăim azi suflul nou prin care lumea trece

Cu valuri călătoare izbind și pe român,

Dar sufletul nu-i schimbă, căci el răspunde rece:

„Ce-i val ca valul trece… Iar pietrele rămân !”


 17.08. 2017