Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » DUMITRU ICHIM: BINECUVÂNTĂRI PSALTICE

DUMITRU ICHIM: BINECUVÂNTĂRI PSALTICE

PSALM PENTRU CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

Din inimă, nu umeri, cu-aripi cerșescu-Ți cerul:

-Al meu, întreg fii mie, nici gând nu-mpart cu altul,

Așa cum, șoapta razei, ciulind,  bijutierul

Inelului i-aduce, ispită grea, înaltul.

Simt încă plămăditul ca agnețul plămada,

Din  amintirea-mi, prima, port strai luminătorii!

Catran gelos de-s nour îți ning prea fulg zăpada:

Cuprinde-mă în brațe, văpăi dând duh viorii!

Vezi în rubin vecia mărturisindu-și vina?

Așa Te vreau cămării să-i cânți epitalamul,

Miroase-a pâine caldă, miroase-a trup lumina,

Dă-mi azi fiorul apei când o sărută ramul.

Lăsai Scripturii umbra, Iubire, Te-am vrut Soare,

Că-n ham Te-așteaptă psalmii, Cântărilor Cântare!

PSALMUL IUBIRII  FĂRĂ DE ÎNCEPUT

Ieri Te-am zidit în cântec, azi templul lui  mi-l nărui,

Că poate chip, ce-n mine-l voiai, l-ai dat fântânii.

Izvoru-ntinerește nu când mai mult îl dărui,

Cum doar din dăruire frumseți de cer fur sânii?

Rămas cu masa goală, vânând nimic cu verbul,

Tu nu mă cerți, și totuși că ești flămând mi-e vina.

Cu rădăcini întoarse nu mă mai soarbe cerbul,

Ce lumi, pândind pe vârfuri, ne-arată balerina?

Doar mintea ca o țoapă sare-n hlizit, ce-aruncu-l,

Că renunțând la vorbe m-asemăn cu vioara:

– Ascultă-mă cu-obrazul ca Născătoarea Pruncul,

Chiar de nu-i grai, lumină e prin jertfire ceara.

Peste vocala-Ți albă Duh Sfânt și-avu plutirea,

Dar n-ai fi fost Cuvântul, de nu erai Iubirea!

PSALM CÂND MIRELE-I APROAPE

Bun frate-s cu grăunțul ce-Ți poartă-n noapte zorii,

Chiar de m-adormi sub țărnă, chiar de mă strigi făină;

Al tău întreg e cerul, ai mei doar triști cocorii,

Învrednici-m-ar seara să-Ți văd lumina lină.

Dar și cu vântu-s frate când scrisu-i duh pe apă,

Dă-mi liniștea din freamăt să Te alint pe frunte!

Ce grea mi-e străinia scurmându-mi lut sub grapă,

Da’ -Ți încropii coliba din izvodiri mărunte.

Stai, timp din straiul nunții, apus din vin mă beie!

Ca Tine, către Tine, știu brațelor întinsul,

Se despletește-n teamă noian de curcubeie

Dă-mi ochilor și gurii spre-ați soarbe necuprinsul,

Nu m-alunga Iubire, de stricăciune iartă,

Pe foc zvârlindu-Ți iadul ce-a vrut să ne despartă!

PSALM CÂND MIRELE-I DEPARTE

Complice nu-i arcușul ce-a mângâiat vioara,

Că aur înverzit-a-n roș tiv pe nori văzduhul?

Mai ai cumva vreun înger la pană ca secara

Spre-a-mi aminti de lupta ce-a cam uitat-o duhul?

Ca Tine sunt de singur, de ce cărarea-i ruptă?

Vreau Tu să-mi bați, nu frica s-o tot ascult prin ușă.

Din pâinea Ta chiar câinii lumina Ți-o înfruptă.

Aripă? Nu! Vreau brațul, strâns împrejur – pănușă!

Fă primul pas, că mie îmi cere puntea moarte!

Nu-nchipuire sfântă, fi-mi buzelor merindă!

Lăstunii-s tot aprilul aproapelui-departe,

Mă ia și fugi cu mine prin codrii-n somn de ghindă!

Fecioarele, din zece, nici una nu-i nebună,

Că am ulei la toate ca să le torn în strună!

PSALMUL FERICIRII

Vorbind de fericire nu vezi tâlhărășugul

Cum fabula de aur de fals monedei strigă?

În geam nici gând că nalba stăpână-ar fi,  ci drugul,

Că v-am mai spus, inelul nu uită că-i verigă.

V-au dăscălit cărți proaste, ca-ngălbeniții nuferi!

Ce mândri sub căpăstru-și  port ochelarii caii!

Ești fericit când afli că-ai pentru ce să suferi,

Că nu-i în freamăt vântul, ci când își plânge scaii.

O viață fericirea aștepți să-ți dea sentința!

Spăla-v-ar cu leșie palavra de-aforismă!

Nu soare naște perla, ci-abisul, suferința,

Ca inima zdrobită sub buchea de catismă.

Sunt fericiți aceia ce-și văd nefericirea,

De n-ar fi-n toate crucea, spre ce-ar privi Iubirea?

PSALMUL  SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

Alb duhului, subțire cum ochi n-a fost să știe,

Cu-aripa fulgerată, fără de gând stă gândul.

Cuvântul se-ncuvântă-n ison de chinovie

Primordialu-i lumen, pornit spre graiuri, bându-l.

Mi-ai risipit țărâna sub altă legiure –

Mireasmă luminoasă cum n-o visase nardul.

Nu-s razei Tale umbra? Oprește-Te Iubire

Să-Ți sorb dumnezeirea, cum zarea-și bea ghepardul.

Vecia își topește de-a dragostea secunda,

Aici, în vârf de doruri plimbi cerului  grădina,

Că inima se-oprește și lasă numai unda

Luminii de Iubire, lumina sfântă, lina.

Cu flăcări răcoroase ca norul mă umbrește,

Mi-ai cunoscut adâncul, Tu știi cin’ Te iubește!

PSALMUL APOCATASTAZEI

Sisif, și nu circarul, despre iubire spună,

  Că minciunesc poeții-n polen pe-aripi de fluturi,

Dulcegărie roză, cu inimioare, lună,

Oftaturi de petale suflate-n așternuturi.

Să duci pe umeri teama că iarăși o vei pierde,

În norul suferinței cerșindu-ți curcubeul,

Și chiar o vorbă aspră de-a ei, să te dezmierde,

Precum în frigul lavrei când trece polieleul.

Luptând cu mine însumi, frânge-mă Tu la rugă,

Nici mintea nu ajunge, nici inima nu poate:

Cum cel ce face casa, la hoț să-i fie slugă

Cărând altui’ blestemul? Tu cu Sisif ești frate!

Că poate de aceea Îți vrei din nou Venire,

Să-Ți vezi pe piatră templul slăvindu-Te Iubire!

PSALM LA TAINA FRUMUSEȚII

Prea îndelung bea ochiul frumseților otrava,

Cum propria ei rază și-o face steaua cină!

Întotdeauna fânul visează-n plâns otava,

Și ceara lumânării-i din aur strâns de-albină.

Nu crezi că-n frumusețe, când mestecai vopseaua,

Cel rău, prin viclenie, ca Tu prin ea să sângeri,

Vărsă din șip nocivul cu iz de osanale?

Nu-i el cel ce se-mbracă, în vis, cu strai de îngeri?

Împeriul frumuseții n-o fi-ntre voi gâlceavă,

Că să-l răpui nevoie-i de-o altă primenire?

Nu-i pildă bobul care fu mântuit de pleavă

Și apa-nțelepțită prin vinul de iubire?

Tot Dragostea-i răspunsul ce jubilează-n sfeșnic:

Urâtul, nu frumosul, va arde-n focul veșnic!

Dumitru Ichim

Kitchener,Ontario