Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » PASTORALA » Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 355(1 –15 August)

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 355(1 –15 August)

Dragii mei enoriași!

       Fântâna înfundată. Până nu demult, aveam în satele noastre fântâni și bunare de unde luam apă pentru oameni, pentru vite. Ce-i drept, unii mergeau mai mult, alții mai puțin până la sursa de apă, în funcție de locul unde își avea casa. S-a întâmplat minunea și în aproape toate comunei noastre s-a introdus rețea de apă. Fiecare familie s-a trezit că are robinet în curte, în casă, unde a fost nevoie și că apa abia așteaptă să curgă. Apă la șurub, ce-i drept, dar apă potabilă, adusă cu greu și cu multă cheltuială tocmai de la Valea Morilor, de la izvoarele Pleșuvei din Colibași. Era mândri, că beneficiem și noi de avantajele civilizației. De ce ne mai trebuiau nouă, – tocmai nouă! -, fântâni și bunare? Pe unele le-am înfundat. Azi, spre exemplu, doar cei mai vârstnici mai știu unde au fost vechile bunare din care s-au alimentat cu apă bătrânii noștri sute de ani. Mai sunt doar vreo cinci bunare în sat, dacă socotesc eu bine și acelea mai mult de decor. În Bârda era Bunarul Linieștilor și Fântâna Mare cu cele trei bunare din jurul ei, unde nu a secat apa niciodată. Cât au fost secetele de mari, acolo nu s-a terminat apa. Au luat apă cu gălețile, cu bidoanele, cu butoaiele, cu cisternele, cu vasele pe care le-a avut fiecare,  ziua, câteodată și noaptea. Au folosit pentru nevoile casei, pentru adăpatul vitelor, pentru udatul grădinilor. De multe ori au venit și din Bobaița să ia apă din Bârda de la aceste surse, pentru că la ei secaseră toate izvoarele. De când a venit apa la robinet, lucrurile s-au schimbat….! Din păcate, în rău!

          Seceta  cumplită de anul acesta din zona noastră au făcut ca izvoarele din  Valea Morilor să nu mai poată asigura necesarul de apă pentru comuna noastră. Au început restricționările. A fost câte o zi în care n-am avut apă la robinet, alteori câte două și chiar trei. Când a venit apa, a curs   câteva ore și s-a oprit. Atunci ne-am adus aminte de  fântânile și bunarele vechi, lăsate din moși-strămoși ca să ne astâmpere setea. Unele erau înfundate, așa cum am spus. La insistența primarului, câțiva  săteni au încercat să curețe fântânile și bunarele. A fost strigător la cer să găsească  în Bunarul Linieștilor câini morți, iar în Fântâna Mare și în bunarele din apropiere încălțăminte, bidoane, tot felul de mizerii. Dacă la Fântâna Mare instalaseră bârdenii cândva uși metalice la intrare, pompă, acum beau câinii apă direct din fântână, iar rațele și gâștele făceau baie tot într-o veselie. Oare, s-a gândit cineva, când a înfundat ori când a pângărit aceste surse de apă, că s-ar putea ca într-o zi ele să fie necesare ca aerul pentru comunitate? Apa la robinet poate să se oprească oricând, fie din cauza secetei, fie din cauza curentului electric sau defecțiunilor tehnice ale instalației. Apa din bunarele și fântânele noastre era a noastră, era cu noi, fie zi, fie noapte, iar când aceste rezervoare erau curate, apa din ele era mai sănătoasă decât cea de la robinet!

           Mă gândesc dacă nu cumva atitudinea bârdenilor și malovicenilor față de propriile lor surse de apă este o excepție, sau ea se înscrie pe linia generală a mentalității românești postrevoluționare. Nu cumva societatea românească întreagă și-a înfundat ,,fântânele” și și-a părăsit ,,bunarele” de dragul ,,apei de la robinet”? Poate fabricile, uzinele, combinatele noastre produceau mărfuri mai slabe calitativ decât ale altora, dar erau ale noastre și, cu puțină strădanie și cheltuială, le puteam perfecționa. Acolo munceau mii de români! Ne mândream, ca români, când aflam că la cinci minute pe poarta fabricii de la Mioveni iese o ,,Dacia” și la opt minute, pe poarta fabricii de la Brașov, iese un tractor cotat pe primele locuri în lume! Produceam mărfuri, mașini și utilaje, pe care le vindeam în lumea întreagă și aduceam bani în vistieria țării. Am dat la fier vechi mijloacele noastre de producție, socotindu-le necorespunzătoare, iar noi am împrumutat bani de la băncile mondiale pentru a cumpăra mașini, utilaje și mărfuri din cele mai îndepărtate țări ale lumii. Generații întregi de acum înainte  nu vor putea să achite datoriile țării făcute de generația noastră!

            Nu ne-am oprit la atât! Am dat bani mulți europeni celor ce n-au muncit pământul și l-au lăsat ca ,,pășune”; am dat foarte puțini celor ce s–au încăpățânat să producă ceva. Am încurajat vânzările celor mai bune câmpii către străini și astăzi mai bine de 40% din terenul arabil al țării le aparține acestora.  Noi cumpărăm legume și fructe din toate țările europene, din cele asiatice și americane, ba chiar și din Africa de Sud! La ei se face recolta, la noi nu! Malovățul, alături de Cerneți, erau principalele comune ale județului, care alimentau cu zarzavaturi Severinul. Bunicul meu se ducea cu carul la piață cu roșii, castraveți, ardei și altele, produse în locul său de la Negară, lângă Malovăț. Lunca Malovățului era muncită până la ultima feliuță de pământ și-ți râdea  sufletul  văzând frumusețile și bunătățile din grădinile de acolo! Azi, malovicenii  cumpără zarzavaturi de la magazin. Au aspect de zarzavaturi, dar n-au gust. Știm că sunt îndopate cu tot felul de chimicale, știm că dăm banii ca să ne otrăvim pe noi înșine și pe c i dragi ai noștri, dar suntem mândri că nu mai dăm noi cu sapa, că nu ne mai arde soarele-n postată, că putem să privim liniștiți la televizor…! S-a distrus plantația de pomi a fermei, s-au distrus ale ceapeului, dar puțini s-au străduit să planteze un pom, ca să aibă un copil sau un nepot. Altădată era plin câmpul de pomi. Fiecare își punea pe locul lui un pom doi, nu numai pentru fructe, ci și ca să aibă unde să pună masa, unde să se odihnească, atunci când lucra pe acel loc. Era câte un astfel de pom atât de mare, de nu puteai să pui fructele lui într-un car, când era vorba de recoltat. Astăzi, câmpurile sunt pustii. Locurile care altădată erau muncite și arătau ca  încondeiate cu tot felul de culturi, cu pomi risipiți, astăzi sunt izlazuri ale nimănui, cu câte un mărăcine rătăcit ici-acolo. De cel puțin două ori pe an, cineva dintre noi are grijă ca să dea foc și să pârjolească tot! Noi cumpărăm fructe de la magazin, aduse din  Polonia, Italia, Turcia, Grecia, Iran și Dumnezeu mai știe de pe unde! Ce mere bune erau ionatanele de la ferma din Bârda! Ședeau la rând tirurile din toate Europa, ca să încarce mere, pere și prune de la Bârda! Astăzi  mai găsești pe locul plantațiilor de atunci câte un scorumbar, câte un murar, câte un rug, câte un scaiete și ce o mai fi, numai pomi și fructe nu! Oare, nu sunt acestea fântâni înfundate?

          Ne-a binecuvântat Dumnezeu pământul românesc cu tot felul de bogății, cu minereuri de tot felul, cu păduri, cu ape, cu pământ roditor. Vindem minele de la Roșia Montană cu cele mai mari rezerve de aur din Europa, pământurile petroliere le concesionăm unor firme străine. Austria nu are strop de petrol în hotarele sale, dar  firmă austriacă ne cumpără petrolul și ni-l vinde la pompă, nouă, românilor. Noi nu putem să-l vindem. Când s-a construit hidrocentrala Porțile de Fier I, se spunea că localitățile din zonă vor avea curent gratuit. După Revoluție, de sistemul energetic al țării s-a ales praful. Au apărut tot felul de firme-căpușă, care au făcut ca prețurile să explodeze. Unii produc curentul, alții îl transportă, alții îl vând. Cei care-l transportă și-l vând sunt străini. Românii nu puteau să facă aceste operații! Azi, la prețurile pieței, îmi trebuie șapte porci îngrășați, pe care să-i vând și să plătesc curentul consumat de familia mea într-un an!

           Împrumutăm sărbători străine și le uităm pe ale noastre; ne părăsim religia noastră și îmbrățișăm religii străine; distrugem familia formată din bărbat și femeie și legalizăm cele mai aberante legături; părăsim muzica noastră populară și dansul nostru și divinizăm muzici și dansuri străine, parcă scăpate din iad. Abandonăm atâtea legi românești, dovedite sănătoase de-a lungul vremii și împrumutăm legi străine de ființa și spiritul românesc. Aruncăm la coș marii voievozi ai neamului sau poeți și scriitori precum Eminescu, Sadoveanu, Arghezi și ne rezumăm la ,,cultura” de pe facebook!

           Oare, cât ne vom mai mulțumi cu ,,apa de robinet” adusă de aiurea pe conducte ruginite și vom lăsa fântânele și bunarele noastre înfundate, murdare, pline de gunoaie și mortăciuni? De ce trebuie să vină secetă și pârjol, ca să ne trezim și noi la realitate?

*

           Sfaturi părintești. Din cartea Cărarea împărăției a Părintelui Arsenie Boca spicuim:

          ,,LEGILE JUDECĂŢII.  Ziua judecăţii omului e totodată şi ziua naşterii din nou a lumii, când va fi cer nou şi pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde. Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omul e înnoit prin focul judecăţii. Astfel pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omeneşti; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu şi legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura. În loc de dosare, sunt cărţile morţii şi Cartea Vieţii, în care-s scrise toate faptele oamenilor. În ziua judecăţii se împlineşte desăvârşit cuvântul care zice: ,,Mila şi adevărul merg înaintea Ta”, căci atunci oamenii vor fi între­baţi despre: 1. faptele iubirii şi 2. mărturisirea dreptei credinţe, după cuvântul: ,,Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.” Mila şi adevărul, iubirea şi curajul mărturisirii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, şi minciuna, acestea îi despart pe oameni în două, în buni şi răi, precum desparte păstorul oile de capre; oile de-a dreapta şi caprele de-a stânga.

            Iubirea lui Dumnezeu nici la judecată nu uită pe săracii pe care i-a iubit, numindu-Se în locul lor şi binecuvântând pe cei ce au avut milă: ,,Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, în­setat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost şi aţi venit la Mine, – că întrucât aţi făcut acestea săracilor, fraţilor Mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut. Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, cea gătită vouă de la întemeierea lu­mii.” Faptele iubirii de oameni i-au adus pe aceştia în împărăţia iubirii lui Dumnezeu. Iar celor de la stânga, pentru faptele iubirii de sine, care calcă peste  ajutoare și oameni şi nesocoteşte pe Dumnezeu, le va spune osânda: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, gătit diavolului şi îngerilor lui.” Pentru că: ,,Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat, şi nu Mi-aţi dat să beau; străin, şi nu M-aţi primit, gol, bolnav şi în temniţă am fost şi n-aţi venit la Mine!” Şi se vor apăra aceştia zicând: ,,Doamne, când Te-am văzut flămând, sau înse­tat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închi­soare şi nu Ţi-am slujit Ţie?” ,,Întrucât nu aţi făcut acestea săracilor, fraţilor Mei mai mici, pe care pururea i-aţi avut între voi, nici Mie nu Mi-aţi făcut!”

*

            O, Măicuță Sfântă! Sărbătorim pe 15 August Adormirea Maicii Domnului. Este una dintre marile sărbători ale anului, cinstită cu multă evlavie de creștini în general și de români în special. Acestei Sărbători îi sunt închinate, spre  exemplu, cele mai multe biserici și mânăstiri de pe pământul românesc, la această Sărbătoare se fac mari procesiuni la mânăstiri, nedei, rugi etc. Pentru a marca această Sărbătoare, mai jos redăm o minunată priceasnă cu titlul de mai sus, cântată admirabil de către Doamna Teodora Păunescu-Tucă:


,,O, Măicuță Sfântă,

Te rugăm fierbinte,

Să ne-asculți de-a pururi

Marea rugăminte!

Refren:

Nu lăsa, Măicuță,

Să pierim pe cale,

Că noi suntem fiii,

Lacrămilor tale!

Maică vino iară,

Nu lăsa să piară

Țara și poporul,

Turma și Păstorul!

Când plângeai sub cruce,

Maică-ndurerată,

Te-am primit ca mamă

Noi și lumea toată!

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

 

Călător prin marea

Veșnic tulburată,

Noi ne-am pus în tine

Și nădejdea toată!

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

 

Fă să-ți batem zilnic

La miloasa-ți poartă,

Câtă vreme-n lume

Valuri ne mai poartă!

Refren: Nu lăsa, Măicuță…

 

Iar când noi și ceață

Înnegri-vor zarea,

Vino, tu, Măicuță,

Să ne-arăți cărarea!

 

Refren: Nu lăsa, Măicuță…


*

            File de jurnal – 19 ian. 1982. ,,Noaptea am plecat la București. Drumul până la Severin a fost cumplit. La Bârda era cer senin, stele, vreme bună. De la Podișcă până la Malovăț și apoi până la Severin a fost o ceață de-o puteai tăia cu cuțitul. Adăugând și întunericul de la miezul nopții, farurile nu mai făceau  față. Cădea chidie și geamurile au înghețat imediat. Nu credeam că voi putea conduce în asemenea condiții. Dar trebuia să ajung!

.            Am deschis ușa mașinii și, în viteza I-a și a II-a, cu trupul aplecat în afară, cu capul în curent și ochii cât sarmaua, am continuat drumul. Nici ochelarii n-am mai putut să-i las la ochi. Și pe lentile se depunea gheața. Dârdâiam de frig, mâinile, gâtul și fața nu le mai simțeam. Mi-era teamă ca nu cumva să cad din mașină. Ceața era atât de groasă, încât nu vedeam farul din dreapta, ci decât o pată galbenă, în rest nimic. Din când în când, simțeam roțile țopăind și-mi dădeam seama că ieșeam din carosabil, fie la stânga, fie la dreapta. Drumul era tot o mare albă. Doar șanțul din stânga și reperele de pe marginea drumului mă ajutau să mă orientez. Nu m-am întâlnit cu nici o mașină până la Severin. Am făcut mai bine de o oră. Am ajuns la gară, dar am pierdut acceleratul 124 de la ora 1.20 și a trebuit să aștept rapidul 12 de la ora 5.40(…).  În gară nu era căldură, ci frig ca afară!

             Am găsit cameră la căminul patriarhiei. Joia trecută, la Craiova, m-au asigurat de la mitropolie că vor da drumul, prin poștă, dosarului cu pictura bisericii de la Malovăț, ca să ajungă la Comisia de Pictură de la Patriarhie. Dosarul, până ieri, nu sosise la Comisie.

            După ce m-am interesat la Comisie de dosar, m-am dus la Biblioteca Academiei. Cel dintâi cunoscut, pe care l-am întâlnit acolo a fost Părintele Prof. Ioan Ionescu din București, fostul meu profesor de la seminarul din Craiova. L-a vorbit de rău pe mitropolitul Nestor. Pe vremea când era episcop-vicar la Craiova, i-a cerut Părintelui Ionescu  să-i scrie niște articole, să le semneze episcopul, iar drepturile de autor să le ia părintele. ,,Tata”, cum îi spuneam noi în seminar, i-a făcut o morală corespunzătoare și de atunci orice încercare de-a dumnealui de a pătrunde la revista ,,Mitropolia Olteniei” cu vreun articol a fost zadarnică. Prin faptul că mitropolitul Nestor evită colaborarea oltenilor la revistă, vrea să dea de înțeles pretenția pe care o are de a dovedi că dânsul este singurul istoric din zonă!

            La Biblioteca Academiei este frig. Nu s-a dat căldură deloc iarna aceasta. Cititorii stau zgribuliți și încotoșmănați cu toate hainele ce le au și tot tremură. Eu am stat cu paltonul pe mine și căciula pe cap și, la un moment dat, mi-am dat seama că dârdâiam. În decembrie se mai întrerupea și curentul electric. Lucrez de zor la Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1984), conspectând numerele de revistă din perioada 1874-1948, pe care nu le-am găsit la vlădica Nestor.

           În oraș vezi cozi peste tot.  Multe magazine alimentare și-au închis ușile, intrând în ,,renovare”, ori în inventar. La măcelării și centre de carne se găsește doar slănină cu toate variantele ce pot decurge din acest sortiment. La centrele de lapte vezi doar lăzi cu sticle goale, parcă acolo ar fi centre de achiziție pentru sticle și borcane!”

*

            In memoriam: Iancu Gheorghe. Am auzit de dânsul încă din primii ani de la venirea mea ca preot în Malovăț. Lumea vorbea cu mult respect de ,,nenea Iancu” sau, pur și simplu, de ,,Neamț”. Ușor-ușor am aflat mai multe. Era originar din Malovăț. Mama îi provenea din Bârda, din familia Garaiac. Plecase demult în Germania. În Malovăț păstrase casa părintească, o amenajase cu strictul necesar ca să aibă un trai cât de cât civilizat. Venea în fiecare vară în Malovăț și-și petrecea concediul în căsuța sa. Am vorbit puțin cu dânsul, fiindcă era un om rezervat, prudent, greu îi câștigai încrederea.

             Cea mai grea problemă pentru nenea Iancu era apa. Trebuia să care cu găleata de la oarecare distanță și asta nu-i convenea. Plătea câte o vecină să-i aducă apă, dar asta nu era o soluție. A studiat cu atenție împrejurimile satului, a reflectat atent, a făcut planuri și socoteli și până la urmă a hotărât să facă o investiție importantă. A forat undeva în marginea satului, unde era un izvoraș de apă abia vizibil, a introdus niște tuburi uriașe și a făcut acolo rezervor. A pornit apoi cu șanțuri și conducte și a adus apa acasă la dânsul. A fost de acord să se racordeze la rețeaua nou construită de dânsul toți cei din  mahalaua unde era casa dumnealui. Pentru prima dată se putea vorbi de apă la robinet în Malovăț. Pentru materialele consumate pentru rezervor și rețea nu a pretins nimănui nici un ban; pentru lucrările efectuate a plătit cinstit pe fiecare muncitor. Erau oameni din sat, pe care-i plătea cu ora. La noi se obișnuia plata la zi, el plătea la oră și plătea ,,boierește”, așa că toți erau mulțumiți.

            A venit Revoluția și nenea Iancu a revenit în România cu ajutoare pentru satul lui. Erau haine și medicamente pentru dispensarul comunei. Le-a adus cu un tir până la Hunedoara. De acolo trebuiau transportate cu o mașină până la Malovăț. Fiindcă aveam o mașină mai mare, un ARO, iar soția era medic la dispensar, a căzut sarcina pe mine ca să merg să ridic acele ajutoare de la Hunedoara. Am stabilit cu domnul Iancu toate detaliile privind călătoria de-a doua zi. Mama a pregătit mâncarea pentru noi. A fript o găină la cuptor, a făcut o pâine pe vatră, a mai pus un caș proaspăt la pachet și alte mărunțișuri. În dimineața stabilită am pornit la drum cu Domnul Iancu. Am mers vorbind până la Hunedoara și  înapoi. Domnul Iancu era curios să știe multe și de toate cu privire la învățătura ortodoxă. Parcă am fost la un examen tot timpul. Erau întrebări subtile, venite din partea unui om citit, cu o cultură religioasă solidă. Mă minunam de câte știa dumnealui și de câte dorea să mai știe. M-am minunat, când am aflat că fusese muncitor, mecanic dacă nu mă înșel. Pentru o asemenea poziție socială erau impresionante cunoștințele religioase pe care le avea și nelămuririle sale. Am vizitat împreună Mânăstirea Lainici. A văzut că sunt interesat de o carte, Urmarea lui Hristos, de Giovani Papini. I-am vorbit despre carte, dar nu mi-am permis s-o cumpăr, fiindcă era foarte scumpă pentru buzunarul meu. Mi-a cumpărat-o dânsul și mi-a spus s-o țin ca amintire de la dumnealui.

             Am încărcat mașina cu haine și medicamente și am pornit înapoi. Discuțiile au continuat, dar eu tot n-am avut vreme să-l întreb, spre exemplu, pe Domnul Iancu cum de a ajuns el în Germania Federală, și-a dus și familia cu sine, s-a stabilit acolo, dar vine în fiecare vară, singur sau cu  familia, la Malovăț, unde stă cel puțin o lună.  Înainte de 1989 era de neconceput un asemenea comportament. Și, totuși, lui i se permitea!

           A mai trăit câțiva ani, dar nu ne-am mai întâlnit. Abia după moartea sa am aflat de la o rudă a lui din Malovăț că, în Germania, era pastor în cadrul unui cult neoprotestant!

*

             Ajutoare și donații. În această perioadă, am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Rusu Maria din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: 200 lei; Doamna Petruța Freund din Aschaffenburg(Germania): 144 lei; Doamna Dr. Cristina Dumitru din București: 100 lei; Doamna Pera Maria din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț: 100 lei;

          Doamna Dragomir Virginia din Bârda a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum  200 lei; Domnul Surugiu Nicu din Brembate(Italia),  fiu al satului Malovăț: 100 lei;  Domnul Primar Ing. Ion Michescu a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 150 lei; Doamna Paicu Domnica din Malovăț a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 110 lei; Doamna Ciobanu Alexandra din Malovăț a achitat 50 lei pentru contribuția de cult.

          Tuturor le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească jertfa!

*

             La îndemnul Prea Sfințitului Părinte Episcop Nicodim, parohiile din eparhia noastră sunt îndrumate ca să identifice cazurile în care anumite familii nu au posibilitatea să asigure cheltuielile necesare pentru pregătirea copiilor de școală, aceștia fiind în pericol de a abandona școala. Drept urmare, rugăm pe toți acei părinți care sunt într-o astfel de situație, să ia legătura cu preotul, să spună în ce constă nevoile copiilor lor, clasa și vârsta copiilor,  și parohia noastră le poate cumpăra ghiozdane cu rechizite, chiar și hainele și încălțămintea necesare. Nu trebuie să se jeneze ca să facă acest lucru. Important este ca să nu întrerupă copiii școala. Pentru asta vine și parohia cu o mână de ajutor acolo unde este cazul.

*

            Publicații. Preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 354, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2017, 5 aug., ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Adevăr și minciună, în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 14 aug., ediție on-line(http://www.omniscop.ro);

*

            Excursii-pelerinaj ● Cu prilejul hramului Mânăstirii Tismana de marți, 15 August, parohia noastră a pus la dispoziție un autocar pentru cei care  au vrut să participe, în mod gratuit. S-au înscris 30 persoane din Malovăț, Bârda, Tr. Severin și Bâlvănești. Preotul nu a putut să participe, dar excursia – pelerinaj s-a desfășurat în mod normal, fără evenimente.

  • Pentru 29 August, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, hramul Mânăstirii Topolnița, parohia noastră pune la dispoziție un autocar pentru cei ce vor să participe, gratuit. Mai sunt câteva locuri libere. Așteptăm înscrieri!
  • Pentru o dată pe care vom stabili-o ulterior, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj, pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin(cetatea medievală, Muzeul Județean, cetatea dacică, piciorul podului lui Traian) – Cerneți(Cula lui Tudor Vladimirescu, mânăstirea ,,Sf. Treime”) – Strehaia(orașul, mânăstirea) – Gura Motrului(mânăstirea)- Motru – Malovăț – Bârda. Se poate face într-o zi. Preț orientativ: 30 lei;
  • Pentru o dată pe care vom stabili-o ulterior, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin – Cladova(Serbia) – Negotin(Serbia)(oraș, mănăstire) -Vidin(Bulgaria)(oraș) – Albotina(Bulgaria) (mormântul Maicii Teofana Basarab, fiica lui Basarab I, întemeietorul Țării Românești) – Calafat – Maglavit(mânăstirea, mormântul lui Petrache Lupu) -Jiana Mare(Mănăstire) – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Se poate face într-o zi. Preț orientativ: 30 lei.

*

              Lucrări la biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am cumpărat și montat două aparate de aer condiționat și instalație de alarmă și la biserica de la Bârda. Aparatele de aer condiționat au costat 4.000 lei, iar cele pentru alarmă 1.700 lei. Adăugând pe cele de la Malovăț, în valoare de 4.000 lei, rezultă că luna aceasta am făcut investiție pentru biserici în valoare totală de 9.700 lei. Dacă raportăm această sumă la numărul de familii, ar reveni drept contribuție fiecărei familii o sumă de zero lei, zero bani. Dacă e prea mult și cineva se supără, îi tăiem nasul. Scurt!

*

          Zâmbete. ☺,,- S-ar putea ca la noapte să fie furtună!” zice soțul.
,,- Dacă vii devreme acasă, n-o să fie!…” ☺ ,,- Ai auzit, dragă, că a murit preotul care ne-a cununat pe noi?” ,,– Cine sapă groapa altuia…!” ,,- De ce, în timpul operaţiilor, chirurgii poartă mănuşi de cauciuc?” ,,- Ca să nu rămână amprente!” ☺ O doamnă se laudă unei vecine: ,,- Fiul meu e un mare chirurg! A făcut peste trei sute de operaţii şi nu s-a tăiat niciodată la deget!…” Când două femei se ceartă, dracul șade cuminte într-un colț, ascultă și învață! Soțul: ,,- Marie, ce mi-ai face tu, dacă într-o zi te-aș înșela?”  Soția:,,- Colivă!”,,- I-auzi, fă, zice ăștia că duminică să dăm ceasurile înapoi!” ,,- Haoleo, de unde știu că noi le-am furat?” ,,- Care este cea mai tristă insectă de la noi?” ,,-Fluturașul de salariu!” Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul, mi-a mai dat şase.  Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic

*

          Spovediri. Împărtășiri. În zilele stabilite și nu numai, am spovedit și împărtășit: 2+16+68+53= 139 enoriași. Dintre aceștia, 50 au fost  copii. Am avut  credincioși din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Craiova și Italia. Și păcătoșii s-au împuținat!

*

            Conferințe. Vineri, 25 august, ora 18, în biserica de la Bârda și vineri, 1 Sept., ora 18, în biserica de la Malovăț, actorul și omul de cultură, Domnul Dan Puric, va ține o conferință Despre iubire, așa cum numai dânsul este în măsură s–o țină. Vă rugăm să veniți în număr cât mai mare și nu veți regreta. Dacă prezența va fi mulțumitoare, ne va mai ține și alte conferințe în toamna aceasta.

*

            Anunțuri. ● Începând cu data de 1 Sept., slujbele vor începe la ora 9.00;

  • Cineva are de vânzare o vacă de 6-7 ani, gestantă în luna a noua. Relații la preot.

*

            Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 2 Sept.(Malovăț-Bârda); 3 Sept.(Bârda); 8 Sept.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 9 Sept.(Malovăț- Bârda); 10 Sept.(Malovăț); 14 Sept. (Slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 16 Sept.(Bârda-Malovăț); 17 Sept.(Bârda); 23 Sept.(Malovăț-Bârda); 24 Sept.(Malovăț); 30 Sept.(Malovăț-Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe  adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

             Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda