Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Galina Martea: „Verba Volant, Scripta Manent” – antologia prozatorilor români

Galina Martea: „Verba Volant, Scripta Manent” – antologia prozatorilor români

 

Cu o deosebită satisfacție am onoarea de a realiza o analiză literară asupra antologiei de proză „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele II și III, apărute recent la Editura Anamarol din București, editor și antologator Rodica Elena Lupu. Într-o ținută grafică de excepție, lucrarea în cauză, cu volumele respective, abordează discursul literar în proză în raport de spiritul creator al scriitorului. Astfel, proza, ca formă de creație literară artistică realizată într-un limbaj expresiv, dar, totodată,  nesupus regulilor de versificație, cuprinde conținutul antologiei „Verba Volant, Scripta Manent”  și, în același timp, deschide orizonturi în a distinge conturul real al celor relatate de mâna creatorului/scriitorului. Desprinzându-se dintr-un complex de idei prin care se identifică conceptul cunoașterii, din primele pagini ale lucrării ne întâlnim cu o imagine literară destul de interesantă prin care verbul  prezent se caracterizează pe sine însuși prin flexiune proprie fiecărui prozator. Deci, pentru a ne familiariza mai în de aproape cu autorii prezenți în lucrare, atunci urmează să le identificăm numele, originea, domeniul în cadrul cărora există, respectiv, atributele ce-i caracterizează în calitate de scriitori. Este captivant acest aspect, deoarece, în cele din urmă, prin dialogul literar analitic se identifică compoziția fiecărui cuvânt scris și, nemijlocit, compoziția tuturor elementelor ce formează întreaga operă artistică. Așadar, prin imaginea acestui model de creație literară, precum „proza”, vom avea ocazia să relevăm reflecțiile cunoașterii de sine în funcție de procesele ce au loc în conștiința omului sau, mai bine zis, ce au loc în conștiința scriitorului. În așa mod, descrierile realizate prin cuvântul literar se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului român, al prozatorului român contemporan prezent în antologia „Verba Volant, Scripta Manent”, volumele II și III.

Prin sistemul de elemente literare ce sunt dependente între ele, ca formă de reglare a gândirii  teoretice, în rezultat, clasificăm activitatea practică obținută conform scopului urmărit/prestabilit. Respectiv, scriitorul, prin complexitatea conținutului literar și a elementelor ce determină conexiunea verbului scris, face ordine în propria creație, clasificând-o în baza notelor artistice. Așadar, prin sistemul notelor și al valorilor literar-artistice, având la dispoziție pana scriitoricească, ne reîntâlnim cu renumiți scriitori români, cu renumiți prozatori români – personalități onorabile din întreaga lume ce stau în slujba creației literare artistice. Deci, este vorba de Cristian Petru Bălan, vol.3,  (S.U.A., prof., acad., prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător şi artist plastic român), scriitorul care este foarte cunoscut în lumea literară, mai ales, pentru cele două lucrări, precum: „Enciclopedia Imnurilor de Stat ale țărilor lumii ” (2008) şi „Ghid de conversație român-latin/ Latinum Romanicumque colloquii enchiridion” (primul ghid românesc de acest fel, 2007). În antologia de față, Domnia Sa realizează un interviu cu marele violonist american de origine română Mihai Craioveanu, prof.univ., personalitate mai puțin cunoscută în România. În acest dialog reperele sunt centrate pe viața și activitatea marelui violonist. Concomitent, Cristian Petru Bălan realizează și un eseu privind „amintirile despre profesorul universitar, dr., Nicolae Ciachir.

Un alt scriitor român care a publicat de-a lungul vieții sale peste 25 de cărţi de critică literară, de istoria literaturii române, eseuri, proză, poezie este Ion Dodu Bălan, vol.3, (România, prof. univ., dr., critic şi istoric literar). De această dată, Domnia Sa vine cu o critică literară asupra biografiei lui Camil Petrescu, „Însemnări despre viața lui de militar”, unde ne spune următoarele: „Militar convins și patriot, Camil Petrescu are, totuși, o viziune foarte lucidă și realistă asupra războiului. În poemele sale, de pildă, războiul e văzut din perspectiva soldatului devenit un număr în gloata care nu zboară în iureş eroic, ci îşi „târăște picioarele istovitor, inert”. Imaginea soldaţilor de pe front, de un realism frust, este dramatică şi răscolitoare, ca-n Marş greu: „De nopți întregi luptăm din greu / Cu praful sec și setea, / Cu depărtarea neagră și perfidă. / Ni-e trupul în sudoare fiert, / Și-adânc prin țărâna lichidă, / Ca printr-un val de eleșteu. / Din când în când, / Când traversăm vreun pod, / Simțim pe rând, picioarele scăpate din năvod, / Întindem pentr-o clipă gâtul / Și iarăș ne luăm târâtul / Comun, de uriaș miriapod”… Respectiv, se argumentează că poeziile de război ale lui Camil Petrescu sunt notațiile unui intelectual înzestrat cu o sensibilitate deosebită, care aduce o viziune nouă, deloc idilică, în evocarea războiului”.

Ion Brad, vol.3, (România) fiind un poet, scriitor și diplomat român, ne vorbește despre „Lucian Blaga – în viață și postum”. Aici prozatorul ne destăinuie propriile emoții în a-l descoperi pe Blaga ca cel mai îndrăjit poet și filozof, astfel relatând: „Pe Lucian Blaga, poetul mai întâi, apoi filozoful, am început să-l citesc încă din 1945, când profesori şi scriitori blăjeni ca Virgil Stanciu, Gh. I. Biriş alias Radu Brateş, Ion Maxim, Traian Pătrăşcanu (discipoli ai lui Blaga), toţi din „noul val anti-Grama”, recomandau elevilor de la „Sf. Vasile” lecturi mai libere şi îndrăzneţe. Prin ei am învăţat să iubesc şi să desluşesc noutatea şi profunzimea poeziei filozofice a lui Lucian Blaga, să-l „descopăr” pe marele poet şi filozof”.

Ion Buzași, vol.3, (România, dr., prof.univ., istoric literar, eseist, Ordinul Pentru merit în grad de cavaler, 2000) vine cu o descriere și analiză literară despre scriitorul Ion Brad, spunând: „Personalitate complexă și importantă în literatura română din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, Ion Brad s-a născut la 8 noiembrie 1929, în Pănade, „satul cățărat pe dealuri de argilă“, locul de naștere al lui Cipariu, cu care poetul Orei întrebărilor s-a mândrit întotdeauna că este consătean”…Ca la Coșbuc, există în poezia lui Ion Brad un ciclu cristologic. La Coșbuc, acest ciclu de poezii este legat îndeosebi de tradiții și legende hagiografice; la Ion Brad, poeziile de acest fel sunt într-o mai evidentă legătură cu Evanghelia, această „simplă și populară biografie a Blândului Nazarinean…”. „Scriitor emblematic pentru destinul generației poeților născuți în jurul anilor ’30 ai veacului trecut” (Petru Poantă), lirica lui Ion Brad seamănă cu acele „ciudate manuscrise palimpseste“, căci odată îndepărtată crusta lirică superficială a proletcultismului din anii 50-60, a ieșit la iveală stratul autentic al liricii sale, devenind un poet remarcabil, cel puțin prin două teme ce-i asigură originalitatea: cultul mamei și al trecutului istoric transilvan.”.

Radu Cârneci, vol.3, (România, Doctor Honoris Causa, eseist, traducător, jurnalist literar, editor) este prezent în dialog cu Corneliu Tălmaciu, întitulând interviul „Poezia, ca orice artă, este exprimarea unei stări existențiale”… Iar la capitolul în calitate de traducător, Domnia Sa ne mărturisește: „Poetul există întotdeauna înaintea traducătorului. Poate doar la o anume complinire spirituală. În acelaşi timp, traducând, străduindu-te a găsi forma cea mai potrivită acelei poeme sau proze, îţi şlefuieşti, se-nţelege, propria-ţi voce literară, câştigând în plus nuanţe ale limbii române. Şi, fiindcă veni vorba, mărturisesc adânca bucurie pe care o trăieşte traducătorul când îşi dă seama de extraordinara plasticitate a limbii noastre în stare a cuprinde în haina-i de frumuseţi alese frumuseţi ale culturii universale…”. Respectiv, mai spune: „Să-l simţi pe cel pe care îl traduci cât mai aproape de ceea ce eşti tu însuţi ca artist”.

Horia Gârbea, vol.3, (România, dr., prof.univ., poet, critic și istoric literar, traducător, scriitor pentru copii) de această dată ne reprezintă sinteza analizei literare cu privire la lucrărea „Papirus” de Gabriel Chifu. Cu o capacitate aparte de critic literar, Domnia Sa transpune analiza respectivă prin cele mai specifice  forme, astfel desemnând cu multă atenție structura internă și externă a lucrării. În final, concluzia este: „Gabriel Chifu mînuiește clar-obscurul, nu doar claritatea. Ar merita titlul de „maestru de lumini”, profesiune care cuprinde deopotrivă iluminarea și întunecarea, după caz. Poetul, recunoscut ca precursor cu mai bine de o jumătate de pas al optzecismului, s-a apropiat tot mai mult de estetica generației din care face parte biologic și care va erupe spectaculos între 1979 și 1983, cu un vîrf în 1980-81 cînd debutează Cărtărescu, Vișniec, Danilov, Mureșan, Stoiciu, Iaru, Stratan, Mariana Marin. Dar, deși nu este străin de mărcile atribuite acesteia – stil colocvial dar și livresc cu ironie, biografism, racord direct la realitate, spirit ludic – rămîne și un metafizician, atras de o lume suprareală și de o exprimare simbolică (poate e tot influența studiului științelor exacte), încît poezia sa face numeroase aluzii la un plan metareal, înfățișat indirect, întrucîtva criptic. Lucrul acesta face din Gabriel Chifu un poet „dificil”, el are o plăcere a codificării mesajului astfel încît un element – de pildă lumina – capătă descifrări diferite în funcție de altele cărora li se alătură.” … Ulterior, Horia Gârbea vine cu un eseu foarte interesant prin care expune conceptul cu privire la inutilitatea publicațiilor literare cu caracter și conținut „nociv”, întitulând subiectul „Cărțile arse și focul gheenei”. În linii generale, se spune: „…în ultimul timp am întîlnit unele care mi s-au părut atît de impardonabil de proaste încît menținerea lor în „viață” poate fi nocivă. Am fost înfricoșat de ele nu prin conținutul lor ofensiv sau „eretic”. Nici vorbă! O erezie, oricît de teribilă, presupune totuși o încordare a gîndirii. E vorba aici de texte ale unor persoane care aspiră și uneori primesc (de la nemernici asemeni lor) statut de „scriitori”. Dar incapabile funciar, structural (și cultural/gramatical) să scrie chiar și o frază cumsecade. Și care totuși au lăsat semnele lor aberante pe cîteva zeci, uneori sute de pagini…”.

Nina Gonța, vol.3, (România, poet, prozator, traducător, publicist) este prezentă cu compuneri literare „De ziua îndrăgostiților”, „O întâlnire… romantică”, „Un bărbat”, „Sufletul”. Prin intermediul acestora scriitoarea depinge fenomenul „dragostei”, comparându-l ca cel mai nobil proces afectiv specific omului față de realitate, având la bază sentimentul de afecțiune față de o persoană. Pe când substanța spirituală a omului, sufletul, este întruchipat astfel: „Mereu folosim acest cuvânt, în diferite expresii: mă doare sufletul, mi se rupe sufletul, om de suflet etc. Dar ce este sufletul, unde se află el în corpul nostru? De ce nu-l vedem,  nu-l pipăim, nu-l auzim, la urma urmei ? Ce-o mai fi şi sufletul acesta, despre care scriu poeţii, iar nouă ne dă atâta bătaie de cap, m-am întrebat nu odată.”...„Trăim pe Pământ o perioadă mai lungă sau mai scurtă, după cum Cel de Sus ne programează „excursia” sufletului nostru pe Terra, încă de la naştere. Suntem aici cu „trup” real şi… la vedere. Apoi, tot după voia Creatorului, sufletul îşi părăseşte învelişul, lăcaşul lui vremelnic şi se ridică la ceruri…”.

Rodica Elena Lupu, vol.3, (România, Doctor Honoris Causa, acad., poet, romancier, scriitor, editor, jurnalist cultural, antologator, manager) este prezentă cu un fragment „O greșeală perpetuă” din romanul „Puterea destinului”,  unde ne contrapune față în față cu relațiile sociale, cu procesele vitale reale ce se intersectează cu existența, destinul, conștiința, morala umană. Cele relatate se asociază în modul cel mai direct cu tot ceea ce este uman și real în viața de toate zilele. Despre romanul susmenționat prof. univ., dr., Ion Dodu-Balan scrie: Romanul social, erotic, psihologic „Puterea destinului”, de Rodica Elena Lupu, impresionează prin autenticitate, prin firescul oamenilor, prin francheţea, curajul cu care abordează probleme delicate, relaţii, vicii într-un stil foarte direct şi original. Autoarea se distinge prin îndrăzneala spiritului său de analiză şi de a prezenta totul realist, fără să tăinuiască nimic din ceea ce este omenesc”… Nemijlocit, despre creația literară a Rodicăi Elena Lupu se menționează următoarele: „Versuri şi nobile fapte editoriale mă fac să sper că literatura română de azi nu va rămâne singură în noaptea istoriei” (Emil Lungeanu); „Rodica Elena Lupu scrie cu sufletul, scrie ceea ce simte. Adică scrie româneşte, scrie aşa cum vorbeşte (...)” (Octavian Paler); „Pătrunde în abisul fenomenului uman – fiind obsesia melancolică a întregului demers artistic al autoarei de a găsi şi ilumina adevărul despre paradoxala şi frenetica lumină plină de umbre care este fiinţa umană.” (Paul Surugiu–Fuego)… Deci, cu mult respect, este cazul de menționat: Rodica Elena Lupu este scriitoarea prin care versul și cuvântul scris/rostit  este plin de sens și frumusețe, este plin de noblețe autentică ce îmbogățește continuu cultura națională.

Galina Martea, vol.3, (România/Olanda, dr., acad., poet, prozator, eseist, publicist, istoric literar) este prezentă cu eseurile „Basarabia – paradigmă a suferinței și nelegiuirilor sociale” și „Basarabia – destin sub crucea infernului”. Pentru a pătrunde sensul și importanța celor relatate, atunci vom evidenția doar un singur fragment din eseurile respective: „Deci, realitatea şi istoria adevărată încă o dată demonstrează că orice suferinţă menită unui popor este provocată de omul puterii ce administrează societatea respectivă. În aşa mod, suferinţele continuă şi se ţin lanţ în viaţa unui popor şi, în special, în soarta poporului român din Basarabia. De necrezut, dar o asemenea realitate este prezentă şi în zilele noastre ce domină astfel existenţa unui popor. Este vorba de societatea basarabeană, poporul din R.Moldova, parte din secolul XXI, care se confruntă cu probleme serioase de a supravieţui ca naţiune şi specie umană. Este o realitate aparte unde victima proceselor este acelaşi om al societăţii, sortit pentru suferinţă. În pas cu problemele curente (sărăcie exagerată; nedreptate socială în limite de neconceput; corupţie la toate treptele de dezvoltare umană şi în toate domeniile de activitate socială, cu abateri grave de la moralitate; degradare umană/economică/culturală, etc.) omul se confruntă cu clasa de guvernare care le-a subjugat viaţa şi identitatea în cel mai umilitor mod. Identitatea personală şi natională a poporului basarabean este îndobitocită atât de mult, încât acesta nici nu sesizează care este drumul corect spre civilizaţie şi o dezvoltare umană adecvată. Clasa politică şi de guvernare, încă cu o educaţie şi mentalitate sovietică, dezorientează poporul pentru a-i provoca şi mai mari suferinţe în procesul de existenţă identitară, în procesul de existenţă şi de dezvoltare umană, în procesul de conştientizare şi recunoaştere corectă a cărei naţiuni aparţine. Astfel, poporului îi sunt impuse condiţii ce le influenţează negativ atât existenţa, cât şi dezvoltarea…”… „În rest, societatea există singură la voia întâmplării, iar poporul există prin a cunoaşte doar fenomenul suferinţei şi al supunerii care îl induce spre eroare, degradare şi involuţie umană. Însă, cel mai dureros este faptul că poporul basarabean este implicat, la nesfârşit, într-un război identitar şi psihologic care nu-i permite încă să-şi recunoască originea autentică de neam, astfel fiind ţinut mereu într-o stare de demoralizare şi umilinţă totală”.

Ioan Aurel-Pop, vol.3, din România, profesor universitar, dr., istoric român, membru al Academiei Române, Rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Despre personalitatea Ioan Aurel Pop ne vorbește Ion Brad, cu un fragment din lucrarea „Oameni şi cărţi”, vol. II, autor Ion BRAD, Editura Anamarol, Bucureşti, 2017. Discursul în cauză se referă la o carte eveniment: „Transilvania – starea noastră de veghe”, autor Ioan Aurel Pop, 2016. Astfel, Ion Brad scrie: „Inspirate și binevenite sunt paginile, numeroase și ele, dedicate Europei de azi, cu problemele ei multe și complicate, care nu au ocolit România, inclusiv procesul său de educație… Prin acest volum mai proaspăt, care îmbogățește și aduce la zi marile probleme ale istoriei naționale și universale, tratate în zeci de alte volume, academicianul istoric Ioan-Aurel Pop, reales în calitatea de Rector al vechii și prestigioasei Universități clujene, devine nu doar un dascăl iubit de învățăceii săi, nu doar un factor activ în viața universitară și academică, dar și un model de luptător pe baricadele adevărului, al cunoașterii și perfecționării ființei umane, în speță a noastră, a românilor, și în mod deosebit a tinerei generații… Personal îi rămân dator fiindcă mi-a trimis acest volum cu o dedicație ce mă onorează”… Prezența Domnului Ioan Aurel Pop în antologie este însoțită și de Augustin Păunoiu, care realizează un interviu la tema: „Nu am primit Transilvania cadou. Tratatul de la Trianon nu a făcut decât să recunoască justețea deciziilor luate de românii înșiși. A însemnat recunoașterea granițelor etnice aproape firești ale statului nostru înspre vest”. În contextul dialogului sunt relatate subiecte precum: Tipuri de națiuni în Europa; O națiune antagonizată este ușor manipulabilă; Demnitatea de a fi român, etc.

Manuela Spătaru, vol.3, (România, scriitor, romancier, publicist, redactor) este prezentă cu cele mai semnificative lucrări editoriale din activitatea sa literară: “Ordinea cuvintelor în frază” – studiu lingvistic publicat în „Gjurmime albanologjike”, Prishtine, 1986; „Frunze cârpite”, roman, Editura Semne, 2016, etc. Iar de această data ne bucură cu compunerile literare precum: Memoria ursului; Un albastru infinit; Pe urmele lui Scarlett o Harra; Din tainele palatului Elysee; O grădină fermecată. Așadar, vom relata un fragment din „Pe urmele lui Scarlett o Harra”: Elegantele locuințe ale plantatorilor sudiști nu au dispărut complet. Restaurate, ele atrag în fiecare an zeci de mii de vizitatori. Turiști veniți de pretutindeni așteaptă nerăbdători să se deschidă ușă unei elegante locuințe cu colonade. În interior, gazda își mai netezește odată fusta de mătase, își aranjează colierul de perle, apoi se asigură că serviciul de ceai din porțelan, de pe vremea reginei Marie Antoinette, este bine așezat și vizita poate începe…”.

Silvia Urdea, vol.3, (S.U.A., scriitoare, eseistă, publicistă) ne prezintă eseurile despre „Undeva pe Terra”, „Scurt dialog cu Octavian Goga”, „Semne ale vremii”, etc. Deci, un fragment din „Scurt dialog cu Octavian Goga”: „Când sentimentul lipsei de timp se acutizează peste măsură, singurul antidot pe care îl am la îndemână este să mă întorc la „scripturile bătrâne”, la clasici, între ei la Octavian Goga, în primul rând.  Se desface din publicistica şi memorialistica lui o lume când prietenoasă, când hâdă, când eroic-legendară, când caricaturală, o întreagă galerie priponită în eternitate.  Cum ritmul cotidian al vieţii în State combinat cu lumea în imagini a televizorului ne dă continuu senzaţia goanei, a trăirii doar tangenţiale a clipelor, care ne ating ca să dispară imediat în neant, lăsându-ne cu mâinile goale, întoarcerea la eternitatea fixată în paginile cărţilor, în general, şi a celor favorite în special este mai mult decât benefică.  Nu că n-ar fi interesantă lumea americană, dar întâmplările ei întrec de cele mai multe ori cumpănirea mea meridională, acel simţ al moderaţiei  definit de Ion Barbu „la mijloc de rău şi bun”, unde şi-a aşezat el „dalba”cetate Isarlâc.” (Publicat în Foaie, New York, nr. 41, 2002).

      Dona Tudor, vol.3, din România, dr., conf.univ., publicistă – timp de 40 de ani a desfăşurat activitate publistică la Societatea Română de Televiziune – reporter, redactor, realizator, scenarist, producător, membru în Consiliul de Administraţie al SRTV; poet, scriitor). Despre opera sa poetica,  criticul literar Dan Damaschin scrie: “Mai mult decât simplă transcriere a unor impresii de călătorie, poemele reprezintă decantarea trăirilor poetei într-un spaţiu exotic, itinerant, geografia convertindu-se în periplu interior. Contribuie la această reuşită, transfigurarea rafinată a experienţei nemijlocite, prin subtile procedee de retrăire / rememorare, care izbucnesc să restitue versului prospeţimea intactă a senzaţiilor şi emoţiilor încercate”. Actualmente Dona Tudor ne prezentă compunerile literare „Moartea vine de sus”, „Unde dai și unde crapă”, „Praful și pulberea confruntării”, „Încotro, poporul meu?”, „Ce-am avut și ce-am pierdut”, „România pitorească din 2009”, „Ave, Cezar!”, „Of, bună țară, rea tocmeală…”, „Ca o taină mare”.

Ulterior, în volumul doi al antologiei „Verba Volant, Scripta Manent” se regăsesc următorii scriitori români contemporani: Magdalena Albu (România), Dan Bodea (România), Lazăr Cârjan (România), Paul Surugiu – Fuego (România), Mihai Iunian Gindu (România), Sabina Măduța (România), Alina Maria Stârcea (România), Octavian Ursulescu (România), precum și o mare parte dintre scriitori menționati anterior, volumul 3 al prezentei antologii (Ion Dodu Bălan, Ion Brad, Rodica Elena Lupu, Galina Martea, Radu Cârneci). Astfel, cu o deosebită plăcere este foarte interesant să citești/recitești descrierile realizate de Magdalena Albu, eseul „Globalizarea – un model eșuat”; despre Generalul locotenent Iulian Medrea (erou al Revoluției din Decembrie 1989, în memoriam), de Lazăr Cârjan; despre Grigore Vieru (volum de excepție, în memoriam), de Paul Surugiu – Fuego; despre maestrul Eugen Doga, de Octavian Ursulescu; etc.

Deci, în concluzie, antologia „Verba Volant, Scripta Manent”, cu volumele respective, este imaginea scriitorului român contemporan, acesta fiind capabil de a crea cu multă pasiune valori spirituale/valori culturale despre tot ceea ce este uman și real în lumea pământească.

                                                                                                       

 Galina MARTEA