Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » UMOR » PAMFLET » Marin IFRIM: Despre gunoiul de sub preșul unor pretinși literați

Marin IFRIM: Despre gunoiul de sub preșul unor pretinși literați

 

Recent, un amic literar, un om cu o experiență culturală solidă, m-a întrebat, așa, din senin, dacă, printre cei care au scris despre mine, există autori care au comentat cu rea voință vreuna dintre cărți. Am răspuns automat, pentru că foarte rar mi s-a întâmplat să-mi fie contestat scrisul. Mai degrabă am iritat prin insul care sunt, nu prin cărțile publicate. Pentru mine, lista cea mai tristă e cea a scriitorilor care mi-au ignorat cu bună știință „opera”. O listă lungă. În fine, cu excepția comediantului involuntar Alex Ștefănescu, și a unuia Ion Spânu, nu mi-am amintit alți „critici” deranjați de modestele și inofensivele mele cuvinte tipărite. Despre primul, nu am a mai spune nici măcar o literă. Al doilea, un tip pe care nu l-am cunoscut deloc, nici în carne și nici în oase, și nici măcar prin scrisul său, a „comentat” una dintre cele mai reușite cărți ale mele ­– „Curentul marin” ­–,  trăgând o concluzie astronomică: „Așa ceva nu există”. După care, din câte am auzit, și-ar fi dat obștescul sfârșit. Pornind de la acest „verdict” științific, mi-am amintit că, totuși, nu cu multă vreme în urmă, am avut parte de încă o părere stupefiantă. Timp de vreo două luni m-am străduit să-mi rememorez numele nemulțumitului „critic”. Zadarnic. Știam doar revista în care acesta și-a exprimat suferința metafizică și medicală. Zile în șir, am căutat în colecția electronică a respectivei publicații, foarte cunoscuta revistă „Ateneu” din Bacău, unde, încă de pe vremea comuniștilor, publicam ocazional versuri. Mai mult, unul dintre capii revistei, Sergiu Adam, îmi era un fel de rudă (prin alianță). Ca și C. D. Zeletin („Dada”, în familie). Nu am apelat niciodată la „bunăvoința” acestora. Vorba moromețiană, pentru că toată viața am fost un independent, o susține toată „cariera” mea literară. Îmi amintesc cum, acum vreo două decenii, Sergiu Adam m-a sunat și mi-a vorbit foarte frumos, bucuros că suntem cumva pe aceeași lungime de undă. Tot în „Ateneu” mi-au fost comentate și alte volume. Îmi amintesc de recenzii serioase semnate de Marius Manta și Petru Solonaru, parcă. Pentru mine, revista „Ateneu” rămâne un reper vizibil în literatura română. În fine, am găsit în această revistă prezentarea făcută volumului meu de evocări „Blocat în lift, spre cer”, în care relatez cel mai cumplit moment din viață, pigmentat cu retrăirea epică a unor clipe importante din trecutul meu. O carte tristă, susținută de realitate, despre care s-a scris mult și bine, exceptând „cronica” semnată de un anonim, A. I. Cioineag, care, în „Ateneu” nr. 550/2015, își dă cu părerea despre o carte pe care tot neamul său, oricât de mult și dens ar fi, n-o să o poată scrie sau măcar înțelege nici măcar în gând. Am verificat toate edițiile revistei „Ateneu” apărute în ultimii trei ani. Acest Cioineag este prezent în revistă o singură dată, cu prilejul „cronicii” făcute cărții mele. În rest, vid. M-am tot întrebat dacă individul există. Încă de acum trei ani am intuit că ceva nu este în regulă. Nu mi-aș pierde vremea cu astfel de fleacuri, dacă nu aș avea acutul sentiment al dreptății cu orice preț. Lumea literară românească e plină de ciudățenii, de specimene cu rol distructiv, bacterii de laborator. Nu mă refer la acest Cioineag. El e ultima mea grijă culturală. Ca un semn al paranormalului, în timp ce scriu aceste rânduri, primesc un telefon de la un membru al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Sunt invitat aici, la Buzău, la o întâlnire cu „scriitori băcăuani”. Firește, nu mă pot duce. Prezența mea ar însemna să vorbesc despre mizeria ce mi-a fost făcută de un necunoscut publicat de o revistă care apare sub egida USR. Jumătate dintre scriitorii buzoieni aparțin de Filiala Bacău. Nu mai spun cum s-a ajuns aici, povestea e lungă și plină de picanterii. Toate la timpul lor. Deocamdată să vedem ce zice anonimul Cioineag despre o carte a suferinței, scrisă la vreo trei luni după ce moartea a închis ochii când m-a văzut, și nelăsată să-și facă nevoia, a trecut mai departe:

„Marian IFRIM Blocat în lift, spre cer. Titlul volumului, Blocat în lift, spre cer (Editura „Teocora“, 2015) anunță o poezie a meditațiilor și a preocupărilor pentru stările intermediare sau „inbetween states“, antrenate de oareșice convingeri metafizice ce vădesc fie o naivitate în acest sens a autorului, fie o complacere ce sporește prețuirea pentru autohton și tradițional. Marian Ifrim nu încearcã, prin poezia sa, să rupă vreo normă ori să dezmintă vreo concepție învechită, ci, din contră, se avântă în largul mării cu versuri ce vin să întărească și să elogieze idei deja probate precum cea a suveranității divinității. Deși poezia modernã este lipsitã de ritm și de rimă, ea nu își pierde melodicitatea înțelesurilor care decurg unul din celălalt, toate însumate în final, alcătuind o unitate poetică vie și pulsantã. Perspectiva din care autorul ne invitã, ori mai curând ne constrânge să-i abordãm poezia, este cea a omului care a trăit suficient și a trecut prin destule cât să se poată plânge de unele aspecte ale destinului său și cât să poatã mulțumi pentru tot ce a realizat. Jumătatea prozaică a cărții, în care își expune viața și impresiile din diferite etape ale vieții, deși presărată cu gânduri personale explicite, nu știrbește cu nimic conținutul profund al jumătății poetice. Acest conținut profund, care este pe alocuri învelit în termeni prea pretențioși și chiar în „fraze bombastice“, nu se ridică la cea mai înaltã cotă a comprehensiunii. Autorul nu are nicio intenție să cuprindă prin poezia sa esența universului, fiindcã nici înțelegerea sa a realitățții și, implicit, a universului nu trece de cote intermediare. Poezii precum „Priveliște“ și „Pajiștile Raiului“ scot la iveală preocuparea pentru sfera spiritualității și pentru orânduirea pământeascã. Poetul, care, la momentul scrierii volumului, se află într-o perioadã în care a avut loc „renașterea sa“ (o operație care l-a salvat de la o moarte timpurie), privește acum înapoi cu unele regrete, simțindu-se decepționat, poate chiar mâhnit: „Pânã mai ieri am fost considerat un altruist total, acum simt în mine mari rezerve de egoism declanșate de risipa unui trecut în care am trãit pentru alții“. Trecând cu vederea unul, două accese de megalomanie ori de mândrie superfluă, Blocat în lift, spre cer propune o poezie a revizuirii și a consolidării pe plan spiritual. Abundând de semnificații și înțelesuri ce ies la iveală doar reflectând la strofele-i, versurile își pãstrează farmecul indiferent dacă o asociem cu experiențele istorisite de autor sau nu. Totodată, mixtura interesantã a profunzimii cu nemijlocitul și a accentelor spirituale cu convingerile naive fac din aceastã carte o lectură suportabilã. Andrei – Ionuț CIOINEAG”. Ce să zic, e de bine și de rău. De bine când „criticul” recunoaște, pentru că nu are încotro, „acest conținut profund”, și de rău, necinstit de rău, când trage perdeaua textelor și vede ce își închipuie el însuși: „oareșce convingeri metafizice (…) se avântă în largul mării cu versuri ce vin să întărească și să elogieze idei deja probate precum cea a suveranității divinității” (de parcă aș fi pretins că eu l-am inventat pe Dumnezeu – n.m. – M.I.). Concluzia unicului Cioineag e că „aceastã carte e o lectură suportabilă”. Nu știu cine l-a obligat să o suporte, eu nu i-am trimis niciun exemplar. Problema e una singură. Nu suport mișmașurile literare, aranjamentele oculte, improvizațiile cu pretenții, snobismul primar și tot ceea ce ține de jegul sangvin, microscopic, ce se ascunde sub unghiile unor pretinși scriitori. Cioineag nu contează, el oricum, din câte am constatat, nu există în realitate. Ca atare, sunt nevoit să lămuresc lucrurile. Nu de altceva, nu din cine știe ce ambâț literar, ci doar pentru a expune partea fetidă a moralității unor pretinși oameni de cultură. Sunt proprietarul unui teren literar care îmi aparține în totaliate, un fermier al cuvintelor, și sunt gata oricând să-mi apăr cu „pușca” fiecare literă. La vremea când Cioineag dădea iama în paginile cărții mele, cineva se complăcea într-o ipostază caracteristică mânuitorilor de păpuși. Eu doar pun cap la cap niște întâmplări-întâmplătoare, vorba unui personaj din „A douăsprezecea noapte” a lui Shakespeare. În numărul imediat următor al revistei „Ateneu” (551-552/iulie-august 2015) înțelegătorul și echilibratul  critic literar Marius Manta scrie despre volumul de versuri „Atrocitățile fericirii” al unui poet buzoian despre al cărui caracter evit să mă pronunț. Las de-o parte titlul acestei cărți, e de la sine înțeles că se înțelege despre ce e vorba. Ca să vedeți coincidență, în nr. 8-9/2015 al revistei celebrului oraș Mizil, „Fereastra”, eu îi zic „Termopanul”, publicație al cărei redactor-șef este Lucky băcăuanul, este preluată partea care-l satisface biologic pe acesta, din cele scrise în „Ateneu”: „Andrei Ionuţ Cioineag, la rubrica Autori şi cărţi, îl „botează” pe buzoianul Marin Ifrim (Marian IFRIM), acordându-i o „notă” oarecum la limită: „Trecând cu vederea unul, două accese de megalomanie ori de mândrie superfluă, Blocat în lift, spre cer propune o poezie a revizuirii şi a consolidării pe plan spiritual. Abundând de semnificaţii şi înţelesuri ce ies la iveală doar reflectând la strofele-i, versurile îşi păstrează farmecul indiferent dacă o asociem cu experienţele istorisite de autor sau nu. Totodată, mixtura interesantă a profunzimii cu nemijlocitul şi a accentelor spirituale cu convingerile naive fac din această carte o lectură suportabilă.”  „Megalomania” și „mândria superfluă” să fie la cei dinspre care bate vântul. Mai am de zis doar atât. Unul dintre cei doi „actanți” care se referă la cartea mea este fost angajat al unui ziar al poliției locale. Nu se știe cum a fost „degradat” și „degrevat” de acolo. Celălalt, Cioneag, din câte am descoperit, dacă o fi unul și același cu recenzentul, prin 2012 era elev la un liceu băcăuan, informatică, sortat descrescător, după media de admitere. Peste tot, numai note de la 9,00 în sus, doar la română având 8,20. Media la matematică: 9,80. Numai bun de IT. Nu știu dacă fostul elev este același cu meteoricul critic literar. Și nici dacă vreunul o fi polițist literar. Știu doar că unul dintre ei, sau același, a semnat, în viața sa, o singură recenzie, cea referitoare la cartea mea. Celălalt, Atrocele, e vai de mersul său literar. Nu-l compătimesc. Fiecare primește ceea ce merită. I-aș putea dedica o carte. Una plină cu poze comentate, făcute de ochiul său din vârful degetului cu care apăsa pe butonul aparatului din dotare. Poze care au luat drumul dosarelor literare. Dumnezeu nu dă cu firul de pai! Din câte văd, din câte aflu, câțiva buzoieni au poluat viața literară a Bacăului. Nu toți, doar vreo 2-3. Șeful filialei ar trebui să știe. Știu că știe. Iată de ce nu-mi mai place orașul lui Bacovia și am mari rezerve când aud de revista „Ateneu”. Sau de filială. Simplu și omenește. Nu intru în amănunte, chiar dacă pot publica oricând lista cu cărțile ce urmează a fi premiate în acest an de către filială. Prin anticipație, firește. Amănunte, după premiere, după scandalul previzibil dintre (ne)laureații locali.

 

Marin Ifrim


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998.

Cărţi publicate:
.”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986.
.”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995.
.”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995.
.”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996.
.”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001.
.”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001.
.”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003.
.”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004.
.”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004.
.”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004.
.”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6.
.”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006.
.”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007.
.”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007.
.”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008.
.”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag.
.”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag.
.”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag.
.„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011.
.” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag.
.”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag.
.”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag.
.”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013
.”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag.
.”Vid reîncarnat – Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014
.”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014
.”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015
.”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag.
.”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016.

Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc.

Secretar general al Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”.
Redactor-şef al revistelor „Cartelul metaforelor” şi „Caietele de la Ţinteşti”.

Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.