Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Mirela-Ioana Borchin și Eugen Dorcescu  – Un cuvânt despre Codul biblic al familiei   (Doamnei Doina Bogdan-Dascălu. Omagiu. La o aniversare )

Mirela-Ioana Borchin și Eugen Dorcescu  – Un cuvânt despre Codul biblic al familiei   (Doamnei Doina Bogdan-Dascălu. Omagiu. La o aniversare )

Biblia oferă tot ceea ce este necesar în materie de semnificare şi ghidare a existenţei umane. De cele mai multe ori, adevărul sau dreapta orientare nu reies dintr-o lectură lineară a textului, întrucât tratarea temelor este fragmentată şi reluată la răstimpuri, secvenţele subsumabile fiind adeseori dispersate, corelate altor conţinuturi sau întrepătrunse cu acestea. De aceea, parcurgerea integrală a Bibliei, studiul concordanţelor, reiterarea lecturilor pentru focalizarea obiectului investigat sunt inerente oricărei cercetări temeinice. Am procedat astfel şi pentru a realiza această prezentare a ceea ce noi am numit Cod biblic al familiei, având drept suport informativ Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1975, text pe care l-am confruntat cu alte ediţii, inclusiv cu unele publicate în limbi de mare circulație. Datele obţinute – validate în urma comparării secvenţelor ilustrative – au fost citate într-un material dens, structurat, preponderent descriptiv, în care am inclus, seduşi de coerenţa obiectului, şi propriile interpretări ale unor versete biblice memorabile.
  1. Introducere
După Cădere, Dumnezeu l-a aruncat pe om (această „ființă care și-a ratat șansa”[1]) în istorie, dar nu l-a abandonat, nu l-a lăsat să agonizeze în negură, sălbăticie și necunoștință. Dimpotrivă, pentru ca ha’adham („omul de pământ”) să trăiască așa cum El cere, să fie, atât cât este omenește posibil, fericit, Dumnezeu i-a dat Legea. Urmașii lui Adam, purtând inexorabilul stigmat al păcatului originar[2], ar trebui să respecte și să împlinească Legea, adică să respecte și să împlinească poruncile şi rânduielile ei (care „nu sunt grele”, 1 Ioan 5, 3). Aceasta, nu doar pentru a fi răsplătiți, cândva, în viața de acum ori în cea viitoare, ci, pur și simplu, și mai ales, spre a fi oameni, în sensul deplin, divino-uman, al acestui ipostas, spre a fi oameni așa cum îi vrea Creatorul, pentru a nu întrista Duhul Lui cel Sfânt: „Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30).
Legea, poruncile ei sunt concepute pe potriva omului, nu îi întrec puterile, au menirea de a-i îngrădi pornirile rele, de a-l îndruma spre metanoia. Fiindcă, în viziunea biblică, omul nu este neapărat „bun de la natură”, cum afirmă J.J. Rousseau, el devine bun graţie educaţiei şi călăuzirii divine. Înlăturarea ignoranţei, a trufiei şi a înclinaţiilor spre rău îi oferă şansa de a-şi recupera, fie și numai parţial, statutul, chipul şi asemănarea cu care a fost plămădit. De a stinge, sau, măcar, de a diminua, nonobedienţa originară și infatuarea haotică, tragică, poate, a cunoașterii. Protopărinții au păcătuit prin nesupunere gnoseologică. Or, Dumnezeu nu limitează cunoaşterea; o călăuzeşte atent, arătând că există şi lucruri ce nu se dobândesc empiric sau deductiv, ci se revelează[3].
El Shaddai i-a conferit omului cel mai generos statut ontologic posibil, zidindu-l după „chipul şi asemănarea Sa”. Generozitatea divină implică însă nu doar grija şi dragostea Creatorului faţă de făptura creată, ci şi o imensă responsabilitate din partea celui ce poartă în lume chipul lui Dumnezeu şi năzuiește să i se asemene. Ca „fiu al Celui Preaînalt”, el trebuie doar să nu lucreze împotriva Legii, a poruncilor care îi arată cum e firesc să fie pentru a împlini voinţa divină. În plus, Dumnezeu i-a mai dat celui creat şi libertatea de a alege între bine şi rău. Faţă de aceasta, omul trebuie să manifeste iarăşi o mare răspundere, căci de alegerea făcută depinde destinul său, atât cel vremelnic, cât şi cel veşnic.
Oamenii au gustat moartea, întrucât au încălcat interdicţia divină. Sunt muritori, da, pentru că „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). În Geneza 2, 17 se spune limpede: „Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (ebr. môth tamouth – prima mențiune a morții în Biblie). Iar Psalmul 81 are aceste versete, 6 și 7, cu totul edificatoare: „Eu am zis: «Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt». Dar voi ca niște oameni muriți și ca una dintre căpetenii cădeți”. Totuși, oamenii nu au fost uitați, părăsiți și, nicidecum, condamnați să trăiască fără nicio nădejde. Pedeapsa a arătat că Paradisul înseamnă ascultarea lui Dumnezeu. În asumarea extatică a lecției acesteia stă salvarea omului. Cel Veșnic își iubește făptura și veghează la mântuirea ei. Prin jertfa hristică, așa cum se știe. Omul nu este „fiinţă întru moarte”, cum susține Heiddeger, ci „fiinţă întru mântuire”[4]. Jertfa lui Iisus răscumpără şi îndreptăţeşte omul, insuflându-i până şi speranţa învierii:
„Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
Dar fiecare în rândul cetei sale” (1 Corinteni 15, 22-23).
  1. Opţiunea tematică
Între alte nenumărate îndreptări și călăuziri, vizând demnitatea făpturii și salvarea ei, Biblia ne oferă un profund, cuprinzător, impresionant și coerent Cod al familiei, pe care orice cuplu s-ar cuveni să-l cunoască, să-l înțeleagă și să-l pună în lucrare. Altfel, va rătăci, va căuta, eventual, înțelepciune acolo unde înțelepciune nu există, se va destrăma, va suferi. E de dorit, în consecință, să ne aplecăm asupra Scripturii și, departe de orice excese bigote, departe de orice exagerări – toate omenești –, să-i deslușim și să-i primim mesajul, cu bucurie și în libertate, căci „Domnul este Duh și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17).
  1. Preliminariile unui Cod biblic al familiei
În cele ce urmează, ne încumetăm a expune, pe scurt, și schematic, cvasiformalizat, acest Cod, așa cum, cercetând Scriptura, ne-am învrednicit a-l decela.
Pentru această temă, am identificat în Biblie câteva temeiuri, pe care le consemnăm ca preliminarii ale abordării noastre.
Pornim de la cele de ordin conceptual și decizional:
Geneza 1, 26: „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul!»”
Geneza 2, 18: „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el»”.
Într-adevăr: nu este bine ca omul să fie singur, cu niciun chip. Nici spiritual, nici social, nici emoțional, nici fizic. Este și uman, și divin, ca el să își conceapă, să își ducă și să își încheie existența pământească în cuplu.
Urmează preliminariile de ordin ontologic, şi anume: Adam a fost modelat din lut (materie anorganică); Eva, din coasta lui Adam (materie organică). Eva – ebr. Hawwah – înseamnă „vivante”: „Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii” (Geneza 3, 20).
Nu se instituie, astfel, o ierarhie bărbat-femeie, ci o diferență. Din această diferență derivă preliminariile de ordin antropologic: răceala, tăria, mobilitatea, autoritatea, înclinațiile războinice masculine vs. căldura, delicatețea, statornicia, supușenia, înclinațiile pacifice feminine.
De aici derivă, în fond, identitatea în diferență, generând, într-o înlănțuire logică, preliminariile de ordin metafizic, unde diferența se revelează a fi complementaritate.
Geneza 2, 22 – 24: „Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam. Și a zis Adam: «Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie (ebr. ishshah), pentru că este luată din bărbatul (ebr. ish) său». De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”.
Complementari fiind, Ha’adham și Hawwah construiesc, în unirea lor, omul întreg, omul perfect, un singur trup, așa cum au fost înainte să fie. Bărbatul și Femeia sa sunt două trupuri în existență[5], un singur trup în esență, adică înaintea lui Dumnezeu și înaintea conștiinței inițiate, metafizice. Acest trup unic nu este sesizabil, nu ține de universul sensibil. E doar inteligibil. Adică peren și dominator. Cei doi, bărbat și femeie, alcătuiesc, în cununia lor, în conviețuirea lor, un singur trup mistic.
Vom reține, deci, că unirea metafizică este cel mai de preț temei al căsniciei, justificând-o în vremelnicie și în eternitate.
  1. Reglementările din Codul biblic al familiei
Conținutul propriu-zis al Codului biblic al familiei postulează, pentru început, orientarea existențială a cuplului:
Reluăm Geneza 2, 24: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”, îndemn corelat cu marea poruncă din Exodul 20, 12 (cea dintâi poruncă cu făgăduință, cum ne spune Apostolul Pavel, în Efeseni 6, 2): „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție”.
Urmează relația intimă, a cărei natură este dragostea însăși, în toate accepțiunile ei. În limba greacă, de pildă, sunt exprimate prin cuvinte diferite aspectele dragostei: storge („atașament, afecțiune”), philia („prietenie”), eros(„pasiune”), agape („iubire rațională, jertfelnică”). Le-am enumerat aici, pentru a da o imagine cât mai clară a vastităţii şi a profunzimii acestui sentiment.
Se insistă apoi asupra caracterului exclusivist al cuplului marital:
„Să nu săvârșești adulter!” (Exodul 20, 14).
Adulterul este unul dintre păcatele de moarte, fiindcă alterează iremediabil relaţia de cuplu, fiind incompatibil cu natura şi semnificaţia iubirii.
Se subliniază, de asemenea, în Biblie, atât caracterul definitiv: „Eu însă vă spun vouă: «Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, și cine va lua pe cea lăsată săvârșește adulter»” (Matei 5, 32), cât și, în fine, caracterul sacru al căsniciei (Efeseni 5, 21-33, v. infra).
Cununia a fost concepută pe veşnicie, astfel încât cei uniţi în Dumnezeu să nu poată fi despărţiţi de nimeni. Cu toate acestea, fidelitatea nu trebuia să depăşească puterea soţilor de a se iubi reciproc. Pentru situaţiile în care nu mai putea fi vorba de dragoste între ei, soluţia ieşirii din criza matrimonială era, în Vechiul Testament, „cartea de despărţire”:
„De va lua cineva femeie şi se va face bărbat ei, dar ea nu a aflat bunăvoinţă în ochii lui, pentru că va găsi el ceva neplăcut la ea şi-i va scrie carte de despărţire, i-o va da la mână şi o va slobozi din casa sa…” (Deuteronomul 24, 1).
Această îngăduință este anulată de doctrina hristică, noutestamentară:
„El le-a zis: «Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa»” (Matei 19, 8).
În ceea ce privește prezența în mediul familial a celor doi soţi, s-ar părea că Scriptura dă oarecare întâietate Femeii. Să se vadă, spre exemplu, acest magnific portret al Femeii desăvârșite din Proverbe 31, 10-31:
„10.
Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul.
11.
Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată.
12.
Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale.
13.
Ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa.
14.
Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei.
15.
Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor.
16.
Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie.
17.
Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale.
18.
Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea.
19.
Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul.
20.
Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit.
21.
N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii.
22.
Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vison şi de porfiră.
23.
Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării.
24.
Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor.
25.
Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine.
26.
Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.
27.
Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine, fără să lucreze, ea nu mănâncă.
28.
Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă:
29.
«Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!»
30.
Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată!
31.
Să se bucure de rodul mâinilor sale şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă!”
Dreptarul pentru prezența socială a cuplului ni-l dă Psalmul 45, 9: „… împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir”. Acolo, la dreapta bărbatului, la propriu și la figurat, se cuvine să stea întotdeauna soția preaiubită. (Pentru locul Mamei preaiubite, cf. 1 Împărați 2, 19).
Marele Pavel încununează acest Cod al familiei cu perspectiva, tangibilă, deloc iluzorie, a fericirii, a sublimului, a sacralității, în Epistola către Efeseni, pomenită mai sus:
„Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului… Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea…”
O asemenea căsnicie, ne asigură Apostolul, se configurează după chenarul sfințeniei. Mergând pe calea trasată de acest Cod biblic al familiei, se ajunge, cum vedem, la caracterul sacru al uniunii bărbat – femeie/ femeie – bărbat, altfel spus, la fericire și sublim, în existența omului căzut din starea sa paradiziacă, genezică.
  1. În loc de concluzie
Se poate năzui la o treaptă mai înaltă? Firește că nu.
Timișoara, 30 august 20

[1] Eugen Dorcescu, în capitolul Poezia mistico-religioasă. Structură şi interpretare, din volumul Poetica non-imanenţei, Bucureşti, Ed. Palimpsest, 2009: „Acesta este, într-adevăr, omul: Fiinţa care şi-a ratat şansa!”, p. 68.
[2] Psalmul 81, 6-7: „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt.»… Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca una dintre căpetenii cădeţi”.
[3] Deuteronomul, 29, 29: „Lucrurile ascunse sunt la Domnul, Dumnezeul nostru, dar cele descoperite sunt la noi şi-n veac la fiii noştri, ca să plinim noi toate cuvintele acestei Legi”.
[4] Eugen Dorcescu, Op. cit., p. 69.
[5] Aristotel: „Dragostea trebuie concepută ca un singur suflet în care locuiesc două trupuri„.