Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » GHEORGHE A. STROIA: ÎNTOMNARE (tatălui meu, Andrei…)

GHEORGHE A. STROIA: ÎNTOMNARE (tatălui meu, Andrei…)

Tatălui meu…

 

 

S-a dus încă un an

din Timpul cel etern,

de când te-ai supărat

pe viață și-ai plecat,

ai început călătoria

cea fără de sfârșit,

destinul tău cel crunt

s-a preschimbat.

 

S-a prefăcut în praf

și-apoi în stele,

dintr-o îndepărtată

și ascunsă galaxie,

te-a luat, sub aripa lui albă,

Timpul

și ți-a făcut culcuș

în inima lui vie.

 

Rămași în urmă

ochii plâng și-acum,

pentru-a ta lipsă,

pentru al tău drum,

plâng toți copii

spre luare-aminte,

că tu le-ai fost

îndrumător, părinte.

 

Din mâna ta

ei au gustat vìață

și Raiul l-au gustat

doar, uneori,

ei au crezut în tine,

dulce tată,

dar nu credeau nicicând

că ai să mori.

 

Erai prea leu

și paraleu sălbatic,

și munții-i dărâmai

fără tăgadă,

căci pentru-ai tăi copii

erai în stare

să-ți sfâșii carnea,

să le-o dai ca hrană.

 

Ai smuls din ceruri

stele câte una

și-n ochii lor le-ai pus

să strălucească,

ca să-și aduc-aminte

de tine-ntotdeauna

și să nu-și uite

vatra strămoșească.

 

Ai tot fugit prin praf

și prin ninsori,

cu câte o povară-n spate,

mult prea grea,

dar tot acasă

te-ai întors mereu,

acolo tu simțeai

că-i toată viața ta.

 

Te-ai tot trezit mereu

de dimineață,

‘naintea tuturor

ca să prepari,

câte-o mămăliguță

mare și rotundă,

sau tabla de pe casă

s-o repari.

 

Eram cu toții fericiți

în sărăcia noastră,

creșteam cum cresc

doar florile în glastră,

tu ne stropeai

la rădăcini cu apă vie

și tot sperai că timpuri

mai bune vor să vie.

 

Ți-ai dat și sufletul

și inima ți-ai pus-o gaj,

pentru a noastră

viață fericită,

dar Timpul nemilos

ni te-a luat

și n-a mai vrut să-ți dea

puțin răgaz.

 

Sunt douăzeci și unu

de întomnări trecute

și frunzele de-aramă

priveghează mute,

te plânge casa ta,

rămasă goală,

te plânge vatra,

cu lacrimi mari, tăcute.

 

Te plângem noi, cu toții,

în suflet arde-o lume,

iar lumânarea ta

aminte ne aduce,

că suntem umbre

pe acest pământ,

până când cerul

va binevoi ca să ne mute.

 

Gheorghe A. Stroia

 

Tatălui meu, Andrei, la împlinirea a 21 de ani de la nașterea sa întru veșnicie, azi, de Înălțarea Sfintei Cruci, 14 al lui Răpciune…


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.