Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » ELENA BUICĂ: Ecouri ale zilei de 1 Decembrie 1918

ELENA BUICĂ: Ecouri ale zilei de 1 Decembrie 1918

         Am trăit cu emoție relatarea unui detaliu  din timpul marelui eveniment trăit cu mare intensitate  de oameni la 1 Decembrie 1918.

        Unui mai vârstic prieten, oftalmologul Coriolan Bucur,  îi plăcea să-mi povestească despre  impresiile tatălui său, preotul Iuliu Bucur din Târgu-Mureş care a participat la  adunarea din Alba-Iulia, participare cu un entuziasm pe care l-a purtat în suflet pâna la fârşitul vieţii.

        Entuziasmul acelor zile care cuprinseseră zările, făcea ca  bucuria lăsată în voia ei să zboare până în înaltul cerului. Pentru prima dată şi spre durerea noastră, pentru singura dată, România se afla între hotarele ei fireşti, cu toate provinciile.  Imaginea acestei  Romanii „dodoloaţă” cum ne spune Lucian Blaga, nu am mai avut-o din 1940 încoa şi nu o putem încă întrezări curând. Atunci era marea bucurie a oamenilor  pentru înfăptuirea unei dreptăţi la care am sperat o prea lungă vreme, dar era şi speranţa unei ţări înfloritoare. Visul acesta s-a implinit.  În următorii ani, am avut maximum de înflorire economică, de dezvoltare a artelor şi culturii, de apogeu în politică…Aşa îmi explic de ce o vârstică prietenă a familiei noaste care a călătorit mult în lume, când era întrebată unde ar dori să trăiască de-ar avea posibilitatea să-şi aleagă ţara, răspundea invariabil: ”În România din perioada interbelică.”

        Aşadar, entuziasmul oamenilor din acele zile avea un profund temei. Se cutremura pământul şi zările de atâta bucurie. La adunarea de la Alba-Iulia, lângă preotul Iuliu Bucur, se nimerise un om cam între două vârste, îmbrăcat în straie tărăneşti, curate, aşa cum erau toţi cei prezenţi, semn de respect pentru această zi cu totul deosebită. Omul striga din toţi plămânii:

TRĂIAAAASCĂ ROMÂNIA MARE!!!   TRĂIAAAASCĂ UNIREA!!!

 TRĂIAAAASCĂ  IULIU MANIU !!!

Răsuna vocea lui ca un tulnic. Lângă el, soţia, în costum naţional, îi ţinea isonul. Când a apărut Iuliu Maniu, entuziasmul  a făcut să străbată fiori în toată suflarea. Uralele nu mai conteneau. Atunci, preotul Iuliu Bucur i-a făcut semn cu mâna vecinului   să se domolească şi i-a şoptit cu blândeţe: „Bine, bine, bade dragă, acum hai şi-om asculta ce ne spune domnul Iuliu Maniu”.  Dar omul l-a privit cu ochii scânteind şi i-a răspuns promt şi deplin stăpân pe el: „ Nu pot, domnule părinte, să mă ietaţi, nu pot, trebuie să mai strig până mă stâmpăr. Am venit din creierul munţilor cu femeia mea o zi şi o noapte pe drum cu carul cu boi ca să putem striga aice ni. Trebuie să strig ca să îmi găsesc stâmpărul. Şi iarăşi a început: TRĂIAAAASCĂ ROMÂNIA  MARE!!!  TRĂIAAAASCĂ  UNIREA!!!  TRĂIAAAASCĂ IULIU  MANIU !!!…

        În pieptul acestui om care nu-şi găsea „stâmpărul”, deşi se vedea că este un om cu vorbă şi purtare cumpănite, ca şi toţi ardelenii, se simţea suflarea întregului nostru neam, aşa cum nu a mai fost niciodată, moment rămas unic în istoria noatră. Ziua aceasta a fost  pe deplin îndreptăţită să devină Ziua Naţională a României.

        Glasul acela din istorie se contopeşte cu cel al nostru de astăzi şi din viitor în urarea:

  LA MULŢI ANI ROMÂNIA DE ZIUA NAŢIONALĂ!

 

ELENA BUICĂ – TORONTO

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.