Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EDITORIAL » Galina Martea: Spiritualitatea și materialismul – fenomene umane în dezechilibru

Galina Martea: Spiritualitatea și materialismul – fenomene umane în dezechilibru

                                                                                           

Obligația și necesitatea de a exista în lumea pământească se suprapune pe conţinuturi ce sunt mai mult sau mai puţin importante în viața omului. Parte din galaxia universilui, omul este înzestrat prin naştere de conţinuturi spirituale (de intensitate mare/mică), dar, în același timp, este dependent de conținutul materialismului, aspect ce îi oferă satisfacţie sufletească faţă de bunurile materiale. Lucruri destul de fireşti concepute ca unităţi de măsură în viaţa fiecărui om. Respectiv, fiecare om prin trăsăturile și caracteristicile sale atât pozitive, cât şi negative, completează și individualizează cultura propriei societăţi. În aşa mod, orice societate prin aspectele sale evidenţiază procesul de dezvoltare umană ce se remarcă prin nivelul de cultură și de viată, acesta fiind dependent de conţinutul   materialismului şi al spiritualităţii. Deci, orice societate umană îşi are trăsăturile sale specifice, astfel demonstrând care este orientarea prioritara, adică: mai mult spre materialism sau mai mult către spiritualitate. Cu siguranță, în asemenea situații nu va exista un echilibru perfect între materialism și spiritualitate, deoarece natura fiecărui om este foarte diversă una de alta. Evident, posibil, ar fi corect ca majoritatea populaţiei de pe mapamond să fie adepta spiritualismului, deoarece factorul de bază al Universului este considerat spiritul (ce există independent de materie) şi nu materia care este considerată un simplu produs al spiritului, conform doctrinelor filozofice. Însă, indiferent de această tratare filozofică, lumea pământească este un produs instabil/schimbător care încalcă regulile de joc ale naturii şi se conformează mai mult cu necesităţile şi exigenţele personale ce sunt bazate pe materie/starea materială. Astfel, lumea se împarte în diverse categorii sociale ce reflectă criterii de greutate majoră sau minoră în cerinţe şi preocupări. Nemijlocit, o parte dintre oameni simt necesitatea de a fi mai fericiţi prin conţinuturile materiale, iar alţii simt existenţa fericirii prin tot ceea ce este spiritual/imaterial. În aşa mod, formula existenţei umane mereu în diversitate dereglează echilibrul vieţii spirituale, în acelaşi timp, afectând destul de grav dezvoltarea intelectuală și culturală a omului.

Pentru a menţine un nivel superior al dezvoltării umane într-o societate la baza acesteia ar urma să existe echilibrul spiritual în cea mai evoluată formă, având ca suport prioritar dezvoltarea intelectuală şi culturală a individului. În aşa mod, comunitatea respectivă va fi urmată numai de efecte pozitive în procesul evoluţiei, iar comportamentul şi mentalitatea omului va fi urmată numai de   transformări radicale/evolutive. Deci, existenţa umană bazată pe fenomenul spiritualităţii este și va fi cea mai sigură formă în a dezvolta omul în limitele unei culturi autentice. De aceea, pentru a crea un sistem autentic în dezvoltarea omului este necesar ca orice societate să contribuie prin orice formă la promovarea culturii spirituale. Prin această modalitate de dezvoltare spirituală, omul va conştientiza mai complex importanţa şi sensul existenţei umane (anume: despre faptul că lucrurile create prin forma spirituală sunt eterne, iar cele materiale sunt trecătoare), iar însuşi existenţa acestuia va fi un model  unic pentru propria viaţă spirituală. Pentru a percepe un asemenea mod de viaţă omul trebuie să fie membru al unei societăţi culte, aceasta fiind instruită pe principii spirituale care să promoveze doar lucruri frumoase și demne de apreciere. Cultura unei societăţi, fiind un întreg de caracteristici distincte în termeni spirituali, poate fi obţinută numai prin intermediul unor cerinţe concrete faţă de individ. Într-un asemenea caz, totul depinde cum este motivat mediul social prin care există individul şi cum îi sunt prezentate laturile esenţiale ale culturii umane. Pentru armonia acestora sunt necesare soluţii concrete care, în mod indispensabil, urmează a fi implicate toate aspectele culturii spirituale ce stimulează modelul perfect al dezvoltării umane şi al intelectului uman. Cultura spirituală în viaţa unei societăţi este fundamentală, deoarece datorită ei se poate construi existenţa civilizată a omului. Respectiv, prin existenţa civilizată a omului și a comunităţii acestuia se produce procesul care reglează în mod echilibrat necesitatea dintre materialism şi spiritualitate. Astfel, omul şi societatea urmând necesitatea de a fi dependenţi de cultura spirituală, orientare care îi organizează de a înţelege corect legătura fenomenelor naturale/sociale/personale, în acelaşi timp percepând corect necesitatea echilibrată a materialismului pentru existenţă. Deci, prin nivelul de civilizaţie al unei societăţi/al unui popor se prezintă și nivelul de dezvoltare spirituală și materială al acestora, care, în acelaşi timp, este prezent şi nivelul coeziunii dintre necesitate şi importanţă. Astfel, s-ar părea că lucrurile sunt aşezate perfect în sistemul existenţei dintre materialism şi spiritualitate, unde la bază este educaţia centrată pe cultura spirituală. Cu toate acestea, destul de vizibil, există extrem de multă imperfecţiune în existenţa umană unde relaţia și necesitatea dintre materialism şi spiritualitate este în dezechilibru, în special, în defavoarea fenomenului spiritual care, de fapt, este considerat cel mai civilizat sistem în convieţuirea și dezvoltarea umană. Aceste lucruri sunt prezente în societăţile unde cultura spirituală nu-şi găseşte locul potrivit în mentalitatea individului, iar cultura materialistă este privită şi prezentă ca un factor primar şi, poate, cel mai necesar în existenţă. Respectiva abordare este caracteristică unor popoare, în special, acelor popoare care se confruntă din greu cu sărăcia, incultura şi degradarea socială. Procesul de degradare socială începe anume atunci când educaţia spirituală în viaţa unui popor devine o necesitate minoră. Dar, cu părere de rău, acest fenomen este caracteristic şi unor popoare ce sunt mai mult sau mai puţin plini de bunăstare, însă genetic fiind adepţi ai materialismului. Deci, în asemenea societăţi educaţia civică nu este întemeiată și nu există la nivelul necesar pe caractere de spiritualitate, aceasta fiind orientată mai mult către materialism. Componentul materialismului este foarte vizibil la popoarele de origine latină, dacă să ne referim la continentul european, printre care se manifestă vizibil şi în societatea italiană, cu toate că în această societate şi fenomenele spirituale îşi au locul său şi sunt prezente ca valoare. Respectiva abordare pusă în dimensiunile materialismului contemporan a luat proporţii exagerate în ultimele decenii. Un exemplu viu este Basarabia sau R.Moldova care actualmente este împânzită de o sărăcie extremă, dar pe de altă parte omul societăţii pune, totuși, un accent destul de mare pe  bunurile materiale sau pe lucruri neînsemnate ale materialismului, care în unele cazuri sau în  majoritatea cazurilor este doar o mândrie sau, mai bine zis, o fudulie absurdă ce denotă caracter în modul de comportare şi de interpretare a lucrurilor în viaţa socială şi cea personală. Ca să nu generalizăm acest subiect pentru o societate, oricum sunt destul de vizibile unele momente de la care omul nu se poate abate. Deci, precum orice mediu social îşi are regulile şi obiceiurile sale, aşa şi omul, în majoritatea cazurilor, este nevoit să acţioneze conform tradiţiilor precedate de toata lumea înconjurătoare, chiar şi în cazul când situaţia materială nu-i permite acest lucru. Așadar, se respectă proverbul “dacă toată lumea face aşa, atunci şi eu trebuie să fac în acelaşi mod”. În acest caz, am putea întrebuinţa şi o altă zicală: “acolo unde este mai mare sărăcia, acolo este şi mai mare fudulia”. Spre exemplu, în ultimele 2 decenii s-a format un ritual naţional destul de exagerat în Basarabia pentru a celebra sărbătorile de Paşti, sărbătoarea de pomenire a morţilor, Crăciunul, zile de naştere, alte sărbători. Acest fenomen a luat naştere destul de evident odată cu migraţia cetăţenilor în afara ţării după anii’ 90, aceştia, la rândul lor, muncind din greu în străinătate, respectiv, obţinând mijloacele băneşti necesare care, ulterior, sunt trimise parţial sau integral rudelor în ţara de origine (pentru ca banii corespunzători să fie utilizați pentru diverse necesităţi vitale). Astfel, în ţara de origine lucrurile s-au complicat, la figurat, şi au luat o altă întorsătura, fiind corelate doar cu conceptul materialismului. Sub această imagine s-a instaurat o nouă modă socială care a afectat şi s-a răspândit   aproape în întreaga societate. Aproape fiecare om al societăţii (în special, tineretul) este dominat de idea banului/materialismului prin care se doreşte doar o viaţă plină de lux cu bunuri materiale, însă mai puţin plină de educaţie spirituală. Cât priveşte fenomenul de celebrare a sărbătorilor susmenţionate este o tendinţă aparte, chiar şi pentru acele persoane care nu-şi permit în viaţa de toate zilele o alimentaţie corespunzătoare sau alte lucruri strict necesare pentru viața cotidiană, însă aceștea sunt nevoiți ca din puţinul ban economisit pe care îl au (sau chiar și să-l împrumute) să-l cheltuie doar pentru câteva zile de sărbători din an pentru a demonstra că şi el are de toate și este în pas cu toată lumea. Deci, se prepară multă şi diversă mâncare pentru câteva zile, ca apoi aceasta să fie aruncată şi la animalele din coteţ, deoarece această hrană se strică şi nu se reuşeşte de a fi consumată în timpul necesar. Dar, la acest capitol să nu uităm cât de scumpe sunt produsele alimentare în R.Moldova, unde veniturile nu acoperă cheltuielile reale. Apoi, nunţile, cumetriile şi înmormântările sunt o nebunie totală sau ba chiar o tragedie personală/familială. Cred, la acest subiect nici nu este cazul de a descrie sau a aborda momentele respective, deoarece este o situaţie/imagine pe care trebuie doar văzută cu ochii proprii. Un singur exemplu, pentru ceremonia unei nunţi se pregăteşte mâncare pentru 500 de persoane şi pentru câteva zile, iar de facto sunt invitaţi 100 sau 200 persoane doar pentru o singură seară. Iar pentru înmormântarea unui decedat se prepară mâncare pentru tot satul, în zonele rurale de obicei. Fără îndoială, este evident că trebuie să pomenim răposatul, însă, cred, nu este cazul de realizat toate acestea într-un mod atât de exagerat şi cu cheltuieli atât de enorme pentru mâncare, cât şi pentru pomeni. Astfel, de asemenea cred, am ajuns la proverbul: “în timpurile de azi nu e bine nici să te însori/măriţi, dar nici să mori în societatea basarabeană”, deoarece după aceste ritualuri/tradiţii naţionale omul este dărâmat și pus într-o situaţie financiară destul de critică. Iar în cazul când o persoană nu dispune de mijloacele băneşti necesare pentru asemenea ceremonii, atunci ea, oricum, este nevoită să facă niște   împrumuturi bănești. În caz contrar, dacă nu faci aşa cum face toată lumea, într-o măsură oarecare mai mult sau mai puţin, atunci este desconsiderat social şi eşti pus între discuţii neplăcute de către cei apropiați. Cât despre concetăţenii noștri care muncesc în străinatate din greu pentru a acumula niște mijloace financiare, oricum aceștea se întorc după un timp oarecare în ţara de origine, iar banii acumulați sunt cheltuiți pentru a construi o casă cât mai mare, cu garduri cât mai înalte ca la nimeni. Mai puţini sunt dintre acei care preferă să-şi construiască un viitor în afara ţării de origine doar pentru a trăi într-un mediu social civilizat şi sănătos unde valorile spirituale sunt apreciate într-o altă măsură. Astfel, putem constata, omul dintr-o asemenea societate (precum societatea basarabeană) rămâne cu acelaşi concept prioritar faţă de valorile materiale şi mai puţin faţă de valorile spirituale. Aceste lucruri, cu siguranţă, fac parte din educaţia şi cultura unui popor care este mai puţin aproape de fenomenele spiritualităţii. În special, dacă să ne referim la pătura dominantă a societăţii basarabene, atunci tabloul devine şi mai încântător. Această categorie de oameni, văzându-se la putere, tinde să-şi creeze o situaţie materială cât mai bună şi, în acelaşi timp, extrem de exagerată, fenomen ce denotă faptul care este nivelul de cultură al acestor oameni şi care este conţinutul spiritual al acestora. Fără generalizare, cu certitudine, orice societate are într-o măsură oarecare atât pătura intelectuală care există cu conceptul prioritar al spiritualităţii (mai mult sau mai puțin), cât şi masele care sunt mai aproape de conceptul materialismului. Astfel, societatea este intoxicată mai mult de către un materialism nedefinit şi mai puţin orientată către spiritualitate, fenomen ce determină că în viaţa unui popor nu există un ideal care să tindă spre o civilizație autentică. Oricum, societatea basarabeană este vizibil dispersată între aceste concepte filozofice – materialism şi spiritualitate, în special, convieţuirea socială şi nivelul de trai dintre oamenii puterii, intelectualitate, masele, decalajul fiind extrem de mare între aceste pături sociale. Ţi-ar părea că într-o asemenea societate lucrurile ar urma să fie interpretate altfel, deoarece religia (considerată comunitate spirituală și morală care uneşte sentimentul faţă de divinitate şi umanitate) constituie parte integrantă în cultura poporului. Cu toate acestea, aproape întreaga societate este dominată de idea materialismului, ca unitate de masură în viaţa socială şi personală a omului.

Dacă să abordăm o realitate, în special la nivel european, atunci fenomenul materialismului este mai puţin important în viaţa popoarelor anglo-saxone. Aceste popoare au creat condiţii extrem de bune pentru existenţa individului, în mod aparte, în convieţuirea socială care este centrată pe echitate, respect, transparenţă. Bunăstarea instaurată în toate domeniile de activitate socială, nemijlocit, pentru întreaga societate, cât şi pentru fiecare individ, este o formă civilizată în existenţa umană a acestor popoare. Prin valorile spirituale și condițiile umane civilizate popoarele anglo-saxone nu numai că au creat prosperitate socială, dar au înlăturat, în limite posibile, birocraţia și formalismul. Cu atât mai mult, au pus bariere serioase pentru a nu dezvolta în stat corupţia. Acest fenomen, dacă poate şi există într-o măsură oarecare la nivel de stat, atunci în viaţa cotidiană a individului, în special în relaţia statul-societatea, acest component nu este absolut deloc vizibil. În orice acţiune realizată de organele ierarhice ale administrării statale se conturează o transparenţă ideală în necesităţile/cerinţele sociale ale individului şi, nemijlocit, îndatoririle statului faţă de acesta. Este o tendinţă permanentă pentru a menţine în societate educaţia spirituală care impune condiţii de dezvoltare umană pe principii civilizate. Discriminarea maselor pe principii materialiste nu există, acest lucru este o condiţie neînsemnată a societăţii. Fiecare om îşi are ritualul şi modul său de viaţă, fără a lua în consideraţie părerea publicului în privinţa vestimentaţiei personale sau a altor acţiuni faţă de modul cum trebuie celebrată o sărbătoare personală, cât și alte aspecte. Viaţa fiecărui individ este un model aparte care se corelează demn şi respectuos cu comportamentul social civilizat. Omul societăţii în viaţa de toate zilele este îmbrăcat în haine simple şi comode care nu dau impresia de a fi un adept al materialismului. Cu părere de rau, acest fenomen este contrariu societăţii basarabeane unde, o mare parte, în special femeile, în viaţa de toate zilele se îmbracă de parcă s-ar duce de dimineaţă până seara la o sărbătoare anumită. Cred, acest fenomen specific vestimentaţiei, care face parte din noţiunea materialistă, nu-l face pe om mai fericit în existenţa socială şi cea personală. Dar, cine ştie? Consider, acesta este doar un moft ce este parte componentă din cultura şi viaţa spirituală a omului, cu toate că şi îmbrăcămintea îşi are locul ei la timpul necesar. Sunt de părerea, fericirea omului trebuie să fie  autentică doar atunci când acesta îşi tăieşte existenţa într-un mediu social sănătos (drepturi nelimitate, echitate şi protecţie socială corespunzătoare, sistem de educaţie şi sănătate performant, încredere în instituţiile statale, încredere deplină în guvernul statului, încredere în concetăţeni, libertate civilă, libertatea cuvântului, corupţie inexistentă, absenţa corupţiei la nivelul conducătorilor din stat, prosperitate socială, etc.), iar omul, la rândul lui, valorificând în mod prioritar şi constant valorile spirituale. Dacă să ne referim la clasamentele mondiale, în special la nivelul de trai sănătos şi fericirea omului în societate, atunci în  primele locuri se regăsesc ţările anglo-saxone şi nu numai, care tind mereu spre civilizaţie prin valorile spirituale şi, nemijlocit, tind să înlăture cât se poate posibil diferenţa de convieţuire dintre omul puterii şi omul societăţii. Ţările în care clasa dominantă/politicienii nu au privilegii şi imunitate socială, însă au doar responsabilităţi faţă de societate sunt Suedia, Islanda, Danemarca, Olanda, Elveţia, Finlanda, Norvegia. Iar un alt tablou al vieţii sociale, cu efecte foarte fericite pentru omul societăţii (unde fiecare om al societăţii are aceleaşi condiţii de viaţă şi este considerat ca valoare socială pe aceeaşi orizontală cu omul puterii din stat), este prezent în  Danemarca – situată pe locul I, aceasta fiind urmată de Elveţia – loc 2, ulterior Islanda – loc 3, Norvegia – loc 4, Finlanda – loc 5, Canada – loc 6, Olanda – loc 7, Noua Zelandă – loc 8, Australia – loc 9 (pentru anul 2015, clasament întocmit de Organizaţia Naţiunilor Unite). Cred, după asemenea relatări fiecare dintre noi şi-ar dori să locuiască în una dintre ţările susmenţionate, iar, în acelaşi timp (cu speranţa pozitivă) să contribuim benefic la însănătoşirea acelor societăţi care încă se confruntă cu elemente destul de negative în existenţă şi care, cu părere de rău, sunt încă foarte multe la număr pe arena mondială.  Numărul ţărilor ce sunt în mari dificultăţi cu propria viaţă şi într-o luptă continuă cu fenomenele autentice spirituale/umane depăşesc de zeci şi zeci de ori mai mult numărul ţărilor care există în prosperitate spirituală şi socială.

Deci, ca să nu devenim cu toţii complice al modelului de viaţă contemporan ce este mai mult bazat pe formula materialismului, atunci ar urma să ne conformăm, în mod prioritar, la valorile spirituale/valorile umane, indiferent de faptul că suntem mereu ademeniţi de necesităţile exagerate ale existenţei. În acest caz, omul trebuie să acorde o atenţie aparte fenomenelor ce reglează viaţa socială şi cea personală în limitele civilizate ale echilibrului dintre materialism şi spiritualitate. Astfel, omul și, respectiv, întreaga omenire treptat ar putea deveni dependentă de educaţia spirituală care, la rândul ei, le va crea, posibil, un model perfect de convieţuire umană. Fundamentată pe procese vitale destul de complexe, existenţa umană este un sistem construit şi dirijat de impulsuri ale unversului ce sunt nemărginite în timp și în spațiu şi care, totodată, sunt la nesfârşit de variate în formele stăpânite de materie în procesul dezvoltării. Acestea, la rândul lor, sunt fenomene prin care se manifestă esența lucrurilor și a proceselor umane corelate cu conceptul materiei – materialismului şi al spiritualităţii. Materia, fiind substanță concepută ca bază la tot ceea ce există în univers, este produsul destinat omenirii pentru a obţine, prin prelucrare, scopul dorit şi mijloacele necesare în existenţă/supravieţuire. Pe când spiritualitatea, fiind aceeaşi substanţă prioritară concepută pentru viaţa umană, este un fenomen corelat cu totalitatea de idei și sentimente ale fiecărui om, ale fiecărui popor, astfel reprezentând specificul vieții spirituale/intelectuale/culturale ale acestora. Materialismul (concepție filozofică opusă idealismului, ce consideră materia/natura ca factor primar în existenţă) şi spiritualitatea (concepţie filozofică opusă materialismului, centrată pe conștiinţă, spirit, gândire) sunt concepte diametral opuse, însă prezente în viaţa umană ca factori independenţi, dar câteodată şi dependenţi ce desemnează necesitatea de a forma un întreg în relaţia dintre om şi natură, şi în procesul vital prin care se manifestă omul. O descriere filozofică, dar reală în viaţa umană care se contopeşte cu frumuseţea şi complexitatea fenomenului spiritual, acesta fiind însoţit de conţinutul materiei ce este nespus de important în procesul existenţei.

 

  Galina MARTEA


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.