Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » NICOLAE DINA: CONTEMPORAN CU ISTORIA

NICOLAE DINA: CONTEMPORAN CU ISTORIA

Descinzând dintr-un sat teleormănean, Papa (Brebina), actualmente fiind cetățean al orașului-stațiune Govora, unde este profesor al Liceului Tehnologic, scriitorul Ion Drăghici a cochetat cu muzele încă din timpul studiilor liceale (ca elev al Liceului Pedagogic din Turnu-Măgurele, absolvit în anul 1975), participând activ și furtunos la dezbaterile cenaclului literar din municipiul de la Dunăre, fapt pentru care a fost numit „premiant…nu numai la carte…, ci și printre cei care se visau poeți” (Constantin T. Ciubotaru).

Deși a debutat editorial foarte târziu (gratulat de același CTC cu aserțiunea „corigent la capitolul debutanților”), pe măsură ce a publicat creații lirice în diverse reviste din țară și din diaspora, a devenit și „un prozator cu alese veleități de fin analist și interpret al unor momente ale Istoriei” cu care a fost contemporan și le-a trăit așijderea tuturor românilor, „mai mult mai puțin implicat în vârtejul evenimentelor” (Tudor Matreșu).

Surprinzător, dar nu inexplicabil, „poetul” a debutat în același an cu „prozatorul” Ion Drăghici care, pe lângă volumul de versuri „Închinare”, publică și volumul de proză scurtă „Povestiri din veacul ce trecu”, în același an, 2014, dar la Editura „ROTIPO” din Iași, volum reprezentând rezultatul unei experiențe de viață căpătate timp de decenii, atât în țară, în calitate de profesor, cât și în afara ei, în țările pe unde îl duseseră pașii și obligațiile profesionale ale poliglotului școlit la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, absolvită în anul 1984.

Povestirile emană trăirile sufletești și stările de spirit ale unui om strâns legat de lumea satului teleormănean, dar și de lumea mică, îngustă, a unor orășele de provincie. În acest univers, rural sau citadin, creează tipuri de personaje, nu ca în proza balzaciană sau călinesciană, ci cu psihologii aparte, oameni vii care înfruntă, demn și temerar, dificultățile vieții, vicisitudinile sociale, depășindu-le cu puterea și forța lor morală, oricât de grave ar fi. Tehnica detaliului în stil predian, amestecul ficțiunii cu realitatea, mânuite de un prozator sigur pe mijloacele narațiunii și împletite cu o fină analiză psihologică, faptele și întâmplările puse pe seama unor personaje verosimile, cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor ancestrale, reiterarea amintirilor copilăriei trăite în fabuloasa lume arhaică a satului, societatea postdecembristă aflată sub puterea dorinței de îmbogățire cu orice preț și prin mijloace neortodoxe sunt tot atâtea motive pentru ca volumul să fie considerat o deplină reușită epică.

Acțiunea prozelor se petrece în cele mai diverse domenii, cum ar fi lumea medicală („Doctorul Ciorăscu”), în învățământul universitar („Examen în prima sesiune”) sau liceal („Bacalaureat”), dar și în lumea oamenilor simpli, reliefând personaje specifice cu un umor sănătos și cu tonul ironic cu care se detașează de cele narate, întrucât eroii săi trăiesc într-o societate în care democrația se înfăptuiește „după ureche”, iar „noul” capitalism înseamnă haos și brutalitate, mită și șantaj, conform maximei „homo homini lupus”. Astfel, proza „Despre democrație”, cuprinde reflecții amare despre „politichia” din noua societate în care politicienii de diverse „culori” se caracterizează prin „setea de a avea mai mult”, întrucât ei „cumpără[…]influență, relații, pósturi și funcții la comandă și bine plătite”, dar, mai ales, „se vând pe bani”, iar, pentru a-și înlătura adversarii, folosesc metode neortodoxe, cu ajutorul „puterii politice și la umbra justiției oarbe”.

Tonul, aparent serios, dar plin de umor și ironie, evidențiază spiritul critic vizavi de această societate halucinantă și aberantă, în care oamenii au o existență tragică în fond, din cauza tarelor ei. Este un fel de râsu-plânsul unui cetățean trăitor într-o societate aflată în degringoladă morală, dar înțelegător față de oamenii simpli, siliți să se comporte așa cum o „cere” timpul, cum o impune mediul social și condițiile de viață.

Cea mai întinsă proză, „Marin”, surprinde societatea românească postbelică de sorginte comunistă cu toate tarele ei, noile „prefaceri” din agricultură apăsând greu pe umerii țăranilor, dar și „metehnele” noilor șefi care îi împing pe subalterni către fapte ilegale. Eroul, Marin, ajuns bucătar într-o mare școală de tractoriști, noii „zei” ai agriculturii socialiste, este forțat de șef să devină delapidator care să-i asigure banii necesari pentru chefurile grandioase oferite miniștrilor veniți în „control”. Om onest, cu profunde principii morale moștenite din moși-strămoși, nu poate accepta acest lucru și demisionează. Opțiunea pentru un final cu happy end nu ni se pare potrivită, diminuând valoarea acestei proze, de altfel bine scrisă.

Volumul „Barza neagră. Restituiri”, publicat în 2016, la Editura „Antim Ivireanul”, Râmnicu-Vâlcea, reflectă cele trei pasiuni ale scriitorului, adică genul epic în versuri (fabula) și în proză (schița și povestirea) și genul liric, reprezentat prin versuri aflate sub semnul metaforei, cultivând, deopotrivă, estetica tradiționalismului și a postmodernismului.

Primul grupaj, „Fabule și altceva…”, cuprinde câteva creații de gen ale unui scriitor care mânuiește cu talent satira usturătoare, luând în colimator societatea contemporană cu năravurile, lipsa de educație și imoralitatea profitorilor noii organizări sociale. Parabola este la ea acasă, iar umorul și sarcasmul sunt „armele” împotriva unei societăți suferinde, unde democrația este „oarbă”, iar dreptatea este doar de partea „descurcăreților”. Țăranul oltean Marin nu cunoaște „învârteala”, dar evreul Ițik știe „să se descurce” conform imperativelor vremii, astfel încât, în timp ce „Mărin își vinde la tarabă prazul”, celălalt reușește să se ridice în vârful piramidei: „Ițik deschide bănci și corporații” („Mărin și Ițik”).

Fabulistul are temeritatea de a spune adevărul despre realitățile noii societăți alienate de puterea banilor, a pilelor, a mitei și a abuzurilor, ca în „In vino veritas”, a cărei morală blamează aceste tare: „Legea rămâne lege-n strășnicie!/O calcă toți dar scapă doar aceia/Care posedă cu mare viclenie/Nu doar scăparea, de ajuns e cheia!”.

Al doilea grupaj, „Din ciclul povestiri”, purtând amprenta prozatorului din primul său volum, cuprinde 12 schițe a căror tematică este viața sub toate aspectele ei, fie din mediul didactic („Întâlnire de gradul II”), rememorând „capcanele” obținerii gradelor didactice, sau unde au loc adevărate drame matrimoniale provocate de adulterul unui soț afemeiat („Domnul subinginer productiv”), dar și din copilăria trăită sub semnul cărților și al filmelor care îi influențează pe doi băieți dorind să imite pe idolii lor („Dor de haiducie”), ori pe Violeta aflată sub vraja poveștilor citite de un „imaginar” iepuraș („Povestea Violetei”).

Relevând diversitatea în unitate a scriitorului, tematica poemelor din ultima parte („Radionografia arhitectopoeziei”), inspirată, deopotrivă, din actualitate și istorie, include dragoste eternă care unește „doi pe orbita iubirii infinite” și se află la temelia căminului familial și a venirii pe lume a „copilului nostru cu păr de miere nouă/cu ochi senini și luminoși ca zarea” („1,2,3…”), în multe poeme autorul devenind „personajul principal” într-o combinație sui-generis a realității cu imaginația în forul său interior, conform unei viziuni poetice originale. Alte poeme exprimă admirația profundă față de străvechiul „oraș cu porțile neferecate”, Râmnicu-Vâlcea, orașul „doinelor bătrâne”, al „cântului și poeziei”, „cu Oltul frate – legați pe vecie” („Imn”) ori dragostea de țară și de popor devenită un fierbinte îndemn spre păstrarea libertății și a credinței strămoșești, deoarece „ne vând iudele/pentru un pumn de arginți” și „ne cumpără corbii hulpavi/pentru a se înfrupta din trupul tău” („Cântec de dor”). Sentimentul patriotic trăiește în inima poetului, însemnele naționale fiind simboluri ale credinței „poporului de eroi”, care trebuie să păstreze „drapelul și imnul și stema/Atât cât mai suntem pe lume români,/Atât cât mai ești, Patrie a mea!”.

Grupajul liric conține o poezie de idei, versul tradițional împletindu-se armonios cu cel postmodernist, din toate desprinzându-se emoția, trăirea sufletească pură, încrederea în Bine, Dreptate și Adevăr, iar limbajul metaforic revelează un poet autentic, de mare profunzime și binecuvântat cu talentul de a scrie o lirică mergând la inima cititorului.

De asemenea, proza sa scurtă, în tradiția valoroșilor săi înaintași Gala Galaction, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu și chiar Marin Preda, conjudețeanul său, se dovedește a fi o realizare remarcabilă înfăptuită cu un talent indeniabil, autorul stăpânind tehnicile narative de gen, îmbinând în mod fericit realismul cu o fină analiză psihologică.

NICOLAE DINA

ALEXANDRIA – TELEORMAN


Un comentariu

  1. admin

    Stimate domnule Dina, vă invit să luați parte la proiectul nostru antologic, dedicat Zilei Naționale, intitulat ROMÂNIA, PENTRU TINE! 2-3 poezii cu tematică națională, fotografie. Pe 1 Decembrie am dori că autorii să își primească antologia acasă! Vă așteptăm cu drag!!!

Comments are closed.