Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru Nemoianu: DESPRE ,,VESTIRE” ŞI DESPRE ,,TOLERANŢĂ”

Alexandru Nemoianu: DESPRE ,,VESTIRE” ŞI DESPRE ,,TOLERANŢĂ”

În Faptele Apostolilor (FA,8:26-40) ni se spune că Apostolul Filip a fost îndemnat de Duhul Sfânt înspre sudul Ţării Sfinte, şi acolo a întâlnit pe un înalt dregător etiopean care se întorcea spre casa lui. Acel înalt dregător, care călătorea cu totul special, într-un soi de  “încăpere”  purtată de scalvi, căci această era adevărată  “careta” a vremurilor respective, deci acest dregător citea din Cartea Profetului Isaia. Apostulul l-a întrebat dacă pricepe ceea ce citeşte şi răspunsul a fost deschis, ”cum, dacă cineva nu îmi tălmăceşte? ”. Atunci Apostolul, a cărui minte fusese învăţată de către Hristos şi luminată de Duhul Sfânt, i-a tălmăcit  “Scripturile” şi imediat l-a şi botezat. Asemenea cei doi ucenici (Luca şi Cleopa) care mergeau spre Emaus au avut lipsă de “tălmăcire”, explicarea, Scripturilor, şi acea tălmăcire ei s-au învrednicit să o primească direct de la Mântuitorul. Din cele relatate este limpede că pentru a fi înţelese  “Scripturile”  trebuiesc “vestite”  şi apoi explicate, tălmăcite. Iar cei care le tălmăcesc sunt vrednici de cinste specială, o cinste care îl face pe Sfântul Pavel să exclame:..,,cât de frumoase sunt picoarele celor ce vestesc pacea,  ale celor care vestesc Evanghelia…” . Din nou ni se arată că singure Scripturile nu pot ajuta, ele au lipsa de un ,,tălmaci”, de cineva care să le vestească şi să le explice. Despre importantă  “vestitorului” avem un alt exemplu încă mai cutremurător.
Pe însuşi Hristos Dumnezeu a trebuit să îl vestească oamenilor cineva, iar acel “cineva” a fost Sfântul Ioan Botezătorul, ”cel mai mare născut din femeie”. Iar Sfântul Ioan a şi tălmăcit oamenilor cine vine, pe cine înfăţişează, ”cel căruia nu sunt vrednic să-I leg sandalele”, ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”.
Iar dacă Hristos Dumnezeu a avut lipsa a fi ”vestit” şi “tălmăcit”, ce trufie nebună ne poate face să spunem că noi nu avem nevoie de “vestire” şi de “tălmaci”? Dar aici intervine din nou Înţelepciunea lui Dumnezeu care a arătat “calea”. Această “vestire” şi “tălmăcire” se face în Biserica. Iarăşi este lipsa să revenim asupra înţelesului Bisericii.
Biserica este aşezare teandrică, Dumnezeu-omenească. Ea este din totdeauna şi este locul în care se află Dumnezeu.Vechiul Testament şi Noul Testament numesc aceste “loc” prin acelaşi termen, ”Eclesia”. Din nou trebuie repetat că atunci când vorbim despre Biserica este necesar să înţelegem că ea există pe două “nivele” diferite şi nu putem folosi stările unuia dintre nivele pentru a expică stările celuilat nivel şi viceversa. Astfel, fiind aşezare Dumnezeiască, Biserica se află în condiţia lui Dumnezeu, deci în afară timpului, ”în veşnicie”, unde nu există nici trecut şi nici viitor, există doar un “acum” perpetuu. Dar fiind şi aşezare omaneasca, Biserica este şi realitate a lumii acesteia, căci în lumea această Dumnezeu se exprimă în “timp”. Cu alte cuvinte, fiind trupul mistic al lui Hristos, Biserica nu poate fi decât “una”. Despre acest lucru, în chip lămurit au vorbit chiar Apostolii şi cel mai lămurit vorbeşte din nou Sfântul Pavel în Epistolă către Galatieni unde şi avertizează: 1:9, ” Precum v-am spus mai înainte, şi acuma va spun iarăşi; Dacă va propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit, să fie anathema”. Iar Sfântul Ciprian Episcopul Cartaginei (cca.200-258) în mod lămurit avertizează împotriva  “Bisericilor paralele” şi răspicat spune ; ”extra Ecclesis nulla salus” (în afară Bisericii nu există mântuire). Dar aici întâlnim un alt paradox, o altă manifestare a “adâncului nepătruns” al Înţelepciunii lui Dumnezeu,  a dragostei şi milei Lui pentru oameni. Cei mai intransigenţi dintre Părinţii Bisericii, în ce priveşte canoanele şi dogmele, aşa cum era Sfântul Ciprian, s-au arătat cei mai înţelegători faţă de slăbiciunile şi căderile “personale”. Sfântul Ciprian a fost cel care a arătat că Biserica trebuie să arate milă şi înţelegere, ”toleranta”,  pentru cei numiţi ”lapses”, cei care din teamă sau sub tortură, au căzut din dreapta mărturisire (este vorba de teribila persecuție anti creştină din vremea Împăratului Decius). Sfântul Ciprian spunea că fiecare caz trebuie judecat individual şi după  “iconomia” divină. Pentru că cei care “vesteau” ştiau cui vestesc şi ştiau că în faţă lor se aflau nu “oamenii” ci “omul”, persoana fiecăruia, care poartă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,  deci este nepreţuit. De aceea pentru fiecare, Biserica, foloseşte, cum ziceam, ”iconomia”.
Iconomia divină, oikonomia, dispensation, înseamnă câteva lucruri. Înseamnă “planul” divin dar mai ales modalitatea de a aplică normele canonice.
Există norme stricte pentru fiecare  “cădere”, pentru fiecare păcat, dar Biserica şi slujitorii ei, Ierarhi şi Preoţi, nu voiesc să fie pierdut vreun suflet şi de aceea folosesc “iconomia”. Circumstanţele sunt considerate, căinţă este considerată, suspinul este considerat. Iar dacă fiecăruia dintre noi i se spune să ierte greşelile fratelui sau, dacă acela se va întoarce şi se va căi, ”de şaptezeci de ori câte şapte”, deci permanent, cu cât mai mult va face acceasta Biserica? (Bun înțeles când există căință adevarată și voința de a nu repeta păcatul săvârșit).
Este absolut cutremurător să te gândeşti la privilegiul de a fi membru al Bisericii Dreptmaritoare, Ortodoxe, cea care păstrează întregul tezaur al credinţei. Al credinţei care este poate cel mai mare dar făcut oamenilor de către Dumnezeu. Dăruire care, de atâta ori îl făcea pe Părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia să spună, ”dacă nu m-ai fi ştiut, nici nu m-ai fi căutat”. Dumnezeu ni se face “ştiut” mai înainte că noi să îl căutăm.
Că membrii ai Bisericii Ortodoxe să stăm “bine, să stăm cu frică”, uniţi în jurul învăţăturii Ei, tainelor Ei, Ierarhilor Ei. Fără să ne uităm nici la dreapta şi nici la stânga, cu milă pentru cei rătăciţi dar mărturisind, împreună cu Sfântul Ciprian că, ”în afară Bisericii nu exista mântuire”.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

21 octombrie 2017