Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Monica Ilaș: Poesis

Monica Ilaș: Poesis

s e   î n t â m p l ă

 

 

Voi sta alături de gândul tău

în  g e r u l   i m p e r i a l.

 

Pierde-mă – ecou  de sticla –

și sculptează-mi – ca pe o zveltă

coloana dorica –  b a t a i a  inimii.

Încoroneaza-mă, odată cu

 e r o a r e a  plânsului altora

sub greutatea străbună a cerului;

 

nu stârni sufletul fluturilor

ca să-mi amenințe  p l e c a r e a.

Intinde brațul și arată-mi

ce ascunde

 petala  cenușie  a  ziguratului…

                                                

A d i c ă  –

î n ț e l e p t u l   d e ș e r t

și furtunile nisipurilor din clepsidre…

 

și  misterul de piatră al templului

în care odihnește  –  mumia incendiatã

a ultimului fulg de zapadă.

 

 

 

a l b a s t r u

 

Dinspre mare, spre cuvânt,

mai trimit un sol albastru.

Iarăși ard și iarăși plouă…

Mă împarte în silabe, gerul blând,

înalță mare care doare,

care doare…

 

Voi fi și mâine, voi fi și ieri

și voi apune în răsărit !

 

Va  pierde  marea – jocul  ei !

 

Pereți de marmoră vor spune,

că voi fi ger, deci  o  m i r a r e,

în gândul care stă sa-apună …

 

Reazem tâmpla mea deprinsă

cu vocala cea velină.

 

Voi primi solemna viață ?

C e   s p u i   D o a m n e ?

S u n t   d e   v i n ă  ?

 

Iarăși ard și iarăși plouă …

și mă-mpart pe mai departe…

 

 

 

l a c u r i

 

Peste sufletul grăunțelor

se auzeau firele de iarbă învolburate

din miezul cuvintelor verticale.

 

Nimeni și nimic nu se  mai zărea,

numai jumătatea din conturul

 i n t r e b ă r i i

ne aștepta tot mai aproape

de   l o c u l   n i n f e l o r…

 

A r d e a u   castanii

sub pleoapa abătută a cerului

și numai eram…

 

Răsunam precum întunericul

î n   z o r i  !

 

 

 

a l b a

 

 

Cu mâna senină și mai puternică

decât semnul de întrebare

cercul își va trece mirările

dincolo de crivățul minții

și va  arde sonor peste sufletele de

 l u m â n a r e.

 

Cu durerea de gheață în pântec

sfântă precum păcatul

el va stinge candele cu lacrimi

d e   f u m

și prin  arterele  noastre  înțelepte

el va topi ambrozia din miezul

întâmplării.

 

Apoi, sub zidurile înălțate din trup,

vom recunoaște liniștea despletită

mai aspră decât marea,

și atât de rară

și   v o m    î n f l o r i !

—————————————-

Monica Ilaș

Italia

21 octombrie 2017