Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » Marin Ifrim: Elena Toma, o scriitoare greu de confundat!

Marin Ifrim: Elena Toma, o scriitoare greu de confundat!

Elena Toma este o poetă și o publicistă specială. Are o experiență culturală solidă și o experiență de viață care îi dovedește caracterul puternic, voința și tenacitatea de a spune mereu ceea ce simte și gândește. Pe scurt, e un fenomen pe care merită să-l înțelegi. O știam de mult de pe blogul său elevat. Am văzut-o pentru prima dată, în carte, carne și oase, în octombrie 2017, la Râmnicu Sărat – locul în care, în urmă cu peste trei decenii, a obținut primul său premiu la un festival de muzică -, unde a fost escortată de doi cavaleri ai literaturii române actuale: criticul Aureliu Goci și poetul Marian Ilie. Am în față cartea lansată atunci: ”Când Dumnezeu te mângâie”. Un volum de evocări impresionante prin vigoarea narativă. În prefață, poetul și filologul Marian Ilie, el însuși o ființă foarte specială, spune câteva lucruri definitorii despre carte și despre autoarea acesteia: ”Cartea de față este unul din sipeturile în care ea își ține la păstrare nestematele. În cele câteva compartimente ale lui vom găsi cel puțin două colecții valoroase – cea legată de showbiz-ului românesc de acum câteva decenii și cea legată de autoare în calitate de șlefuitor de perle pentru showbiz-ul actual. În compartimente intermediare, mai mici, alte câteva colecții de piese emanând parfumul mângâierii dumnezeiești: amintirile din copilărie, relatările despre oameni excepționali din anturajul autoarei și relatările despre autoare ale unor oameni excepționali. Alintată cum e, Elena Toma devine ușor incomodă pentru neaveniții ce-i ies în cale. Uneori e nesuferită chiar cu cei apropiați șieși. Dar cum să n-o ierți, când în preajma ei te simți tu însuți atins de mângâierea aceea!”. Frumoase și cuprinzătoare cuvinte. De fapt, toate aceste evocări sunt traducerea în cuvinte a unui suflet în lucru și a unei conștiințe umane dezarmant de onestă. O carte care, luată ca atare, unii cititori pot plânge solidari cu autoarea. Uneori literatura e mai reală decât viața, alteori e invers. În cazul Elenei Toma lucrurile sunt ceva mai complicate: între viața fictivă și literatura reală scriitoarea dansează cu grație, ca o balerină deasupra unui curcubeu cu un spectru geamăn cu această autoare greu de confundat cu altcineva.

 

Marin Ifrim, 22.10.2017

 

 


Etichete:

Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998.

Cărţi publicate:
.”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986.
.”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995.
.”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995.
.”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996.
.”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001.
.”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001.
.”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003.
.”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004.
.”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004.
.”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004.
.”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6.
.”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006.
.”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007.
.”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007.
.”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008.
.”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag.
.”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag.
.”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag.
.„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011.
.” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag.
.”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag.
.”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag.
.”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013
.”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag.
.”Vid reîncarnat – Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014
.”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014
.”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015
.”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag.
.”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016.

Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc.

Secretar general al Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”.
Redactor-şef al revistelor „Cartelul metaforelor” şi „Caietele de la Ţinteşti”.

Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.