Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru Nemoianu: DESPRE “CUVÂNT”

Alexandru Nemoianu: DESPRE “CUVÂNT”

Cu toții citim multe publicații, scrieri, relatări. Cel mai adesea ceea ce ne interesează este “știrea” imediată și întregul text parcurs ni se pare a a fi avut rost doar ca slujitor al acelei știri imediate.
Subiectele acestor publicații sunt felurite .

Părerile și opinile exprimate sunt ale autorulor și sunt oameni care sunt în acord cu ele și alții care nu sunt. Oamenii sunt de tot felul și au tot felul de păreri. Dar aici nu despre asta este vorba.
Ceea ce este cu totul remarcabil la aceste publicații este împrejurarea că de fapt nu “știrea” propusă va dăinui. Va dăinui forma în care a fost prezentată, limba, cuvintele folosite de autori. Iar această împrejurare mă face să cred următorul lucru.

Peste un număr, mai mic sau mai mare de ani, când subiectele de „actualitate” abordate vor fi fost uitate de mult, iar „eroii” lor de mult vor fi uitate „oale și ulcele”, ce va rămâne va fi frumusețea literară . „Intriga”, căreia îi dăm cu toții o atâta de disproporționată importanță, se va dovedi că a fost doar un pretext ca vorbă, cuvântul frumos, să se poată exprima, să se poată întrupa. Iar acest adevăr ar trebui să fie un îndemn la o mai mare atenție către “cuvânt”.

Cuvântul este cel mai mic element de scris sau citit care, rostit în izolare, desemnează un obiect sau o acțiune. Atunci când este rostit, el este alcătuit din “foneme” iar când este scris este alcătuit din “grafene”. Sub specia auzului cuvântul cuprinde, cum ziceam, ”foneme” iar sub specia înțelegeri el cuprinde “lexeme”, unități de înțelegere. Între cuvânt și starea de existență există o tainică, dar indestructibilă legătură. Să ne aducem aminte că începutul mântuirii noastre a fost “Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1;14). În această lumina “cuvântul” trebuie tratat cu desăvârșit respect. Elementar este ca întotdeauna să știm adevărul: cuvântul are înțeles. Lipsa de grijă în folosirea cuvântului are întotdeauna urmări devastatoare.

Cuvântul este cel care leagă și tot cuvântul dezleagă. Prin “cuvinte” se face lumea mai frumoasă și tot prin cuvinte vremile se leagă între ele. Cuvântul are stare și putere în sine. Prin cuvânt ne putem mântui și prin cuvânt ne osândim. Pentru fiecare cuvânt rostit vom da samă! ”Cuvântul” este realitate vie și dezvoltă stări prin rostirea lui. Cuvântul nu poate fi luat înapoi. Singurul cuvânt care poate îndrepta o rostire nepotrivită este “iartă-mă”. Iar cuvântul se dezvăluie în putere prin faptul că generează, sau ar trebui să genereze, ceea ce nici nu a fost poate prima intenție a celui care l-a rostit: stări afective, ura sau dragoste, urâțenie sau frumusețe. Folosirea anapoda a “cuvântului”, batjocorirea lui, pocirea lui, pronunția urâtă dovedesc poate ultima decădere la care ajunge omul. Căci stările noastre cele mai intime le rostim tot în cuvinte. Coborâte în “inima” , în adâncul cel mai autentic al ființei noastre, ”cuvintele” capătă o dimensiune sfânta. Pângărirea lor “în afară” este în fapt o blasfemie.

În mai multe feluri “cuvântul” poate fi asemuit bobului de muștar, pe care dacă îl vom folosi cu respect, ”nimic nu va fi vouă cu neputință” (Matei,17:20)

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

3 noiembrie 2017