Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Alexandru Nemoianu: Despre îngrijorări, divinație, și proorocii

Alexandru Nemoianu: Despre îngrijorări, divinație, și proorocii

Vremea pe care o străbatem este bântuită de o stare generală de îngrijorare. Oamenii sunt în permanență îngrijorați; de situația economică,  de situația politică, de necazurile casnice, de sănătate, de zvonuri și mai ales de “ziua de mâine”. Aici trebuie să deosebim cu grijă între ce înseamnă precauție, efort pentru a susține existența și de a o îmbunătății și ceea ce sunt “îngrijorări” pentru stări și lucruri asupra cărora nu avem nici un soi de mijloc de influențare. Sunt “grijile” despre care am fost foarte direct avertizați: ”Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Matei 6:34) și “Nu vă împovărați cu nici o grijă, ci întru toate, prin închinăciune și prin ruga cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. ” (Sf.Pavel,Filipeni,4:6). Din nou trebuie repetat că este o deosebire fundamentală, de categorie, între preocuparea de a face față greutăților vieții, care este dreaptă și legitimă și “grijile” pentru lucruri care sunt cu totul în afară controlului nostru; ”griji” care sunt de fapt ispite. Dar în ciuda acestui adevăr, pe care teoretic, mai toți oamenii îl știu, aceste “îngrijorări” domină lumea și o chinuie.

În primul rând este absolut limpede că aceste “griji” sunt un enorm și inutil consum de energie sufletească și afectivă. Orice am face nu vom putea avea sub control viitorul. Pur și simplu nu este cu putință. Ce este însă cu putință este să ne chinuim în zadar și să distrugem clipa prezentă fără rost. Aceste “îngrijorări” sunt, până la urmă, manifestări de trufie, încercări de a înlocui pe Cel care stă deasupra vieții și a morții. În același timp este și dovadă de lene și lipsa de dreaptă măsură. Singurul moment care este sub controlul nostru este clipa prezentă, ”acum”. În această clipă avem nu doar posibilitatea, ci și obligația de a face o opțiune, între bine și rău, fie că vrem, fie că nu vrem. Pentru a depăși această obligație cel mai adesea ne chinuim cu lucruri și stări pe care ni le imaginăm (și imaginile, închipuirile, sunt singurele lucruri pe care ni le oferă necuratul). Vedem această stare prin multe care ne înconjoară dar, cea mai evidență, este goana, obsesia, după “știri”: prin computer, televizor, ziare, zvonuri. Pe drept cuvânt Alvin Toffler, în cartea “Șocul Viitorului”, spunea că antenele posturilor de recepție sunt asemenea părului din cap zburlit de groază. Este interesant că pentru deslușirea stării prezente și eforul de a vedea “ce va fi” au existat două căi: divinația și proorocia.

Este interesant de observat că cea mai mare preocupare cu “viitorul” există în societățile incerte, în comunitățile nomade, în zonele de mahala și între cei care nu au nici un fel de “rădăcini”. Membrii acestor societăți nu se pot referi, nu se pot raporta la nimic sigur, la nici un model anterior. Ei se zbat între un prezent dubios și un viitor de care se tem. În aceste condiții ei recurg la divinație, ghicirea viitorului. Mijloacele folosite sunt numeroase. De la banalul “ghicit” în cafea la spiritism, de la ,,ouija boards” la vrăjitorie și de la datul în zaruri la scrificii umane. Este foarte semnificativ că în realitate, cei care apelează la divinație, doresc să audă ceea ce ei ar dori să se întâmple. Prin “divinație” ei nădăjduiesc să poată forța destinul. Aici este marele pericol. Căci în aceste “căutări” ei află, uneori voit și alteori nevoit, pe “tatăl minciunilor”, necuratul. Iar aici este un pericol enorm.

Din capul locului trebuie înțeles că necuratul are o ura infinită pe oameni și dorința lui ultimă este să îi distrugă și să le acapareze sufletele. Apelând la divinație oamenii în chip liber se deschid spre forțele malefice. Urmările sunt, cum ziceam, distrugătoare. Căci necuratul efectiv nu știe ce va fi în viitor, el nu poate pătrunde în planul divin. Dar fiind duh, spirit, el are “ubicuitate”, poate fi în tot locul, el are o colosală memorie și în acest fel poate “nimeri” situații conjuncturale. Dar acestea el le folosește pentru a amăgi, a acapara și finalmente pentru a distruge. Poate nicăieri nu a fost mai bine prezentată această lucrare a necuratului ca în piesa “Macbeth” a lui William Shakespeare.

Întors de la o bătălie Macbeth este întâmpinat de trei vrăjitoare care îl salută fiecare. Prima îi spune; “salut Macbeth, care ești thane de Glamis”, ceea ce el era, ”thane” însemând “stăpân, ”Lord”; cea de a două îi spune”, salut Macbath care ești thane de Cowdar, înnobilare care îi fusese dată chiar atunci și de care el nu știa; iar a treia îi spune, ”salut Macbeth, căci vei fi Rege”. Este limpede dezvăluit modus operandi al necuratului. Lui Macbeth i se spune ceea ce el știa că este, i se spune ceea ce primise cu doar scurtă vreme înainte și încă nu aflase și finalmente i se face o “prezicere”. Acolo era cursa necuratului. Macbeth PUTEA ajunge Rege dar asta doar pierzându-și sufletul, prin intrigi ci crime. Macbeth a căzut în cursa necuratului și urmând-o își pierde și viața și sufletul. Acestea sunt rezultatele recurgerii la divinație și la “ajutorul” necuratului.
În profund contrast de acțiune, intenție și rezultat se află proorocia, profeția inspirată de Duhul Sfânt.

Prorocul, profetul este întotdeauna inspirat de Duhul Sfânt și el spune cele ce vor fi și tălmăcește cele prezente. El nu vorbește de la sine, ci doar inspirat de Duhul Sfânt, este un mijlocitor între Dumnezeu și oameni. El intervine și combate mai ales idolatria, condamnă nedreptățile sociale și individuale. De asemenea vestește nenorocirile și pedepsele ce se pot abate, la caz că oamenii nu își îndreptează căile. În același timp profetul înfățișează un Dumnezeu plin de milă, lesne iertător, care nu își abandonează poporul. Dintre profeți cel mai mare a fost Sfântul Ioan Botezătorul, Inaintemergătorul Domnului. El este ,,cel mai mare născut din femeie” și el a avut rolul de a vesti venirea în lume a Mântuitorului și de înfățișa și recunoaște pe Mântuitor. Profetul nu vorbește neapărat despre cele ce vor să fie, el mai ales tălmăcește stările prezente și le arată condiția și urmările. În alte cuvinte, stările prezente sunt tălmăcite și ridicate la un nivel supra temporal, în veșnicie. Este înfățișat locul lor în planul divin care se află în afară timpului, într-un prezent continuu, într-un “acum” veșnic. Profetul nu “ghicește”, el spune limpede în ce stare, bună sau rea, se află oamenii sau un om, și ce urmări poate avea condiția în care se află în eternitate. Profetul spune oamenilor adevărul și cel mai adesea acest adevăr, oamenii ar prefera să nu îl audă. De aceea de cele mai multe ori profeții au avut parte de un sfârșit tragic.

Să ne gândim cum au sfârșit Profeții Vechiului Testament, cum a sfârșit Ioan Botezătorul cum a sfârșit Casandra, cea care vestea căderea Troiei.

Să spui adevărul nu este de loc comod, dar în lipsa lui suntem pierduți.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

8 noiembrie 2017