Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Exegeze » Carmen Dărăbuș-Pavel: Vasile Bele – pasiunea pentru tradiții

Carmen Dărăbuș-Pavel: Vasile Bele – pasiunea pentru tradiții

Ceea ce părea la început o preocupare secundară a devenit, în timp, pentru Vasile Bele, o preocupare constantă: căutarea și evidențierea elementelor care ne leagă de istorie, care ne dau continuitate și carer ne semnifică. El nu neglijează nici felul în care tradițiile s-au metamorfozat, răspunzând mersului lumii. Cartea sa recentă, Căsătoria – rit de trecere – între imaginarul omului tradițional și imaginarul omului modern, apărută la Editura „Armonii Culturale” din Adjud, în 2017, se înscrie pe aceste coordonate, valorificând cu abilitate demersurile cu care s-a familiarizat în timpul studiilor sale de Ertnologie de la Universitatea de Nord. Grupul-țintă studiat este satul Chiuzbaia, care aparține, administrativ, de orașul Baia Sprie, județul Maramureș, iar etnografic, de zona Fisculaș, zonă ân a cărei studiere autorul are deja experiență

Primul capitol, Nunta între tradițional și modernism abordare socio-etnologică, creează cadrul teoretic necesar, în caredefinește conceptele-cheie cu care va opera pe parcurs: „tradiție” și „folclor”. Condiționările sociale masculine – intratul în joc, efectuarea serviciului militar – sunt punctate prin exemple concrete, dar și motivate de o bibliografie corespunzătoare; de altfel, autorul a știut să aleagă materialul bibliografic potrivit și consistent pentru întreaga carte. Rolul informatorilor în cercetarea de teren este, de asemenea, bine subliniat; cunoscând comunitatea studiată, autorul a știut spre ce segmente ale grupului social să se îndrepte spre a putea exploata resursele informaționale necesare. Din armată se întorceau cu gândul de-a se însura și de a-și întemeia o familie, „ca să nu li se scoată hulă în sat că nu s-o însurat” (p. 7). Societatea tradițională își bazează funcționarea pe o succesiune de fapte, succesiune care trebuie respectată cu destul de multă strictețe, pentru că ea este verificată în timp și asigură mersul lumii în care trăiesc.

Ieșirea din zona familiarului e generatoare de neliniști, astfel că tradiția este cea care ține majoritatea unei comunități într-o zonă de confort a cărei existență e condiționată de respectul pentru tradiție. „Intratul în joc” are o funcție socială extrem de importantă, semnalând disponibilitatea de a intra într-o relație maritală. Această intrare are alte etape pregătitoare, între care învățarea dansurilor este cea mai importantă, astfel că jocurile populare devin, așa cum sunt dansurile, în general, la toate popoarele și pe toate palierele, forme de comunicare. De altfel, la originea teatrului stau dansurile din epoca preistorică, dansuri cu diverse semnificații, ca parte a unor rituri de vânătoare până la invocarea ploii, spre exemplu.

Ieșitul la joc avea (și încă are, chiar dacă și-a pierdut din importanță prin diminuarea frecvenței organizării acestor evenimente și prin influențele urbane tot mai puternice), în lumea rurală, funcții de socializare pentru toate nivelurile de vârstă, de la copii, care începeau să învețe, pe margine, jocurile, la adulții preocupați de soarta copiilor lor în pragul căsătoriei și mai cei vârstnici, care cunoșteau istoriile familiilor celor din sat și făceau chiar pronosticuri despre viitorul unei relații ce abia se înfiripa. Vasile Bele discută, cu subtilitate, și despre emoțiile pe care evenimentul le stârnea, de la admirație la invidie, de la umor la neliniște, într-o gamă largă a sentimentelor umane universale. Lipsa abilităților la joc era sursă de marginalizare, pentru că „Or, cine știe juca, știe și lucra, indiferent că-i fecior sau fată!” (p. 10). Odată trecută această etapă și dragostea mărturisită după un șir de flirturi, urmează ritualul pețitului, „credințarea” (logodna); momentele-cheie din cadrul riturilor de trecere includ un ceremonial gastronomic, în care unele alimente au funcții cunoscute la nivel de comunitate rurală. Binevenite sunt și consemnările la nivel lingvistic, notațiile acestui subgrai având, de asemenea, valoare documentară.

Descrierea nunții tradiționale, urmează, cu acuratețe, toate etapele, de la „vestire”, la invitații, rolul „chemătorilor”, activitatea „socăcițelor”, stabilirea muzicii, a starostelui, care, la rândul său, trebuie să fie bărbat însurat pentru a putea media acest rit de trecere, a nașilor, cu rol mare de părinți spirituali, superstițiile legate de jocul steagului, „pălțatul”. Lista superstițiilor este consistentă și traduce un mod de a codifica și decodifica sensurile lumii lor. Vasile Bele inserează o bogată colecție de texte în versuri legate de aceste ceremonialuri: iertăciunile (prin care mirii îți iau rămas-bun de la familie, spre a putea întemeia o alta, perpetuând o structură bine fixată), texte adesea cu notă tristă, cu profunzimi de înțelepciune populară, rodul experienței a multe generații, dar și orații de nuntă cu caracter umoristic. Rolul starostelui, dată fiind și experiența autorului, este convingător descris, ca liant social între participanții la nuntă. Dansul miresei și dansul feciorilor, secondate de dansul femeilor și horea nevestelor devin vehicule care fac trecerea dintr-o viață independentă spre o viață de asumare; e o moarte ritualică ludică, care înlesnește renașterea în altă menire socială.

Al doilea capitol, Obiceiuri legate de marile evenimente ale vieții – căsătoria. Modern sau tradițional – cum îmi organizez nunta?, conține o analiză a raportului tradițional/modern în contextul mai larg al deschiderii lumii rurale spre influențele urbane. După analiza semnificațiilor nunții în mentalitatea tradițională, ca examen al maturității, Vasile Bele, un bun observator al realității pe care o trăiește ca staroste, vorbește despre depărtarea de tradiție, despre pierderea încărcăturii simbolice colective și alegerea unor detalii cu caracter puternic individualizat, păstrând doar un cadru general tradițional. În fond, distanțarea de tradiție face parte din tendința generală de a face apel la tradiție doar în momente festive, și nici atunci nu totdeauna, pentru că omul modern și-a pierdut simțul colectivității, este mai individualist; de asemenea, satul contemporan nu mai este unul închis, ci de câteva decenii bune s-a deschis spre influențe exterioare, fapt inevitabil. Un subcapitol semnificativ este Aruncăm cu grâu, orez sau confetti? – subcapitol care cumulează glisarea dinspre tradiție spre inovație, cu semnificații cu tot. Scosul voalului, furatul miresei, aruncatul banului etc. – nicio etapă nu este lăsată nediscutată. Acest capitol este un adevărat îndrumător care descrie toate etapele, de la cele premergătoare, ritualice și administrative, la cele care urmează imediat după desăvârșirea ritualic-administrativă a evenimentului.

Al treilea capitol, Tradiționala orație de colăcărie în cadrul nunții. Schimbul de colac și ștergură, este pus în relație cu alaiul mirelui și cu cel al miresei, părți ale unui scenariu războinic, o inițiere subtilă în înfruntările care vor urma. Și aici Vasile Bele inserează o colecție de texte ritual-ceremoniale, pentru că „Fiecare moment semnificativ – adusul apei, scosul miresei din casă, intrarea miresei în casa socrilor, închinarea zestrei – își are propria sa orație” (p. 69), aducând, de asemenea, referințe biblice și mitologice.

Capitolul IV, Dezgătatul miresei – tradițional, are un conținut pregnant etnografic, de descriere a obiectelor rituale purtătoare de simboluri arhaice: cununa miresei, inelele, năframa, cămeșa mirelui, colacii mirilor, clopul mirelui, paharele de închinat, sticla starostelui – toate cu funcții magice.

Capitolul V conține anexe, versuri cu importantă valoare documentară, descriptiv-simbolică, adunate atât din comunitatea pe care o reprezintă, satul Chiuzbaia, cât și din experiența sa de staroste, în game emoționale cerute de momentul ritualic.

Cartea lui Vasile Bele este o binevenită radiografie a unor proces sociale care, după cum se vede, diluează sau schimbă semnificații simbolice consacrate; demersul este cu atât mai pertinent cu cât autorul vorbește din interiorul evenimentelor la care participă adesea, Chiuzbaia – spațiu bogat în semnificații – devenind un loc reprezentativ pentru aceste transformări provocate de raportul dintre tradiție și inovație, dintre arhaic și modern,    

Carmen Dărăbuș-Pavel


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.