Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Dorina Stoica: “Depindem toți de alegerea drumului”

Dorina Stoica: “Depindem toți de alegerea drumului”

Am cunoscut-o pe Emilia Țuțuianu pe facebook, acum câțiva ani. Mi-a publicat tot ce i-am trimis în revista on-line “Melidonium”, dar și în cea tipărită pe care am primit-o prin poștă. De asemenea mi-a dăruit câteva cărți ce-i poartă semnătura. Născută în ziua 12 a lunii iulie 1961 pe plaiuri sucevene de legendă, purtând în sânge autentica spiritualitate moldavă, aparent delicată dar surprinzător de puternică, talentată, harnică truditoare în promovarea culturii înzestrată cu dragoste de oameni, publicist și poetă a urmat studii de filozofie cu specialitatea socio-psihopedagogie. A debutat în anul 2002 cu volumul de versuri intitulat “Flori de măr”, urmat doi ani mai târziu de altul, purtând titlul “În amurg”, pentru ca anul acesta să publice “Pentru tine, când vei veni”, cartea despre care mi-am propus să scriu.
Emilia Țuțuianu are o activitate remarcabilă fiind editoare (director Editura “Mușatinia”), inițiatoare de colecții, publicist, fondatoare a revistei on-line dar și tipărită “Melidonium”, personalitate distinctă în orașul Roman, deținătoare a numeroase diplome și distincții acordate de instituții culturale dar și religioase a mai publicat o serie de cărți de eseuri, note de lectură, dialoguri, articole.
Am răspuns invitației lansate cu generozitate de a participa alături de alți poeți și scriitori pe care i-a publicat în revista Melidonium la inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de pe lângă Mănăstirea Văratec, 12 iulie 2017 de a cărui finalizare s-a ocupat împreuna cu soțul său având susținere financiară din partea domnului Dianu Sfrejan .
Pașii mă poartă în fiecare vară spre acea zonă a Moldovei luminată de mănăstirile binecunoscute și binecuvântate, Sihăstria, Sihla, Petru Vodă, Neamț, Văratec , Agapia. De data aceasta, însoțită de prietena mea iubitoare de cultură și de drumeții spirituale, Mitrița Galben am ajuns la Mănăstirea Văratec unde am cunoscut-o cunosc pe doamna Emilia Țuțuianu, emoționată, purtând pe chip o frumusețe aproape angelică, smerită, dar imposibil de a trece neobservată între atâtea persoane importante.
Sfințirea și inaugurarea, alocuțiunile, apoi acordarea de diplome și distincții sponsorului Dianu Sfrijan, doamnei Emilia Țuțuianu care s-a ocupat de această lăudabilă lucrare, vizitarea muzeului și apoi lansările de carte care au avut loc într-o atmosferă prietenească la o agapă creștină patronată de arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul au fost și prilejul poetei de a oferi în dar celor prezenți cele mai noi cărți publicate de domnia sa.
După o rugăciune în biserica Mănăstirii Agapia și o oră de pace sfântă pe care nu o poți găsi decât în mănăstire, am purces spre casă unde am ajuns în prag de seara de vară fierbinte cu mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru o zi de neuitat.

“Îmi caut drumul spre Lumină.”
Emilia Țuțuianu, “Pentru tine când vei veni”, editura “Singur” -2017
O carte de poezie închinată dragostei și prieteniei în care poemele ce sunt pe o pagină în limba română, iar pe cealaltă în limba engleză traduse de prietenul Dianu Sfrejan, par a se îmbrățișa într-un soi de iubire mai presus de cuvinte.
În prefața cărții scriitorul Eugen Dorcescu ne atrage atenția pe bună dreptate că : “Sufletele cultivate, educate, sensibile, de o alcătuire diafană, vor fi foarte atente la mesajul și sonurile acestor stihuri.” Îmi permit să adaug că doar aceste suflete vor rezona cu poezia Emiliei Țuțuianu! Spun aceasta deoarece volumul intitulat “Pentru tine, când vei veni”, pe care l-am citit și îl recitesc cu aceiași emoție, m-a tulburat print trăirea emoției sale, i-am înțeles zbuciumul interior și dorul, așa cum numai o altă femeie poetă înțelege.
Predominantă este iubirea agape deși nu lipsește nici erosul, ca în orice lirică feminină. Poemele acestei cărți conțin acea energie pe care o dă închinarea, trăirea liturgică, truda pentru un scop măreț pus în slujba aproapelui. //”Îți iau inima în palme,/ căldura inimii tale…/ Singura existentă./ Apoi neliniștile tale/ altruismul, dăruirea ta/ le revărs asupra oamenilor/ arătând, evocând”.//( “Tu” )
Într-una din poezii întitulată simplu “Iubire”, umanul se revarsă în divin și divinul în uman într-o simbioză aproape perfecta: //“Gândurile mele aleargă,/ tot pe drumul dinspre zi,/ am rămas prinsă în rugă/ așteptându-te să vii”//. Citind simți un dor permanent, o lacrimă uneori plânsă, alteori tăinuită. “Mă ghemuiesc în mine, obosită/ Și adun, în brațe ce-mi flutură în vânt,/ amintirile rămase, din alt timp./ Inima se deschide ca o rodie, cu picături roșii ce se-amestecă.”( Revenire –pag 22).
Întru cunoașterea Adevărului, întrebările vin, tulbură precum îngerul în scăldătoarea Vitezda apa, unele își află răspunsul, altele ajung departe, “până dincolo de întrebări.”/, „ Voi răbda și voi îndura orice,/cu speranța că într-o zi/ voi desluși Adevărul.// (Cine? Pag 26)
Poeta ca într-o șoaptă a rugăciunii are versul suav, încărcat de tristețea unei iubiri tainice. Ea nu deznădăjduiește deoarece are un scop precis, găsirea drumului spre Lumină. „Ca într-o litanie/ Îmi caut drumul spre Lumină.” ( Drumul meu, pag 36)”.
Chipul smerit al poetei, cumințenia pe care o degajă întreaga sa făptură ascund o avalnșă de feminitate, de pasiune, de eros pe un fundal de iubire neîmplinită ori poate doar visată. //”Pe aripi de vânt ajunge la mine/ chemarea ta sfântă și plină de dor./ Și-n val de mireasmă mă-ndrept către tine/ plutesc prin pădure…/ păsări ne cântă în cor, imnul iubirii eterne…/ Dar visul se stinge,/ din nou mă trezesc/ pun mâna pe buzele-mi aprinse//”.( Visul dragostei, pagina 38). Sau “Caut fericirea ce s-a destrămat/ sub pleope îngreunate de lacrimi”( El, pag 48).
Două elemente mi-au atras atenția în poezia Emiliei și anume culoarea verde folosită destul de des pentru a ilustra optimismul, primăvara, echilibrul, fertilitatea, renașterea,viața veșnică, culoarea cea dintâi a lumii cea născătoare de frumusețe și de speranță și pădurea ca un drum nesfârșit al singurătății dar și al statorniciei. Poeta ne mărturisește despre o căsuță ascunsă într-o pădure! //“Doamne, într-un loc anume/ mi-am regăsit rostul,/ prin poteci ascunse//, prin freamăt de frunze. și casa mea tăcută/ plânge pe verandă…”//(Căsuța mea).
Volumul se încheie cu un poem mai amplu intitulat “Joc” ce ar necesita o lectură mai atentă. Aruncarea pietrelor în apă putând avea semnificația parcurgerii vieții ca o călătorie având drept scop final întâlnirea Creatorului acestei luni. Viața ca un joc de copil de-a pietricelele colorate!
Gestul autoarei de a încredința hârtiei trăirile sale, pe alocuri aproape intime și a dărui cartea celor ce i-au fost aproape la fericitul eveniment prilejuit de inaugurarea Centrului Cultural Spiritual de la Mănăstirea Văratec poate fi egalat doar de o spovedanie făcută cu inima curată.
Am îndrăgit-o pe această poetă iremediabil și i-am acordat un loc în față în sufletul meu.
Nu știu dacă acest gen de poezie va intra în atenția criticii de specialitate și nici dacă va primi cronici laudative, dar ceea ce simt după ce am citit de două ori această carte este că poezia face parte din ființa Emiliei Țuțuianu și reprezintă acel balsam care îi alină durerile în nopțile de insomnii ori în momentele de tristețe și îi da puterea să meargă mai departe pe drumul pe care și l-a ales spre împlinirea unui destin ce nu este dat oricărui muritor. O văd pe Emilia împlinindu-și veșnicirea la Mănăstirea Văratec, într-o căsuță ascunsă de verdeață și flori, odihnindu-se în poezie și în rugăciune.
Pentru toți acei pe care îi poartă în suflet poeta mărturisește: “Am rămas aceiași”: Cuvântul m-a îmbrăcat,/ Credința mi-a fost rezem,/ Iubirea mi-a fost casă,/ Bunătatea, darul meu,/ Pentru voi.
Citită cu sufletul și înțelesă cu inima poezia acestul volum are profunzimea unei fântâni în care se oglindește ca un bănuț de argint, cerul.
––––––––-
Dorina Stoica

2017


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.