Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » ATITUDINI » Lectura. Ca act voluntar. O plăcere. Joie de l’esprit!

Lectura. Ca act voluntar. O plăcere. Joie de l’esprit!

Lectura. Ca act voluntar. O plăcere. Joie de l’esprit!

“Când luptele deveneau fizice, corp la corp, eu eram un om sfârşit. Desgustul de a fi atins mă revolta mai mult decât gândul morţii sau al înfrângerii; poate pentrucă o singură luptă în felul acesta, din tinereţea mea, îmi inspirase o teamă statornică de orice atingere; sau, poate, pentrucă eu îmi veneram prea mult spiritul şi îmi dispreţuiam trupul, încît n’aş fi voit să datorez celui de-al doilea viaţa celui dintîi” ( Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii. Un triumf, T.E. Lawrence, Editura Pentru Literatură şi Artă „ Carol II”, Bucureşti, p. 540, s.n.).

De ce acest fragment?( Poate) pentru că într-o lume lipsită din ce în ce mai mult de sens (oare din cauza prea multor „sensuri”?!!!), în vremuri în care „atingerile” sunt de fapt gesturi de bruscare fizică ŞI morală, la mai bine de un secol de la data publicării cărţii menţionate, am descoperit o frapantă identitate: repulsia, aversiunea pe care o resimt de fiecare dată cînd, sub pretextul grabei, lipsa de bun simţ, de civilitate „permite” multora o apropiere deranjantă faţă de Celălalt. Legi de circulaţie, fie şi pietonale, încălcate, comportamente „slobode” de orice reţinere or „cenzură” (interioară, adică a bunului simţ măcar!); mai mult, impertinenţa de a te socoti „îndreptăţit”să mai faci şi „morală”, „familiar”, celor pe care i-ai prejuduciat. Ultragiant!

  Aşadar, lectura, ca act voluntar.

Cîteva considerente.

„Literatura este o etică, o asceză, e religie” ( Punctul central, Irina Mavrodin, Eminescu, Bucureşti, 1986, p. 125,s.n.); „(…) „metafora vie a lui Ricoeur este omologată cu „punctul central” al lui Blanchot”( idem, p.p. 49-50). „Punctul central” este inovaţia de sens. Ca şi „metafora vie”. Ca şi aceasta, prin torsiunea şi glisarea sensului literar al cuvintelor, el este o nesecată sursă de invenţie poetică”( ibid.,p.50). Aşadar, punctul central: Este dorinţa însăşi de a scrie (şi în alt sistem, de a „re-scrie”-de a citi)”. (ibid., p. 8, s.n.).

„Pe scurt, atît din punct de vedere sociologic cît şi psihologic, textul trebuie să se poată decontextualiza astfel încît să se lase recontextualizat într-o nouă situaţie: e tocmai ceea ce face actul de lectură(Eseuri de hermeneutică, Paul Ricoeur, Humanitas, 1995, p. 103, s.n.).”Mai întîi scrierea face ca textul să fie autonom în raport cu intenţia autorului. Ceea ce semnifică textul nu mai coincide cu ce a vrut să spună autorul. Semnificaţia verbală, adică textuală, şi semnificaţia mentală, adică psihologică, au de-acum destine diferte”( idem, p.102).

 Lectura. Ca act identitar. Ca bucurie a spiritului.

„ – Et vous, hommes de nombre et de la masse, ne pesez pas les hommes de ma race. Ils ont vécu plus haut que vous, dans les abîmes de l’opprobre. Ils sont l’épine à votre chair; la pointe même au glaive de l’esprit. L’abeille du langage est sur leur front. Et sur la lourde phrase humaine, pétrie de tant d’idiomes, ils sont seuls à manier la fronde de l’accent” (Vents, IV, 4 in: Poésie et science(s) chez Saint- Johna Perse, Laurent Fels, Éditions namuroises, 2016, p.125)*

Virginia Bogdan

————————————————————————————————

* „Iar voi, oameni ai numărului şi ai gloatei, nu cîntăriţi oamenii rasei mele. Ei au trăit mai sus decît voi în abisurile oprobriului. Ei sunt spinul din carnea voastră; vîrful însuşi de lance al spiritului. Albina limbajului este pe fruntea lor. Şi pe greaua frază umană, frămîntată de atîtea idiomuri, ei sunt singurii care să mînuie fronda accentului” (Vents, IV, 4, in: : Poésie et science(s) chez Saint- Johna Perse, Laurent Fels, Éditions namuroises, 2016, p.125, t.n.)