Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » JURNAL » Eugen Oniscu: UN SFAT PLIN DE ÎNȚELEPCIUNE

Eugen Oniscu: UN SFAT PLIN DE ÎNȚELEPCIUNE

Este uimitor modul cum Dumnezeu prin intermediul providenței Sale încearcă să conducă viețile noastre spre împlinirea planurilor Sale cu fiecare dintre noi. Pot spune din proprie experiență că am simțit cum de multe ori căile providenței s-au deschis înaintea mea, atunci când am ascultat și am pășit pe aceste căi am avut parte de mari reușite. Însă când am considerat că planurile mele sunt mai bune și am ales căile dorite de mine întotdeauna rezultatul a fost un eșec, iar pe deasupra a trebuit să mai suport și consecințele propriilor alegeri neînțelepte. Mijloacele prin care Dumnezeu ni se adresează sunt: fie pe linia gândurilor, fie prin ceea ce citim, de multe ori un verset sau un citat dintr-o carte ai impresia că într-un mod cu totul deosebit îți adresează un sfat pentru o problemă cu care chiar atunci te confrunți, de asemenea prin intermediul rugăciunii sau prin oamenii ce Dumnezeu îi poate inspira pentru a ne vorbi. Important este să acceptăm lecțiile pline de înțelepciune care prin intermediul providenței divine ni se oferă. Dar ca să mă fac și mai bine înțeles asupra a ceea ce vreau să transmit prin intermediul acestor rânduri am să istorisec o întâmplare reală din viața mea.

Eram în primele zile de armată, plin de stres, nu puteam accepta acea viață dură de soldat, eram în căutarea unei soluții ca să știu ce atitudine să adopt pentru a putea supera acel an de armată ce îmi stătea în față. Într-o seară de toamnă, înainte de masa de seară, după o zi grea în care jumătate de zi făcusem instrucție la artilerie, apoi muncă la săpat tranșeie pentru obuzier. Mă simțeam epuizat fizic și psihic, am intrat în dormitor și m-am așezat pe pat. Acolo erau mai mulți soldați strânși ce așteptau masa de seară. Atenția mea a fost atrasă de un soldat pe nume Tamaș ce era ungur, stătea în picioare și se uita pe o hartă ce era atârnată pe perete, probabil că căuta prin județul Covasna satul lui. Era un tânăr înalt, puternic, cu spatele lat ce avea o forță ieșită din comun pentru vârsta lui, avea mustață, fața sa era plăcuta, plină de vigoarea tinereții, cu niște ochi verzi mari, expresivi, în care se oglindea iscusință și noblețe de caracter. Deodată o brichetă se izbi în hartă la câțiva centimetri de capul lui Tamaș, apoi se auzi o voce poruncitoare: ,,Culcat, târâș, i-a bricheta cu gura și adu-o la mine.” Am întors capul și am văzut un fruntaș înalt cu aere de veteran ce striga, gesticula ca un adevărat fanfaron ce era. Iar ceea ce m-a uimit și mai mult a fost faptul că Tamaș a executat în tocmai acel ordin, eu nu aș fi facut-o și probabil că dacă mi l-ar fi adresat mie cine știe ce s-ar fi întâmplat. Cred că și acel fruntaș a rămas uimit de faptul că acel tânăr puternic a executat acel ordin încât i-a zis: ,,Bine acum stai liniștit fă ce vrei tu nimeni nu îți va mai face nimic.”

Chiar în acea seară în curtea unității m-am apropiat de Tamaș și i-am spus: ,,Cum de ai acceptat să faci așa ceva.” M-a privit cu calmitate, am rămas uimit că el care fusese umilit era calm, plin de încredere, a zâmbit ușor și mi-a zis gesticulând din mâini: ,,Asta e nimica toată a trecut, lasă-l să se bucure puțin.” A doua zi după amiază eram pe sectoare cu el și l-am întrebat din nou iar el mi-a răspuns: ,,Hai să-ți spun de ce am acționat așa, înainte de a pleca de acasă spre București la unitate, la noi acasă am făcut o petrecere cu prietenii mei, unii au făcut armata alții nu, însă mai toți mi-au dat fel și fel de sfaturi despre modul cum trebuie să mă port în armată. Însă în dimineața când trebuia să plec mama m-a chemat deoparte și mi-a zis: ,,Tamaș ai grijă ce faci vei merge ca soldat la București unde vei întâlni tot felul de șmecheri în mod special soldații de ciclul doi, supunete nu îți pune mintea cu ei, căci dacă îl vei lovi pe vre-o unul ai să-l omori sau ai să-l nenorocești, vei merge în batalion și viața ta va fi ratată, nu vei mai putea veni curând acasă, nu vei mai vedea munții, pădurile și caii noștrii de acasă care îți plac, iar fata de care ești îndrăgostit va fi a altuia. Așa că rabdă, trece un an vii acasă și s-a terminat. Eu nu pot decide pentru tine acolo în armată, ascultă-mă și te vei întoarce liniștit acasă.” Știi când veneam cu trenul spre București am analizat toate sfaturile pe care le-am primit de la prietenii mei despre modul cum trebuie să mă comport în armată, însă nici unul nu se asemăna cu cel primit de la mama, mi sa părut cel mai plin de înțelepciune și de aceea am decis să-l urmez. Acum înțelegi de ce mă comport așa, pentrucă mi-e dor de libertate, de viața mea de acasă, de acea fată ce mă așteaptă.”

Dintr-o dată în mintea mea ca un fulger, s-a făcut lumină și am înțeles ce aveam de făcut, dar ca să pun în practică îmi venea greu, nu puteam așa de ușor ca Tamaș mi-a trebuit un proces întreg de durată mai lungă. De fapt acesta a fost doar unul din sfaturile pe care Dumnezeu încerca să mi le transmită în acea perioadă. Odată eram tot cu Tamaș și cu încă un soldat pe sectoare, iar Tamaș începu să cânte cu o voce sonoră, bărbătească, fața sa radia de bucurie și entuziasm în timp ce cânta în limba maghiară. L-am întrebat ce semnificație aveau acele cuvinte, iar el mi-a spus că în cadrul ceremoniilor religioase din biserica catolică uneori se cânta acel imn, iar că mesajul cel transmitea era despre faptul că războiul trebuie luat dintre oameni pe aripile unui porumbel alb ce se înalță spre cerul senin iar pacea trebuie să domnească între oameni.

De atunci am urmărit comportamentul lui Tamaș, mereu avea aceași atitudine, nu am mai văzut ca cineva să-l umilească ca în acea seară. Însă din modul cum se comporta îmi dădea impresia că era superior celorlați prin priceperea pe care o avea în lucrurile practice, prin demnitatea lui, prin forța ce o avea pentru muncă. Am observat că începuse să se miște ca peștele în apă în armată, de asemenea unele cadre militare și chiar soldați de ciclul doi chiar începuseră să-l îndrăgească, însă el îmi dădea impresia că se socotea ca în trecere prin acea comedie cu nume armată căruia el nu-i pricepuse rostul pe lume. Într-o ocazie mi-a spus surâzând: ,,Aș lua niște somnifere să dorm un an apoi să mă scol să-mi fac bocancii și să mă duc acasă.”

Nu sunt un teolog de aceea nu pot să dau o definiție teologică a ceea ce înseamnă providența divină, însă sunt un om ce s-a decis să umble cu Dumnezeu, și pot scrie din experiența mea personală ceea ce eu am experimentat, cred că providența divină este mâna invizibilă a Lui Dumnezeu ce ne conduce viața atunci când conlucrăm cu El. Uneori când îmi analizes trecutul văd ca un fir roșu lucrarea providenței în viața mea. Metodele Lui Dumnezeu de a lucra cu oamenii uneori se schimbă, însă scopurile Sale rămân mereu aceleași de a lucra pentru binele nostru, de aceea este bine ca atunci când în viață ajungem la o răscruce de drumuri și nu mai știm încotr-o să apucăm, să căutăm călăuzirea și iluminarea divină. Citind cărți de istorie am înțeles că uneori Dumnezeu a condus națiuni și imperii, pe un anumit drum, a așezat anumite evenimente în așa fel ca totul să servească împlinirii planurilor sale pline de înțelepciune.

,,Eu – zice Domnul – te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” ,,Încrede-te în Domnul din toata inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta ! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. Nu te socoti singur înțelept; teme-te de Domnul, și abate-te de la rău !” ,,De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celorce sunt chemați după planul Său.” (Psalmul 32:8; Proverbe 3:5-7; Romani 8:28)
Eugen Oniscu