Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » 1 DECEMBRIE » ROMÂNIA, PENTRU TINE! – O SĂRBĂTOARE DEDICATĂ ZILEI NAȚIONALE

ROMÂNIA, PENTRU TINE! – O SĂRBĂTOARE DEDICATĂ ZILEI NAȚIONALE

Deși vremea era rece, iar fulgii de zăpadă își făceau loc printre aprigele picături de ploaie, cu mic, cu mare, din colțuri mai apropiate sau mai îndepărtate de Românie, membrii familiei Armonii Culturale au purces către Adjud, la data anunțată de 28.11.2017. Începând cu ora 11.00, în Sala de festivități a Colegiului Național „Emil Botta”, sărbătoarea avea să devină o certitudine, o împletire a simțămintelor românești autentice. Așa cum se anunțase deja, unul dintre momentele de sărbătoare dedicate Zilei Naționale avea să fie lansarea antologiei ROMÂNIA, PENTRU TINE!, un florilegiu de poezie în care 57 de poeți contemporani de pe întreg mapamondul și-au dat întâlnire în numele sacru al poeziei, pentru a cinsti patria din suflet: ROMÂNIA.

Printre invitați s-au aflat membri ai autorității publice locale MUNICIPIUL ADJUD – dl. Constantin Armencea – primarul Municipiului Adjud, dl. Claudiu Leonardo Cristea – viceprimarul municipiului, d-na Andra Sibișan – secretarul Municipiului, dl. Ivan Gheorghe – Administrator public, reprezentanți ai Consiliului Local Adjud, precum și funcționari ai Primăriei Adjud. De asemenea, plăcerea a fost de partea noastră să-i avem în mijlocul nostru pe poetul Florin T. Roman (Arad), scriitoarea Mariana Bendou (președinta Asociației „Expresia Ideii”, Onești) însoțită de Cătălin Gabriel – un tânăr voluntar al asociației, scriitorul adjudean Ion Croitoru și, nu în ultimul rând, poetul Ionel Marin, președintele Asociației și Revistei „Bogdania”.

Gazdele noastre generoase, ca de fiecare dată, au fost reprezentate de prof. Dumitru Emil, directorul Colegiului Național „Emil Botta”, care a avut alături cadre didactice și un impresionant număr de elevi ai prestigiosului colegiu vrâncean. Momentele de recital liric din poeziile cuprinse în antologia ROMÂNIA, PENTRU TINE! au fost prezentate de un grup de elevi, sub îndrumarea doamnei profesoare de limba română Elena-Alina Zoltan.

Asistența audio-video și coloana sonoră a manifestării au fost asigurate de Marius Tănase. Sărbătoarea a beneficiat și de prezența televiziunii băcăuane EURO TV, prin grija directoarei de programe, doamna Georgiana Macarie (cameraman Marius Curucli). Înregistrarea audio-video va fi transmisă integral pe canalul EURO TV, iar prietenii noștri care nu vor putea recepționa programul, vor avea posibilitatea să vizioneze înregistrarea pe rețelele media (inclusiv în paginile revistei Armonii Culturale) și rețelele de socializare (Facebook).

Moderatorul manifestării a fost unul dintre coordonatorii antologiei, scriitorul și editorul adjudean Gheorghe A. Stroia, care a deschis sesiunea cu rugămintea ca toți cei prezenți, ascultând acordurile imnului național, să păstreze un moment de reculegere în memoria tuturor celor care, înaintea noastră, de la origini și până în prezent, făurind pagini de istorie memorabilă, au făcut posibilă întâlnirea de astăzi. A fost prezentată apoi antologia ROMÂNIA, PENTRU TINE!, o trecere în revistă a autorilor antologați, o dovadă a împletirii dorurilor și simțirilor românești, din România, spre Europa, Canada și Statele Unite. Pe imensul ecran de proiecție de pe scena oficială, pe toată durata manifestării a curs prezentarea video a antologiei, dublată de acordurile suave ale naiului maestrului Gheorghe Zamfir. Slide-urile în imagine și culoare au prezentat celor aflați în sală câte un crâmpei din fiecare poezie a antologiei, precum și frumoasele ilustrații cu Cetatea Unirii – Alba Iulia ale Constanței ABĂLAȘEI-DONOSĂ și reprezentările grafice ale comorile neamului românesc, mănăstirile Bucovinei istorice, realizate de maestrul humoreștean Radu BERCEA. Interesanta și sugestiva copertă a antologiei a fost realizată de un alt elev al Colegiului Național „Emil Botta” – George Nicolae Stroia – clasa a XI-a A.

Au luat pe rând cuvântul Mariana Bendou, Florin T. Roman, Profesorul Ion Croitoru, dl. primar Constantin Armencea, poetul Ionel Marin, care avut cuvinte de apreciere, au subliniat importanța și frumusețea manifestării, au mulțumit organizatorilor și coordonatorilor antologiei, au felicitat autorii incluși în antologie, reamintind că pentru fiecare dintre noi este important să fim mândri că suntem români și să rămânem AICI… ÎN ROMÂNIA noastră unică!

Elevii colegiului au recitat cu patos și efervescență tinerească, rând pe rând, câteva poezii ale autorilor incluși în antologie, versuri din care transpar iubirea sinceră de țară și de neam, ca exemple-îndemn de dăruire și profesionalism pentru urmași.

Poetul Ionel Marin a oferit scriitorului Gheorghe A. Stroia Premiul I pentru Poezie al revistei „Bogdania”, pentru anul 2016. O distincție onorantă pentru care adresăm sincere mulțumiri revistei BOGDANIA și fondatorului său, poetul IONEL MARIN!

Ca de fiecare dată, reunirea românilor în momente de sărbătoare a generat în sufletul tuturor celor prezenți mulțumire sufletească, dar și asumarea deplină a faptului că suntem români și avem obligația morală de a ne cinsti numele oriunde vom fi în lume. Lansarea antologiei ROMÂNIA, PENTRU TINE! în mijlocul tinerilor a constituit încă o dovadă în plus a atenției și grijii pe care trebuie să le acordăm tinerilor, încrederii în creșterea și devenirea lor viitoare, pentru un viitor din ce în ce mai bun, în care legile nescrise ale firii să rămână cinstea, sinceritatea, prietenia, profesionalismul!

Le mulțumim, onorând și cinstindu-le prezența în paginile antologiei, tuturor autorilor care au făcut ca acest vis să se împlinească, un vis frumos și, de ce nu, măreț, dedicat patriei inimilor noastre, poporului în mijlocul căruia ne-am născut și căruia îi suntem datori cu întreaga noastră ființă! ROMÂNIA, PENTRU TINE!

 

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, ROMÂNE, ORIUNDE TE-AI AFLA!!!

COORDONATORII

Adjud – 28 noiembrie 2017

 

Posted by Stroia Gheorghe on 30 Noiembrie 2017

 


2 Comentarii

  1. Virginia BOGDAN

    FELICITĂRI! Regret că am ratat întîlnirea cu condeieri pe care îi apreciez. Oricum, v-am însoţit cu gîndurile cele bune!

  2. admin

    Mulțumesc, Virginia, știu că ne-ai fost aproape, am simțit asta!!!

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.