Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » 1 DECEMBRIE » ROMÂNIA, PENTRU TINE! – ADĂSCĂLIȚEI MARIANA (Dorohoi – Botoșani)

ROMÂNIA, PENTRU TINE! – ADĂSCĂLIȚEI MARIANA (Dorohoi – Botoșani)

Dacă vii…

 

 

Poarta noastră e mereu deschisă,

Ştie toată lumea că-i aşa

Dacă vii, să nu îţi fie teamă

Că nu ai pe unde înnopta.

 

Am văzut  că înfloreşte valea

Şi te-o primeni cu floarea ei,

N-ai cum să nu recunoşti sătucul

Plin de turme şi de mieluşei.

 

Sus pe deal, clopotniţa bătrână

Stă de strajă satului şi luncii,

Când apari,  abia zărit pe cale,

Te-or primi cu-alai şi chiot pruncii!

 

Noi, i-om îmbrăca de sărbătoare…

Cu cămăşi  şi cu catrinţe noi,

Poate cei ce vin şi-or să ne vadă,

Le-o fi drag  să vină iar-napoi…

 

Dacă  ajungi în zori de zi, se poate

Să fim la cosit şi la strâns fân…

Dar tu du-te, du-te mai departe,

Am lăsat la poartă un bătrân.

 

Dacă ajungi aşa pe la amiază,

Când dorm oile în jurul stânii,

Să te-opreşti să bei din apa rece,

Din izvorul ce-au lăsat străbunii!

 

Dacă ajungi când sus pe cer sunt stele,

Să ne strigi şi să ne dai de veste.

Pe cărare, felinar ţi-e luna,

Nopţile-s aicea…  de poveste!

 

Cântă  greierii  întreaga noapte

Vântu-aicea bate liniştit,

Dacă vii, să strigi din depărtare…

Şi ne-om pune toţi pe chefuit!

 

 

 

 

 

 

Scrisoare mamei…

 

La tine mamă, cum sunt stelele?
De-aici le tot privim strălucitoare,
Acolo sus e cald… E cer senin?
Şi vin şi-acolo păsări călătoare?…

Şi-acolo mamă florile-nfloresc…
Udate-s tot de ploi… sau cresc în glastre,
Şi pomii cât de-nalţi şi mândri cresc,
Le mai udaţi cu lacrimile noastre?…

Aici se-aprind lumini la Înviere
Sau poate sufletele noastre ard făclii,
Acolo sus e veşnică lumină…
Ori, sufletele ard doar cât sunt vii!

Tot mai trudeşti la stative măicuţă,
Fuior mai torci, mai coşi pe pânză flori?
Să pui pe masa îngerilor vama,
Că sus, în Cer, întruna-s sărbători.

Aici ne-mbracă-n floare primăvara
Ce pomi au înflorit… şi care nu,

Mai poţi să vii de Paște cum ai promis… De nu,
Să vii măicuţă, atuncea când vrei tu!

E tot mai tristă lumea, cea din lume,
Şi iar de tine mamă dorul m-a ajuns,
Trimit de-aici scrisoare fără adresă
Dar, neîntârziat, aştept răspuns!

 

Bătrânii

 

M-au fascinat bătrânii întotdeauna,
Dar ce ştiam copilă, uneori
Când mă opreau pe uliţă anume,
Să îi ajut, sau să le citesc scrisori.

Aveau pe prispă, de înainte puse,
Lângă scrisoare, două-trei bomboane,
Sau nuci, sau prune… dacă era vară,
Sau, toamna mere dulci, sau alte poame!

Şi cât citeam eu din scrisoare rânduri,
Bătrâna şi bătrânul stăteau sfinţi
Şi parcă, chiar uitau cu tot de dânşii…
Doar pe obraji curgeau lacrimi fierbinţi.

Mă încurcam… şi uneori din grabă, scăpam
Poate-un cuvânt neînţeles de ei…
Şi, iar o reluam şi iarăşi plânsul
Îi podidea, pe bieţii bătrânei.

Acum, când trec pe uliţa pustie,
Nici bătrânei, nici case nu mai sunt,
Mă podideşte lacrima pe mine
Şi merg… şi eu cu ochii în pământ!

 

Aș scrie azi scrisori nenumărate

Făr’  de răsplată, ca pe un lucru sfânt

Dar uni’ să le trimit… pe ce adresă,

Și tac… și pun o floare pe mormânt!

 


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.