Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » 1 DECEMBRIE » ROMÂNIA, PENTRU TINE! – Petruș Andrei (Puiești – Vaslui)

ROMÂNIA, PENTRU TINE! – Petruș Andrei (Puiești – Vaslui)

Sunt român…

 

Vor unii ca să fiu european

Și pentru asta merg în derivă,

Pot fi german, francez, italian

Dar, deocamdată, eu sunt împotrivă.

 

Sunt și acum acela care-am fost

Și nu mă schimb de dragul nimănuia,

Iar celor care mă mai iau la rost

Le cânt prohodul și spun: ,,Aleluia!”

 

Nu mă jelesc, nu strig și nu cerșesc,

Îmi place-aici, la margine de mare,

De-ar încerca tot globul pământesc,

Rămân român cu încăpățânare.

 

 

 

Noi românii

 

E Ţara Noastră floare de lumină

Ce-a răsărit pe muntele de lavă

Şi a rămas o insulă latină

Înconjurată de o mare slavă.

 

Aici, trăim, de veacuri, noi românii

Şi-am îndurat destule vremuri grele

Dar am rămas de-a pururea stăpânii

Şi-am veşnicit cu bune şi cu rele.

 

De la Carpaţi şi până-n Marea Neagră

Şi de la Tisa până-n jos de Istru

Strămoşii ne păstrară Ţara-ntreagă

Hotar punându-i dincolo de Nistru.

 

Obârşiile-s de domnească viţă,

Străbunii noştri-au înălţat cupole:

Avem orice s-ar spune-o ,,Mioriţă”

Şi-un ziditor ca ,,Meşterul Manole”.

 

N-am asuprit pe nimeni niciodată

La alţii noi n-am stat cu mâna-ntinsă

Că Dumnezeu ne-a dat Ţară bogată:

De genii, noi românii, n-am dus lipsă.

 

Pe boltă Stea Polară-i EMINESCU

Şi aştri sunt Brâncuşi şi cu Enescu,

Arghezi, Eliade, Călinescu

Şi Blaga, Creangă şi cu Grigorescu.

 

 

Aici, la noi, ard macii în câmpie

Şi-n ochii noştri soarele se scaldă

Când se aude tril de ciocârlie

Iar oamenii-s mai buni ca pâinea caldă.

 

Plecăm în lume dar venim şi-acasă

De unde soarta calea ne aţine

Că dragostea de mamă nu ne lasă

Şi n-are cine dorul să-i aline.

 

Pe-al neamului stejar sunt crengi uscate

Şi încă multe plante parazite

Dar toate trebuie îndepărtate

Să ne rămână ramuri înverzite.

 

Suntem români cu-asupra de măsură

Şi veşnicim cu bune şi cu rele

Dar vom scăpa noi şi de uscătură

Să ne-nălţăm privirea iar spre stele.

 

Suntem români şi-avem un loc sub soare

Că Maica Domnului ne-a dat grădină

Ca să păstrăm  agheasma din izvoare

Şi să ne-mpărtăşim întru Lumină.

 

 

 

 

Imnul românilor de pretutindeni

 

,,Să fim ca miejii într-o nucă”

Şi ca verigile uniţi,

Seduşi de câte-un dor de ducă

Dar niciodată despărţiţi.

 

Ca pomii prinşi în rădăcină

Ori cum sunt boabele în spic,

Noi, sub cupola de lumină,

Să nu ne temem de nimic.

 

Precum furnicile surate

Ori ca albinele în stup

Ca picături de ploi curate,

Blagoslovind al Ţării trup.

 

Ca ale florii dragi petale

Ce se desprind  dintr-un boboc

Sau, într-un templu sfânt, vestale

Români să fim în orice loc.

 

Români, prin christică iubire,

Noi vom învinge tot ce-i greu

Printr-o statornică unire

Şi prin Credinţa-n Dumnezeu.

 

Românilor de pretutindeni

Ca fraţii buni să ne iubim,

Mereu să fie zi de-armindeni

Că doar aşa ne veşnicim.

 

Români, să fim români întruna,

În vorbă-n inimă şi-n gând

Că Patria e numai una

Şi n-o putem uita nicicând.


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.