Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » PAMFLET » Marin Ifrim: Dumnezeu nu doarme nici când visează. Doliu pentru Regele Mihai !

Marin Ifrim: Dumnezeu nu doarme nici când visează. Doliu pentru Regele Mihai !

Câtă mizerie! Țara e plină de denunțători. Pe vremea lui Ceaușescu turnătorii erau ceva mai răsfirați. Nu-mi place felul politic de a fi al lui Tăriceanu și nici al lui Dragnea. Nu mai vorbesc despre Ponta, Grindeanu, Tudose etc. Nu înțeleg de ce țara e condusă de ”elita prostiei”. Mă irită și partea liiceană de vizavi. Trăim într-o țară ciudată, într-o junglă a ”democrației”. Polițiștii bat cetățeni, cetățenii belesc polițiști, serviciile secrete sunt cu fundul la granițe și cu ochii și timpanul pe românimea amărâtă, ca pe vremea lui Ceaușescu. Se fură numai de sus în jos. În copilărie, când auzeam înjurătura ”Tu-ți Dumnezeii mă-tii”, nu pricepeam sensul acestei porcării ordinare. Nici acum nu sunt dumirit prea bine de ce avem o țară frumoasă plină ochi de oameni urâți. Oricum aș întoarce gândirea mea simplă, percep că mulțimea e de vină. S-a tot bătut toba pe imaginea Regelui Mihai. Dumnezeu să-l ierte, nu a fost un om rău. Praf și pulbere. Tobă spartă încă din 1947. Acum avem ați ”regi”, de-alde Dragnea. În firea (Gabriela) lucrurilor, ni se promite un viitor de Capitală mondială a bunăstării. O lume nebună. Pisica neagră a mondialismului e reîncarnată în matusalemicul Soros. Dacă mâine și Soros va da colțul pământului, ni se vor servi alte aperitive toxice. În România se minte calificat. Se minte din prostie calificată de calificați. Următorul care ar trebui să se odihnească, din alte motive decât Regele, ar fi John Iliescu. I se va pune pe inimă ”bucuria” că Regele nu mai e și, până la sfârșitul anului, va urca la cerurile cazanelor și el, fochistul socialismului. Apoi ne vom duce și noi. Nimeni nu înlocuiește pe nimeni. Noii născuți deja sunt obișnuiți cu viitorul. E simplu. Vine o vreme când Dumnezeu ne scoate la tablă. Un Dumnezeu care încă nu a dat cuiva, întru eternitate, nota 10. Nici măcar savanților. Dumnezeu să-l ierte pe Regele Mihai. Sper că Iliescu nu va fi invitat ”la pomană”, ca nu cumva să moară cu sarmaua regală în gât, chiar dacă știe să tușească lomonosovietic. Regele a suferit, Iliescu ne-a belit! Și cu asta basta. Nu cred în viitorul unei Case Regale în România actuală. Sunt prea mulți pițifelnici care nu înțeleg simbolul respectiv. Și mai e pe acolo fostul actor Duda, fost planton pe la fostul Cerc Militar Buzău. Vizavi de Casa Regală, cel mai mare securist de după 1989, Băsescu, a făcut afirmații împuțite. Se va duce și el după Iliescu, acolo unde e locul acestor latrine secrete. Dumnezeu nu doarme nici când visează!

 

Marin Ifrim, 05.12.2017


Despre IFRIM Marin

Născut la 1 Decembrie 1955, în comuna Bălăceanu, jud. Buzău. Studii: Şcoala Profesională de Chimie Brăila, Liceul Agricol Buzău, Şcoala tehnică de maiştri Buzău, Facultatea de Istorie, Muzeografie şi Arhivistică – Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Asociaţia Bucureşti, din 1998.

Cărţi publicate:
.”Spre oraşul cu un milion de ferestre”, versuri,Ed.”Litera”, Bucureşti, 1986.
.”Curentul marin”,versuri”, Editura „ŞI”, Buzău, 1995.
.”Alfabet de tranziţie”,versuri”, Biblioteca Judeţeană „V.Voiculescu”, Buzău, 1995.
.”Însemnări despre literatura buzoiană actuală”,critică şi istorie literară, Ed.”Porto Franco”, Galaţi, 1996.
.”Fotografii cu cântec”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001.
.”Incursiuni în viaţa unui actor.George Mihalache-Buzău”, monografie,Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2001.
.”Poeme”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2003.
.”La spartul târgului”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina”, Buzău, 2004.
.”Lamentaţii de mucava”, proză scurtă, Ed.”Anastasia-Ina, Buzău, 2004.
.”Suprafaţa lucrurilor”,versuri, Ed.”Rafet”, 2004.
.”Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară”,critică literară,două ediţii, Ed.”Rafet”,Râmnicu Sărat, 2oo6.
.”Fiecare cuvânt pentru Nicolae Pogonaru”,versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2006.
.”Monografia comunei Bălăceanu”,coautor, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007.
.”Gloria locală”, antologie de versuri, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2007.
.”Portrete în bleu’Marin”, tablete literare, Ed.”Raluca”, Buzău, 2008.
.”Trilogia efemerităţii”, antologie de proză scurtă”, Ed.”Rafet”, Râmnicu Sărat, 2008, 450 pag.
.”Circum stanţe”, tablete literare, Ed „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 120 pag.
.”Nume şi cărţi”, critică literară, „Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2009, 100, pag.
.„Din capitala mondială a anonimatului”, antologie de versuri, Ed. Tipomoldova, colecţia „Opera Omnia”, Iaşi, 2011.
.” Cântec pentru cel care se râmnicereşte”, selecţie critică din opera lui Constantin Marafet”, Ed. „Rafet”, Rm. Sărat, 2011, 194 pag.
.”Săptămâna de sare”, versuri, Ed. „Rafet”, Râmnicu Sărat, 2011, 67 pag.
.”1989. Cartelul metaforelor”, Ed. Editgraph, Buzău, 2012, 79 pag.
.”Scrisori din Anglia”, corespondenţă, Ed. Editgraph, Buzău, 2013
.”Cu vaporul prin deşert”, pamflete politice, eLiteratura, Bucureşti, 2014, 268 pag.
.”Vid reîncarnat – Reincarnated void”, ediţie bilingvă română-engleză, Ed. Editgraph, Buzău, 2014
.”Invitaţie la vals literar”, interviuri, Ed. Caracter Print, Buzău, 2014
.”Blocat în lift, spre cer”: puzzle lirico-est-etic, Ed. Teocora, Buzău, 2015
.”În sângele ploii”, versuri, Ed. Teocora, Buzău, 2016, 62 pag.
.”Cartea de muncă”, Ed. Teocora, Buzău, 2016.

Referinţe critice: Geo Vasile, Nicolae Băciuţ, Radu G. Ţeposu, Passionaria Stoicescu, Dan Silviu Boerescu, Magda Ursache, Dumitru Ion Dincă, Stan Brebenel, Ionel Necula, Gheorghe Postelnicu, Titi Damian, Ion Murgeanu, Dumitran Frunză, Nistor Tănăsescu, Alex. Ştefănescu, Lucian Chişu, Dan Giosu, Ion Roşioru, Elena Radu, Gheorghe Neagu, Nina Neagu, Alexandru Spânu, Georgică Manole, Gheorghe Andrei, Florentin Popescu, Dorel Istrate, George Vioreanu, Gheorghe Ene, Tudor Cicu, Corneliu Vasile etc.

Secretar general al Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”.
Redactor-şef al revistelor „Cartelul metaforelor” şi „Caietele de la Ţinteşti”.

Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1998.

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.