Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » DAN NICOLAU: Fahrenheit 451

DAN NICOLAU: Fahrenheit 451

         Pentru fizică, 451 de grade Fahrenheit echivalează cu 233 Celsius. Adică acea temperatură la care, se pare, arde hârtia. Ca să fiu sincer, întâi am vazut filmul cu acest titlu, şi-apoi am citit cartea. Lucru ce se întâmplă îndeobşte invers. Filmul lui Francois Truffaut (1966) şi cartea lui Ray Bradbury, de la care a pornit scenariul (1953) m-au făcut să mă gândesc la substanţa ataşamentului uman faţă de cărţi, de citit. Science fiction-ul lui Bradbury, a anticipat ca şi Jules Verne, ca şi Orwell, miracole la care nu ne-am fi putut gândi, în cazul nostru, mai absurd poate decât toate anticipările, ura faţă de lectură, de legătură cu cartea. El spune într-un pasaj, că “aceste cărţi, îi fac pe oameni nefericiţi, îngânduraţi şi antisociali”, “pot înnebuni omul”, “îl pot face nemulţumit de viaţa sa”.     Subiectul, este, din punctul meu de vedere de o cruzime gravă, inimaginabilă. O societate ipotetică, stranie, are pompieri destinaţi, nu să stingă incendii, ci să caute şi să incendieze cărţi, ca supremă împlinire a muncii, a destinului lor. Tiparul societăţii, pare puţin comunist, în sensul în care, adresările sunt încadrate în “vere”, un fel de -tovarăşe- “avant la lettre” se identifică o uitare impusă, un pacifism impersonal şi pe ici pe colo, obositor, meschin, absurd, ilogic. O subtilă dominare prin ecrane de televiziune(cam ca acum!), implicate în gesturi banale stupide, rutinate, vag sociale. Sunt descoperiţi deţinători de cărţi, ca duşmani sociali, şi unii dintre ei chiar mor, între şi odată cu cărţile lor incendiate. Finalul include o limită fizică a acestei societăţi (slavă Domnului!) ipotetice, într-o pădurice, evident marginală, unde trăiesc, într-un  fel de regat, sau împărăţie a oamenilor- cărţi nişte ….oameni, o societate ce se clădeşte pe persoane care se identifică, fiecare, cu titluri ale cărţilor pe care le-au învăţat pe de rost : “Romeo şi Julieta”, “Jurnalul lui…”,”Don Quijote”sau “Moby Dick”, iar ei şi le relatează ca pe vieţi personale, ca pe trăiri interne, ca pe emoţii proprii, unul altuia, spre a nu se pierde această imagine a substanţei cărţilor. Fascinantă sau nu, depinde cum o vedeţi, această lume pare a se repeta, cu mare cruzime, în prezentul nostru, determinată de spectrul, atât de ameninţător al unui viitor care sugrumă dorinţa de carte şi de lectură a unui tineret indecis, (sau foarte decis să aleagă altfel de căi!), sau a unui segment social bazat pe formula “nu mai am timp să citesc!” Concluzia ce ne înconjoară tot mai ameninţător este aceea că nu mai citim cum o făceam, ne lăsăm robiţi de prezentul mileniului ăstuia nou, cu toate gadget-urile lui “scutitoare de efort” (în engleză ustensilelor casnice li se spune astfel- labour saving devices!). Dar asta n-ar fi prea mult, deşi e destul, dar mai grav este că puştii şi tinerii citesc tot mai puţin. Cauzele invocate există în mod real. Ce nu mai există, sau se stinge sub ochii noştri, este plăcerea de a citi. Incă ceva. Un prieten mi-a spus de curând că în afară de semnătură nu a mai scris cu pixul sau stiloul, nici un cuvânt de vreo şapte (7) ani! Deci nu numai cititul. Un alt paradox pe care l-am notificat recent a fost acela că, de curând, pe la Mangalia s-a aflat o expoziţie itinerantă care conţine, între altele, şi trei replici ale plăcuţelor cu scris arhaic, de la Tărtăria, poate cel mai vechi scris planetar descoperit, de vreo 6.000 de ani! Chiar mai vechi decât scrierea sumeriană. La noi în ţară!

           Tristeţea acestui fapt m-a făcut să mă gândesc la titlul de mai sus, şi cu mirarea că science fiction-ul, anticipaţia (tot literatură!) dovedeşte nebănuite puteri de a se transforma în realitate, puţin câte puţin, chiar dacă cele imaginate cândva nu ne bucură de loc atunci când devin realitate!


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.