Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » CRONICI » Dorina STOICA: O poezie ca o rugăciune a inimii – “Veni-va” de Ignatie Grecu, Editura Agol, 2015

Dorina STOICA: O poezie ca o rugăciune a inimii – “Veni-va” de Ignatie Grecu, Editura Agol, 2015

Atunci când, cu vreo ocazie oarecare cineva dăruiește cărți mă încearcă o emoție amestecată cu teamă și nerăbdare. Emoție deoarece în apropierea cărților sunt asemenea unui  copil ce poftește dulciuri, teamă că tocmai eu nu voi primi cartea râvnită și nerăbdarea este de a pătrunde în universul poetic al unui necunoscut ca o intrare pe ușă lăsată deschisă, nu spre ceva ci spre cineva.

Într-un gest de lăudabilă generozitate ieromonahul Ignatie Grecu, viețuitor al mănăstirii Cernica unde am ajuns printr-o fericită întâmplare la un recital poetic alături de alți poeți creștini în toamna acestui an, ne-a dăruit tuturor celor prezenți cartea sa de versuri “Veni-va” editată în 2015 la editura Agol. Am strecurat cartea în poșetă pentru ca ajunsă acasă să o citesc odată, apoi încă odată descoperind pe lângă perfecțiunea scrisului sensuri și profunzimi teologice. Poemele au versuri dintr-un singur cuvânt si sunt minimalist-aforistice de poezie filocalică ce seamănă cu o rugăciune a inimii înălțată spre Cer.

Că această carte este o cântare a sufletului în rugăciune ne este sugerat de către poetul monah prin citatul folosit ca motto: “Cântă și mergi mai departe” (Sf. Augustin). Prin urmare, am pornit pe firul acesta de poezie să-l caut și să-l găsesc pe Dumnezeu și l-am găsit alături de o Doamnă pe nume Poezia!

Fin observator al naturii ca operă de excepție a Creatorului, nerisipindu-se în preumblări inutile și stricătoare de suflet, poetul observă totul găsind sursa inspirației sale poetice nu în lume ci în spațiul mănăstirii impregnat de sacralitatea unor vieți petrecute în asceză de către cei trecuți într-o lumea a drepților. Mișcarea apei lacului pe care se află ostrovul cu mănăstirea Cernica, a norilor  și a anotimpurilor în curgerea lor ireversibilă, înserările, răsăriturile și asfințiturile, toate aceste banale așezări ale firii neobservate de cei mai mulți, sunt teme ale inspirației poetice nu ca niște forme fără fond ci ca manifestări ale măiestriei Creatorului a toate:

//Cearșafurile /pătate/ cu/ aur/ ale/ zorilor/ pe/ frânghiile/ ruginite/ ale/ stâlpilor/ de/ înaltă/ tensiune/ cine/ iarăși/ le/ spânzură/ fluturând?//(18). Poemele din cartea Veni-va a monahului de la Mănăstirea Cernica pot părea niște imagini fotografice dar pe care nu le vede decât poetul în transcendență, în simbioză perfectă cu natura și cu Dumnezeu.

Adevărate bijuterii aceste mini poeme dintre care aș exemplifica doar câteva: //aurit/ foișorul/ în/ vârf/ fluturând/ o/ tristețe//(13), sau:

//cântecul/ o/ altă/ rugăciune/ de/ seară//(25),  ori:

// omul/ o mare/ lacrimă/ cerul//(64), precum și:

//pasărea/ lin/ drumul/ lacrimei/ prin/ văzduh//(43).

Firește, Dumnezeu este, muzică, seva copacilor, esență pură, culorile asfințitului ori ale răsăritului, petrecute zilnic deasupra lacului ce înconjoară ca un alt cer coborât pe pământ, mănăstirea:

//Înflorită/ livada/ în/ cer/ lacul/ prea/ larg/ tremurând/ mângâiat/ de/ mica/pânză/ a/ corăbiei/ vâslind/ a/ unei/ stele/ abia/ răsărind//(29) ori: //Pe/ aceste/ insule/ peticite/ cu/ răsărituri/ și/ apusuri/ de/ porfir/ m-am/ rugat/ am/ plâns/ am/ visat/ și/ am/ scris/ cele/ mai/ frumoase/ poeme/ zise/ întru/ sfârșit//(71). (Iată aici mi-a lunecat gândul la psalmului 136 “La râul Babilonului acolo am șezut și am plâns…”)

Respectul poetului pentru poezia pe care o aseamănă cu o doamnă și îi scrie numele cu majusculă este nemărginit. Ea vine ca o alinare a suferințelor cotidiene:

//Se/ cade/ oricând/ înainte/ de/ a/ te/ așeza/ la/ masa/ de/ scris/ poete/ să/ ridici/ până/ departe / privirea/ zicând/: salut/ Poezie!/ Te/ aștept!//(39), dar și:

//Cuget /brodat/ din/  fiere/ subțiri/ de/ iluzii/ pururi/ însetat/ de/ frumos/ Poezie!//

Citind și recitind această „măiastră“ carte înțelegi  (dacă nu ai știut deja) că poezia este un dar divin născut în suflet purificat prin credință și rugăciune. Ea este o rezonanță cristică, fruct dulce al Sfintelor Sfinților, o dulce euharistie prin Cuvântul care până la urmă este Dumnezeu cel dintru-începuturi. O carte ca o gură de aer nepoluat, de undeva din afara Capitalei cu versuri asemenea mirului ce înmiresmează fruntea unui monah aflat la pravila de rugăciune.

În toată poezia aceasta despre care am scris Creatorul este omniprezent și omnipotent iar el, călugărul în postura de poet este :

//Credincios/ cui/ decât/ Ție/ Doamne/ al/ celui/ mai/ sublim/ Vers/ scris/ vreodată/ de/ muritori/ ci/ șoptit/ de/ îngeri/ în/ cer /credincios/ pururi/ numai/ Ție// (54).

O carte ca …/un/ plâns/ lung/ nesfârșit/ o/ rugăciune/ pură//( 106), imposibil de uitat după ce ai citit-o!

———————–

Dorina STOICA

Bârlad

4 decembrie, 2017


Etichete:

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.