Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Lia RUSE: În revelion

Lia RUSE: În revelion

 

ÎN REVELION

 

Şi,..sărbătoarea începe acum!

S-a aşternut -déjà- albu-ngheţat,

Amestecul aromei cu parfum

Fac revelionul să pară bogat.

Iz de iarnă,.. atmosferă de bal,

Masa-i ornată cu dulci bucate.

Mi-e dor de acea rochie de voal

Din noaptea cu visele-nşirate…

Muzica, în dansuri, ne adună,

Avem emoţii de iubire!

Bucuria-i nebună, nebună…

Filmul nopţii rămâne-n privire!

Încălziţi, deschidem o fereastră,

(Nori cenuşii, iar sprijină cerul)

Dă buzna aeru-n setea noastră

Să-l respirăm,.. şi respirăm gerul.

Zorii zilei dintâi sunt aproape,

În Anul Nou speranţa ne e leac,

Zâmbetul e-n roua de sub pleoape,

A mai trecut un an din acest veac,

S-a scurs…  şi,..trecutul ca timp creşte

O,.. viaţa scade căci se măreşte,

Iar, al anilor – din vârstă – număr

Şi-n timp ce îngropăm adânc, în vis,

Bătrânul an, cel tânăr, – este scris – :

Râzând, ni se-aşază-ncet pe umăr

Purtând în sânu-i dor şi iubire

Să-aşeze temei de fericire…

———————————–

Lia RUSE

Canada

31 decembrie 2017

 


Etichete: