Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Anna-Nora ROTARU: Poesis

Anna-Nora ROTARU: Poesis

 

UN ROMAN CA ORICARE…

 

Serile, când gândul mă prinde la fereastră

Și ochii minții-mi deschid poarta-ncet la amintiri,

Mă strecor tiptil, prin vâltoarea vremii-albastră,

Ușor plutind peste trăiri din viața mea sihastră,

Scrise într-o carte-a sufletului, cu atâtea povestiri,

Vetrei lăuntrice șoptiri…

 

Răsfoind filă cu filă, a vieții mele-umil roman,

Retrăiesc urcând și coborând treptele-n capitol…

Nici că mă plâng, de traiul meu fost-a sărman,

Nici că-n viață întâlnit-am prieten ori dușman,

“La granița-ntre vise”, mi-au zburat visele-n stol…

Eu… un ” fără nume Apostol “…

 

Văd cum deschid ușa de la casa părintească…

Mi-e imagine atât de dureros de dulce și fragilă…

Pe-ai mei îi văd, din raclă, rugă să-mi citească,

Ultime cuvinte, povețe, ce vrură să-mi șoptească,

Dar n-apucară, că-n gheară-i prinse neagr-acvilă,

Lăsându-mi un morman de-argilă…

 

L-acest capitol, parcă-mi sângeră talpa pe prund…

Mă îneacă valuri, talazurile de tăcere și tristețe…

În care oare lume-a mea, să pot să mă scufund ?

Să mă pitesc, în ce capitol, prin file să m-ascund ?

Să nu mai simt pulsu-ncetinit, gata să înghețe…

Poate… în capitolul de tinerețe…

 

Acolo, unde-s iar tânără, bucurându-mă de viață,

“La răscruce de lumi “, știind ce doream s-aștept…

Acolo mă dezbar de vechituri și privesc semeață,

Că-ntâlnisem prințul cu care făurisem fortăreață,

Unul, ce-am știut că-i stâncă neclintită și-nțelept,

Culcuș găsind la al său piept…

 

PE URMA PAȘILOR PIERDUȚI    

 

Plouă neîncetat pe plajă cernită și goală…

Se mânie vântul smucind în rafale…

Norii cei negri-adunați, ca de smoală,

Potrivnic împrăștie ce-i iese în cale !

 

Timpul caut, cu noi în amurg, asta vară,

Urmele pașilor ce-am lăsat pe nisip…

Gândurile răzlețe făcute spre seară,

Cu ultimile raze prelinse pe chip !

 

Vremea-i vrăjmașă cu mine, nu știu…

Alerg printre stânci și valuri în beznă…

Frigul se lasă, întuneric,  pustiu…

Algele se lipesc ca șerpii de gleznă !

 

Unde-i nisipul acela fierbinte ?

Vântu-mi suflă amăgitoare secrete…

Zdrențuite sunt azi ale verii veșminte,

Ca și sufletul meu inundat de regrete…

 

Pe urma pașilor însă, n-are rost să revii…

Au rămas undeva, pe un petic de vreme…

Nu pot nici eu, dar nici tu c-atuncia să fii,

Nici Timpu-napoi, nu vrea să ne cheme…

 

APA VIEȚII

 

Mă cufund în Apa Vieții gânditoare,

Și-i las talazul să m-atingă pe grumaz…

În ceasul nopții, frunză sunt, tremurătoare,

Îmi sorb din stropurile prelinse pe obraz !

 

Simt valul cum mă ridică, mă coboară,

Mă duce, mă aduce trecându-mă prin porți…

Eu, pescăruș, să mă strecor, a căta oară,

Mai vie sau rănită, să mă întorc din morți,

 

Spunând că-s norocoasă de-am scăpat,

Visând, să-mi număr clipe, din fire de nisip…

În Apa Vieții, seri la rând să vin la adăpat,

Să-mi răcorească trupul obosit și chip !

 

Căci viața-i rebus de cuvinte-ncrucișate,

Ce-ți năvălesc să le dezlegi în hoarde

Și de nu poți și gândurile-s încătușate,

Simți în tine cum noima lor te arde !

 

Asta seară mi-a poposit și sufletul lihnit,

La mal să mi-l așez, acolo să-mi clădesc,

Castelul vieții, să-mi adăpostesc trupul rănit

Și neputința, de maluri s-o strivesc !

 

Mi-e dulce viața și-o vreau pe calendare,

În adâncurile ei să mă afund flămândă…

Sorbind din Apa Vie, pe buze gust de sare

În stâncă să-mi prefacă firea mea plăpândă !

 

PE APA SUFLETULUI MEU

 

Simt adesea că n-am forță să ajung,

La ”oaza” ce-o întrezăresc în depărtare…

Merg, dar drumu-mi pare tot mai lung,

Răsar scaieți în cale, în talpă mă străpung,

Munți, furtunoase mări, îmi zic să cer iertare,

 

C-am vrut să ridic fruntea tot mai sus,

Că, dovadă nu am dat de cumpătare…

Că, dorințele punându-le cât mai presus,

Aladin nu-mi mai era credincios supus,

L-am obosit, tot cerându-i dar de desfătare !

 

Și-acum, singură mă simt, lumea nu știe,

Că-n noapte s-au ascuns zilele-mi senine…

Că, de deșerturi vreau să fug și de pustie,

Pe apele sufletului făcând bărcuțe de hârtie,

Să mă poarte vălul și spuma să m-aline !

 

În ele să-mi pot pune toate visurile mele

Și gândurile plutind pe valurile line…

Rupând ce mă ținea în lanț, după zăbrele…

Să-mi umplu brațul, cu scăldate-n apă, stele

Și să m-avânt cu ele-n tacerille depline !

———————————–

Anna-Nora Rotaru

Atena, Grecia

4 ianuarie 2018