Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARIN IFRIM: Unde Eminescu plângea pe umerii spațiului

MARIN IFRIM: Unde Eminescu plângea pe umerii spațiului

Ești aer pur și simplu, mi-e dor de tine și când ești lângă mine. Ce minte

Rătăcită am. Nici nu știu care ești tu. Mă uit sub stele, ești mereu

Undeva, unde Eminescu plângea pe umerii spațiului. Doamne, ce te

Iubesc. Și nici măcar nu știu dacă exist. Ești aer pur și simplu, îmi simt

Plămânii, ca o pasăre deasupra unui ocean interminabil. Plutesc peste

Abis, și văd cerul pe dos. Ești așa de aproape încât îmi tremură pielea,

Penele de înger ratat. Știu unde ești și mă tem să deschis ochii, nici

Lucrurile frumoase nu sunt așa de reale. Stau și mă gândesc la nimic,

La alt fel de eternitate, la gândul meu mic. Dă-mi ceva de care să-mi

Sprijin nimicul. Nu mă lăsa doar să presupun. Oriunde privesc

Nu te văd decât în aer curat pur și simplu. C u ochii mei care nu cunosc

Decât aerul. Această înălțime infinită a vederii. A punctului de vedere.

 

Marin Ifrim