Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » CRISTIAN PETRU BĂLAN: IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL (Adnotări spirituale)

CRISTIAN PETRU BĂLAN: IISUS HRISTOS MÂNTUITORUL (Adnotări spirituale)

Chiar înainte de-ntrupare,

Inclus profund în Dumnezeu,

Cum e lumina-inclusă-n Soare,

Cum Sfântul Duh e-n focul Său,


Așa-I inclus în Trinitate,

Iisus etern nedespărțit

De tainica Triunitate –

Mister în veci nedeslușit…


Mulți au dorit să ne explice

Sfânta Treime, pe-nțeles,

Dar singurul moment propice

Tot Dumnezeu ni l-a ales:


Sinodul Prim de la Niceea,

La care Sfântul Spiridon

Uimi făcând minune-aceea

Când se urcase la amvon


Ținând în mână-o cărămidă,

A spus că ea e-un simbol sfânt –

Un Tot din trei… Deși-i solidă,

Ea-i Foc, e Apă și Pământ…


În clipa-aceea, chiar pe loc,

Din mână curse Apă jos;

Câtre tavan țâșni un Foc

Și-n pumn rămase-un mâl cleios…


– Așa-i Treimea, zise tare:

Focul e Tatăl Dumnezeu,

Apa ca Sfântul Duh apare,

Iar Țărna-i Fiul – cum  văd eu…”


– Așa e, Sfinte Spiridoane!

Tu ai deschis spre cer poteci,

Căci Dumnezeu e-n Trei Persoane,

Egale între Ele-n veci!


Și-atunci, precum Scriptura scrie,

Iisus e-n toate Creator,

Cu Tatăl, a pus temelie

La tot ce e ‘nconjurător:


El a creat tot Universul

Cu infinite galaxii;

De-aceea, nu ne-ajunge versul

În veci de veci spre a-L slăvi!


El a creat Terra, Pământul,

Cu mări, oceane și uscat,

Căci El fu la-nceput Cuvântul,

Deci Dumnezeu adevărat!


Tot El creat-a omenirea –

Tot ce-i văzut și nevăzut.

Amprenta Lui e-n toată firea,

Cu ea în sânge ne-am născut!


El a primit orice putere,

Fiind Judecător Suprem.

Noi suntem marea Lui avere

Și-L moștenim – numai să vrem.


Când Lucifer, cu neagra-i ceată,

Veni-ntre noi corupător,

Tatăl Ceresc decise-ndată

Să-și dea pe Fiul, Salvator!


Decizia-i plină de misteruri:

De fapt, se proiecta ca om

Chiar Însuși Dumnezeu din ceruri –

Din Infinit, devine-atom…


Interpreta cu-a Sa prezență

Un rol ce n-a mai fost jucat.

Voia să simtă-o experiență

Cum n-avusese niciodat’ !


Perfecțiunea peste ere

Știa orice și-avea puterea

Să-și împlinească orice vrere,

Dar nu simțise ce-i durerea.


El poate-a vrut ca om să fie,

Să simtă tot ce simțim noi –

Și S-a decis la noi să vie

Ca simplu om, plin de nevoi.


În Israel găsi o fată,

Fecioara gingașă, Maria,

Iar Duhul Sfânt o-alese-ndată:

Prin ea veni Hristos Mesia.


În scurta-I viață, cu-al Său Nume,

Prin predici, jertfă și minuni,

El a schimbat întreaga lume:

Pe răi i-a prefăcut în buni.


Ca Om, asupra Lui Și-a luat!

Grămada noastră de păcate.

Pe Golgota și-a îndurat

Dureri și chinuri peste poate.


Și tot ca Om, El ne-a promis

Că vine. Dar… nu știe când…

Acum – ca Dumnezeu – precis,

Știe momentul – că-i curând!


Azi lumea iar de jale-plină.

Speranța e-n Mântuitor –

Deci El e gata să revină…

Vino, Iisuse Salvator !


Glen Ellyn USA – 19/20 ian. 2018