Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » CRISTIAN PETRU BĂLAN: TEODOR DIAMANT

CRISTIAN PETRU BĂLAN: TEODOR DIAMANT

Poezia TEODOR DIAMANT (1810-1841) de Cristian Petru Bălan, bustul lui Diamant, sculptat de CPB și informații despre acest personaj istoric, căruia i s-a dediccat filmul artistic FALANSTERUL DE LA SCĂIENI, o peliculă de succes despre creatorul Falansterului de la Scăieni, Prahova (1835). Vezi filmul artistiic FALANSTERUL, regizat în 1979 de regizorul Savel Stiopul (1926-2007), care l-a consultat și pe CPB pentru realizare. Printre actori, în rolurile principale, au fost Adrian Pintea și Liviu Ciulei. Premiera filmului avut loc în 1979 în orașul prahovean Boldești-Scăieni unde, la deschidere, CPB și-a recitat această poezie:

TEODOR DIAMANT

Tu, ce-n vremuri de restrişte şi-asupriri revoltătoare
Ai simţit durerea gloatei plănuind a ei salvare,
Visător al libertăţii, al egalităţii sfinte,
Luptător pentru dreptate, pentru ţelul ei fierbinte,
Între file de istorii, glorios acum păşeşti,
Prima rază socialistă peste plaiuri româneşti,
Căci necazurilor vremii le-ai opus o jertfă vie,
Chiar dacă se stinse visul ca oricare utopie…
„N-ar putea fi libertate, disciplină sau dreptate
Fără grijă pentru oameni şi puţină demnitate!”
Astfel tu scriai în cartea „Către-amicii libertăţii”,
Unde ai chemat norodul sus, pe culmile cetăţii,
Ca să-ţi sprijine Comuna Libertăţii din Scăieni,
Întinzând modelu-acesta peste-a ţării largi poieni
Şi-ndemnând pe Bălăceanu să renunţe-a fi boier,
L-ai convins cu mic, cu mare să clădiţi un Falanster…
Cuib de vise glorioase, roade mândre de-nfrăţire,
Unde munca ta primeşte cea mai dreaptă răsplătire!
Unde robul de-altă dată este liber şi ferice,
Unde studiul şi cultura pot pe toţi ca să-i ridice…
– Hai, veniţi – le-ai zis mulţimii – să schimbăm a noastră viaţă!
Şi-ai pornit marea schimbare şi-am ajuns cei mai din faţă:
Fiecare trăiam liberi, mândri, beţi de fericire,
Fiecare-aveam de toate, visul deveni-mplinire…
Asta nu plăcu acelor de la strâmba cârmuială
Care pentru orice bine îţi cereau dur socoteală;
Şi-au pornit să te întrebe cu ce drept faci tu dreptate?
Cu ce drept aduni mulţimea de prin târguri, de prin sate,
Să le dai o lege nouă peste capul stăpânirii?
Tu le-ai spus că-n locul urii, îi înveţi legea iubirii.
Îi înveţi pe toţi românii arta de cooperare…
Dar răspunsul lor fu aprig: te-au trimis în deportare!
Tu ai învăţat o ţară cum să iasă din cenuşe,
Ei, ca unică răsplată, ţi-au legat la mâini cătuşe.
Trupul tău firav de muncă n-a putut să mai reziste
Şi te-ai stins plin de durere înecat în lacrimi triste…
Iată însă că, prin veacuri, trupul ţi-a crescut gigant,
Iară numele ţi-e Fulger, Sabie şi DIAMANT!

Așadar, Teodor Diamant a fost un socialist utopic, creatorul Falansterului de la Scăieni, Prahova (1835), o societate egalitară, după modelul francezului Charles Fourier, profesorul lui de la Paris, invitat de Diamant la Scăieni să-l ajute în administrarea acestui falanster vulnerabil, care nu a putut rezista mai mult de un an (vezi filmul artistic amintit mai sus, FALANSTERUL, din 1979, al regizorului Savel Știopul, cu Liviu Ciulei și Adrian Pintea, în rolurile principale, Adrian interpretându-l pe Th. Diamant). Am turnat două busturi cu Diamant, acasă la mine, la Scăieni, dar după fuga mea din România, în 1985, ambele busturi, ca și alte lucrări, mi-au fost în mod barbar distruse din ordinul…(??) – o răzbunare prostească… Amintesc faptul că înfățișarea eroului sculptat a fost reconstituită de mine după documente, fiindcă nimeni nu știa cum arăta în realitate creatorul falansterului și nici nu ni s-a păstrat vreun portret de-al său. Astăzi liceul ”Teodor Diamant” din orașul Boldești-Scăieni îmi cere să sculptez un nou Diamant. Nu știu dacă, în scurtele mele vizite în țară, timpul mi-ar mai permite să reconstitui această lucrare. Rămâne de văzut…