Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » NUVELE » Eugen Oniscu: INIMĂ ZBUCIUMATĂ (2)

Eugen Oniscu: INIMĂ ZBUCIUMATĂ (2)

Într-o seară de iarnă după ce venise de la piață și cinase cu familia sa, Sorina îi spuse că sunt cu toții invitați la fratele ei ce își serba ziua de naștere. Și cu toate că Lucia se ținuse de el să meargă acolo Florea nu dorise. Știa că acolo vor veni unele familii bine înghegate, iar el era conștient că familia lui de fapt nu era o familie adevărată. Trăia în concubinaj cu Sorina nu erau cununați nici măcar civil, apoi cei doi copii ce erau dintr-o altă căsătorie a Sorinei acum erau mari, avea impresia că toți adunați laolaltă arătau foarte ciudat și nu dorise să se ducă. De altfel în acea zi se simțea foarte deprimat, o văzuse prin piață pe Ioana cu copii ei, și soțul ei, la un moment dat băiețelul strigase: „Mamă uite bunicul…” Însă Ioana îl oprise, trăgându-l spre ea. De nepoții săi reușise să se apropie și să se facă cunoscut prin Lucian soțul Ioanei. Acesta nu se împotrivea ca copii să-și cunoască bunicul. Tot acel incident din piață îl supărase și-i răscolise rana din suflet. De aceea dorea să fie singur pentru aș depăna acele amintiri triste de demult.

Stătea pe canapeaua din sufragerie în fața televizorului și nu era atent deloc la programul ce se derula pe ecran. Gândurile sale erau departe spre anii tinereții sale. Într-un târziu izbucnii gemând:

– „Cum de m-am putut purta atât de josnic cum bine îmi mai reproșează Ioana!”

Oftă prelung, și căzu din nou în acea stare letargică de suferință interioară. Deodată soneria sună prelung întrerupându-i șirul gândurilor, se ridică greoi de pe canapea și porni spre ușă. Deschizând ușa rămase puțin uimit, în prag era Ticu un vânzător ambulant, ca și el.

– Salut ce faci, te deranjez cu o mică problemă.

– Salut, intră te rog.

Ticu avea în jur de cinzeci de ani, avea o familie frumoasă, era ceea ce se spune un om de treabă, foarte apreciat în societate, pe de altă parte el avea câteva hectare de pământ pe care cultiva pepeni, pe care apoi îi vindea la tarabă scoțând un profit destul de bun. Însă iarna se mai îndeletnicea și el ca și Florea cumpărând marfă angro, și vânzând-o apoi la kilogram. În contrast cu Florea, Ticu era voios, plin de viață, avea un entuziasm și o poftă de viață ce i se citeau pe față și în ochii săi albaștrii. Se așeză cu corpul său viguros pe un fotoliu în fața canapelei unde stătuse Florea. Câteva secunde Ticu privi puțin mobila din sufragerie, programul de la televizor apoi spuse după ce Florea se așeză din nou pe canapea:

– Îmi place de tine Florea, în primul rând pentrucă îmi dai voie să-ți spun tu, de fapt noi am mai discutat despre asta în piață. Apoi faptul că pot tranșa orice afacere cinstit cu tine pentrucă nu îți schimbi cuvântul dat, chiar dacă uneori rămâi în pierdere, deși în afacerea ce vreau să ți-o propun nu vei rămâne în pierdere. Am găsit la niște țărani ce cultivă cartofi, 500 de kilograme de cartofi de categoria I doresc să preiei și tu jumătate din cantitate, ca să îi putem vinde repede, peste câteva zile am să primesc mere și pere în cantități mari și nu vreau să stau prea mult cu cartofi așa că ce zici te bagi?

– Da bineînțeles, mai încape vorbă, tu iești un om de încredere, așa că mâine mergem să luăm cartofi.

Discutară apoi puțin despre preț și căzură de acord ce preț să le ofere țăranilor și cu cât să vândă ei pe piață kilogramul de cartofi. Apoi Ticu începu să comenteze câte puțin ultimele evenimente din lumea politică, și despre protestele din București. După care privindu-l cercetător pe Florea îi spuse:

– Pari cam trist astăzi, ai vreo problemă?

Florea rămase puțin pe gânduri apoi spuse:

– Dacă viața mea ar fi fost atât de plăcută ca a ta ce bine ar fi fost, dar la mine sunt complicații mari. Eu trăiesc ca un îngropat de viu de oameni, sau mai bine zis de propia mea fică. Dar ca să mă înțelegi am să îți așez prin contrast viața ta cu a mea. Tu ai o familie armonioasă, copii te respectă, și la ora actuală după mulți ani ai rămas căsătorit cu prima ta soție. Ba mai mult de atât am observat că oamenii te stimează, chiar unii te iubesc pentru sociabilitatea dumitale, ai ceva ce te face plăcut, de altfel mi se pare că iești un om de treabă. Pe când eu sunt un om ce în trecut m-am purtat foarte nedemn, vezi acum care sunt diferențele?

– Ar trebui să nu lași ca trecutul să te umbrească de tot. Și cred că și Ioana va ajunge să înțeleagă odată că nu are rost să rămână cu atitudinea asta a ei, prea dură. Eu o cunosc destul de bine și pe soțul ei, au fost la mine acasă de câteva ori, nevasta mea o apreciază mult pe Ioana. Ce mai putem face ca să întoarcem înapoi trecutul? Nimic, dar putem trăi acum reparând răul săvârșit pe cât se mai poate, și încercând să ne bucurăm unii de alții.

După un timp de tăcere analizând cele spuse de Ticu, Florea a cărui față exprima durerea și căința omului ce își regretă profund greșelile făcute cândva în viață, spuse:

– Este minunat ceea ce ai spus, și știu că asta vine în urma educației religioase pe care o ai și a faptului că participi cu familia dumitale la unele servicii de închinare. Dar mai ales datorită faptului că citești Biblia, ai putut să vorbești așa. Însă să știi că Ioana în parte are mare dreptate, eu m-am purtat foarte rău cu mama ei, sora ei, și cu ea. Dar să-ți spun altceva am învățat ceva foarte interesant din toată această noapte a vieții pe care am străbătut-o pe parcursul existenței mele. Ca să ai sentimente umane ca cele pe care chiar adinioară le-ai exprimat frumos, trebuie să citești Sfintele Scripturi, altfel nu se poate fără această carte noi oamenii ne ticăloșim tare de tot, ne pierdem statutul de oameni. Și numai avem nici o busolă morală în mijlocul acestei lumi haotice, în care trăim.

– Da ai perfectă dreptate, așa este. Însă trist este faptul că trăim într-o societate ce tot mai mult se dezumanizează, suntem izbiți la tot pasul de răutatea altora și de aceea mulți oameni la rândul lor se comportă rău cu semenii lor. Dar pe de altă parte îmbucurător este faptul că întâlnești în viață și oameni deosebiți ce te determină să crezi în valoarea binelui pe pământ, și a frumosului din punct de vedere spiritual. Ne trăim viața noastră între lumini și umbre, nu înțelegem în totalitate de ce uneori suferințele ne lovesc și de asemenea ne bucurăm atunci când lucrurile ne merg bine în viață, și am vrea ca această stare de bine să continue la nesfârșit. Învățăm însă din viață că nu toate lucrurile sunt mereu în roz.

După ce îl ascultă cu atenție Florea spuse:

– Dumneata îți pui problema binelui și a răului, însă nu toți oamenii o fac. Eu cel puțin am trăit printre astfel de oameni, și de fapt nici eu nu eram departe de ei. La scurt timp după nașterea fiicei mele mai mici, lucram pe atunci într-o fabrică. Și după terminarea programului ne adunam mai mulți colegi de muncă să bem într-un garaj. Îmi aduc aminte de o seară în timp ce eram adunați mai mulți acolo, un lipovean pe nume Ivan ce ne domina pe toți prin harisma lui, și mai ales prin faptul că rezista cel mai mult la băutură a început să ne povestească cum a venit la el acasă cu amanta sa în prezența nevestei sale. Și a început să-și bată nevasta iar amanta râdea, și el ne spunea că se distra grozav cu acea situație, pe când nevasta lui îl implora să nu o înjosească în acel hal. Iar toți din acel anturaj pe care îl aveam pe atunci râdeau acolo în garaj satisfăcuți de isprava lui Ivan ce ne povestea totul cu lux de amănunte. Am privit atunci fețele acelor oameni buhăite de alcool, stigmatizate de brutalitate, cu privirile lor din care lipseau acele sentimente umane pe care orice om ar trebui să le aibă, și m-am îngrozit temându-mă că voi deveni mai rău ca ei. Am simțit în acele momente că eram ca un om ce ajunsese la marginea unei prăpastii și că pasul următor era căderea în abis, contopirea totală cu răul, transformarea mea într-un om fără nici un impuls uman, doar o brută, un alcoolic, făcusem deja mult rău până la data aceea și m-am hotărât să mă opresc. Am înțeles atunci și acolo că drumul pe care mergeam era un drum al pierzării. De atunci nu am mai participat la acele întâlniri cu acei oameni, și am căutat pe cât posibil să mă port altfel ca să nu îmi pierd impulsurile umane. Cu toate că consecințele faptelor mele necugetate mă urmăresc în viață. Îți spun că am făcut bine că m-am retras, acum când mă uit în urmă la ce s-a ales din viețile vechilor tovarăși de chefuri mă ia groaza, unii au murit din cauza alcoolului, iar alții care încă mai trăiesc au ajuns ca niște epave vrednice de plâns. Iar toată viața lor nu a fost marcată decât de umbre ca să mă leg de ceea ce ai spus adinioară. Cred că noi oamenii am fost creați să înfăptuim binele pentru a putea fi fericiți. Însă ne complacem în a ne face rău unul altuia și de aici toată nefericirea noastră. Cel puțin acesta este cazul meu. O, ce minunat ar fi dacă aș putea să le spun celor ce se cred grozavi și străbat drumul pe care am umblat și eu în tinerețe, că este un drum al pierzării. Eu era cât pe ce să mă nenorocesc de tot, după ce mi-am nenorocit soția.

– Din tot ce mi-ai povestit din viața ta, înțeleg și mai bine ca până acum, că viața este o aventură a cunoașterii fără întrerupere.

– Trăim prea puțin și este păcat că ne irosim ce-i mai buni ani din viață, făcând rău altora iar apoi la bătrânețe cerem cu disperare iertare. Ar fi minunat dacă în cei mai frumoși ani ai vieții noastre, am trăi frumos și demn.

Florea se opri, ochii săi verzi expresau un licăr luminos, pe lângă durerea ce o oglindea fața lui. Trupul său era străbătut de un freamăt, era foarte agitat. Ticu își dădu seama că niciodată nu îl văzuse în acea stare de zbucium sufletesc.

Va urma…