Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARIA BOTNARU: CETATEA ÎNVIERII

MARIA BOTNARU: CETATEA ÎNVIERII

Molatecă, ploaia înmoaie glasul rece-al dimineții,
Cu pas iernatec, obosită, îmbracă în suspin cărarea,
Cu gene-nrourate, clipește-n streașină-ndurarea,
Când, zgribulit, un vrăbioi își scutură aripa vieții…

Măruntă, ploaia se-nfinge-n ochi cu patima-nsetării,
Timidă-mi alipește gândul de-a timpului răscruce,
Când ne ferea, uimiți de ruinări plenare din uluce,
În mănăstirea magică-a cuvântului, cetatea învierii.

Și îmbunam secunda rară,să-ntindă falduri de plăcere,
În geamul roșu murmura, aprinsă, lampa din mușcată,
Ne rechema din scufundările-n imens de lume colorată,
Sărutul, ce-și îmbătrânea un dulce chin, de așteptare…

Vii picături, cu pumnii uzi, lovesc nostalgic a mă duce
Într-o poveste cu amintirile, căzute din uluce sparte…
Atât de-aproape ești… lin, scârțâit de ușă ne desparte
De o cetate a-nvierii… unde, cu dorul, urc, acum, pe cruce…

 

MARIA BOTNARU

SURSA: tighinaromaneasca.wordpress.com


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.