Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Irina Lucia MIHALCA: Veșmântul fericirii

Irina Lucia MIHALCA: Veșmântul fericirii

Veșmântul fericirii

 

Rezemată de cer îmi ții scara, urc treaptă cu treaptă,

te invit să străbatem

cele nouă ceruri ale iubirii veșnice,

fiindcă adevărata dragoste

ne îmbracă, nu ne dezbracă,

și uite că soarele se străduie să-ți spună că da,

vrei să-mi simți zvâcnirea nebună

de înălțare, de plutire.

Stropit cu isopul iubirii neprihănite,

înainte de revărsarea zorilor, într-un alt ritm,

un cântec nou se revarsă din trupuri

și în același timp – duh și aripi,

o pasăre ni se cuibărește.

 

 Cu degetele fierbinți desprinzi clipele fără întoarcere,

luptând cu propria soartă, privești abisul,

neliniștea îți apasă tâmplele,

mintea îți scoate

un strigăt printre ruine.

Sufletul nu-ți mai zace rostogolit,

l-am ridicat și l-am șters de praf.

 

Vis… te-am eliberat, eliberându-mă.

Zbor… m-ai eliberat, eliberându-te.

Lacrimă… ne-am eliberat, privindu-ne.

 

Din mijlocul flăcărilor, inima ți se înalță veselă,

un abur curgător ca o lumină albastră,

un asalt spre nemurire

străbate clipa trecătoare.

Cuvântul se face trup,

călcând pământul.

Simți că respiri a viață,

a bucurie tainică, neașteptată,

pe care cândva, odată, ai mai simțit-o.

 

Lacrimă din dor, inimă și floare, aripă și zbor,

țipătul nearticulat se limpezește,

lărgind granițele,

amintirea doare, se luminează.

Un vis le dezlegă pe toate.

Timpul se eliberează.

O tresărire și o lacrimă blândă.

 

În umbra pietrelor sacre, o mirare ambiguă,

un gând năvalnic, cercuri spre lumină,

un vis arzător, o inima dreaptă,

un zâmbet duios,

o floare de-nu-mă-uita…

———————————–

Irina Lucia MIHALCA

București

12 februarie 2018


Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.